Totul a pornit de la o zi care amenința să fie una de monotonie urbană. Inițial, am urmărit cu atenție rețelele de socializare, sperând că vreunul dintre colegii de pedală va anunța o ieșire sau va propune un traseu pentru weekend pe grupurile noastre. Când am văzut însă că e liniște totală, împreună cu Roxana, fiica mea, care nici ea nu voia să-și petreaca ziua acasă, am hotărât să ne creăm propria aventură. Am ales rapid o destinație care să ne scoată complet din rutină: Munții Poiana Ruscă, cu obiectivul clar de a cuceri Vârful Rusca. Traseul ar fi fost asa: Valea lui Liman - Valea Sasa - Cornul Ruschii - Vf. Rusca - Tăul Ursului - Valea Stâlpului și Luncani de jos. O tură de mountain bike pe acest masiv este o adevărată aventură în doi, unde efortul urcărilor lungi este răsplătit de bucuria de a împărtăși muntele. Prognoza nu era de partea noastră; se anunțaseră ploi care pe mulți i-ar fi făcut să dea înapoi. Însă de data aceasta nu am mai ținut cont de avertizări. Experie...
Începe sezonul de mișcare, cu toate că el nici măcar nu a încetat: O evadare din viața cotidiană prin Pădurea Verde Am scăpat de frig cu totul, ziua crește și strălucirea sărbătorilor s-a dus și ea. „Am trecut cu bine și de perioada din an în care toate anunțurile te bat la cap să începi o dietă nouă, să te duci la sală”. Pe scurt, tocmai "am scăpat de perioada cea mai nasoală a anului". Astea sunt momentele în care, mai mult ca niciodată, ai nevoie de ceva la care să-ți zboare gândul. O gură de aer proaspăt este benefică și fizicului și psihicului nostru! Deși Pădurea Verde se află la o zvârlitură de băț de unde locuiesc, aproape că am uitat complect cât poate fi de frumoasă o plimbare prin acest loc al Timișoarei. Încercăm o ieșire din spațiul cotidian, în spațiul natural, o comuniune cu natura, într-un cadru natural perfect, și atmosferă de familie și echipă. Obțiunile sunt destul de diversificate și totuși limitate când vine vorba ce poți face la Pădurea Verde. Până nici aerul respirat în acest loc nu este atat de proaspăt pe cât ar trebui. Continental, fabrica de anvelope din apropiere, poluează foarte mult zona. Această oază de verdeață (Plămânul verde al Timișoarei, cum i se mai spune) este împărţită de Timişoara şi Dumbrăviţa și este străbătută de poteci și trasee de pământ, ideale pentru plimbări pe jos sau cu bicicleta, însă doar atunci când timpul e frumos și nu plouă. Au fost trasate, patru astfel de rute marcate de un triunghi colororat. Traseele sunt amenajate pe diferite grade de dificultate, pentru a oferi oportunităţi de parcurge a pădurii, în funcţie de experienţa utilizatorului bicicletei. Acestea sunt: traseul verde (scurt) - 2.2 km, traseul albastru (mediu) - 3.2 km, traseul roşu (lung ) - 4.4 km şi orange - 4 km (străbate principala zonă de vânătoare din pădure). Grădina Zoologică de la marginea pădurii unde putem admira specii autohtone de animale sălbatice, dar şi animale domestice, și Muzeul Satului Bănățean, aflat în imediata vecinătate mai salvează puțin situația, dar realitatea rămâne că nu avem... de exemplu, o zonă adecvată pentru drumeții sau picnicuri în mijlocul naturii. Trebuie sa ne mulțumim doar cu o plimbare prin pădure. Traseul nu este recomandat pe ploaie. Sâmbătă 31 martie 2018 După o săptămână agitată trebuia să vină și weekend-ul mult așteptat. Apropierea weekend-ului mă face de cele mai multe ori să mă gândesc pe ce cărări să-mi port pașii. Roxana tocmai a venit de la cursuri și m-a sunat încă de pe drum, până să ajungă acasă, spunând că e foarte frumos afară și că își dorește să ieșim la o înghețată, la o plimbare. Scoate-ți copii în oraș sau la pădure. N-o fi ziua lor de naștere dar puțin "family time" nu strică nimănui. Și da, inghețata o dai tu. Când îți intră ceva în sânge nu mai scapi. Lăsăm toate supărările acasă și plecăm! Ocazie perfectă pentru o relaxare în apropiere de casă. Chiar aveam poftă și chiar trebuia să ies din casă, și să mă bucur de peisaje. Nici nu contează adevăratul motiv, ci doar că acel impuls există. Păi vremea era nu frumoasă, extraordinar de frumoasă toată dimineața și...când să plecăm, ce să vezi !! cerul este plin de nori și soarele nu se mai vedea. Nu mi-am făcut griji deoarece nu credeam că o să plouă, și mi-am continuat drumul, deși nu aveam nimic de ploaie. Lucru care s-a și întâmplat; ploaia nu a veni, iar noi ne-am bucurat de o vreme superbă în dupămasa ce ne-a mai rămas. Pădurea Verde este un adevărat spaţiu ideal pentru recreere.
D'ale primăverii. O plimbare de dificultate minimă dar de o frumusețe ce compensează cu ușurință lipsa unei provocări serioase, porneste de la grădina zoologică, din zona... Muzeul Satului, și ajunge la lacul de acumulare Dumbrăvița. Este suficient să urmați marcajul ca să ajungeți la destinație.
