Octombrie pe și pe lângă două roți.

Aşezări neuitate...
O tură pe biciclete la Gorunul lui Horia și Aurul din Brad.

Sâmbătă – 20 octombrie 2018, a fost una din acele zilele importante pentru pedalat în care ne-am adunat 16 biciclişti. Nu stiu cum să-mi aleg mai potrivit cuvintele, să vă pot transmite mai bine cum a fost şi ceea ce am văzut. O să prezint un traseu-circuit (dificultate medie), care a durat puţin peste nouă ore cu tot cu pauze (3 ore) iar itinerarul stabilit era următorul: Ilia, Vorţa, Vişca, Ţebea, Brad, Luncoiu de jos, Stejărel, Luncşoara, Dumeşti și înapoi la Ilia. Am umblat țara asta în lung și-n lat. Mi se pare fascinant că de fiecare dată mai găsești un loc, un colț de care poți să te bucuri, o activitate pe care poți să o faci, oameni faini pe care poți să îi cunoști, mâncăruri pe care poți să le descoperi. 

 Am plecat din Timişoara de dimineaţă pe la 7:00 cu mai multe maşini, și dâre de ceaţă pluteau la ieșirea din oraș. Chiar spuneam că după ceață, trebuie musai să fie vreme faină. Și cum de ce îţi este frică nu scapi, ploaia ne-a luat urma din start, de pe A1, şi ne-a însoţit permanent, cu mici păcăleli, până la destinaţie. Ne abatem din drumul spre Ilia, prin centrul Făgetului unde ne oprim la o cafea. Vremea e în continuare mohorătă şi mai plouă doar mărunt, lăsând impresia că se va opri până o să ne pornim pe traseu. Ajunși la Ilia, am pus bicicletele pe poziții, şi ne-am pregătit de drum, dar nu am scăpat prea repede de vremea urâtă.
Mai multe informații sunt afișate pentru fiecare imagine atunci când sunt vizualizate în detaliu. 

Parcarea unde lăsăm mașinile. 
Din Ilia pornim pe biciclete pe drumul judetean 706A spre Sârbi și Valea Lungă, un asfalt ce se desprinde la cca 800m spre stânga, din drumul național 7. Indicatorul ne arată 33 km până la Țebea.

După Sârbi şi Valea Lungă, drumul e umbrit aproape continuu de liziera pădurii care... pe partea dreaptă cum mergem, stă parcă să cadă peste noi.

Încet şi sigur, spre Vorţa, primul sat mai mare de pe traseu.

Undeva între Vorţa şi Vişca. Aici am făcut o scurtă pauză pentru foto.

Când liziera de copaci lasă locul fâneţelor, aromele se schimbă brusc. Acum e combinaţia aia de iarbă umedă de la ploaie.

Șoseaua e rezonabilă. Drumul urcă și urmăreste firul văii (când pe stânga pârâului Sârbi, când pe dreapta lui). Din el se desprind câteva drumuri comunale sau forestiere pe care mi-ar plăcea să le explorez.

Un alt podeț peste pârâul Sărbi

Pe urcare îi dau pulsului un şut ca să mă ţină minte toată ziua. Urc şi sus gâfâi un pic da’ îmi trece repede. Respirația încă își caută cadența.

Podeț peste pârâul Sârbi

Intru în Vișca şi în dreptul bisericii m-am oprit să fac o poză. Aşteptam ca din turnul bisericuţei să se audă un „Daaanng!”. Termin cu pozatul și plec mai departe încercând sa-i ajung pe cei din față.

Un indicator la vedere, ne indică ca suntem pe „drumul bun”. Tot de pe aici se desprinde un drum la stânga către Valea Poienii.

Loc de odihnă lângă un izvor. 
Opresc la firicelul de apă de pe dreapta drumului pentru că bidonul meu e gol.

De la ieşirea din sat şoseaua lasă cu părere de rău valea şi e nevoită să atace pieziş un versant care se ridică în faţa noastră.

Pun pe un pinion mare și, dau la deal, ce-aş putea să fac? încerc să mă bucur din plin de pădurea în care intru. Uşurel, nebăgat în seamă de nimeni, am ajuns sus.

