Există un singur lucru mai prețios decât timpul nostru: cu cine îl petrecem.
Mișcarea generează întâmplări și oportunități, atât pentru tine, cât și pentru cei pe care îi întâlnești în drumul tău. Atunci când alături de noi este mereu un micuț blănos care ne acordă toată atenția și afecțiunea lui, bineînțeles că și noi trebuie să îl răsplătim în același mod. Chiar dacă sună puțin atipic, Maxx este primul la ușă atunci când aude cuvintele „afară” sau „mergem la plimbare”. Este un mare fan al ieșirilor, indiferent că sunt lungi sau scurte, prin păduri sau chiar în spatele blocului.Prin urmare, ne-am întrebat: „unde vom găsi un traseu mai lung?”. Pentru că stau destul de aproape de Pădurea Verde, alegerea a fost simplă: o plimbare cu bicicleta și cu patrupedul va fi mixul perfect pentru o stare de bine, atât pentru mine, cât și pentru cățel.Plimbările zilnice sunt cele mai frumoase momente din zi pentru ei. Evident, nu e vorba doar de mișcare și de faptul că își fac nevoile. Câinii au multe de mirosit pe „teritoriul lor”, dar se bucură foarte mult atunci când pot explora o zonă nouă. Vedeți voi, asta e chestia: orice câine, indiferent de rasă sau talie, trebuie plimbat zilnic pentru a fi fericit și sănătos.De obicei, eu îl plimb înainte de a-l hrăni, din necesități fiziologice, ceea ce implică și responsabilitate. Indiferent unde alegem să ne plimbăm cățelul, este foarte important să respectăm o regulă general valabilă: trebuie întotdeauna să strângem materiile fecale în urma animalului nostru!Am tot citit că este extrem de important să plimbi câinele înainte de masă. Astfel, el va înțelege hrana ca pe o recompensă pentru activitatea de dinainte. Plimbarea de azi o să fie mai lungă și o s-o transform într-o adevărată aventură. Maxx va avea ocazia să adulmece prin pădure și în jurul copacilor, bucurându-se de relaxarea pe care i-o oferă mirosurile din mijlocul naturii. Orele pe care le am la dispoziție pentru a le petrece cu micuțul blănos sunt suficiente pentru toate aceste activități. Se va distra de minune în natură!
...nimic nu valorează mai mult ca ziua de azi.
Ce bine este să ai pădurea aproape; când ți-e dor de natură... hop și ai ajuns! Totuși, drumul până acolo ascunde o mică provocare pentru un patruped, deoarece distanța lungă și suprafața dură a asfaltului pot stresa lăbuțele sensibile ale câinelui. De aceea, ca să ajungem la pădure, am folosit bicicleta, iar pentru cățel am pregătit un rucsac special de transport. În acest fel, m-am asigurat că totul este în regulă și că Maxx va fi capabil să mă însoțească cu forțe proaspete pe tot traseul dintre copaci.
Priviți ce am descoperit ascuns printre ramuri: căsuțe de păsări! Plimbarea noastră propriu-zisă o începem pe cel mai cunoscut și abordat traseu din Pădurea Verde, cel care pornește dinspre grădina zoologică. Acesta este locul perfect unde poteca devine sigură, liberă de mașini, iar Maxx poate fi lăsat, în sfârșit, fără lesă. Este o adevărată bucurie să îl vezi cum își începe explorarea, în timp ce deasupra noastră pădurea prinde viață prin ciripitul micilor locatari din copaci.
Pădurea este străbătută de o mulțime de poteci și trasee de alergat, care pot fi folosite la fel de bine pentru biciclete sau pentru o simplă plimbare la pas. Acest labirint natural este minunat, deoarece permite fiecărui vizitator să își croiască drumeția exact după bunul plac. Peisajul s-a schimbat complet de îndată ce am avansat prin pădure, copacii devenind mai deși, iar lumina creând un joc superb de umbre și raze pe pământul acoperit de frunze uscate.
