Fără Emoții - Prin Munții Nemanului

Totul a început de la un gând, și iată-ne din nou la Lindenfeld.

Evident, no să spun povestea așa cum a fost, o să spun așa cum mi-o amintesc.

În general ture cu deplasare nu reprezintă întotdeauna un interes prea mare pentru foarte mulţi biciclişti. Motivele sunt multiple: unul dintre ele ar fi transportul (fie că e cu trenul, fie că e cu maşina), apoi ora matinală și pe urmă banii. Aceste trei lucruri îi țin pe mulţi departe de frumusețile naturii dar și de cele mai frumoase ture. Greu ne adunăm atunci când vine  vorba de deplasare, însă nu şi de data asta. Numărul a fost impresionant! Ne-am adunat 24 de mtb-iști din 4 orase: 11 din Timișoara, 2 din Caransebeș, 7 din Reșita și 4 din Lugoj. O tură cam grea, dar a meritat, în schimb a fost și al naibii de spectaculoasă şi de frumoasă (o pot confirma doar cei care au parcurs tot traseul). Punctul plecare/sosire, parcarea gării Caransebeș.

Este o dimineață de sâmbătă frumoasă, cu supradoză de soare. Iată că după câteva neplăceri legate de vreme am reuşit să jungem la Caransebeş sâmbătă, asa cum ne-am propus inițial. Plecăm din Timișoara 12 bicicliști în mai multe mașini, la ora 7:30  

Parcăm maşinile în zona gării, plecarea pe biciclete fiind din acest loc. Din Lugoj 4 băieți și alți doi din Caransebeș ni se alătură, iar pe traseu urmează să ni se alăture și alții din Reșița. Trei dintre ei au venit deja și urmează să ne întâlnim în Păltiniș, iar cu încă alți 4 ne întâlnim în Ohăbiţa sau Delinești. Pierdem timp așteptând mai bine de jumătate de oră alţi doi colegi care trebuiau să sosească de la Timișoara.

Ne-am decis să nu-i mai așteptăm și plecăm. Ne întindem ca un șir de spaghete pe străduțele urbei, îndreptându-ne către Păltiniș, primul sat de la Caransebeș către Reșita. Acolo suntem aşteptaţi de băieții din Reșița

Tura urmează un traseu superb, cu pante cu înclinație mare, pe pajiști sau poteci de culme și forestier! Drumuri accidentate de pământ și pietriș, care se desfășoară pe următorul traseu: Caransebeş, Păltiniş, Rugi, Ohăbiţa până la Delineşti, apoi urcăm pe dealul Bobului, spre fosta tabără şcolară, dealul Cioaca Mare (654 m alt), culmea Groparul Trei Movile (853 m alt), cantonul forestier culmea Cireşna, Lindenfeld, vf Nemanu Mare (1122m alt), vf Nemanu Mic (1048 alt), dealul Certeju (788 m alt), dealul Părului şi Petroșnița. Finalizăm pe asfalt până la Caransebeș 

Am plecat imediat ce ne-am întâlnit cu cei trei bicicliști către următorul sat ( Rugi ).

Pornim de-a lungul unui drum cu mai multe gropi decât asfalt.

O scurtă pauză a fost în centrul satului Rugi, doar cât să pompăm aer în roți. Plecarea fiind grăbită de câteva persoane ce nu au vrut să se mai oprească. 

Continuăm până la Ohăbiţa, următorul sat unde urma să ne întâlnim cu alţi 4 bicicliști tot din Reşiţa). Ei au ales sa vină pe biciclete și să parcurgă doar o parte din traseul nostru. 

Luând la pedală, drumul spălat de ploile din ultima vreme.

Traversăm satul Ohăbiţa pe drumul principal fără să mai oprim.

Delinești (o localitate pustie), este locul unde poposim, așteptând sosirea băieților din Reșița, care mai aveau puțin să ajungă. Treaba grea asta cu întâlnirile și despărțirile, însă până să ajungem la despărţiri, trebuie sa fac o paranteză şi sa povestesc întâmplarea. Am fost noi 24 de bicicliști însă nu concomitent. Din Delineşti până prin apropierea Lindenfeld-ului, am fost cei mai multi ( 22 ) iar pe acolo au început despărţirile.

În tot acest timp, cât aşteptăm ne-am mai cumpărat câte ceva de la magazinul sătesc întâlnit chiar în locul unde trebuia să cotim la stânga.

Plecăm pe un drum de pietriș ușor în urcare către fosta tabără scolară de pe Dealul Bobului. Orientarea generală este către culme

Mi-am propus să o iau mai încet pe primele urcări, un fel de recunoaștere și acomodare cu traseul.

