O zi cu vreme excelentă în Retezat
Mă gândesc uneori ce traseu mi-a plăcut cel mai mult. Poate dacă îl refac retrăiesc emoțiile de atunci. Luna martie reprezintă pentru multă lume prima lună de primăvară, revenire la viață. Dacă la începutul lui decembrie am întâmpinat iarna calendaristică la mâneca scurtă, m-am gândit ce-ar fi să întâmpin primăvara în... rachete de zăpadă?! Multe lucruri din natură par să o ia razna de ceva timp. Nimic nu mai e ce-a fost, s-ar putea spune. Nu-mi mai amintesc să fi fost vreodată atât de indiferent de venirea primăverii. Încă nu venise cu adevărat primăvara nici în oraș, iar la munte știam că vom găsi suficientă zăpadă, și nu mă deranja cu nimic iarna ce n-a plecat încă. Mi se pare doar mie sau iarna asta a fost o iarnă în adevăratul sens al cuvântului?! Vreau să spun că a fost o iarnă care s-a desfășurat fix în perioada ei. Chiar dacă nu sunt adeptul frigului, admir frumusețea anotimpului și mă bucur pentru copiii care mai fac încă oameni de zăpadă în grădina din fața blocului. După ce ziua de sâmbătă a fost una cu cod rosu de vânt puternic, averse și temperaturi cu minus, menținând în continuare Retezatul într-un frumos decor de iarnă, duminică 17 martie vroiam să profităm de toată ziua sus pe munte, mai ales că se anunța o vreme însorită, cu până la 17 grade, numai bună de drumețit. Abia așteptam să îmi pun rachetele în picioare! Pornim dimineața devreme (6:00) din Timișoara, în formula imbatabilă de 7, și după un drum de 3 ore cu mașina, ajungem în Cârnic, acesta fiind punctul final pentru autoturisme. Din moment ce am avut doar amintiri bune, am fost dornic să revin și să repet traseu de acum un an (aici), de data aceasta pe o vreme muuult mai frumoasă. Aşa că iată-ne...what the heck.
Pornim voinicește de la Cârnic pe marcajul – banda albastră, după care triunghiul roşu şi...în 3/4 ore am ajuns. Locul e de-a dreptul fantastic! Şi sălbatic, şi aventuros (expus), deopotrivă! La jumătatea traseului dinspre valea Pietrele, către lacul Galeș se face o abatere de ~ 45 minute conform indicatorului (de la traseul inițial, sunt semne) și se găsește Tăul dintre Brazi. Vom trece iniţial prin pădurea de conifere, pe curbă de nivel, se traversează două văii (printre care şi cursul de apă al văii...Valea Rea). Urmărim marcajul punctul roşu care ne duce la Tău dintre Brazi. După circa 55 minute ajungem la lacul... Tăul dintre Brazi (altitudine 1740m), frumos poziționat și bine ascuns, în pădurea de brad. Aici facem un popas, după care mai parcurgem câteva minute prin pădure și ajungem la un podeț pe care îl traversăm. După alte câteva zeci de minute de mers, intersectăm și triunghiul rosu, marcaj pe care vom urca înspre lacul Galeș. Urcăm, urcăm și iar urcăm și după circa 1h şi 20 min, am ajuns la locul propus.
Alb de martie... însă nu de la ghioceii pe care speram să îi găsesc, ci de la zăpada care nu se dă dusă nici acum. Când în oraş copacii înfloriți și păsărelele înveselesc fiecare dimineață, retezatul încă într-un decor frumos de iarnă. E suficient să ridic privirea și să văd zăpada.
Totul pleacă de la o idee şi cum se ajunge aici : de pe Drumul Național (DN6) ce leagă orașul Hațeg de Petroșani, în localitatea Ohaba de Sub Piatră se cotește spre Nucșoara (12 km), apoi încă 6 km de drum forestier.
