Asaltul Muntilor Semenic.

A trecut mult timp de când nu mai știm să facem altceva decât să pedalăm. Așa că asta vom face și mai departe: cu zâmbetul pe buze, cu transpirația șiroind de sub cască, cu ochii mari și plini de bucuria de a face ceea ce ne place.

Fiind o zi de vineri din luna iunie, frumoasă și călduroasă, ne-am hotărât să fugim undeva la răcoare, mai aproape de casă. Plănuisem această ieșire de mai multă vreme, dar nu a fost să fie până acum; iată că în sfârșit a sosit momentul! Ținta noastră era Văliug - Crivaia, în încercarea de a ajunge spre vârfurile Piatra Nedeii (1437 m), Piatra Goznei (1447 m) și Vârful Semenic (1446 m). Dimineața ne trezim cu întârziere – eu, Cristi și Roxana – și plecăm în grabă spre gară pe biciclete ca să prindem trenul de Reșița. Nu aveam nimic de-ale gurii la noi, urmând să ne cumpărăm cele necesare direct din Reșița. Prindem trenul la mustață! Doar ce reușim să urcăm bicicletele, că trenul se și pune în mișcare. Se pare că pleca mai repede, la ora 7:23, față de cum știam eu (7:37) – am sosit, așadar, la fix. Ne-am instalat în vagonul de bagaje, locul unde ne urcăm de fiecare dată când suntem cu bicicletele. Nu am fost singuri; am avut compania unui călător, însă doar până la Jebel, unde acesta a coborât. Am rămas singuri până la următoarea stație, Voiteg, de unde a mai urcat un biciclist care mergea tot la Reșița. Pe când treceam de Bocșa Română, îmi sună telefonul... era Eugen! Voia să știe ce planuri am și dacă ies pe undeva la pedalat. După ce îi explic cum stau lucrurile și că sunt deja în drum spre Reșița, își face rapid câteva calcule și îmi spune că ne întâlnim direct la Văliug. La cum merge trenul nostru, până vom ajunge noi pe biciclete la Văliug, va ajunge și el cu mașina din Timișoara. În Reșița ne-am făcut rapid cumpărăturile la Profi și am plecat spre Văliug. Eugen a sosit și el, depășindu-ne cu mașina chiar înainte de satul Cuptoare. Și-a lăsat mașina acolo și am pornit apoi împreună pe biciclete spre comuna Văliug. Pentru a ajunge în stațiunea Semenic există mai multe căi de acces, iar una dintre ele este șoseaua asfaltată Reșița - Cuptoare - Văliug - Pasul Prislop - Semenic, pe care mergeam și noi. După vreo 20 de kilometri am intrat în satul Văliug, iar în intersecția cu drumul ce duce către Semenic, Gărâna și Trei Ape, noi am făcut dreapta spre stațiunea Văliug și spre zona Crivaia. Până la Văliug am urcat pe asfaltul pe care... am urcat și am coborât deja de atâtea ori. Din Văliug am continuat pe lângă pontoane încă o porțiune pe asfalt, iar pe urmă am intrat pe un drum forestier neasfaltat, aflat în stare bună, pitoresc și plin de culoare în această perioadă. Traseul începe în urcare, inițial ușoară până la Vila Klaus, iar apoi accentuată, dar totuși plăcută. Am ratat singurul izvor pe care îl știam din zonă, așa că am fost nevoiți să facem un popas la Cioată. Părăsim valea Bârzavei înainte de Cantonul Bârzăvița, trecând pe la o barieră pe drumul forestier Gruniul Bun. Pedalăm în amonte pe o pantă rezonabilă, prin păduri bătrâne și poieni luminoase. Drumul bolovănos și căldura amiezii ne-au solicitat la maximum. Ne-am mai alimentat, ne-am odihnit două-trei minute, apoi am continuat în același ritm spre punctul cel mai înalt, încercând să ajungem la Piatra Nedeii. Din păcate, realizăm că sunt șanse mari să pierdem trenul de întoarcere, iar gândul acesta mă îngrozește. Timpul pe care îl mai aveam la dispoziție nu ne-a mai permis să înaintăm spre golul alpin, așa că am ales varianta unui drum forestier care ne scoate rapid în asfalt și înapoi spre stație, pentru a prinde ultimul tren către Timișoara. Cât privește urcatul pe Semenic și pe la pietrele menționate mai sus, am lăsat totul pe altă dată. Până la următoarea evadare pe două roți, vă invităm să aruncați o privire peste imaginile de mai jos și să descoperiți momentele surprinse pe traseu!

2 iunie, 2017, o dimineaţă promiţătoare de vineri. Un mod cât se poate de primitiv, deplasarea noastă, dar e ok, oarecum distractivă şi ne bucurăm pentru că avem cu ce să ne deplasăm. Asta e cel mai importat la urma urmei.

Suntem doar trei

Am pornit din Reșița pe asfalt până sus la Văliug. Din Reșița mergem pe drumul către muntele Semenic apox. 25 km. Trecem prin satul Cuptoare, apoi Văliug și, imediat ce se termină satul facem la dreapta pentru a ajunge în stațiunea Văliug. Sunt și indicatoare în acest sens, nu e deloc greu.