Aici avem și un izvor de unde luă apă proaspătă.

La început urcuşul e un pic mai susţinut.

Privind în jos, în vale, se vedea punctul de unde am plecat din Delineşti. Desigur, cu cât urcăm pe deal mai mult, cu atât vedeam mai mult din valea ce ne-a însoţit la tot pasul.

Şi soarele ne-a surâs imediat ce am ajuns mai sus pe deal şi chiar dacă vântul se mai repezea peste noi.

Fosta tabără școlară Delinești, actualmente doar o clădire părăsită.

Accesul cu maşina e aproape imposibil, doar cu o maşina de teren se poate ajunge pe aici. Ciobanii sunt cei care bătătoresc potecile acestor dealuri.

Seninul cerului cu norii jucăuşi, peisajele vaste asupra dealurilor, ne-au bucurat privirea si ne-au încărcat sufletul cu frumuseţe şi energie.

Încercăm să dibuim care drum e mai bun şi cam pe unde trebuie sa ajungem. 

O luăm pe drumul din dreapta ceea ce s-a dovedit într-un final că ne-a dus în acelaşi loc   

Străbatem o frumoasă păşune alpină şi ne bucurăm pur si simplu de panoramele extraordinare din jur.

Luăm la pas frumuseţea naturală a împrejurimilor, spre coama dealului 

Drumul în marea lui parte urcă, străbate toată coama dealurilor, apoi intră printr-o padure, oferind in tot acest timp privelisti foarte frumoase.

Ajunși prin apropierea de Groparul Trei Movile, ne-am despărţit de baieții din Reşiţa cei care ni s-au alăturat în Delineşti. Nu au mai putut continua până la Lindenfeld așa cum și-au propus, din cauza unei defecțiuni la una dintre biciclete. Asta le-a grăbit întoarcerea la Reșița luând în calcul traseul către Cantonul Tâlva Câmpului. Ne despărțim şi de băieții din Lugoj şi de cei din Caransebes încă înainte de a ajunge la Lindenfeld, preferând coborârea spre Poiana și Buchin.

După atâta urcare ajungem la Cantonul Cireșna. Ne oprim la canton doar pentru a lua apă de la izvorul din apropiere. Coborâm ușor prin stânga din dreptul cantonului vre-o 50 m  (nu exista nici un indicator, dar se poate vedea o potecuță).

Găsim izvorul

Pentru a lua apa a trebuit să ne aplecăm puțin. După cum se şi vede, era un mic puț în care au pătruns și câteva frunze. Le dăm la o parte, ne umplem bidonașele apoi plecăm.

După aproximativ câteve minute de la canton am ajuns la primele ruine ale Lindenfeld-ului

Am rămas cu 10 mai puțini, urmând să ne despărţim şi de Alex, acuzând dureri musculare, dar alți doi ni s-au alăturat ( Eugen cu al lui prieten). Cei pe care de dimineaţă i-am așteptat mai mult timp în Caransebeș. Stiau traseul nostru si au venit prin Buchin, ieşindu-ne în cale.

Din nou la Lindenfeld. Au mai rămas în picioare câteva ziduri, case părăsite, biserica şi cimitirul. Una dintre case este închisă cu lacăt, semn că cineva mai ajunge aici, altele însă sunt pur şi simplu date uitării. 

Peisajele frumoase, dealurile întinse şi toată regiunea în sine merită o revenire la viaţă. Este unul din locurile în care mi-am dorit sa ajung de mai multă vreme.

Ajungem la biserică unde îl întâlnim pe Eugen si prietenul lui. Ne asteptau deja de ceva vreme.

Ne-am așezat fiecare pe unde am apucat încercând să ne mai ușurăm rucsacurile pentru că urmează urcarea cea mai grea pe Nemanu Mare. Pentru noi prânzul a trecut de ceva vreme și acum suntem pregătiți să recuperăm. Mai halim o banană, mai devorăm un sandviș, mai bem o gură de apă și tot așa. O patrupedă obisnuită cu oamenii, fără manifestări agresive, trecea pe la fiecare dintre noi cerșind mâncare! (parea să aibe pui)

Acest sat, care acum nu este decât o ruină, a fost înfiinţat în anul 1828 de colonişti nemţi din Boemia, numiţi pemi de localnici. Aceştia au înfiinţat mai multe sate în această regiune montană. Cu toate că Lindenfeld încă există oficial, nu mai are niciun locuitor. Oamenii sunt plecați, majoritatea locuitorilor au emigrat în Germania la începutul anilor '90, lăsând în urmă case vechi şi o biserică. Povești ce se vor adânc îngropate în uitare, așa cum casa se îngroapă anotimp după anotimp sub arbuștii și copacii ce câștigă teren lună de lună, şi iarba ameninţa să acopere totul în curând. Natura va găsi mai mereu o cale să supraviețuiască.  Ultimul locuitor al satului, Paul Schwirzenbeck, a murit la vârsta de 83 ani într-un accident în Caransebeş. Mai există câteva case în proces de renovare/construcție, ca și cea pe care o vedem în imagine, chiar vizavi de biserică.

