Primăvară, unde ești?

Noi doi ş'un câine - Pe drumul printre amintiri... Let’s Do It! 
Redescoperind locurile în care am mai fost.
Am scăpat de frig cu totul. Iarna asta mi-a împlinit multe vise. Ehei, ce zăpezi frumoase am avut și tare mă bucur că am profitat de ele atât cât timpul și starea de spirit ne-a permis, însă timpul ei a trecut și îmi e dor de ceva autentic cu bicicleta. Se apropie weekendul şi simţi că ai putea să muţi munţii din loc, nimic nu ţi se pare imposibil. Şi ghici ce? Nu am avut nici un plan de weekend. M-am vorbit cu Cristi și m-am decis că vom merge la Reșița, bineînțeles dacă ne trezim de la sine... mai sunt multe trasee faine pe care aș putea să le fac. Dimieaţa mă trezesc brusc, îmi iau telefonul în mână să verific alarma. Constat că m-am trezit înainte să sune, semn că azi e una din acele zile pe care le aştept cu nerăbdare. Într-un final fac ce fac iar timpul trece şi, nu mai plec la Reșița. A fost mai degrabă ceva impulsiv în stilul "hai să o luăm din loc". Şi, cum nimic din ce ni se întâmplă nu e nou, vom merge pe firul istoric al ideii. Uite până la urmă ce-am făcut, uite, ne-am inspirat din trecut !
Când viata îmi dă lămâi, iau apă plată... fac o limonadă. Chiar dacă am mai fost pe aceste trasee, iată că am destule lucruri de povestit, locurile, oamenii, momentele, peisajele, soarele, toate au fost surse de inspirație. Agitația pe care o resimțim zi de zi poate fi combătută cu o cură de liniște din natura. Visam la mult verde și la multe flori de primăvară dar, totul este abia la început, "încă n-a-nfrunzit pădurea..." abia răsare iarba.
Punctul de întâlnire nu există. De data asta echipa este formată doar din mine, Cristi și Maxx, cățelul nostru pe care l-am mai dus şi cu altă ocazie (în rucsac). Acţiunea se va desfăşura după cum va stabili Cristi, astăzi mă las pe mâna lui, iar mica noastră aventura a început pașnic pe drumul asfaltat dintre Timişoara și Remetea Mare. Ne-am ales un traseu mai aproape de Timișoara, și aș fi vrut să spun că, am pornit dis de dimineață să explorăm împrejurimile, dar nu pot, pentru că n-a fost așa. Planul era să pedalăm aproximativ 60 km pe dealurile aflate la nord-est de Timișoara, într-o explorare slow a drumurilor. Nu știam nici cât de departe putem ajunge, nici unde ne va prinde noaptea. 
Ca de obicei, până la un viitor jurnal, câteva amintiri în imagini. Nu vă mai spun, vă las doar să priviți...Las pozele să vorbească în locul meu.

Și Soarele îmi spune "Bună dimineața! Astăzi o sa fie altfel!" . Și îl cred... Și uite așa trece timpul și mă simt foarte bine.

Începutul poveștii mele pe drum e fix pe drum. Aventura de-abia începe și că avem foarte multe de descoperit. 

Pornim pe drumul european E70, spre Remetea Mare, trecând prin Ghiroda. De obicei se evită această şosea din cauza traficului intens, legându-se, în interiorul acestui teritoriu, alte variante. Remetea Mare este obțiunea unde poți folosi fie drumul asfaltat, care duce la Herneacova fie te poți afunda pe poteci și drumuri de pământ.

Drumul prost ne-au făcut să sperăm la mai bine. Zona frumoasă, puțin afectată de “civilizație”. Marea problemă este cantitatea foarte mare de mizerie aruncată la marginea drumului. Cele mai vizibile fiind banalele sticle şi peturi, saltele, frigidere, materiale de construcții şi multe multe altele.

Ritmul depinde strict de mood

Sunt pe drum, la propriu și la figurat. Pedalatul la șosea cu trafic (nu foarte mare), gropi și gunoaie aruncate prin şanţuri, n-a fost chiar încununarea zilei, dar ne-am descurcat ținând aproape  marginea drumului și departe șanțul.

Satul Ianova aşezat la Sud de dealurile Lipovei, la o distanţă de 18 km. faţă de Timişoara, având un peisaj cu relief denivelat, înconjurat de ogoare, pajişti, pădure, şi un lac de acumulare pe cursul pârâului Valea Lungă.

Fiecare din comunele și satele limitrofe oferă și ele la rândul lor alte surprize plăcute pentru iubitorii de drumeții prin Banatul de ses!