Atunci când ne plimbăm prin pădure, este extrem de important să urmărim poteca desemnată și să rămânem vigilenți. Chiar dacă Maxx este lăsat liber să exploreze, mă asigur întotdeauna că vine înapoi la mine imediat ce îl strig. Această disciplină este esențială pentru a-l putea chema rapid atunci când trec oameni care aleargă, bicicliști sau alți câini mai puțin sociabili. Trebuie să fim responsabili, deoarece un animal străin poate fi imprevizibil, iar reacția promptă a cățelului nostru previne orice problemă.
Pentru Maxx este o imensă bucurie de fiecare dată când este afară, indiferent că alergăm pe o potecă lungă sau că ieșim doar pentru necesitățile zilnice. Desigur, trebuie să recunoaștem că orice activitate de acest gen presupune timp din partea noastră și decizia de a renunța la confortul canapelei de acasă. Însă, când privești drumul acesta frumos care se așterne în față și vezi fericirea pură din ochii patrupedului tău, îți dai seama instant că nicio leneveală în casă nu se compară cu o astfel de zi.
Acest colț de poveste ascunde întreaga inocență a naturii sălbatice. De foarte multe ori am cutreierat această pădure și, ori de câte ori sunt prins cu treburile zilnice în oraș, recunosc că tânjesc după ea și după liniștea ei profundă. Este, fără îndoială, un loc ideal pentru plimbări în timpul verii, fiind în mare parte umbrit de coroanele bogate ale copacilor. Prezența apei și răcoarea pădurii transformă orice drumeție într-un refugiu perfect împotriva zilelor toride.
Oare cât de mult iubesc câinii apa? În general, la o plimbare sau într-o drumeție prin natură, aproape orice cățel tinde să fugă instinctiv spre apă pentru a se bălăci puțin sau pentru a-și potoli setea. Maxx nu face excepție când întâlnește un astfel de pârâu liniștit, reflexia copacilor în apă fiind mult prea tentantă pentru a fi ignorată.
Privind mai atent cursul apei, descoperi adevăratele secrete ale pădurii sălbatice: trunchiuri bătrâne căzute care formează poduri naturale peste pârâul liniștit. Este un peisaj plin de farmec, unde vegetația tânără începe să prindă viață pe maluri, creând un contrast superb cu lemnul masiv.
Pe măsură ce temperaturile de afară continuă să crească, nevoile animăluțelor noastre de companie cresc și ele, așa că nu puteam pleca la drum fără sticluța lui specială de apă. Prin urmare, la fel ca noi, oamenii, și câinii au nevoie de o hidratare corespunzătoare, mai ales atunci când fac mișcare. Chiar dacă pădurea ne oferă multă umbră și pârâul din imagini pare tentant, apa curată de acasă este cea mai sigură sursă pentru sănătatea lui.
Poteca ne poartă mai departe, șerpuind pe lângă cursul apei care continuă să reflecte cerul printre crengile deșe. Înainte de a ne îndrepta încet spre ieșirea din pădure, mai facem un popas pentru a admira acest colț ascuns și incredibil de liniștit. Un trunchi uriaș, prăbușit de-a curmezișul apei în depărtare, completează perfect tabloul unei naturi lăsate să își urmeze propriul curs sălbatic.
Dacă ar fi să vorbim despre cum evidențiezi cel mai bine centrul de interes într-o fotografie, răspunsul este simplu: lași natura și subiectul să se exprime liber. Nimic nu pare mai la locul lui în lumea asta decât ei, câinii, atunci când aleargă prin pădure, tupilându-se prin iarba înaltă acolo unde o găsesc sau tăvălindu-se plini de bucurie în frunzele de pe traseu. În acest cadru, micul explorator este surprins perfect în mișcare, pășind cu toată încrederea pe cărarea prăfuită.