Lindenfled este o atracţie pentru turişti. Mulţi vin să admire ce a mai rămas aici, dar şi să semneze condica aflată în interiorul bisericii din sat. Noi de data asta am cam uitat să ne mai semnăm dar am făcut-o într-o altă tură. 

Se mai poate ajunge în Lindenfeld și din Caransebeş pe drumul DN6 până la Buchin, de unde se poate urca spre satul Poiana pe un drum betonat. Următorii 4-5 km până în vârful dealului unde se află satul, trebuie parcurs pe jos, fie cu o maşină de teren, fie cu bicicleta așa cum și noi o facem. Se mai poate ajunge și dinspre Brebu Nou sau Gărâna, prin pădure pe poteca ,,lupului".

Ne facem curaj. O luam din loc, la deal, într-o nouă urcare ce ne va duce Pe Nemanu Mare

Ne întoarcem puțin înapoi până ajungem la un indicator, apoi ne îndreptăm pe direcția indicată. Ruinele satului sunt la fel de pusti ca de fiecare dată când vizităm acest sat. Le lăsăm și de data asta sperând că data viitore să le găsim cel putin la fel, dar mă tem că le vom găsi și mai pustii.

Plecăm lăsând satul la fel de pustiu ca și cum l-am găsit, urcând pieptiș spre Nemanu Mare

Se pare că cineva locuiește aici - probabil dintre ciobanii care stau toată vara aici sus.

La început urcuşul e un pic mai susţinut, dar odata ajunsi sus se mai domoleste.

Urc greoi şi mă mobilizez pe bucăţile de plat.

Roxana s-a mobilizat înaintea mea

Panta se înăsprește, dar depășim momentul și continuăm mai departe.

Tentația de a băga piciorul în pedală este înfrânată de suprafața  nisipoasă și destul de abruptă, așa că rămânem tot la push bike.

Sunt incredibil de frumoase momentele de genul acesta, când ai parte de o bucățică din frumusețea lumii. Între cer și pâmânt nu este decât viață! (amazing view) 

Începem să câștigăm diferență de nivel iar suprafața de rulare devine provocatoare. Trag de mine cât pot de tare încercând să rămân în șa.

Poiana Nemanu la intersecția cu drumul ce coboară spre Cracul Zăgoru și Goleț.

Continuăm spre vf. Nemanului Mic

Probabilitatea de precipitații este foarte mică dar nu inexistentă la ce nori s-au adunat deasupra noastră. Aici ne-am îmbrăcat pentru a nu tremura pe coborăre. 

De aici drumul o ia spre vale ca mai apoi să se continue din nou la deal.

Impresionant este că până pe Nemanu am tot urcat, cel puțin eu așa am simțit, nimic din care să îmi dea impresia că ar fi fost și vre-o coborâre înafară de intrarea în satul Lindenfeld. Acum când am trecut și de Nemanu Mic, și când să ne bucurăm de o coborâre mai lungă ne trezim că urcăm și iar urcăm.

Relieful din aceasta zona montană a Munţilor Semenic, sunt cu aspectul unor dealuri piemontane puternic fragmentate de văi adânci de eroziune, mărginite de versanţi a căror pantă depăşeşte, pe alocuri, 25-30%.

Greu la deal, dar și mai greu la vale. La faţa locului totul pare ok şi parcugem bucăţile mai accidentate cu uşurinţă pe lângă biciclete.

Petroșnița

O tură în care am traversat multe culmi. Culmi pe care am mai fost. Culmi pe care mi-am dorit să ajung. Culmi de care doar am auzit sau culmi de care... nu am avut habar. Lindenfeld este alegerea perfectă de a face mişcare într-o sâmbătă-duminică însorită de primăvară-vară! Nu mai zic de potentialul turistic fantastic pe care îl are Banatul Montan, pentru un cicloturist şi muntoman, aşa cum mă consider şi eu.

Harta traseului