Marea Evadare Prin Parcul National Cheile Nerei

Povestea noastră începe cu o descriere a dimineții devreme de mai, în care 104 participanți, din 4 județe (Caraș, Hunedoara, Arad și Timiș ) și-au făcut prezența la o drumeție pe biciclete, pe una dintre cele mai frumoase trasee din Banatul Montan - Parcul Național Cheile Nerei. 

Este a nu știu câta oară când ajungem pe aici, cu toate astea venim cu drag de fiecare dată. De data asta un taseu exclusiv pe drumuri forestiere cu mici porțiuni de asfalt:  Sasca Montană, Sasca Română, Tunele, Podul Beiului, Valea Lindinei, Bârz, Şopotul Nou, Ştinăpari si Sasca Montană.  

Pe tot parcursul traseului a fost o echipa în spate sau pe traseu formată din:  Mely, Dan şi Felix,  având grijă ca nimeni să nu se piardă de grup, oferindu-le asistență la problemele tehnice apărute pe traseu (pană, schimbător rupt etc.). 

Din păcate însă, deşi am strâns grup atât de numeros, nu toți au reușit să termine tura! Pe urcare au fost şi câteva abandonuri, iar cei care se descurcau ceva mai greu și nu reușeau să țină ritmul, au fost sfătuiți să se întoarcă înapoi în timp util. Eram în întârziere încă de la plecare și nu puteam risca să ne prindă noaptea prin pădure cu un grup atât de numeros. Mulți dintre cei prezenți nici nu erau dotaţi cu lumini.

Urcarea pe Valea Lindinei, este poate cel mai sălbatic traseu din zonă (un loc neatins de mult timp de mâna omului) cu un peisaj superb, foarte bolovănos pe urcare, dar și foarte tehnic pe coborâre.

Ajunși în Sasca Montană, parcăm mașinile în această curte de lângă magazinul din apropiere, la recomandarea localnicilor, dar și pe marginea drumului în așa fel ca să nu încurcăm circulația.

Toți se întreabă, dacă nu cu glas tare, cel puțin în gând: oare cum va fi?  

Soarele dimineții strălucește deja puternic, iar noi așteptăm sosirea colegilor din Hunedoara care sunt în întârziere.

Chiar dacă am plecat de dimineață din Timișoara şi am ajuns la Sasca Montană în timpul stabilit. Întârzierea colegilor din Hunedoara, a dus și la o întârzierea plecării noastre cu aproximativ o oră, ceea ce nu mă încânta deloc, în acel moment, având riscul să ne prindă noaptea pe traseu. 

Pregătiți de plecare în apropierea biserici din Sasca Montană.

Ca de încălzire, prima țintă este să traversăm puntea suspendată peste Nera de la Sasca Română, pentru a ajunge "La Tunele". 

Plecăm pe drumul obișnuit către Sasca Română

Mergem tăcuți, grăbiți parcă să ne vedem la locul care ne va dezvălui lucruri necunoscute, impresionate poate.

Undeva din spate s-a anunțat că ar avea cineva o pană, așa că deplasarea spre Sasca Romana a devenit brusc una lejeră.

Iată-ne în sfârşit în Sasca Română.

La ieşire din Sasca Română, apucăm pe un drum de pământ, cei drept şi cu ceva noroi, care ne duce spre un tunel de pământ şi crengi, terminându-se la podulețul suspendat. 

Traseul străbate principalele zone naturale ale parcului

Am evitat "tunelul", mergând pe poteca din stânga lui, o alternativă agreeată de mai mulţi. 

Ajungem la... Aici este puntea peste Nera. Trecem în șir indian alături de un alt grup de drumeți fără biciclete. Ne-am infiltrat printre ei încercând să ajungem cât mai repede pe malul celalalt.

Am trecut râul Nera pe podul îngust, suspendat, legănat, cu podea din scânduri din lemn – o senzație originală să-l traversezi 

Soarele dimineții strălucea deja puternic.

Raul Nera pare destul de sălbatic ce tocmai s-a calmat la ieșirea dintre munți, iar copacii ce-și apleacă peste el crengile dau un aspect foarte plăcut malurilor, un aspect de zonă mediteraniană.

Se trece puntea cu o oarecare spaimă din cauza numărului mare aflați pe ea, dar la câțiva pași distantă se auzeau şi multe glume, sau... stai să trec eu înainte să va filmez din față, acum mergeți înainte etc. Superb, deja întrevedeam că nu voi avea nici o umbră de părere de rău că am ales să trecem pe aici.

Începutul unei unei ture pe care am savurat-o pe deplin, foarte relaxantă, imagini frumoase, aer curat. 

Dacă nu ai nici o fobie legată de traversarea unei astfel de punți, restul este doar o plimbare.

