Muntele Mic - Vertical Race

Hai la drum!

Venise vremea să urc în Masivul Muntele Mic, pe traseul Vertical Race, cunoscut mai mult pentru pârtile de schi. De prea mult timp lăsam ocaziile să treacă pe lângă mine. Iarna covorul alb este fascinant. Nu ştiu care ar fi începutul poveștii... aşa că încep să vă descriu unul din cele mai frumoase trasee, pe care am avut ocazia să îl fac, cu toate că am mai fost, asa cum poate aţi citit deja în alte postări. E unul din locurile foarte dragi mie. Ce are special sau ce mă fascinează? Nu știu, poate sunt pădurile, poate apele, poate satele și oamenii, poate totul. Baza de pornire cea mai bună la această tură o constituie teleschiul din Valea Craiului. Șoseaua care urcă în munte traversează la început 3 localități, situate încă jos ca altitudine, Zervești, Turnu-Ruieni și Borlova. Aici te desparți de mașină și o apuci spre intrarea pe traseu pe un drum destul de ușor, circa 15 minute de mers. Apoi se traversează păduri dese ce oferă perspective minunate spre zona munților Țarcu. Poteca începe la început domol, urcuşul se accentueaza treptat, urcând în serpetine. Pe scurt, o minunăție de potecă. Traseul prezentat nu implică dificultăţi deosebite pentru a fi parcurs în timpul verii şi pe vreme bună. Însă pe vreme nefavorabilă şi în condiţii de iarnă, unele trasee (mai ales în golul alpin) pot deveni periculoase şi dificil/imposibil de urmat în siguranţă. Muntele Mic nu îți oferă prea multe. Câteva pensiuni și cabane și cam atât. Faptul că nu găsim tarabe cu suveniruri, sau comercianți ambulanți la marginea drumului, mă bucură foarte mult.

Iarna pe munte, din zori pân' la apus. Drumeție de o zi prin zăpadă.

Valea Craiului (altitudine 773m). Începem cu o mică pauză fotografică... urmată de mai multe pauze fotografice... vorba ceea pauzele lungi și dese...

Șoseaua care după aproximativ 9 km din Borlova, ajunge aici la staţia inferioară a telescaunului.

Așa că după o trezire foarte matinală reuşim în zori, puțin înainte de 9 să ne aventurăm pe munte pornind în amonte de la Telescaun către est, pe pitoreasca șosea DJ 608A, care asigură accesul auto la complexul turistic Muntele Mic.

Până să plecăm, tragem cu ochiul şi la abrupturile din apropierea telefericului.

Până aici, din Timișoara, sunt 135 km, pe care i-am parcurs cu un microbuz. Se poate opri mașina în siguranță în afara carosabilului pentru a nu încurca alți participanți la trafic. 

Începând din Valea Craiului şi până pe Muntele Mic, călătoria ar fi putut continua cu ajutorul telescaunului dar, instalația care facilitează accesul turiștilor pe platoul de la Muntele Mic nu este în stare de funcționare nici în această iarnă. 

Pe Muntele Mic accesul doar cu maşina sau pe jos! ca şi în cazul nostru, telescaunul e prea bătrân! Nu functionează nici măcar iarna pentru că, după spusele unora, nu se prea merită. Au șosea foarte bună și e dezăpezită, așa că poți să urci lejer cu mașina din Borlova.

Telescaunul, inaugurat în anul 1976, are o lungime de 3492 de metri, fiind cel mai lung traseu de teleschi din țară. 

Și un cățel blănos și simpatic cu chef de joacă, ne însoțește.

Drumul și, odată cu el, iarna …

Drumul este spectaculos, cu serpentine și cu un view superb de iarnă.  Se înscrie pe faţa sud-estică a Muntelui Mic, în timp ce poteca noastră o să urmeaze riguros un drum de pădure spre nord-vest, apoi spre nord-est.

Gata cu asfaltul mai bun, mai prost, gata! Ramificaţia de după teleschi, de unde începe drumul prin pădure, o ştiam, o reperasem din ture anterioare. 

După ce urcăm de-a lungul şoselei circa 1 km, pe o bucată  comună cu traseul bandă galbenă (varianta de asfalt spre Muntele Mic, la stanga, sau cea spre cabana meteorologica Cuntu, la dreapta), părăsim şoseaua prin stânga până să ajungem la prima serpentină - baza Cracului Pip. 

O potecă largă se înalţă către nord-vest. De aici intrăm pe un foretier fără vre-un marcaj sau orice alt indicator, apoi dirijaţi de stâlpii metalici de la teleschii spre nord-est, urcăm până pe culmea care deschide orizontul către Munţii Ţarcu. De unde noi cotim la stânga, şi până la Cracul Pipului, ar fi cca 500 m. 

Căţelul vine si el cu noi prin pădure

Traseul intră pe drumul de căruţă, pe care îl urmeaza uşor către stânga, şi prin câteva serpentine ajunge la stîlpii metalici, de la teleschii. 

Poteca prin pădure este destul de clară, urcă uneori mai abrupt, alteori mai blând. Datorită altitudinii mai reduse, Muntele Mic este împădurit în bună parte.

Atâtea lucruri minunate în jurul nostru, peisajul mirific şi panoramele de vis... trebuie măcar să încerc să imortalizez câte ceva. Plecăm în sus...

Nu e nevoie să înaintezi prea tare, cel mult un kilometru, și dai de teleschi. Străbatem în continuare pădurea dirijaţi de stâlpi. Ei ne vor fi de acum încolo călăuza sigură spre Muntele mic

Cu toate că urcuşul este destul de solicitant pădurea te adăposteşte de multe şi iţi dă forţa. Este liniste. Dar nu acea linişte în care nu auzi nimic, în care lipseşte orice zgomot. Nu, este liniştea pădurii, acea liniste pe care ne-o dorim atât de mult când suntem în mijlocul oraşului.

Începem să urcam mai accentuat către nord-est,

 foto: Robyteck

Descoperim un bun drum care ne conduce fără probleme de orientare. Tentați de frumoasa alee profilată spre stânga, o alegem; preferăm să ocolim puţin, după care începem să urcăm spre dreapta, cu ochii la crestele munţilor Ţarcu pe care ii admirasem de atâtea ori dar nu îi văzusem niciodată de atât de frumoşi. 

Aproape de finalul urcuşului prin pădure, poteca merge pe la marginea pădurii şi în faţă ni se deschid peisaje superbe, dar ce e mai bun încă nu a venit.

Copacii urlă, cu braţele-ntinse, spre cerul pe care nu pot să-l apuce.

Ieşim la liziera pădurii, pe un crac sud - vest al muntelui Mic - zările încep să se deschidă.

La prima rază de soare, chiar si negura tresare...

Uneori povestim de una de alta, alteori ne pierdem fiecare în mici amănunte care ne vrăjesc. 

foto: Robyteck
Mi-a plăcut senzația de siguranță pe care ți-o dau colțarii. Urcăm pieptiș o primă treaptă a muntelui, apoi poteca ne poartă pe un versant relativ neted, de unde zarea începe să se deschidă. Răsplata e pe măsură, fiindcă fiecare pas îți deschide orizontul și cerul e tot mai greu de cuprins pe retină.

Tocmai când crezi că atât ai văzut şi că acele peisaje de la marginea pădurii sunt tot îţi dai seama că mai este ceva.

Funcție de locurile în care ne opream, puteam admira peisajul către diferite direcții. 

La marginea pădurii, la marginea muntelui, acolo suntem noi, de acolo privim. Acest loc de belvedere este premiul pentru turistul care depune un efort și urcă până în vârf.

Aşadar, începem să urcăm spre nord-est, printre pajişti inzăpezite şi pe alocuri spre stânga atrag atenția blocuri de piatră.

Urcăm şi iar urcăm, şi mi-as dori să mă opresc la fiecare pas să admir cât poate fi de frumos. Pe ici pe colo erau si petece de cer senin. Alternantă aceasta crea un spectacol superb.

Privire înapoi spre sud-est cu ochii la crestele munţilor Țarcu pe care îi admirasem de atâtea ori din traseul spre Muntele Mic, dar nu îi văzusem niciodată atât de frumoşi. 

Sky with clouds!
Cu cât depăşim treptele de altitudine, cu atât priveliştea spre sud-est se deschide, creste şi muchii încep să se zărească în depărtare. Nici ţipenie de om...

O mantie albă şi strălucitoare. Un univers rece creat de iarnă, de atât de frumoasa iarnă.

O perspectivă cu totul deosebită asupra întregii văi, a muchilor şi crestelor. Vârful Brusturu, strâns legat de vârful Căleanu (2 196 m), cu imense abrupturi ce străjuiesc şi conturează o amplă căldare glaciară, cuibărit pe versantul nordic al vîrfului Ţarcu (2192 m), pe care practic le vedem, dacă se poate spune aşa, mai bine zis vedem muchiile din care se ridica vârfurile. 

Deja suntem într-o zonă largă de platou, unde fiecare începe să-și aleagă drumul pe unde poftește. E foarte frumos afară, soarele încă nu dogoreste, doar încălzeşte.  

foto: Robyteck

Suntem exact la doi paşi de staţiune şi ne oprim să admirăm priveliştea, prilej pentru a mai pierde vremea sub pretext de a face poze.  