Relaxare sau gata de atac! Deci, să-ţi explic eu cum stă treaba’n deplasări. Berea, e pt sfârşitul drumului. Când mai ai puţin pân’ la destinaţie. Dar, dacă ti-e sete o bei și în avans... nu te poți opune, am simțit că respir din nou și revin la viață. Tot ce îmi doream! 

Relaxare prin atac…

În "gânduri"

După câteva sute de metri pe o ulița a satului, tura trece pe lângă o fermă.

Drum bun, lipsit de trafic de unde avem perspectiva larga asupra dealurilor din fata.

De la fermă zărim în dreapta doi cai, iar din stânga pornesc către mine câțiva câini deloc fioroși, dar sunt chemați la loc. Mă rog sunt obișnuit cu astfel de întâlniri și de obicei mă folosesc de bicicletă ca să mă apăr.

Am făcut un popas pe marginea drumului cât să ne hidratăm.

Drumul este un spectacol continuu și fiecare este cel mai interesant în modul lui particular.

Drumul către pădure trece pe lângă un lac. Oglinda în care o dată mă vedeam, mă revedeam, mă cunoşteam, mă recunoşteam,  Acum nu se mai vede nimic, de aia nici nu mai îmi pierd timpul să mă regăsesc! 

 Privire înapoi 

Drumurile de pământ uneori, sunt mai confortabile, decât cele cu pietre. 

Dimineața, lacul Ianova arată ca desprins dintr-o reclamă: dealurile care îl înconjoară par pictați, culorile sunt încă palide, iar apa este albăstrie și plină de mister.

După 4 km de la Ianova, cărarea șerpuiește pe malul lacului şi pe liziera pădurii. Duce și intră imediat în pădurea Richitaş, dar... mai duce şi drept,  ocolind-o prin stânga. Puține trasee din zonă sunt la fel de frumoase ca traseul de bicicletă de pe malul de o parte și cealaltă a lacului.

Totul în jur e plin de optimism. Chiar dacă încă nu "a dat mugurul" - totul e plin de viță. 

Locuri frumoase pe malul lacului Ianova unde să te poţi opri? ...Absolut oriunde! Dar...pe o bancă, cu foișor și vedere la apă se află pe malul stâng.

Iarba abia răsărea timidă printre uscăciunea de anul trecut.

Lacul este situat pe cursul pârâului Valea Lungă. În plus, pedalatul în jurul lacului este o experiență în sine.

Drumul meu pe liziera pădurii apoi printr-o pădure de foioase, dezvăluindu-ne când și când privelisti și amintiri frumoase

Vegetația și densitatea copacilor nu este foarte deasă permițând plimbări chiar și în afara potecilor. Dezgoliţi de frunze… și de gânduri. Pădurea nu-mi mai spune multe acum, e foarte tristă, încă n-a-nfrunzit.

Iată-ne ajunși pe una dintre potecile nemarcate a pădurii Richitaş, dintre Valea Lungă şi Herneacova. Aici drumul meu s-a "îngustat", mi s-a arătat ca o alegere, ca o obţiune.

Se întâmplă ca de-odată, când nici nu bănuieşti,  să dai peste o grămadă de flori micuţe de primăvară: Viorele și brândușe la găinușe și chiar leurdă, ceva mai departe.

Drumul ce ocolește pădurea.

Pomi înfloriţi în culori de basm, dealuri line, ogoare agricole întinse sunt ingredientele care caracterizează regiunea.

Deja se vedea satul și traiectoria spre Herneacova ne era clară. 

Acest peisaj se prezintă în toată splendoarea sa cu precădere primăvara, când toţi pomii sunt înfloriţi în culori superbe.

Herneacova intr-un peisaj de primăvară

Dincolo de bine și rău e un cer senin cu soare. Și atunci de ce să crezi că tu ești un nor de ploaie, o frunză tristă în cădere sau o vrăbiuță împovărată?

Pantele fac deliciul coborârilor, una dintre ele fiind visul oricărui biciclist, dovadă că Cristi o savurează din plin. Şi nu doar el. Mă dau sau nu mă dau? aceasta-i întrebarea și las bicla să curgă. Nu știu dacă e bine, dar mă simt bine făcând asta. Oricum, întreaga zonă e perfectă pentru antrenamente de ciclo-cățărare, evident, pentru cine vrea asta.

Viteza mă absoarbe într-un câmp vizual restrâns, mă simt bine, incredibil de bine: zbor. 

Coborâm pe biciclete cu frânele apăsate potrivit. În echilibrul acelor secunde, peisajul din jurul meu devine egal cu zero căci viteza mă absoarbe într-un câmp vizual restrâns, mă simt incredibil de bine: zbor.

Ne faceam plimbarea până aici, mi-am dat seama că îmi era sete.
 Pauza o facem la o terasă. Intrăm pe sub porțile astea impresionante și mergem spre interior. Cât stăm și când plecăm, nu prea știu, planurile sunt fluide.