Urmăm poteca bătătorită de turiști de-a lungul timpului, care mai întâi traversează o livadă, după care încet, încet, se îndepărtează de albia râului. Având în vedere că soarele se resimte tot mai tare încălzind stâncile din jur, și cum această zonă este renumită pentru numărul mare de vipere,  condițiile sunt prielnice viperelor să iasă la lumină. Asa că ne deplasăm foarte atenți prin zonele cu tufiș și iarbă, dar și prin zonele de stânci și bolovani.

Drumul merge în serpentină și nu-i nevoie sa depui prea mult efort. De o parte si de alta a potecii sunt diferite plante.

Imediat de la trecerea suspendată peste Nera, urcăm în amonte poteca îngustă de pe malul drep al Nerei (banda roșie) la pas. Trecem printr-o înșiruire de sapte tuneluri ce străpung pur și simplu stânca masivului asigurând continuitatea potecii la Podul Beiului.

Marcajul destul de evident pe tot traseul, la fel și poteca mărginită de tufe de tot felul, mergând uneori pe la umbră, alteori prin poieni, ne permit să vedem malurile stâncoase de care ne apropiem. 

Trailul te poartă în mare parte sus pe marginea stâncii (nu este ciclabilă această porțiune, dar cu grijă am putut căra bicla cu mine). Ritmul spre tunele este mult prea lejer - dar nu este motiv de îngrijorare deocamdată, chiar dacă s-a plecat cu puțină întârziere.

O scurtă incursiune, oarecum ciclabilă, jos pe malul râului. Drumul continua lin pe lângă apă.

Ajungem la un panou informativ. Mai departe traseul ne duce prin tunele, așa că ne trezim rapid pe marginea unor prăpastii sub niște versanți stâncoși ce se înalță spre cer.

Potecuța merge printre stânci, uneori săpată pe marginea înaltă a apei și uneori… prin tunele!

Oprim de mai multe ori pentru a face poze și pentru a admira peisajul.

Traseul este unul de pușh bike de când traversezi Nera, și până la Podul Bei, însă cei mai îndrăzneți au mers pe bicicletă asumându-și un mare risc.

Înaintăm, cu ușurința pe poteca îngustă, săpată in stâncă la mai bine de zece metri deasupra albiei râului.

Pe la jumatea traseului, ne bucurăm de primul minitunel, ce ne iasă în cale. O scobitură în stâncă, atât cât să se strecoare poteca prin ea.

Am ajuns şi în zona de tunele, forfotă mare!  mulți se bucură ca niște copii mici. Tunelele sunt săpate în stâncă, însă nu toate sunt suficient de înalte pentru a merge prin ele normal, asa că trebuie să mergi prin unele cu cu capul plecat.

De aici se simte nevoia unei lanterne sau ceva de luminat pentru că tunelurile sunt destul de lungi, iar lumina de la capătul lui se cam lasă așteptată.

Într-un târziu, poteca coboară din nou pe malul râului, al cărei ape sunt destul de îmbolvurate, semn că plouase de curând.

Trailul prin pădure este o plăcere – însoțit de sunetul apei ce curge prin decorul verde, răcoros.

Merg tăcut, mă gândesc. La ce anume? Nimic interesant pentru ceilalți. Și alții tac, dar prin față discută, se contrazic.

Preț de câteva secunde, ne lăsăm pătrunși de atmosfera vrăjită a Nerei, ce se avântă cu forță în cheile ce se întind până la Sasca Română.

Mă uit în sus. Peisajul e minunat, trecem printr-o serie de tunele, apoi ne oprim pentru un mic popas.

Pornim mai departe, discutia reincepe, baietii sunt din ce în ce mai aprinși.

După circa 50 de minute de când am traversat Nera pe podețul bălănganit, ieșim din ultimul tunel și ajungem la o șosea, locul numit "Podul Beiului", intersecția a trei trasee care mai de care mai frumoase.

Din acest punct, numit "Podul Beiului" (locul unde râul Bei se varsă in Nera), un drum forestier merge spre nord pe malul stâng al apei, până la lacul (izbuc) Ochiul Beiului. Tot din acest loc se poate ajunge și spre cascada Beușnița, care se află la 1,5 km, aproape 15 minute de mers pe jos în amonte pe Râul Beușnița, și tot din acea direcție se mai poate ajunge la ruinele cetății Ilidia. Un alt drum forestier ce coteste la dreapta spre sud-est, duce spre Cantonul Damian, locul unde se poate face un ultim popas înainte de a te aventura pe potecile din Cheile Nerei, pâna la Lacul Dracului, marcat cu banda roşie (circa 8 ore de mers prin chei). Sau chiar mai mult, după ce ajungi în celalalt capăt al cheilor, în Șopotul Nou, să te întorci în Sasca Română, vizitând cheile Şuşarei si Sasca Montană.

Tot în acest loc ne întâmpinau mai multe panouri informative dar şi un bărbat de la administrația Parcului Național. Podul Beiului, este considerat poarta de intrare în Parcul National Cheile Nerei - Beușnița, la care se percepe o taxă de vizitare. Știam din turele anterioare că pentru vizitare taxa este 5 lei de persoană.

