Postări

Se afișează postări din iulie, 2016

Dincolo de hărți - Călătorim și povestim aventuri de tot felul

Circuitul culmii Rosia Noua...

Imagine
  Ca parte a unui tur de o zi, ne-am întors în Munții Zarand,  un lanț muntos situat în partea de vest a României.  Zona este mai puțin frecventată, făcând-o ideală pentru cei care caută o aventură montană mai liniștită, departe de aglomerația altor destinații turistice. Traseul are ca punct de plecare comuna Petris.  Am descoperit acest loc aproape din întâmplare, cu mulți ani in urmă. U neori, trecutul și prezentul se întâlnesc în cele mai neașteptate feluri, iar poveștile continuă să fie scrise!   Este un traseu accesibil, de dificultate medie, ce atrage atenția prin sălbăticia peisajelor și diversitatea naturală, dar include porțiuni mai abrupte, pante moderate și secțiuni cu teren accidentat. Este recomandat drumeților cu o condiție fizică bună și cu echipament adecvat pentru munte. Diferența de nivel este de peste  10 66 m , iar lungimea de aproximativ 44 km.  Am plecat dimineața devreme, la ora șapte, din Timișoara.  Cu toate că a...

Prin imprejurimi - 2

Imagine
E doar începutul verii, iar căldura mare ne-a ajuns  Vrem un weekend fără canicula.  Vreme extrem de călduroasă cu temperaturi de  peste + 30 grade, dar cum nu puteam sta tot weekend-ul în casă la umbră, am zis să fac o ieşire prin Pădurea Verde şi mai văd eu pe parcurs încotro o lungesc. Aşadar, am plecat pe căldură, în jurul ori 11, împreună cu Cristi şi Roxana. În final ajungem și traversăm pădurea pe drumul de pietriș recent amenajat (închis autovehicolelor cu 4 roţi). Curios, am văzut bariere în ambele capete ale drumului şi erau îchise cu lacătul și... totuși o mașină se plimba pe acest drum. La ieșirea din pădure către baraj, ne-am oprit neștiind încotro ar fi mai interesant să ne îndreptăm. Am cotit stânga către Dumbrăvița, pe drum întâlnindu-ne cu Emi, alerga către pădure. Continuăm mai departe și ne întâlnim și cu Silviu Teleoacă, tocmai venea dinspre centura oarașului mergând către casă. îl întoarcem înapoi și ne îndreptăm impreună pe sfalt către Pisch...

Sus la Gozna-Văliug

Imagine
Tura celor trei lacuri - Gozna, Breazova, Văliug. Am mai încheiat cu succes și multă voie bună o activitate de grup: „un eveniment plănuit de Vali Gheorghiu, la care am contribuit și eu, rezultând într-o foarte frumoasă aventură offroad în loc de asfalt. Timpul total (urcare + coborâre) cu tot cu pauze, a fost de 9 ore 45, pe o distanță de circa 74 km. Departe de caniculă, într-o așezare liniștită de la poalele muntelui Semenic, se află lacul Gozna, locul în jurul căruia ne-am propus  să ajungem cu bicicletele. Ajungem în Reșița 10 bicicliști: Eu cu cei doi copii ai mei Cristi și Roxana, apoi Vali Gherorghiu, Griesbacher Mircea, Marius Dumitriu, Robyteck, Miki Matei, Mate Iulia și Zoli,  toți călătorind cu trenul Regiotrans - l a  gară urmând să ne mai întânim și cu alții, iar în partea sudică a Reșiței și cu Eugen, toți venind cu mașinile. Ce poate fi mai plăcut în zilele caniculare când în oraşe se topeşte asfaltul de căldură, decât o tură cu bicic...
< ÎNAPOI LA PRIMA PAGINĂ

< DESPRE MINE

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner