Prin munții Zarand și-a Săvârșinului-Circuitul culmii Roșia Nouă - Obarșia

Drumuri de primăvară cu nuanțe de iarnă!

Anul acesta avem parte de o primăvară cu totul specială și interesantă, cu temperaturi perfecte pentru călătorit și explorat. Printr-o coincidență stranie, gândul m-a purtat din nou spre Petriș. Podișul acesta putea fi orice alt loc, însă ideea a fost inspirată de o experiență mai veche, pe care o puteți reciti aici. Înainte de a începe descrierea acestei frumoase escapade, țin să subliniez câteva aspecte care transformă acest traseu într-un obiectiv turistic obligatoriu, ce trebuie bifat măcar o dată de orice biciclist pasionat de munte. Căutarea de noi poteci nu se oprește niciodată. Am intrat deja în a doua decadă a lunii martie, o perioadă în care peisajul montan se transformă treptat: culmile înzăpezite lasă loc pajiștilor înflorite, iar crestele înalte contrastează puternic cu ultimele urme ale iernii.

Pentru că nicio tură memorabilă nu se face fără trudă, vă invit să descoperiți povestea... Undeva, prin lumea mea.

Dacă vi se pare plictisitor ce vă scriu eu aici, vă dau dreptate: nu se compară cu povestea reală. 

Am plecat un mic grup de prieteni la drum, hotărâți să mai adunăm multe amintiri frumoase. Ziua începe bine. Am pornit pe la 7:30 din Timișoara cu 2 mașini pe autostradă până la Făget, am traversat o pădure și am ajuns pe Valea Mureșului, apoi pe o vale secundara până la destinație. 

La Petriș am ajuns pe la  9:20. Au trecut vreo câțiva ani de când nu am mai fost aici. Și cum viața este o succesiune de contraste, începem tura după un popas pentru echipare.

Ne-am pus în mișcare pe la ora 9:40, pe traseul de concurs "Drumul Regelui", pe un fals plat urmat de o urcare lină. Am pornit cu bucurie, nu ne-am stresat deloc pentru că nu e ca și cum ne grăbeam undeva. Am fost organizator, participant și om. Tura însemna numai explorare și socializare. Nu există goana după date, după km, sau timpi pe Strava. 

La trecerea peste râul Petriș

Dimineața cerul era acoperit și amenințător. Știam de la meteo că pe la prânz, după-amiază sunt anunţate ceva precipitaţii, dar suntem optimiști. Am mai fentat noi ploaia. Dacă toată săptămâna a fost vreme frumoasă, în această zi avem cele mai mari șanse să nu vedem soarele. O tură de MTB pe ploaie… este coşmarul multor pasionaţi ai pedalatului în afara şoselelor

Kilometrii s-au scurs repejor și pe la 10:20 ajungem la Roșia Nouă. Partea faină abia de acum avea să vină. Aici am decis să continuăm spre creastă în sens invers față de cel de concurs. Evident că această decizie nu a fost pe placul unora și s-au iscat discuții și văicăreli. Sună puțin ciudat, nu? Mereu am încercat să îi mulțumesc pe ceilalți. Până la urmă după puțină deliberare ne-am pornit toți așa cum am propus (cruce albastră).

Am scăpat de asfalt, și o să începem o drumeție frumoasă pe un drum de pământ.

Gospodării Roșia Nouă

Am ales intenționat să urcăm pe aici datorită instabilității vremii și voiam să facem cât mai mult din circuitul de pe dealuri înainte să înceapă ploaia. E drept, pantele pe aici sunt mai mari și e important e să urcăm pe uscat. Pe ploaie suntem în căutarea aderenţei, atât la urcare cât şi la coborâre. Cele mai alunecoase suprafeţe pe ploaie sunt suprafețele cu pământ. Evident, nu o să le putem evita complet, dar putem alege o linie cu cât mai puţine obstacole din acestea.

Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcarea spre creastă. 

Urcuşul spre vârful Tufari a creat tovărăşia de drumeţie...

Încetișor ieșim în golul alpin de unde avem o primă priveliște cu adevărat impresionantă. Este esențial să nu uităm să privim înapoi...Roșia Nouă şi depresiunea întinsă sub noi, cu munți în stânga și-n dreapta se vedea foarte frumos. 

Partea de început a urcării a fost pe un drum spălat de ape și poteci înierbate. Este un drum de culme şi face legătura cu Vf. Tufari lung de cca 4,5 km. Zona e extrem de abruptă și am câștigat altitudine repede. Aici doar am împins și am luat pauze dese. 

Am dat și de ceva bălţi de netrecut pe care le-am ocolit.

Pe unele bucăți am pedalat iar pe altele am mers pe lângă ea până în punctul în care am început să coborâm. Ce bine! Ce linistitor :) Cu cât ne depărtăm mai mult de şosea şi intrăm în mijlocul naturii, mă simt din ce în ce mai bine. 

Norii în fâşii sprijiniți pe umerii munților căpătaseră o culoare tot mai întunecată. Chiar şi aşa priveliştea era frumoasă. 

Marcajul e unul foarte bun

Pe măsură ce mă afundăm în ținutul acestor munți, peisajul a început ușor, ușor să se schimbe iar drumurile principale sunt clare, fără dubii, și nu prea ai cum să te rătăcești. 

Tot pe lângă bicicletă, cum altfel. Drumul urca, tot urcă și nu se mai termină și scotea ușor-ușor tot untul din mine. 

Pesemne nu scăpăm de ploaie ! E drept, se anunța o zi cu ploi pentru un pic mai târziu. Vremea, timpul sucește anotimpul cum vrea. Desigur, nu plouă tare dar suficient cât să înmoaie praful și să ne îngreuneze nouă mersul. E bine că avem poteci cu cât mai multe zone de iarbă sau frunze uscate care să ne mărească aderenţa.

O vreme am urcat, apoi am coborăt, iarăși am urcat, și tot așa am mers, apoi am schimbat marcajul pe banda roșie.

Din acest loc poteca merge pe la limita cu localitatea Mădrigești

Ajungând într-o zonă mai dreaptă, ne tragem sufletul pentru doar cinci minute, apoi continuăm. Au urmat o serie de urcări și coborâri tehnice pentru kilometri buni, în mare parte la altitudini de peste 700 de metri, spectaculos, cu priveliști panoramice asupra formelor de relief din jur. 

Deja începeam să gustăm din ceea ce aveam pregătit pentru lunga coborâre, dar până la coborâre mai era cale lungă. Nu m-am dat în vând după genul ăsta de bucăți foarte tehnice cu coborâri foarte abrupte și bolovănoase așa că în unele porțiuni am coborât din șa. 

Și continuăm împinsul la bicicletă.  

Deja cam începea să-mi iasă pe nas.

Pe acea bucată am împins serios dar am avut noroc că n-a fost lungă. După vreo 4 ore de urcat, la fiecare curbă priveam în spate și îmi tot spuneam că la cât am urcat, n-are cum să mai fie așa mult. Bineînțeles că n-aveam  dreptate dar așa am reușit să încalec culmea și să mă delectez cu priveliștea de sus. 

Încet-încet ajungem în punctul maxim, pe un nou vârf.  Mi-am autoevaluat oboseala și eram chiar bine, picioarele și genunchii nu mă dureau, nu eram chiar epuizat.

Moment de pauză. Eram acoperiți complet de norul cenușiu și noi și munțișorul și e neaşteptat de rece pentru vremea asta. Poate și pentru că ploua. Aici ne îngăduim să ne tragem sufletul și chiar să zacem câteva minute bune. Deși au trecut doar 5 zile de la echinocțiul de primăvară, luna martie se dovedeste a fi destul de capricioasă. Potrivit observatorului astronomic data de 20 martie marchează începutul primăverii astronomice.

Ai timp să te bucuri pe îndelete de fiecare moment. Aproape că este păcat să stai acasă în timp ce natura oferă un astfel de spectacol. Imi plac schimbarile, sunt provocări însă... azi... acum... parcă ar fi fost   mai frumos cu soare.