Acum ne putem odihni. Îi astept și pe ceilalți. Ne adunăm cu toții și pornim mai departe. Drumul e plăcut.

Spectacolul adevărat abia de aici începe. După ce a apărut şi ultimul, iar majoritatea au plătit taxa ce ne era impusă pentru vizitarea locului, plecăm mai departe către cantonul Damian. Nu ajungem până la canton, la prima bifurcaţie cotim la stânga şi urcăm prin valea Lindinei, lăsând cantonul undeva în dreapta. Aceasta urcare pare interesantă si pentru mine, nu am mai fost pe acest drum şi nu stiam prea multe, decât că nu ar fi un traseu uşor, avertizând şi participanții despre acest lucru încă din descrierea evenimentului.

Ca de început, pornim majoritatea cu un push până ce panta începe să se mai domolească.

La un moment dat întâlnim o intersecţie de drumuri. Aici o săgeată ne indică la dreapta către Cantonul Damian (marcaj bada roşie). Noi continuăm să urcăm pe drumul din stanga, prin Valea Lindinei.

Trecem pe dedesuptul unei bariere ce limita accesul maşinilor în zonă.

Din nou push bike-ul printr-un peisaj desprins din povesti. Nu credeam că o sa zic asta, dar push bike-ul e o adevărată placere pe aici (pentru unii dintre noi) mai mult nu putem. 

Este un traseu ciclabil, însa push bike sau carry bike, ține totuși de condiția fizică a fiecaruia pe acest traseu, dar şi de bicicleta din dotare.

Uneori doar ciripitul pasarilor şi scrâşnetele pietrelor, sub apăsarea roților sunt singurele zgomote ce tulbura liniştea acestei zone minunate.

Drumul pietros și destul de alunecos pe alocuri, ne obligă la tot mai mult push.

Aici mai facem un răgaz să ne regrupăm...nu puteam sta prea mult deoarece eram în criza de timp. Tot aici am fost informat că cineva a reușit să rupă deraiorul de spate. După ce a fost ajutat să il repare (ceea ce se putea repara), nemaiputând continua, s-a întors înpoi. La fel și cei care nu mai puteau ține pasul cu noi, au fost și ei sfătuiți să se întoarcă, Au fost mai multe abandonuri ( undeva la 15 sau chiar mai mulți).

Drumul e invadat de vegetaţie şi destul de des crengile de deasupra au căzut până aproape de pământ obligându-ne să luăm poziții nenaturale în timp ce urcăm.

Tot acest drum forestier este foarte frumos, copacii iși impreunează crengile peste el formând un tunel verde și umbros.

Forestiere de cea mai buna calitate, un traseu variat – urcări, coborâri. 

Ritm susținut dar cu pauze dese, admirând, peisaje, Photo, pauza de masă. 

Pe coborârea către Bârz, foarte multe pierderi de echilibru s-au finalizat cu accidente, unele destul de urâte, însă până la urmă totul s-a terminat cu bine. 

Partea de aventură a turei a luat sfârșit imediat ce am ajuns la civilizație (kilometrul 34).

Regrupare! Așteptând să sosească cei rămași în urmă, nu pierdem ocazia şi tragem repede o poza de grup care ne va aminti cândva de numărul foarte mare ce au participat la această tură .

Mai departe pe DJ571B - aici suntem pe teren cunoscut, asa că mai departe trecem de Bârz și dupaă încă vre-o 8 kilometri ajungem la Șopotul Nou.

 Șopotul Nou - rupți în gură de sete, apuc să beau ultima bere la sticlă pe care mi-a oferit-o Dorin. La doză nu beau decât dacă nu am de ales, nu mi se pare la fel de bună ca cea la sticlă. .

După aproximativ 8 km în care doar am urcat, o ultimă pauză în poiana Logor, înainte de coborârea finală către Cărbunari și Sasca Montană.

Poiana Logor

Imediat de la plecarea din Poiana, a apărut și bucuria... o pană de cauciuc.

Răcoarea serii incepe sa ne prinda din urmă, fiind tot mai resimțita pe coborâre, insă bucuria mare stă in faptul că am reuşit să terminăm tura pe lumină

Intrăm în viteza în Sasca Montană

Prima parte a filmului pe la tuneluri

Partea a doua - Valea Lindinei



Chiar dacă au fost și abandonuri, nu a fost o tură atât de dificilă cum pare  (un total de, 66,89 km, și diferenţă de nivel cumulată la 1779, date de la Garmin), Unul dintre cele mai pitorești și frumoase rute, plină de peripeţii care s-a sfârşit cu bine. Sa învățăm din tot ce ne iese în cale, bun sau rău și să rămânem asemeni florilor...frumoși, colorați și plini de viață!🌷💐🌺🌻

A fost o muncă de echipă și oricât aș dori să-mi aloc meritul acestei ture, nu pot. Prin urmare, a fost o tură ce va rămâne în istorie și o vom putea povesti ca fiind foarte frumoasă și cu foarte mulți participanți.

 

Tehnic, tura a fost asa: