Relax cu prietenii la mișcare.
Fiind început de primăvară, am stat noi și ne-am gândit ce cale să apucăm, unde nu am mai fost cam de mult. Rămăsese nebifate Cheile Șușarei. Nu ne-a trebuit prea mult să ne gândim, așa că ne întoarcem în cele din urmă în Sasca Montană, pentru un nou traseu. Ne trezim dis de dimineață, ne-am urcat în mașină și am plecat în formula de patru... și anume (eu, Mely, Roxana și Daciana). Și-a făcut prezenta și Mihai care a venit cu mașina lui. Luăm micul dejun la o patiserie în Grădinari...bem o cafea și plecăm mai departe. Ca să ajungem, la Sasca Montană, mergem pe E70 spre Moravița, Oravița și Sasca Montană. Am mai fost în toamnă pe la tunele până la Ochiul Beiului și Beușnița (aici). Deja suntem obișnuiți cu turele de aici și lăsăm mașinile în curtea prăvăliei apoi ținem un drum de beton ce străbate localitatea câteva sute de metri până la ieșirea din sat.
În căutarea locurilor frumoase.
Traseul prin Cheile Şuşarei porneşte din capul satului, de la ieşirea spre Cărbunari.
Un indicator ne întrerupe avântul. Ieșim de pe drumul național și pornim pe drumul ce se abate în stânga (care se transformă la scurt timp într-o potecă) ce urcă pe valea Șușarei însoțind firul pârâului Șușara.
Șoseau asfaltată părăsește valea Șușarei, angajându-se pe valea Gheorghe (afluent de stânga al Șușarei) pe sub Cârșia Calvariei, urcând apoi în serpentine spre localitățile Știnăpari și Cărbunari.
Aici începe povestea din titlu. Urmărind marcajul cruce albastră, pătrundem în Cheile Șușarei (tronsonul Sasca Montană-Cheile Şuşarei-Cărbunari)
Iacă şi Șușara, pârâul cu apă cristalină
Haiducim prin splendida vale împădurită pe o cărare bine definită.
Traseul este frumos, cu poteci marcate cu cruci albastre desenate pe arborii de pe malul apei.
Dacă la începutul drumului Șușara stă cuminte pe partea dreaptă, la un moment dat suntem nevoiți să trecem pe partea cealaltă a ei.
Urmează o plimbare lejeră, când pe un mal când pe celălalt al Șușarei, destul de lat și plin de farmec, tocmai bun de mers cu bicicleta
Nu e nimic mai frumos decât să stai și să asculți sunetul pârâului învolburat ce coboară din munte și foșnetul vântului prin pădurea de foioase.
La un moment dat suntem obligați să traversăm firul Șușarei din nou.
După aproximativ 15-20 minute, ajungem într-o poieniță în mijlocul căreia se află o cabană. Aruncăm și o privire pe cele două panouri informative din poiana.
Ca fapt informativ: pe unul dintre panourile informative este menționat faptul ca “in perioada dominației Imperiului Austro-Ungar, pe acest traseu turistic (Sasca Montană - Cascada Șușara) exista un drum de trăsuri, o cabană cu restaurant si chiar un lac cu bărci. În acele vremuri, Valea Șușarei era o căutată zonă de promenadă.” Cascada Șușara reprezintă unul dintre cele mai cunoscute obiective ale Parcului Național Cheile Nerei - Beușnița.
Cabana este înconjurată de un pâlc de conifere, un loc bun de popas și de admirat priveliștea. Aici e locul unde uiți de griji - stăm și ne odihnim puțin, apoi ne umplem sticlele cu apă de la izvorul din spatele cabanei.
Reușim să făcem câteva poze.
Să fi fost Cabana Șușara restaurantul pomenit? Construcția parea mai nouă, păcat că nimeni nu-i trecea pragul, iar obloanele erau trase, usile zăvorate.
Ne-am tot uitat, am tras concluziile și am pornit mai departe.
Ne continuăm drumul traversând pentru a nu știu câta oară firul Șușarei.
După circa cinci minute de mers, ajungem o scobitură în pământ ce se vrea a fi intrarea în Vechea Mină Romană. Am intrat dar am iesit repede pentru că ca era cu apa.
Cu ochii după vipere chiar daca nu cred să vedem vre-o una, ne continuăm ușor drumul.
Priveliști frumoase cu susurul apei și cântecul păsărelelor.
O nouă traversare...
Urmează sectorul cel mai semeț al cheilor, format din abrupturi impunătoare. Acestea sunt scurte cu o lungime de aproximativ 30 metri, dar spectaculoase.
Fiind o zonă care merge puțin deasupra apei râului, trebuie să te apuci zdravăn cu ambele mâini de un cablu.
Trecerea prin acest loc este o mare aventură. Poteca se lipește atât de mult de versantul ce mărginește malul drept a pârâului, încât pe alocuri ești nevoit să faci echilibristică.
Defileul l-am parcurs ușor cu ajutorul cablurilor fixate în stâncă, dar nu e o problemă dacă cazi, apa e mică. Mă și gândeam cât de stupid ar fi.
La capătul cheilor, în scurt timp își face apariția și Cascada Șușara și un ultim podeț ne invită pe malul opus.
Ajungem la confluența pârâurilor Șușara și Ungureanu. Reușim cu chiu cu vai să ajungem pe celălalt mal, fără să ne udăm la picioare. Podețul era unul improvizat la nivelul apei.
Plimbarea până la Cascada Șușara este una ușoară, relaxantă, cu o diferență de nivel de doar 150 metri.
Aici e locul unde liniștea se aude... Zgomotul provocat de șuvoiul de ape ce se scurge de la o înălțime de circa 15 metri a cărei cădere se desfășoară în două trepte (îndeosebi primăvara, când râul are debite consistente). Cascada este foarte frumoasă pentru că am prins-o cu debit mare, după o perioadă cu ploi.
Faptul că-i mai ascunsă de ochii vizitatorilor, face din ea unul din locurile acelea în care simți că te poți conecta cu natura. Concluzia mea este că o drumeție spre Cascada Șușara, este una minunată (în ori care anotimp), care se derulează prin pădure, cu câteva probe atletice pe traseu... Nici nu am făcut prea multe fotografii. Am privit căderea de apă înconjurată de vegetația abia trezită din hibernare și am mers mai departe.
De la cascadă poteca începe să suie Muntele Gheorghe şi ne scoate în Cărbunari.
Am ales să continuăm urcând poteca prin pădurea de fag. Am urcat așadar şi nu după mult timp am fost puși în dificultate, luând cu asalt copacii căzuți pe potecă (si pe deasupra, și pe dedesupt), înaintând foarte greu. Am avut un moment de cumpănă dacă să mai continuăm ori să ne întoarcem ? Din păcate nu aveam posibilitatea de a face un circuit, dar în lipsă de posibilități, ne mulțumim și cu un dus-întors. Evident, nu fiecare loc este „biciclabil”.
Suntem la confluenta pârâului Ungureanu cu Șușara. Zona din jurul cascadei e superbă și prezența excesivă a omului poate uneori mai mult strica, decât face bine.
La întoarcere am trecut din nou prin aceleași încercări, așa că am mai tras câteva fotografii. Eeeee, parcă din unghiul acesta arată mai bine...
Drumul de întoarcere arată mereu altfel, chiar dacă te întorci pe unde ai venit. Din când în când ne mai întâlneam cu oameni ne intersectăm și cu alte grupuri de turiști, care au pornit si ei spre cascadă, printre care și unul de bicicliști
După plimbarea de la Cascada Șușara, ne-am întors până la panoul de informare, acolo unde am intrat în chei (cu o nouă pauză la cabană unde ne-am odihnit un pic și am mâncat ce aveam prin rucsac).
Luând-o în stânga urmăm acest traseu neasfaltat până în Cărbunari, iar de acolo se face stânga urmând a ne întoarce prin pădure pe un drum forestier spre Sasca Română.
Sasca Montană văzută de pe M. Gheorghe
Așa cum ne dăm seama, acest drum județean 571 avea o dată și asfaltat cât de cât, acuma e doar un forestier cu macadam, ce străbate extremitatea nordică a Munților Locvei și coboară în Ţara Almăjului la Şopotu Nou (22 km), locul unde se termină Cheile Nerei.
Urcăm frumos prin pădure - traseul nu este de o dificultate sporită, este chiar ok.
Încet, încet cu soarele deasupra noastră, ajungem pe platoul carstic Ştinăpari - Cărbunari (numit în popor Muntele Gheorghe) deci am scăpat de o parte din drum... și a mai rămas restul.
O dată ajunși pe platou, drumul iese din pădure și intră în satul Știnăpari. Am mai mers puțin până am ajuns la Cărbunari.
Din Știnăpari până la Cărbunari avem mai puțin de 1 km
Ajungem în Cărbunari și pornim în cutarea unui magazin.
La ieșirea din Cărbunari ne racordăm cu traseul ce duce la Șopotul Nou (care vine din stânga) alături de care înaintăm pe Dj 571B până în Poiana Logor, apoi o luăm în stânga reintrând în padure.
Intrarea pe traseu se face urmând drumul care se desprinde în stânga, un alt forestier dotat cu o bariera. Urmărind marcajul turistic bandă albastră putem ajunge și la Lacul Dracului, dar poate altă dată
Poiana Logor
Din loc in loc, padure de fag e presarata cu palcuri de brad si pin, iar drumul coboara și iese din nou din pădure.
Și mergem și mergem, îi tot dăm bice să terminăm traseul pe care ni l-am propus pentru această zi. În rest drumul nu este foarte prietenos, după cum vedeți o pană ne ține în loc.
Am continuat tot în coborâre mai accentuat pe final, existând și momente când a trebuit sa ne dam jos
Ne mai aruncăm un ochi în spate să vedem pe unde am fost. Nu știu dacă am reușit să vedem prea mult. Cert este că de sus priveliștea era superbă.
Mai este foarte puțin până ajungem la Sasca Română.Am mai găsit un izvor, și în sfârșit am văzut satul, și ziua se cam termină
Subscribe to FunBike by Email
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.