Odată ce un câine nu mai este timid în privința pădurii, începe încet-încet să se simtă în largul lui și devine atent la tot ce mișcă pe noul său domeniu. Pădurea are atât de multe de oferit pentru simțurile lor ascuțite, de la foșnetul discret al unei frunze până la urmele lăsate de micile viețuitoare.
Marcajele de pe copaci devin ghidul nostru de încredere atunci când potecile încep să se ramifice adânc în inima naturii. Dungile roșii, pictate pe scoarța bătrână și acoperită de mușchi, ne asigură că suntem pe drumul cel bun, chiar și atunci când peisajul devine complet sălbatic. Cursul apei ne însoțește fidel în paralel cu traseul, creând o barieră naturală plină de prospețime.
Două trunchiuri masive prăbușite traversează pârâul de la un mal la altul, creând o punte naturală perfect oglindită în luciul liniștit al apei. Lumina caldă a după-amiezii îmbracă poiana din fundal într-un verde crud, punând punct unei expediții de neuitat.
Peisajul se deschide larg aici, arătându-ne un pârâu ce șerpuiește leneș printr-o poiană plină de verdeață proaspătă. Lumina soarelui străpunge printre trunchiurile înalte ale copacilor, însă acest decor idilic ascunde și un mic secret de sezon. Acuși vor roi țânțarii ca nebunii prin parcuri și păduri, mai ales odată cu lăsarea serii, transformând zonele din apropierea apei într-o adevărată provocare.
Lăsând pârâul în urmă, am revenit pe poteca principală, unde micul explorator s-a oprit o clipă, parcă așteptând să vadă în ce direcție o luăm. Privind acest traseu curat, mă gândeam că mi-ar fi plăcut să existe bănci și coșuri de gunoi amenajate din loc în loc, realizate în același stil natural: din lemn. Astfel de elemente rustice s-ar integra perfect în peisaj, oferind un moment de răgaz drumeților și ajutând la păstrarea curățeniei fără să strice farmecul sălbatic al locului. Până la urmă, respectul pentru natură înseamnă și să o lăsăm exact așa cum am găsit-o, protejându-i fiecare colț verde.
Mergând mai departe, poteca ne scoate în fața unei surprize tare drăguțe: o punte veche din lemn care traversează pârâul liniștit. Structura ei rustică, sprijinită pe piloni ce se oglindesc frumos în luciul apei, pare desprinsă dintr-o poveste și se potrivește perfect cu dorința mea de a vedea amenajări integrate natural în decor. Acest pod nu este doar un element pitoresc, ci și o legătură excelentă care ne permite să trecem în siguranță pe malul celălalt, deschizând calea spre o nouă porțiune de pădure gata de explorat.
Traseul, deși se desfășoară într-o regiune off-road, nu este deloc dificil, fiind ideal de parcurs cu bicicleta. Cărarea de pământ bătătorit șerpuiește lin în paralel cu albia pârâului, oferind o suprafață perfectă pentru o rulare lină, fără obstacole majore.
Primăvara pentru mine este despre sfârșitul iernii, despre înfloritul florilor și revenirea la viață, dar și despre o reflecție profundă asupra tuturor lucrurilor frumoase aduse de sezonul cald al soarelui. Fiecare anotimp are gloria sa și un scop bine definit de a ne face să privim în interior. Întâlnirea cu aceste mici viorele albastre, răsărite curajos printre frunzele uscate de anul trecut, este simbolul perfect al acestui nou început.
Pe măsură ce înaintăm pe această potecă, liniștea pădurii este întreruptă uneori de sunete familiare. Am luat cu noi lătratul bucuros al unor câini dornici de companie, un ecou cald care ne amintește că nu suntem singurii exploratori care se bucură de această zi splendidă.