Deși spectacolul nu se terminase, plecam ușor la vale, şi ieşim în platoul alpin în apropierea unei parcări iar de acolo ajungem la complexul turistic în maxim 5 min.

Locuri de parcare în zona numită „La stână“, aflată la nici un km mai jos de staţiunea Muntele Mic 

Creasta semeaţă şi maiestuoasă a Ţarcului. Vârfuri care mai devreme se ascundeau în misterul ceţii îşi dezvăluie frumuseţea şi impun respect. Doamne, cât de frumos poate fi!! 

Norii se desfac în două ca perdele suspendate pe cerul superb albastru, și ne trezeşte speranțele pentru o zi minunată. Am prins o alta zi superba de iarnă.

Încep ușor-ușor să apară și cabanele.

Au trecut 3 ore de la plecare, coborâm uşor şi străbatem o porţiune relativ netedă.

Înainte și ușor la stânga se coboară în stațiunea Muntele Mic, dar se mai poate continua spre Crucea Albă de la cota 1670 m.

Ne strecurăm prin dreapta, pe deasupra stațiunii, pe curbă de nivel către Crucea Eroilor.

O panoramă extraordinară este vizibilă de pe pârtii şi spre depresiunea Caransebeş. Natura a fost generoasă cu priveliştile minunate. Părea un joc de puzzle în construcție.

Vremea este ciudata, parcă prea caldă pentru această perioadă din iarnă.

Am lăsat în urmă cățelul și stațiunea, și am început să luăm altitudine. 

Înainte și ușor la stânga e ceea ce eu am numit o cale de acces directă spre Crucea Eroilor, situată la 1670 m alt, trebuia doar să urcăm, că doar destinația e un vârf. 

Încă un moment de admirat de jur împrejur dinspre Crucea Eroilor, 1670 m alt

În timpul iernii, pantele muntelui se transformă în pârtii de schi cu diferite nivele de dificultate, atât pentru începători, cât și schiorii experimentați. 

Atingem cota maximă de unde se vede foarte frumos stațiunea Muntele Mic, unde ne hotărâm să și prânzim. Mâncăm în goană și hotărâm să o luăm repede din loc! Curând însă urcuşul se accentuează... se menţine direcţia către nord-est având ca reper releul de telefonie şi ajungem astfel pe vârful Muntele Mic, (1802 m).

O imensă cruce albă metalică, de circa 25 metri înălțime (1670 m alt)

Platou după platou, am lăsat în spate priveliștile domoale și împădurite ale Muntelui Mic. Traseul continuă în gol alpin şi orientarea poate fi o problemă dacă sunt condiţii de ceaţă. 

Liniile de teleschi sporesc gradul de atractivitate al stațiunii.

Nu foarte ușor, dar nici din cale-afară de greu, se ajunge pe Vârful Muntelui Mic (1802 m).Timpul și vremea frumoasă ne-a permis privelisti către toate zările.

Este locul de popas ce oferă de la distanţă panorama Ţarcului. De la nord la sud-est, ni se deschid privelişti spre întreaga culme a Nedeii... şi parcă paradoxal, suntem într-o prelungire a raiului...

Se mai poate continua către nord-vest, spre locul numit „La Blide”. Dar pentru aceasta e nevoie de încă un efort.
Acolo se poate vedea o lespede din şist pe care sunt trei semisfere de forma unor „blide” de dimensiuni diferite, sau în direcţia nord-est spre Pietrele lui Scorilo. Probabil ca o sa le facem în perioada verii, atunci când vor putea fi vizibile.

Telescaunul Vâlsanu, cel mai lung şi mai modern telescaun. De aici sunt două drumuri care coboară la Poaina Mărului, unul pe la Piatra Scorilei, altul pe Valea Sucului.

După câteva poze şi după ce mi-am bucurat ochii cu atâta frumusețe, reluăm plimbarea noastră . Facem cale întoarsă spre Crucea Albă până până la stațiunea Muntele Mic unde intenționăm să facem un popas.

Schitul Muntele Mic

Cerul părea atât de aproape, mai să îl atingi. Un contrast uimitor.

Turiști sunt doar în sezonul de iarnă, la ski. Astăzi Statiunea Muntele Mic arată dezolant. Desi este amplasată într-o zonă pitorească, nu investește nimeni, totul pare pustiit, în paragină, construcții nefinalizate sau abandonate. 

De la distanța de circa câteva sute de metri de unde il priveam, Hotelul Sebes / Muntele Mic cu opt etaje, fără geamuri, parcă stă să cadă, trist.