Fiindcă nu ne grăbea nimeni şi aveam chef de plimbare, traversăm Reșița de la Nord la Sud, pe drumul de Terova, o variantă pe care am mai fost.

Mai o poză, mai o pedală şi suntem deasupra Reşiţei

Uzina de apă Reşiţa. Răcoarea dimineții ne dădea energie, însă tulburător de liniște pe toată lungimea traseului până sus la Văliug.

Barajul Gozna

Pe la prânz ajungem şi noi la Văliug - Crivaia. Popas la Cioată, un loc ideal pentru un papanaş, şi punctul de alimentare.

Plecăm relaxaţi! Urcarea e lină la început dar devine mai abruptă spre final.

După  ce se iese din staţiunea Văliug, se continuă  pe un drum forestier, neasfaltat, dar în  stare bună. Drumul este unul frumos, prin pădure,  pitoresc şi plin de culoare în această  perioadă. 

Bifurcaţie de trasee. Indicator spre platoul Semenic, marcaj cruce roşie

Aici ar trebui să cotim la stânga. Un sentiment plăcut de aventură deja prindea contur.

Părăsim valea Bârzava pe un forestier la stânga... pe aici n-am mai fost. Drumul urcă pe un forestier destul de domol aşa că trecem de o barieră și urcăm prin păduri bătrâne şi poieni frumoase.

Nu mă pricep la serpi, dar acest seamănă foarte mult cu șarpele Brun   (mai multe aici)

Urcarea în sine este frumoasă. Ne-am oprit de mai multe ori să ne aşteptăm reciproc.

Situatia s-a înrăutatit pe Semenic - până aici am avut o urcare destul de susţinută, dar a fost în şa. 

Şi până aici mi-a fost foarte greu, dar ultima porţiune începe să mă enerveze efectiv. Parcă am început să dau semne de oboseală, dar nu prea e tură dacă nu şi împingi un pic.

Ca de fiecare dată, singurele mele momente de linişte sunt căţărările foarte abrupte.

După un push bike, a urmat o proţiune faină de coborâre, unde mă chinui să îmi ţin echilibrul pe alocuri din cauza urmelor de tractor. Într-un final drumul ne-a scos la asfalt pe DJ582

Deplasarea (cu trenul) era singurul impediment pentru care nu am putut finaliza acest traseu aşa cum l-aş fi dorit. De aici ne întoarcem pe DJ582 la Reşiţa.

Văliug

Din Văliug, avem 22 km până la Reşiţa, majoritatea în coborâre.

Un singur hop l-am avut până aici la "Crucea Albă". Nu știu ce semnificație are această cruce aici la margine de drum, nu am fost niciodată curios să aflu. 

Ajungem la Cuptoare. Aici ne despărţim de Eugen.

Porțiunea de șosea de aici mi-a plăcut. Nu știu exact de ce... dar cred că acuma eram îtr-o stare de bună dispoziţie şi pentru că ne dădeam doar la vale... până la Reşiţa.

De dimineaţă am prins trenul la mustaţă. Acum ajungem la Reşiţa şi pierdem trenul - asta după ce am coborât foarte lejer, ştiind că avem timp suficient chiar şi pentru o bere - două minute ne lipseau ca să urcăm în tren... (nu am mai avut norocul de dimineaţă). Pentru că nu am verificat mersul trenurilor, nu ştiam că plecarea este cu o jumătate de oră mai repede. Şi ce era să fac?! Să înjur? Să dau cu picioarele în bicicletă ? Să fac șcene dramatice? Oricum nu aveam spectatori pentru aşa ceva. M-am calmat destul de repede şi am plecat spre Timisoara (pe biciclete).... ciudat. Cristi nu îşi dorea acest lucru, era tare dezamăgit, supărat, nici nu mai vorbea cu mine. Traseul de la Reşiţa e o "fugă" continuă de 100 km. Cam lejer începutul, după aceea de pe la Bocşa am reglat ritmul şi am început să ne intrăm în cursă - ne motivează shaworma cu de toate, pe care o vom mânca în miez de noapte... la Timişoara.

The Way Home

2:19 - Ora la care intrăm în Timisoara pe biciclete, din Resiţa. Am strâns ceva kilometri dar nu a fost nimic forţat, a fost doar plăcerea de a pedala în miez de noapte.

Na, cam așa a fost weekendul nostru... Sentimentul pe care îl ai atunci când pedalezi în mijlocul naturii alături de prieteni și de copiii tăi nu se poate descrie în cuvinte. Dintre numeroasele trasee pe care le-am parcurs prin Banatul Montan, pot spune că și de data aceasta inspirația în alegerea rutei a fost una excelentă. A fost o tură cu adevărat frumoasă, presărată cu peisaje superbe și mulți kilometri adunați în picioare.

Notă: Nu îmi asum responsabilitatea pentru acțiunile pe care alte persoane le pot întreprinde în urma citirii acestui jurnal. Aceste rânduri reprezintă strict impresiile mele personale. Nu recomand parcurgerea acestui traseu bicicliștilor începători, decât dacă sunt însoțiți de persoane cu experiență.Vă mulțumesc tuturor pentru că ați fost alături de noi în această aventură!