Privirea ne este atrasă din nou de solul pădurii, unde au apărut primele flori de primăvară. Această mică floare galbenă și strălucitoare, deschisă larg spre razele soarelui, seamănă cu o mică stea de aur ivită printre frunzele ruginii rămase din toamna trecută. Alături de ea, firele noi de iarbă și frunzele verzi aduc acel suflu proaspăt de viață pe care îl așteptam cu toții după lunile friguroase.
Fiecare pas pe potecă ne dezvăluie astfel de detalii discrete, dar pline de energie, transformând drumeția noastră într-o continuă descoperire a renașterii naturii. Floarea galbenă și strălucitoare și mica viorea albastră cresc acum una lângă cealaltă, oferindu-ne un contrast cromatic de o frumusețe rară.
Căutarea noastră prin frunziș ne scoate în cale o adevărată comoară: un grup de viorele sălbatice adunate laolaltă, formând un mic buchet de un albastru intens. Spre deosebire de florile solitare întâlnite mai devreme, acestea au crescut strâns unite, creând o pată de culoare electrizantă pe solul pădurii.
… până aici, hehe! După atâta luptă și efort, am ajuns, în sfârșit, la malul Lacului Dumbrăvița, unde am făcut o binemeritată pauză. Este un loc foarte fain, unde ne-am oprit să admirăm rățuștele sălbatice și să ne tragem sufletul. Am stat ceva vreme pe acolo, fotografiind reflexiile perfecte din apă sau doar îmbătându-mă cu această priveliște superbă și relaxantă.
N-am mai pierdut mult timpul și am luat-o ușor pe o altă cărare pentru drumul de întoarcere. Privind în urmă la tot acest traseu, îți dai seama că o asemenea ieșire s-ar putea să fie exact ceea ce ai nevoie ca să te deconectezi complet și să-ți încarci bateriile pentru o nouă săptămână. Sau, de ce nu, poți să mergi în natură doar așa, „for fun”, cum zice românul!
Pe parcursul acestei drumeții, am avut parte de multe momente însorite, fie și pentru faptul că nu mai aveam altă umbră la dispoziție în afară de cea oferită de trunchiurile dezgolite ale copacilor. Soarele pătrundea cu ușurință printre crengile încă golașe ale pădurii de la începutul primăverii, proiectând linii calde de-a lungul întregii cărări.
Cel mai mult mi-a plăcut că totul este extrem de curat, spre deosebire de zonele noastre de agrement din Lunca Timișului, unde din păcate rămân grămezi de gunoaie după fiecare picnic.
O excursie grozavă de-a lungul traseului marcat cu triunghi roșu ne-a demonstrat că timpul petrecut astfel este un dar prețios. Acest răgaz este întotdeauna extrem de apreciat, în special de către micuțul patruped, care se bucură de fiecare secundă alături de noi. Deși a fost puțin epuizat la final, i-a plăcut la nebunie; ne-am aventurat din plin, iar experiența a fost senzațională! Odată ce un cățeluș învață să se plimbe politicos, el trebuie să își dezvolte rezistența fizică prin efort constant, exact la fel ca noi, oamenii.Această drumeție a demonstrat că blănosul este în cea mai bună formă a vieții lui, iar antrenamentul în această direcție va continua cu siguranță. Este minunat să vizitezi locuri noi, deoarece, în cazul câinilor, mersul în teritorii diferite le pune creierul în mișcare. Explorarea unor zone necunoscute le dezvoltă inteligența și le oferă o relaxare profundă. Tocmai de aceea, când ieșim la plimbare, uneori o luăm în stânga, alteori în dreapta, schimbând traseul de fiecare dată pentru a menține vie curiozitatea micului explorator.