Ne intersectăm cu altă trupă imediat ce plecăm. Aceștia sunt primii pași. Același drum în sus cu repetiție. Poteca urcă permanent în sus printre rădăcini și crengi ajutătoare de brăduți.
Pornim la deal pe una din căile des utilizate (cu unele porțiuni mai alunecoase), mereu bătătorită de împătimiții muntelui, unde ne descurcăm bine.
Cascada Loloaia se află la 20 min de locul în care am lăsat mașinile şi tocmai am trecut pe lângă ea. Traseul stabilit este Cârnic - Lacul Galeșul. Şi chiar dacă abaterea de la drum e doar de câteva minute, de data asta nu ne-am mai oprit.
Privire în spate...Așteptăm grupul sub mângâierea (cam fierbinte) a soarelui și a peisajelor su-per-be. Cuvintele n-au nici un sens pentru ceea ce ni se înfățișează acum și pe mai departe.
Am mers întins, însă fără să ne stresăm, știind că aveam o grămadă de ore până la lăsarea întunericului. Ne încadram și mai aveam poate timp în Caransebeș și de o ciorbă fierbinte. Rămânea de văzut cum aveam să ne simțim cu toții.
La răscruce de drum. Aici se desprinde la stânga, poteca ce duce la cabana Gențiana.
Pana aici traseul e binecunoscut şi usor de parcurs pentru oricine are bunavointă.
Indicatoare spre traseele: Cabana Pietrele la dreapta (30 min), Cabana Genţiana (1h 1/3) pe direcția inainte. Ne despărţim de traseul (banda albastră), şi urmărim triungiul rosu la stanga, usor de identificat, apoi coborâm la pârâul Pietrele, pe care-l traversăm pe un podeţ, 3h până la lac.
Urmează o urcare combinată cu ocolire pentru traversarea culmii Pietrele.
Trecem Pârâul Valea Rea
Cu un ritm lent ne îndreptăm înspre înălțimi
Aici optăm pentru ocolire pe la Tăul dintre Brazi. Acest traseu, marcat cu punct roşu, care trece pe la misteriosul Tău dintre Brazi, începe după trecerea văii Galeşului (acum unită cu Valea Rea) pe un podeţ.
Ne înscriem în urcuş prin pădurea de molid, urmărim punctul roşu care ne duce la Tău - Este un alt lac interesant, singurul lac care nu e glaciar din masiv!
Este un traseu de dificultate ușoară, desprins din marcajul Triunghi Roșu (ce face legătura între Pietrele și creasta principală de nord a Retezatului, trecând pe la Lacul Galeș)
În curând vom ajunge la Tău Dintre Brazi.
Apare subit, din adâncul pădurii! Acoperit cu zăpadă e foarte greu să-ti dai seama ca aici se află un lac. Dacă nu sti, poti trece lejer pe lângă el.
Tăul dintre Brazi se află la o altitudine de 1.710 metri, în Valea Galeşului, pe malul stâng al râului cu acelaşi nume, fiind înconjurat de tufe de jneapăn şi molid.
Ochiul de apă, acum îngheţat, stă ascuns în inima munţilor, într-o pădure cu conifere „invadat” de peisaje sălbatice splendide - In timpul verii are un farmec aparte.
Traseul a fost parcurs pe bocanci, traversând etajul pădurilor de conifere, apoi ajungem în cel subalpin unde dăm de zăpadă mai pufoasă proaspătă și trecem la rachete. E mai ușor cu ele, dar pe de altă parte e ceva mai solicitant, căci ai o greutate în plus de cărat. Avantaje și dezavantaje.
Liniştea e deplină - totuşi, acolo, tăcerea vorbea pentru mine!
Rămânem pentru câteva minute să ne echipăm cu rachetele, timp în care mai înfulecăm şi un sandwich și ne energizam cu ceai, ciocolată, seminte și fructe.