Pe o ploaie măruntă, care tot venea și se oprea, potecile devin tot mai apetisante, și lipicioase de roțile bicicletelor! În general, asta se întâmplă pe traseele de pământ, unde apa se păstrează în sol mai multă vreme. Solul este mult mai nisipos şi pietros iar potecile şi drumurile în general nu au noroi adânc, iar dacă acesta există, nu este de genul care să blocheze roata. Bineînţeles, există şi excepţii

Încet-încet am la limita cu Gurahonț. Oricât de mult am mers, la un moment dat mai trebuia să ne mai și oprim. 

Dacă opririle de pe traseu au fost scurte, micuțe și drăguțe, pe la mijlocul turei am avut parte de o pauză mai consistentă.

Motivul? Prânzul și odihnă.

Liniștea era la ea acasă. Aici ne facem mai comozi, pozăm și filmăm să ne bucurăm pe îndelete.

Așadar, poposim în acest loc acoperit pentru a mânca și după ce ne mai revitalizăm un pic, plecăm repede... Este un loc minunat pentru a sta chiar mai mult...Mi-a plăcut mult șederea asta scurtă  pentru că era la scut. 

Pornitul a fost cel mai greu, ca întotdeauna, de altfel.

Loc din care se poate vedea dezastrul. Un incendiu a existat aici dar e bine că nu a făcut pagube mai mari. De aici, reuşim cumva să ţinem uşor stânga apoi dreapta ieșind de pe traseul marcat și coborâm într-un drum nemarcat.  

Indescriptibil, total, amețitor

Am dat peste un drum care cobora până jos în vale. Și când panta mai scade, am ajuns în această zonă cu aşezări de tipul risipit în cătune şi crânguri, pe cursul râurilor şi pâraielor. Gata, de-acum am scăpat, dar na fost ușor. 

Suntem în fundul văii  Roșia, urmând firul apelor, toate având o frumusețe cu totul aparte și nu mai oprim doar pentru o pană de cauciuc, unde contemplăm activitatea reparării ei.

E genul ăla de drum pentru care ai împinge și căra bicicleta toată ziua doar pentru a coborâ câteva minute pe el. Traversăm satul cu casele pictate, Obârșia către satul Roșia Nouă.

Regăsim în curând Banda galbenă și o urmăm pentru a încheia circuitul și tura printr-o coborâre destul de lentă pe lângă râul Valea Roșie (Petriș) trecând prin satul Roșia Nouă, Corbești

 Una peste alta, ce începe se mai și termină și așa am reușit cu toții să ajungem la asfalt 🙂 și să revenim în traseul pe care am urcat de dimineață

Ploaia s-a oprit iar norii au început să se împrăștie. Până la Petriș, desigur că nu merge nimeni ca pensionarii. Și săreau și nămolul de pe roți și apa din bălți într-o veselie: în sus și-n jos și pe  noi!

Și uite așa, sfârșitul unei zile lungi și frumoase prin Munții Zarand ne-a găsit la Petriș, cu clătite, povești și multe glume. Muream de sete și abia așteptam o bere! Am găsit repede un băruleț și am comandat două beri. Habar nu aveți cum le-am băut... dintr-o suflare! Trebuia să fii tâmpit să bei altceva după atâta efort. 🤪

A fost prima mea tură de bicicletă mai serioasă din acest an. După o zi lungă pe drumuri, soarele, deși ascuns după culmi, arunca la orizont vagi irizații aurii și calde, lăsând locul înserării. Eram cu toții stropiți și murdari de noroi din cap până în picioare, dar vorba aceea: „Noroiul se va spăla, însă amintirile vor dura toată viața.” Deși acești 40 de kilometri nu par mulți pe hârtie, traseul a fost atât de solicitant încât părea că nu se mai termină. Totuși, efortul a meritat din plin, fiind răsplătiți cu priveliști de neuitat. Poate că o viteză mai mare ar fi scurtat timpul, dar nu a fost cazul nostru; ne-am bucurat de fiecare moment. Ultima parte a călătoriei, drumul înapoi spre casă, s-a desfășurat confortabil, cu mașina.