Când pornesc pe coborâre văd că există şi indicatoare cu 12%. Spre deosebire de căţărare, senzatia e colosală cum zburăm la vale. La prima oprire, alături de semnul ce indică drumul spre Căraci, se auzeau tot felul de voci: Unii ar fi coborat cu 80, altii cu 70 sau mai putin. Eu am preferat să fiu prudent, nu m-am lăsat dus de val, nu am avut mai mult de 50 de km, nu vreau să risc. E mai bine să cobor în siguranţă, decât să mă trezesc pe la spital cu cine stie ce fracturi. Traversăm Ţebea, și iesim în drumul mare chiar lângă cunoscuta biserică din Ţebea.

Panteonul Moților din satul Țebea, județul Hunedoara. 
Intrând pe o poartă cu o arcada betonată, ne ia în primire o doamnă care are atributiuni atât de casieră cât şi de ghid turistic. De la ea aflăm că gorunul are o circumferinţă de 9 m, iar sub acest copac, Horea i-a chemat la lupta pe moţii adunaţi, îndemnându-i la răscoala pentru apărarea drepturilor lor. Pret intrare: 10 lei. Ii multumesc pe aceasta cale, pentru ca nu s-a limitat doar sa ne taxeze la intrare (defapt pe noi ne-a taxat la iesire) in acest adevarat templu al moților.

Gorunul lui Horea de la Țebea
Tradiția spune că acest gorun a început să se usuce în jurul anului 1891, iar pentru a fi protejat de distrugerea totală, a fost cimentat, apoi retezat la înălțimea de 9 metri. În urma taierii s-a dezvoltat o creangă laterală, o coroana, însă în urma unei furtuni puternice ce a avut loc în prin 2005, a fost doborâtă și ea.

Gorunul lui Horea este arborele secular sub ramurile caruia Horia a îndemnat morţii, în anul 1784, la revoltă împotriva orânduirii nedrepte.  Această acțiune s-a concretizat mai apoi în cunoscuta „Răscoală a lui Horea, Cloșca și Crișan”, o revoltă a iobagilor transilvăneni împotriva tuturor constrângerilor feudale la care aceștia erau supuși.

Gorunul lui Horia este un trunchi de arbore din specia Qercus petraea, vechi de peste 400 de ani. Tot în acest loc sunt plantaţi mai multi goruni. Două exemplare sunt plantate de către Regele Ferdinand şi Regina Maria în anul 1924, unul de catre generalul francez Henri-Mathias Berthelot, unul de catre Avram Iancu. În septembrie 2005, președintele Traian Băsescu a plantat un puiet de gorun la aproximativ 5 metri de sarcofagul de ciment care proteja vechiul gorun al lui Horea și la 15 metri de locul în care este înmormântat Avram Iancu.
Sursa: wikipedia.org

O ultimă privire, dar nu înainte de a plăti taxa de intrare, apoi plecăm spre brad, circa 6 km pe o sosea lată, drum care are şi un metru pentru biciclişti pe margine.

Aici pe stănga, este locul unde... (nu fac reclamă) ne-am răsfățat cu cu bere dar și cu Vișli, (cărnații ăia delicioși care se găsesc la Brad) în opinia mea foarte buni pentru că era și puțin picanți așa cum îmi plăceau mie.

În față avem Muzeul Aurului din Brad

Statuia "Noi, Dacii" din Piața Centrală

Muzeul Aurului (str.Independenței 3) care înfățișează un istoric al mineritului în România, prezentând totodată minerale provenite din zonă, din Maramureș și de la Ocna de Fier, precum și eșantioane de aur nativ găsite în Munții Apuseni.

Conform celor spuse de ghidul muzeului, o domnisoară simpatică care ne-a acordat o atenţie deosebită, mineritul în zona Brad este atestat documentar din anul 21 î. e. n. Aurul extras din minele de aici a ajuns în piramidele egiptene, la Roma, în Imperiul Austro-Ungar, dar și în Uniunea Sovietică.