 Apropo, dacă nu ai văzut Centrul Herneacova, nu strică un popas aici.

Nu insistăm pe impresii, ne păstrăm gramul de toleranță. Nici după gustare nu mă simțeam mai vioi, ba chiar simțeam că mă moleșesc de tot. De vină să fie oare cele două beri?

Cristi mă întreabă dacă ne întoarcem pe unde am venit sau adoptăm altă variantă. Era doar o întrebare pentru că planurile lui erau să ne întoarcem prin altă parte.

Soarele era din ce în ce mai vesel şi parcă ne făcea cu ochiul să mai rămânem. 

După ce lenevim un timp, ne pregătim și pornim înapoi spre casă cu bifa pusă pe Bencecul de Jos

Locuri pe care oamenii de aici le cunosc de multă vreme. Localitatea Herneacova se remarcă în peisajul regional prin amenajarea unui heleșteu și a unei microferme, destinată creșterii și reproducerii sturionilor

Pe termen scurt identificăm o culme clară parțial deschisă, parțial împădurită pe care intenționam să o urmăm dar...

Un lucru mi-a devenit evident. Ne aflăm la intersecția unde mai multe drumuri pornesc spre diferite direcții: unul dintre drumuri face parte din planul nostru de întoarcere. Un altul ajunge la Nadăş, un aşa-zis “sat-fantomă” deoarece a fost depopulat forţat în perioada comunistă. Astăzi, se mai găsesc doar câteva gospodării sezoniere sau stâne şi vreo două case de vacanţă construite recent, dar și ruinele celor două biserici, catolică şi ortodoxă.

În definitiv lăsăm Nadășul pentru altă dată și pornim pe drumul din Valea Băcinului spre Bencecul de jos. Orice deal e o oportunitate pentru o vedere de ansamblu și o planificare a următoarelor ore.

Trecem și pe lângă o stână. Trecem și pe lângă o pădure o perioadă, la marginea căreia zărim şi o mașină. M-am dus către ea cu gândul, că și pe acolo urmează un drum.

Parcă era vorba de o simplă tură de bicicletă, nu? Era și este căci pedalăm mai departe prin soare și gâtul însetat vrea mereu apă, tot mai multă apă.

Când mergi pe bicicletă pantele vorbesc de la sine, te anunță în articulații că e vremea lor. Urcăm, coborâm, Cristi urmează traseul, eu îl urmez pe Cristi. 

Tare fain fu și apusul privit fugar din goana bicicletei.

Circuitul nostru se termină așa de repede încât mă simt ostenit de-a dreptul și am nevoie de o pauză. Ultima porțiune se desfășoară tot pe asfalt, pe una din ulițele satului Giarmata Vii-Timişoara, iar după încă câțiva kilometrii închid circuitul și adaug victorios încă o zi superbă! Fiecare plecare, fiecare tură ne ajută să descoperim lucruri noi, ne ajută să ne desoperim mai adânc noi pe noi, să fim mai blânzi, un pic mai înțelepți și mult mai atenți la ce se întâmplă în jurul nostru.
Tura este exclusiv de mountain bike pe drumuri de ţară care ne-au purtat printre... hai să le zic holdele de grâu-porumb deabia semănate de o parte şi de alta, și se desfășoară 70-80% în afara drumurilor asfaltate. Din păcate nu puteți încerca această tură pe vreme ploioasă. Este bine să se meargă pe aceste trasee pe vreme uscată, deoarece solul argilos poate forma noroaie lipicioase, după ploaie.
Pentru că poate fi scurtat (te poți întoarce în orice moment), acest traseu de biciclete este recomandat tuturor: celor sportivi, celor care vor să facă o plimbare relaxată dar şi celor care au plecat la drum cu familia.
În cele câteva ore pe care le-am petrecut, mi-am reamintit cum e să să n-ai nici o grijă. Programul din timpul săptămânii te face să cam rugineşti şi te resimţi chiar şi la o tură de Ianova, Herneacova Bencec. A fost o tură clasică care a prins bine, dar bucuria mare a fost Maxx. Fiu-miu trece printr-o perioadă în care schimbarea status quo-ul e pedeapsa supremă. Mă bucur că am reușit să-l scot din nou din casă, bucurându-ne împreună de natură şi soare, de miscare. Chiar şi o mică plimbare cum a fost aceasta, prinde bine. În concluzie, dacă vă e dor de aer curat și de un pic de liniște vă recomand din tot sufletul să vizitați împrejurimile din aproape de Timișoara. E abia începutul primăverii, așa că e timp berechet pentru multe trasee frumoase.
Orice sfârșit lasă loc unui nou început.