Pădurea Vede din Timişoara, pare a fi locul unde tradiția se întâlnește cu nevoia acută a oamenilor de relaxare. Pentru început, trecem de bariera de la intrarea în pădure. Această primă parte a traseului (drum forestier) este practicabil în orice anotimp și face legătura cu lacul de acumulare din Dumbrăvița. Noi cotim spre dreapta și urmăm poteca prin pădure.
Pași lini și relaxare - toate astea într-o companie alături de dragii mei copii, cu care să mă simt perfect.
Pe potecă ne răsare în cale și primele bălți - ele vor fi pe parcurs mai multe.
Pădurea verde este locul unde putem descoperi.
Alergarea prin pădure pare sa fie la fel ca mersul, doar puțin mai intens, o experiență foarte plăcută pentru unii. Am văzut multe persoane alergând dar și bicicliști. Un lucru minunat.
Intersectăm drumul principal și continuăm mai departe pe potecă. Indiferent de timp, mișcarea este binevenită, mai ales dacă are loc prin pădure
Pe lângă plăcerea de-a merge prin pădure, admirăm orice floare apărută în cale.
Poteca ne poartă mai departe în dreapta, în partea de nord a pădurii, spre lacul de acumulare Dumbrăvița.
Pârâul Behela, limpede ca o picătură de rouă, curge ușor.
Natura care abia prinde culoare, pune treptat stăpânire, oferind peisaje frumoase la fiecare pas.
Traversăm Behela
Liniște, frumusețe cât vedeai cu ochii. Până la urmă, rămâne la decizia fiecăruia dintre noi cum vedem lumea care ne înconjoară, și cum alegem să interpretăm. Am ajuns la marginea pădurii, un alt punct principal de atracție, lacul de acumulare Dumbrăvița
Pe ultimii kilometri tânjim după biciclete.
Vremea bună, distracția dar și buna dispoziție ne-au ajutat la o plimbăreală plăcută.
Parcă-i toamnă....
Of, ne apropiem de sfârșit… dar să știți că… SFÂRȘITUL NU-I AICI, și ca orice poveste, fie ea frumoasă sau nemaipomenită, are un început, cuprins și a trebuit să aibă și… un drum de întoarcere. Ieșirea din pădure la aproximativ două ore și-un pic de la start. Recunosc, nu prea ne-am grăbit, am făcut-o încetișor, cu răbdare și… împinși de la spate rău de tot. O sâmbătă în care am funcționat cam așa: noroi, frunze, crengi și crenguțe mai mult sau mai puțin uscate. Chiar aveam poftă și chiar trebuia să ies din casă, și să mă bucur de peisaje. Uneori, însingurarea, ne trezeste gandul trist. Nici nu contează adevăratul motiv, ci doar că acel impuls există. O simplă ieșire prin împrejurimi te face să te simți bine și îți dă impresia că ai cea mai frumoasă zi. Orice moment ai alege să vi aici este potrivit pentru o ieșire din cotidian. Pădurea te așteaptă cu freamătul ei. Până la o alta tură, vă las cu bine !
„Stonehenge-ul” de la Uzina de Apă din Timișoara are o vibrație aparte, aproape mistică, ideală pentru a marca începutul unei aventuri. „Aceasta este imaginea victoriei noastre: șase prieteni, șase biciclete și o zi de neuitat care s-a încheiat exact așa cum trebuie. Dar, ca să ajungem aici, la acest zâmbet colectiv de pe malul apei, a trebuit să începem de undeva mult mai „pietros” și cu o formulă incompletă.” Totul a început sub semnul unei dimineți înorate, cu acea nerăbdare tipică plecărilor care promit libertate. Locul ales pentru plecare nu putea fi unul mai simbolic: Pietrele de la „Stonehenge”, în parcul de lângă Uzina de Apă din Timișoara. Acolo, printre coloanele de piatră ce par să păzească parcul, ne-am adunat cinci. Era acea forfotă plăcută, a glumelor matinale și a strângerilor de mână care pecetluiau planul zilei. Plecarea a fost pură, pe două roți. De la „Stonehenge”, ne-am urcat pe biciclete și am ales libertatea digului de pe malul Begăi. Primul popas strategic a...
Peste culmile dacice între Boșorod și Târsa Uneori, cele mai frumoase călătorii încep cu un plan eșuat. Totul trebuia să fie despre o tură alături de un grup de prieteni vechi. Însă, cu ceva timp înainte de momentul plecării, am primit vestea care m-a lăsat pe dinafară: «Nu am fost invitat». Pe moment, gustul a fost amar. Am înțeles, poate au vrut o echipă mică, sau nu a fost loc în mașină, deși invitația inițială a fost clară. Dar, în loc să las bicicletele în casă, fără km, am decis că acea zi nu va fi pierdută. Mi-am reorientat planurile pe ceva mult mai ambițios decât o simplă rulare pe asfalt: o incursiune în inima dacică a Hunedoarei, pe un traseu dur, autentic și spectaculos, între Boșorod și Târsa. Așa s-a născut această aventură de 55 de kilometri și 1848 de metri diferență de nivel. Din dorința de a transforma un refuz într-o victorie personală și din ambiția de a le arăta celor dragi că 'aurul' muntelui se găsește acolo unde drumul devine greu. Cei care nu au avut...
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.