Marcajul lipsește cu desăvârșire pe portiunea asta, dar după câteva minute de mers, traversăm un podeț, apoi intersectăm triunghiul rosu, marcaj pe care vom urca înspre lacul Galeşu.
Trecerea de limita pădurii şi ieşirea spre spaţiile largi, dominate de jnepenii, mai mult acoperiţi de zăpadă, se face traversând valea pe o punte firavă, de unde urcăm domol fascinați de perfecţiunea peisajului.
De aici, în doar 5 minute, de la trecerea pârâului Galeşul, reîntâlnim poteca traseului, marcată cu triunghi roşu, cu aproximativ 1,5 km mai sus de locul de unde am părăsit-o.
După un urcuş destul de insistent, pădurea lasă loc jnepenilor, (acoperiți complect de zăpadă) ienuperilor şi zâmbrilor singuratici.
Muntele este mai mult decât un simplu vârf sau un simplu traseu, oricât de dificil sau provocator ar fi el.
Vedere spre culmea Pietrele
Lucrul distractiv este însăși zăpada perfectă, fără nici o urmă de bocanc, exceptându-le pe ale noastre. Să găsești zăpadă neatinsă e, desigur, visul oricărui schior serios, iar traseul spre Gales, îți oferă asta cu vârf și îndesat.
Albul pur a zăpezii care depăşeşte lejer 2m, acoperă în întregime jneapănul (trimis la o lunga hibernare), nivelând toate asperităţile.
Urmăm aşadar marcajul prin frumoasa Vale pe deasupra de jneapăn şi începem urcuşul accentuat, până pe pragul glaciar.
Încă nu a fost nimeni pe acest traseu de la căderea zăpezii iar asta mă face să cred că suntem primii, la fel s-a petrecut și în urmă cu un an.
Pantele nu sunt pur și simplu proaspete după ninsoare, unele din ele n-au văzut urme de bocanc niciodată. Paisajul e... monumental, de o parte şi de alta ai culmi şi creste golaşe, pe marginea cărora poteca te duce spre noi panorame.
Traseul traversează și urcă mai multe praguri succesive şi într-un final ajunge la frumosul lac Galeş, situat într-un cadru de basm.
Deodată, se vede după ce trecem de un marcaj, lacul Galeşul și el acoperit de zăpadă.
Un loc în care ajungi şi nu mai vrei să pleci niciodată! Este cu adevarat EDEN-ul!
Căldarea, mărginită în stânga de Culmea Galeşul, iar în dreapta de Valea Rea
Lacul Galeşu 1990 m alt - Munții Retezat.
Drumul până aici afişat de indicator este 3 ore. Nouă ne-a luat 4 ore cu tot cu pauza de la Tăul dintre Brazi. Simţeam cum foamea striga în noi! Am stat o vreme aici de drag, unde am şi mâncat, puţin.
Exact ce ni s-a promis... soare şi cer senin, si asta am primit.
Ultima parte a zilei este şi cea mai frumoasă a ei. Amânăm cât putem momentul în care coborâm şi ne bucurăm de peisaje. Parcă de data asta majoritatea exclamă mai des ca mine: "ce frumos e!". Şi aproape după fiecare pas se opreşte să mai facă o poză spre înălțimi.
Din zona lacului, începe o urcare susținută, pe același marcaj – triunghi roșu care te scoate sus în creastă, sub Vârful Mare (altitudine 2375m). În stânga lui se află și vf. Galeș.
De la sfârșitul drumului mai fac o plimbare de cinci minute până la punctul presupus că ar trebui sa fie apă în timpul verii.
Lacul Galeşu 1990 m alt - Munții Retezat.
Drumul până aici afişat de indicator este 3 ore. Nouă ne-a luat 4 ore cu tot cu pauza de la Tăul dintre Brazi. Simţeam cum foamea striga în noi! Am stat o vreme aici de drag, unde am şi mâncat, puţin.
Cu tot regretul părăsim căldarea, după ce am avut privilegiul de a admira în voie acest neasemuit spectacol al iernii, unde zăpada şi soarele au fost vedeta acestei frumoase zi.
Ne întoarcem pe aceiași ruta, ocolim Tău dintre Brazi, şi urmărim triunghiul rosu.
La întoarcere, atenția fotografilor era captată de sprintenele şi legendarele capre negre căţărate pe stânci…
Ne chinuiam să le surprindem din unghiul perfect și sa le admirăm în toată splendoarea şi sălbăticia lor de la distantă. Cu un aparat bun am fi avut o imagine mai clară.
La întoarcere, urmărim doar triunghiul rosu, ocolim Tău dintre Brazi, şi traversăm aceleaşi 3 podețe peste ape. Până jos, în Valea Pietrele, se ajunge ușor, n-ai nevoie de prea multe indicații, cele câteva urme lăsate de noi pe urcare îți indică direcția cea bună. Din Valea Pietrele mai înaintăm circa o oră în aval, spre Cârnic. De acolo ne urcăm în mașini multumiți pentru ziua de primăvară petrecută în natură, prin zăpadă la munte, prin locuri deja stiute.
Concluziile? Muntele e pentru toți – atâta timp cât îl respecți, cunoști regulile, mergi doar unde poți și ai echipamentul adecvat. Spre surprinderea mea, drumul chiar nu a fost atât de groaznic pe cât îmi imaginam. Ba chiar a fost perfect, ne-am mişcat foarte bine! Şi uite aşa, am reuşit să ajungem înapoi mult mai devreme decât ne aşteptam. Finalul turei ne prinde pe înserat, când soarele dispare de tot (pe la ora 18:20). Drumul forestier la întoarcere pare mult mai lung decât la dus, şi până ajungem la maşini ni se lungesc picioarele.
Cu toții avem vicii şi slăbiciuni, nu-i asa? Cum deja de trei weekenduri consecutive de pauză (din cauza unei accidentări), este o plăcere să revii :-) Ultima experienta nu a fost tocmai plăcută, ceea ce îmi crează o stare de disconfort când mă gândesc. O asociez involuntar cu o stare nu foarte bună și asta îmi dă o senzatie de panică și neliniște. Am petrecut o zi de "primăvară" superbă (echipat cu tot ce trebuie pentru o drumeție în siguranță, în condiții de iarnă) făcând mişcare şi, practic, uitând de toate problemele, grijile şi stresul din oraş. Într-o lume a Facebookului și a tehnologiei, într-o lume a dominantei intimității prin tehnologie, natura și muntele îmi reamintesc și sper nu doar mie că, uneori, e nevoie să te deconectezi pentru a rămane conectat... Dacă aveți doar o zi într-un weekend (fără să vă mai luaţi una liberă), deși este posibil să nu găsiți aceeași vreme bună, 🙂vă recomand să faceți această plimbare. Este o excursie de 16 km (nu foarte dificilă) ce implică o ascensiune de circa 1000 metri, care probabil va dura cea mai mare parte a zilei dvs. (în cazul meu, 9 ore, cu pauze cu tot) vă va oferi tot ce aţi putea dori (cred) într-o excursie: zăpadă, vârfuri majore, creastă, lacuri (înghețate), cele mai uimitoare vederi și o secțiune ușoară din când în când pentru a vă prinde respirația. Calea este bine marcată și ușor de urmărit; peisajul este superb chiar de la început. Nici o poză sau o poveste nu se va putea apropia de ce este acolo - ai senzaţia că ai intrat într-o altă lume iar acest lucru îl vezi doar când ai ajuns acolo. Întreaga drumeție, de la plecare până când ai ajuns înapoi de unde-ai pornit, e un sentiment plăcut şi vă doresc să-l trăiţi și voi de cât mai multe ori.
Lihniţi fiind toţi, mai aveam timp și de câte o ciorbă în Caransebeş, urmând apoi întoarcerea la Timişoara.
Pe curand!
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.