Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr
Îmi era dor de o astfel de tură, de mult imi doream să ne dăm cu bițigla în toiul nopții. Dar care e ideea? Pe timp de noapte este o experiență diferită, foarte atractivă și distractivă pentru care ne-am propus să luăm toți prietenii și să redescoperim orașul la pedale, noaptea pe străduțele mărginașe, dar şi in arafa lui, ocolind-ul pe poteci şi drumuri de pământ. O tură faină in care luna nu s-a prea văzut în această nocturnă aşa cum speram, însă un fenomen astronomic magnific a putut fi admirat pe cer, un apus minunat ce a meritat. Locul de întâlnire a fost la Muzeul Satului de la Pădurea Verde. Cu 4-5 ani in urmă se făceau seară de seară plimbari asemanatoare pe bicicleta alături de prieteni (sau bicicliști care ni se alăturau), pe străzile Timişoarei sau prin Pădurea Verde. Acest traseul se intinde prin păduri şi străzi mărginase, pe pistă și prin sate. Destinaţia finală este Lunca Timişului. Cu totul, aventura asta ne-a luat 4 ore, dar ne-a lăsat cu amintiri plăcute (alături de oameni faini) şi cu o colecţie minunată de imagini. Indiferent de starea fizică sau experienţă, oricine, chiar şi cei mai puţini experimentaţi pot să facă această tură de 60 km tur-retur, contează doar ritmul in care o faci. Aici puteti viziona şi câteva imagini.
F I L M U L
Muzeul Satului - Inainte de plecare
Pavilioane, Ronaț.
De pe traseu, zona Ronaț
După o repriză în viteză pe pistă, ajungem la livadă.
Barul
Ne dregem și cu o bere nepasteurizată.
Popas la Sânmihaiu Român.
De pe traseu, între Sânmihaiu Român și Șag
Noaptea iţi rezervă destule surprize dar nu întotdeauna plăcute ca in imaginea din faţă.
Situația în mijlocul naturii la lumina farului se prezintă asa.
La finish, mai puternic, mai fericit, mai plin de energie. O tură nocturnă ce a avut loc de la apus, până in miez de noapte, și la final, am pus bicicletele la odihnă, iar noi ne-am relaxat cu o shaorma. A fost o plimbare plăcută pe care cu siguranta o voi repeta de fiecare dată când vreau să mă relaxez. Indiferent de starea fizică sau experienţă, oricine, chiar şi cei mai puţini experimentaţi pot să facă această tură de 67 km tur-retur, contează doar ritmul in care o faci.
Dacă vrei să participi și tu in viitor, urmareste activitatea noastra aici sau pe paina de facebook.
S-a așternut iarna și aici cu ale ei veșminte înghețate, și pline de mister. Prin urmare am luat iarăși drumul muntelui. Planul e destul de simplu, sâmbătă dimineața pornim spre Ilova, până la capătul satului (mai aproape de poalele munților). Frig aici în această dimineață -20 °. Și totuși asta nu ne-a împiedicat absolut deloc să ne bucurăm de o tură de trekking în natură. De îndată ce oprim maşina, căutăm să nu pierdem prea mult timp și să plecăm. Pornim la drum pe traseul desenat spre dealul Piatra Ilovei, situat în partea sud vestică a munților Țarcu din apropierea satului Ilova. Relieful regiunii este accidentat, vârful fiind situat la 874 m altitudine. Colegi de tură: Mely și Liviu Călătorii în pandemie Suntem la altitudinea de 490 m, la poalele vârfului Piatra Ilovei, şi suntem decişi să urcăm până în vârf. Ilova: strada principală Așadar, ne-am stabilit plecarea de aici De la ieșirea din sat se cotește la stânga și se intră pe un drum posibil plin de noroi, am avut noroc că er
Munţi, munţi, munţi! Altceva? Tot munţi. Ultima ieşire din luna Ianuarie ne poartă paşii spre Vârful Babei (1833 m alt.) din Munţii Cernei, o tură care s-a desfăşurat în condiţii de iarnă primăvăratică. Din nou provocare, descoperire și distracție. M-a mâncat tălpile să încerc ce nu am reuşit în urmă cu două săptămâni. Vorba aia! Vrei traseu ? Îl faci ca lumea, de la cap la coadă, pricipalul e să ai vreme bună, nu mai contează când te întorci dacă ai frontală. Am aşteptat, fără nicio grijă, să văd cum vremea se anunţă faină cu câteva zile înainte de weekend. Şi chiar aşa a fost. Zic băi...nu se poate, cât noroc pe capul meu! Asta a fost! Pentru că aveam intenţia de a face traseul, pornim de dimineaţă din Timişoara, şi iată-ne în Cornereva, sâmbătă la 9:30, departe de oraşul zgomotos. Parcăm maşina ca de obicei în Zmogotin, cătunul îconjurat de dealuri supebe dar şi de un alb care îşi clăteşte prospeţimea în soarele cald, şi împeună cu alţi 11 începem să urcăm pe un crac ce ies
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.