În primul rând întâlnim peisaje superbe. Suntem la circa 1500 metri altitudine, pe un platou, aproape de vârful cu același nume. Suntem la munte, și asta este frumos!

Un popas la cabana Cerbul este bine-venit după atâta efort. Ne hidratăm cu câte o bere, și mai schimbăm câteva vorbe.

Ne luam rămas bun de la acest loc minunat și plecăm la vale - nu puteam sta prea mult, e destul de târziu și trebuie să și coborâm...

De întors ne-am întors pe același drum. Ne îndreptăm spre sud-vest în timp ce spre dreapta o potecă duce prin poiana La Fantana Voinii, străbate fostul drum Militar, și ajunge prin Valea Sebeșului la Borlova, dar care nu are nimic comun cu traseul nostru. Am fost pe el într-o altă aventură recentă.

Priveliște inedită și minunată, soarele blând la apus ne însoțește.

Lume multă, încă se distrează.

Așa ușor depășim un mic urcuș apoi coborâm spre liziera pădurii

O altă perspectivă asupra munților Țarcu. Soarele și-a schimbat poziția, și mai încerc niste poze, chiar dacă am mai făcut și la urcare, unele în aceleași locuri. 

Soarele se pregătește să se ascundă încet după muchia norilor, iar noi coborăm în razele apusului. 

Coboram ...rucsacul tot mi se pare greu după ce am hoinărit toată ziua cu rachetele atârnate de el :) Mai fac câte o poză cu imagini spre apus

Am avut un răsărit frumos, avem și un apus la fel. 

Încă o privire înapoi

Ajungem din nou repede la porțiunea împădurită. 

Privire înapoi

Moralul e bun, iar prin pădure zburdăm

Nu e cel mai lung vertical race. Nici cel mai greu, scopul principal a fost atingerea zonei înalte.

La coborâre luăm aceeași urmă a stâlpilor de la teleschi de dimineaţă. Ca să mai scurtăm traseul, am tăiat cărările pentru că ni se părea că ocolim. Proastă alegere! Cărarea coboară, de-a dreptul, menținându-se constant pe o înclinație suficient de mare cât să ne ducem și pe fund. "Traseul" în totalitate pe aici până jos este spectaculos, zăpada mai mare, probabil a fost viscolită, iar unele treceri mi se par cam periculoase care solicită atenție - sunt câteva pasaje mai dificile, dar le depăşim repede. Pe final, stratul de zăpadă au fost în multe locuri doar o capcană, apa săpând tunele pe sub el. Pâraiele curg în şuvoaie repezi. Dar asa, am obosit și mai tare, și m-am afundat de vreo două ori, reuşind chiar să mă și accidentez. "Îmi place să cred că nu există momente" cele mai proaste ", doar inoportune. După cel de- al doilea picior cu care m-am afundat, genunchiul meu a început să mă doară foarte rău. Am avut un moment de, "oh, omule, acest lucru ar putea fi rău, m-am ales cu o entorsă la genunchi...( în graba de-ai ajunge pe cei din față). Acum când scriu aceste rânduri, piciorul meu acuză dureri în partea externă a genunchiului ! e posibil să fie o uşoară întindere ligamentară ce produce durere şi tumefacţie. O să treacă și sper să-mi fie o lecție, iar pe viitor o să prefer să ocolesc, dar să fie pe drum pentru că nu ști ce capcane pot apărea printr-un loc neumblat, întuneric fiind. Coborarea a fost destul de anevoioasă, plumbul din picioare și panta mare afectându-ne pe toți. Ajunși în Valea Craiului, deja răsuflam mai liniștiți, a fost o coborârea în cap. La 4 ore de la plecare din stațiunea Muntele Mic și la 11 de la începutul traseului, iată că am ajuns înapoi la mașină. O astfel de drumeție / plimbare prin pădure şi pe platou pe timp de iarnă este o experienţă woaw.
Potențialul zonei este foarte mare în rute de cicloturism montan. În urma experienței parcurgerii câtorva trasee de drumeție mai puţin umblate pe Muntele Mic, excluzând asfaltul, am sintetizat trei ca reprezentând cele mai frumoase și sălbatice trasee :  Valea Borlovei, o traversare spre Poiana Mărului, Drumul Militar, o ascensiune spre Muntele Mic, cu traversare către Cuntu, apoi spre sud-vest (marcaj punct albastru) spre Poiana Strigoniu  poiana Cucuiul Fântânelor, Culmea Mare și Borlova, dar și varianta descrisă mai sus. V-am oferit doar câteva, pe care le-am parcurs de mai multe ori alături de alți colegi. Pe aceste trasee sunt puncte de belvedere care oferă  panorame asupra Munților Țarcu și Muntele Mic.