Aproape de oraș, în Ghiroda — una dintre comunele lipite de Timișoara —, undeva spre marginea sa, peisajul se schimbă complet. Aici există o pistă excelentă, dar și o pădure numai bună de plimbare. Așadar, ca să ajung la Pădurea Bistra, am traversat Ghiroda pe două roți, apoi am continuat pe pista de biciclete ce șerpuiește spre Remetea, chiar alături de râul Bega. Faptul că am reușit să îmi transport companionul în rucsac a fost din nou un uriaș avantaj; distanța lungă și suprafața dură a asfaltului de pe drum până la pădure stresează inutil lăbuțele sensibile ale unui câine. Această linie dreaptă și perfect amenajată ne deschide calea către o nouă oază de verdeață, gata să fie explorată în siguranță.
Natura este cu adevărat fascinantă, așa că ne-am oprit un pic să o observăm în liniște și să îi prindem farmecul. În această zonă se găsesc și două bălți pitorești: una dintre ele fiind chiar Balta cu Nuferi, cea pe care o avem în față, iar cealaltă, cunoscută sub numele de La Lizieră. Cadrul surprinde perfect trecerea de la marginea pistei de biciclete, marcată cu linii albe pe asfalt, spre stuful des și sălciile care îmbrățișează luciul liniștit al apei.
Și nici nu trebuie să călătorim kilometri întregi pentru a o admira; este suficient să privim în propria ogradă, unde avem păduri înconjurătoare și acest ecosistem deosebit de pe malul Begăi. Imaginea surprinde cealaltă baltă din zonă, amenajată fermecător cu umbreluțe de stuf și pontoane, un colț de relaxare perfect integrat în peisajul sălbatic.
Acest tronson este una dintre pistele pentru biciclete apărute în ultimii ani și face mult mai atractivă și mai sigură deplasarea pe două roți prin aceste locuri. Traseul începe chiar de la marginea cartierului Plopi, la intrarea în Ghiroda, și șerpuiește fidel alături de râul Bega, de-a lungul digului. Pista trece apoi pe lângă Balta cu Nuferi și pe lângă balta La Lizieră, continuând pe o distanță de aproximativ 6 kilometri spre Remetea.
Am mers mai întâi spre capătul pistei, iar apoi m-am întors până la un drum neamenajat ce ducea direct spre o intrare în Pădurea Bistra. De fapt, acest petec minunat de sălbăticie ce se află nu departe de casa noastră ar putea deveni, în viitorul apropiat, o adevărată pădure-parc. Imaginea surprinde perfect acel punct de tranziție unde drumul de pământ și culturile verzi întâlnesc perdeaua deasă de copaci, străjuită de un panou informativ. O astfel de transformare ar fi ideală pentru comunitate, oferind un spațiu organizat pentru recreere, dar păstrând intactă magia naturii
Un panou mare de la liziera pădurii ne atenționează despre acest lucru și, totodată, ne interzice deocamdată accesul. Nu cred că facem vreun rău dacă intrăm preț de câteva minute; de altfel, urmele adânci lăsate în noroi fac dovada clară că au mai trecut și alții pe aici.
Drumul este în cea mai mare parte drept, dar pe ici, pe colo dai și de câteva denivelări, asta ca să simți puțină dificultate și adrenalină. Peisajul off-road, cu pământul frământat și vegetația deasă, te face să te simți aproape ca la munte! Dincolo de micile obstacole din cale, flancate discret de cele două borne roșii de la intrare, am descoperit, cu totul întâmplător, cel mai frumos loc de plimbat alături de Maxx. Cărarea se pierde misterios printre trunchiurile înalte și crengile împletite, invitându-ne să lăsăm în urmă orice ezitare și să ne bucurăm de libertatea deplină pe care doar un astfel de colț ascuns o poate oferi.
Raze de soare străpung perdeaua deasă de crengi, transformând finalul zilei într-un moment cu totul magic. Am rămas să admirăm împreună spectacolul apusului și, într-adevăr, ce spectacol desăvârșit! Lumina caldă și aurie se oglindește perfect în luciul pârâului liniștit care taie pădurea, creând un contrast superb cu umbrele lungi ale copacilor și primele frunze verzi ale primăverii.
Un canal strâmt, colmatat în multe locuri cu depuneri de mâl și alte sedimente, străbate imensitatea stufărișurilor de la marginea pădurii. Apa își croiește cu greu drum printre crengile căzute și trunchiurile bătrâne, oferind locului un aer sălbatic și neatins de om.
Ne cufundăm în atmosfera pădurii cu toate simțurile: văz, auz, miros, atingere și poate chiar gust. Această activitate nu este deloc complicată și necesită doar energie și voie bună pentru a fi transformată într-o experiență memorabilă. Cărarea de pământ se ramifică primitoare în fața noastră, invitându-ne să alegem o nouă direcție de explorare printre trunchiurile bătrâne îmbrăcate în iederă.
Aici este cu adevărat locul lor de joacă, iar felurile diferite în care o arată nu transmit nimic altceva decât o profundă mulțumire. Priviți-l cum vine încrezător spre cameră, mândru și cu coada ridicată, înaintând pe cărarea acoperită de un covor des de frunze uscate.
Pe măsură ce avansăm, poteca devine tot mai îngustă și mai sălbatică, croindu-și drum printr-un veritabil labirint de trunchiuri mari și crengi căzute la pământ.
E seara pe-aproape și ziua se stinge încet în spatele perdelei de copaci. Daaa, nu există artist mai talentat decât Mama Natură! Razele portocalii ale soarelui la apus străpung cu putere trunchiurile dese ale arborilor, creând o coroană de foc ce luminează discret solul pădurii. Acest joc superb de lumini și umbre pune în valoare covorul verde de iarbă tânără, oferind întregului decor o atmosferă caldă, aproape ireală.
Am mers fără să ne jegoşim câtuși de puțin, chiar dacă pădurea ne-a primit acolo cu un drum mai puțin prietenos și plin de mocirlă... dar mai contează acum? Din fericire, am reușit să evităm zonele cele mai dificile, chiar dacă pământul frământat și bălțile din șanțuri arătau destul de fioros la prima vedere.
Soarele abia a apus. Amurgu-i de sânge... iar noi ne scufundăm tot mai mult în liniștea caldă a serii de sfârșit de martie. Această ultimă privire peste drumul de pământ ce se pierde în adâncul pădurii ne arată natura în toată splendoarea ei brută.
Cu orașul departe, liniștea pădurii este ușor neobișnuită și augmentată ireal de o pală de vânt care poate mișca doar vârfurile copacilor, căci n-are vlagă să ajungă până jos. Aici, la nivelul solului, totul rămâne încremenit într-o pace deplină. Crengile bătrâne și trunchiurile căzute la pământ sunt lăsate să își urmeze cursul natural, fiind înconjurate treptat de covorul verde și crud al primăverii.
Întotdeauna simplitatea ne conferă o anumită deschidere, blândețe, inocență, bucurie și seninătate. Acest drum simplu de pământ, cu cele două benzi paralele bătătorite des între smocurile de iarbă verde, pare că ne călăuzește lin înapoi spre lumea agitată, dar cu sufletul complet schimbat. Vegetația uscată de pe margini lasă loc, treptat, tufele tinere care revin la viață, creând un cadru natural curat și primitor.
Cântec de păsărele, iarbă începe să răsară, ciuperci, melci…
Pădurea ne-a oferit și câteva provocări: așa am trecut peste cea mai dificilă porțiune a acestei ieșiri.
Cum prindea câte un moment propice, cum trecea la acțiune. Și-a prins… o grăăămadă de experiență
Indiferent de anotimp, câinii au nevoie de activitate și stimulare, pentru a avea o viață fericită și sănătoasă, iar petrecerea timpului în aer liber, reprezintă un mod excelent de a îmbunătăți starea de sănătate a câinelui: de obicei când ies din casă la trasul de lesă, el controlează plimbarea, merge în fața mea și eu nu fac decât să-l urmez dar... în plimbarea de azi, eu am controlat fiecare pas, iar Maxx a fost foarte ascultător! Câinele trebuie să fie supus iar în cele două plimbări, asta am simțit.
Am coclăurit-o și la ieșire din pădure, m-am împregnat cu liniştea de pe câmpuri. Câmpuri ce se scufundau în liniștea amurgului cald de martie.
Eu mă plimb liniștit și meditez, iar el aleargă, la 1 metru sau 2 de mine, apoi îl pun în rucsac și plecăm acasă. Alergatul si plimbatul lui Maxx a fost până la lăsarea serii, până când acesta a devenit foarte obosit și s-a întinde pe jos.
Și chiar dacă în momentul ăsta nu am vreun offroader cu mine, asta nu înseamnă că nu m-am bucurat și nu mă bucur în continuare pe terenuri mai mult sau mai puțin accidentate.
Fereastra prin care privisc spectacolul serii.
Finalul nu s-a lăsat prea mult așteptat: umbrele nopții se-ntind și liniștea vine din ceruri.
La revedere iazuri, cu văi, culori seducătoare şi lumină mângâietoare! 🙂 Mersul pe jos este perfect pentru menținerea sănătății și a unei vieți fericite, un antidot puternic împotriva stresului, în plus, iți creează și o stare de bine. Și parcă mersul e mai plăcut atunci când te însoțește animalul de companie, nu? Am fost în pădure și ne-am întors mai înalți decât copacii🍂🍂🍂!M-am întors acasă cu tolba plină de imagini memorabile. Bineînţeles că am câştigat mai mult decât nişte imagini care încântă ochiul. Per total, plimbarea a fost un moment relaxant atât pentru Maxx cât și pentru mine, bucurându-ne unul de altul. Iar dacă din tot ce-am povestit și ilustrat până acum nu ți se pare că ieșirea asta ar fi fost foarte provocatoare, pentru Maxx a fost excelentă.
De la o ieșire la alta.
Foarte aproape de casa noastră, este locul unde mergem poate cel mai des. Sunt băncuțe ici și colo, dar și locuri generoase unde se poate întinde pătura de picnic. Zâmbetul ştrengar și cald al soarelui m-a luat ușor de mână și m-a scos din nou din casă.
Așadar, păstrez călătoria proaspătă cu o varietate de rute între casă, Parcul Uzinei și pădure. Aceeași pădure Bistra. Mă bucur de primăvară pentru că îmi dă posibilitatea să ies din casă și vremea este potrivită pentru plimbări.
Debutul turei a fost prin cartierului Plopi, apoi pe viitoarea centură a orașului, folosind bicicleta iar pentru cățel am folosit un rucsac pentru ca totul este sa fie în regulă și ca micuțul să fie capabil să mă însoțească pe tot traseul de pădure. De ce-am luat-o într-acolo?
Păi e simplu: la doar câțiva kilometri de mers cu bicicleta, un alt fel de tărâm te așteaptă să-ți bucure ochiul.
Pe drumuri între câmpuri…Centura orașului încă în șantier...
Din nou prin pădure, Acolo unde se termină asfaltul, începe aventura... cu entuziasm. De data asta prin locul unde anual are loc festivalul de muzică, Codrufestival.
Nu-i de mirare că aici are loc anual festivalul de muzică! Pădurea Bistra este un loc splendid în care te poți încarcă cu energie.
Forest bathing! Dacă ești în căutare de relaxare pură nu-i nicio problemă! În tot acest spațiu verde vei găsi numeroase locuri numai bune. Drumul nu are neapărat o destinație, te plimbi de dragul plimbării 😊. Astfel de excursii trebuie adaptate cățelului și nevoilor sale de mișcare liberă. Așa că distanța pe care o parcurg e decisă de micuțul patruped.
(Re-)Descoperire. Același panou care interzice intrarea în pădure (până la amenajarea ei în pădure-parc), îl întâlnim si aici!
Până să intrăm în pădure m-a cam bumbăcit vântul. După ce-am intrat printre copaci, vâjul s-a domolit deplin căci oricât bătea la porțile pădurii, n-a reușit nici c-un milimetru să strice plăcerea noastră.
Și dacă tot a venit vorba de pădure, când ne-a văzut atât de puși pe treabă, aceasta s-a decis să ne încerce hotărârea, de la cele mai populare trasee, până la cărările ascunse.
Pentru bicicliștii de offroad poate fi o variantă destul de potrivită.
Văzduhul e plin de sunete, șoaptele vântului prin copaci se sting ușor.
Apoi un ochi de apă ne-a ieșit în cale prin pădure…ne acordăm timp, deoarece nu este o activitate pe care să o facem în grabă.
Savurăm sunetele, mirosul și priveliștile oferite de natură și lăsăm beneficiile pădurii să ne cuprindă.
Primăvara vine cu zile mai lungi, cu zile călduroase (cum este și ziua de azi), cu muguri și flori. Primăvara aduce speranță *în zile însorite și blânde* și bucurie *că se duce frigul.
Au și frunzele farmecul lor!!
După un timp micuțul mai încetinește sau nu mai are chef, și facem o pauza astfel încât el să își facă nevoile dar și să poată admira împrejurimile.
Deoarece câinilor le place să se joace dar și să investigheze, acest joc poate să devină unul dintre preferatele lui. Ce presupune? Ei bine, tot ceea ce trebuie să faci, este să observi când nu este atent și să te ascunzi într-un loc mai greu de găsit.
După cum bine știm, câinii sunt animale foarte inteligente, iar dacă ar putea vorbi, cu siguranță aceștia ne-ar spune de fiecare dată cum se simt și care este starea lor. Însă, cum din păcate micuțele patrupede sunt necuvântătoare, acestea au un mod aparte de a ne semnaliza și atunci că sunt fericite dar și atunci când nu se simt bine.
M-am dat viteaz aici, fără să știu în ce m-am băgat, dar m-am întors repede
Prin urmare, ar fi fain ca din când în când să ne pierdem și prin vegetația uscată, aici însă era prea deasă.
Ajunși în inima pădurii... Printre atâtea bălți, crengi și hârtoape am mai strecurat și niște momente de pauză.
Ei bine, la ultima mea plimbare, am lăsat aici un canton forestier. Sunt surprins să văd că în locul lui a răsărit un lăcaș de cult, taman în mijlocul pădurii Bistra.
Principala atracție a acestui traseu este singurătatea. Liniștea naturii și farmecul locului ne cucerește din plin!
O plimbare în tăcere, cufundată în natură.
Pista de biciclete, ne va duce la Timișoara.
Râul Bega. O idee de petrecere a timpului liber.
Cicloturismul e din ce în ce mai popular în rândul celor care doresc să descopere frumusețea naturii.
Verdele este stăpânul absolut al locurilor și întâmpină cu nuanțele…
Balta cu nuferi aflat la marginea comunei Ghiroda, lângă aceeași pădure Bistra.
Tovarășul meu cu urechea pleoștită, ședea pe labe gânditor, și privea câte-un călător...
Desfătare cu apus. Privesc cu coada ochiului cum razele soarelui se juca să obţină nişte efecte minunate.
Semiîntuneric care se lasă după apusul Soarelui. Drumul către casă a fost liniștit, chiar dacă pe pistă.
Soarele abia a apus și cerul e roșu. O plimbare ușoară și potrivită pentru excursiile cu cățeii. Și uite așa într-o după-amiază de joi, după muncă am avut condițiile perfecte pentru o relaxare activă și cu roți în meniu. Am petrecut ore plăcute, în compania lui Maxx.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.