Am pus doar cateva poze din Muzeul Aurului

La vreo 5 de kilometri de la plecarea din Brad facem în sfârşit dreapta şi, uşurati, intrăm pe vale.

Luncoiu de Jos

Pe drumul de întoarcere.

Luncoiu de Jos este o comună din județul Hunedoara. Se compune din cinci sate: Dudești, Luncoiu de Jos, Luncoiu de Sus, Podele și Stejărel.

Centru național de informare și promovare turistică.
Le găseşti peste tot "inchise" unde nu e nimeni. La ce folosesc? Mă întreb uneori pentru că infrastructură nu avem iar nimeni nu promoveză turismul prin aceste locuri, cum de altfel pe nici unde.

Stejărel.
Noi urmăm drumul spre Luncşoara şi surpriză... la iesirea din sat, trecând un pârâu pe un drum de căruţă, dăm pieptis cu un urcus de parcă suntem în dumbrava minunată! Aromele se schimbă iar, pe aici au trecut vacile spre păşune. Ce e acum pe drum, adică "bălegarul", nu deranjează nasul, mirosul e la locul lui, aici la ţară. Frunzele susură, e atâta culoare! Lipsesc doar zânele şi piticii înţelepţi. 

Gospodării aparent părăsite. 
De aici şi până la Luncşoara urmează porţiunea spectaculoasă, circa 3 km de push & chary bike.

Livadă şi fâneţe

Pe alocuri am împins iar de bicicletă, pentru că dealul era destul de abrupt… 

De precizat că porţiunea acesta din Luncoiu de Jos, nu este practicabilă autoturismelor, este un drum de căruţă, din pamant, existand în mai multe locuri şi gropi destul de mari.

La un moment dat simțeam că nu mai pot, dar am urcat, era ultimul hop, apoi ne-am oprit. Popasul este în apropierea unui copac cu mere care nu ne lasă să plecăm pâna nu gustăm din delicioasele fructe. Drumul de legatura de cca 3-4 km între Stejărel şi Luncşoara este destul bun pe care se poate circula foarte bine, însă este bine să fie evitat în perioada poioasă de (iarnă-primăvară) pentru a evita eventualele neplăceri datorate terenului argilos, si-a pantelor mari etc. Este lipicios şi se încarcă foarte repede pe roţi la fel si pe încălţări.

Dăm de un sălaş la margine de un pârâu, dar si de un miros de comină (aromă de prună). E clar că aici se pune ceva bun la cale, o fi vre-un cazan de făcut ţuică. 

O ultimă urcare ne scoate la cota ce-a mai înaltă a acestei traversări,  de unde avem o panoramă foarte frumoasă.

În cele din urmă ajungem la Luncșoara. 
Drumul coboară brusc până in satul unde tradiţia trăieşte în fiecare casă, Ajungem la o intersecție unde dăm de asfalt. La dreapta urcă și merge un drum de asfalt spre Visca, iar drept, tot un asfalt, care ne duce în aval spre Dumești și Ilia 

Luncșoara, Hunedoara. 
Satul romanesc are suflet! Eu asta simt de cate ori ajung prin astfel de locuri. 

Luncșoara.
Peisajul este deosebit de splendit. Din valea satului drumul începe să coboare, pe alocuri sunt și curbe usoare, si doar pe asfalt până în Ilia, unde avem mașinile.

Am trecut repede prin Luncsoara, trecem şi de Dumeşti până la drumul DJ706 unde am oprit pentru a ne regrupa. Plecăm spre Ilia incă cca 4-5 km la lumina farului. Astfel că traseul l-am început pe asfalt și tot pe asfalt l-am terminat

Nu de puține ori am fost pus în situația de a face pe ghidul, acum însă m-am bucurat de tura gândită de Marius, dar trebuie să recunosc că nu prea am vrut să merg la această tură - motivul fiind mult asfalt (80%), dar mă bucur că am luat decizia bună participând, o tură perfectă graţie persoanelor prezente. 

Munţi şi păduri, este locul unde natura te fascinează cu peisajele ei de toamnă, te lasă mut de uimire, de parca nu te-ai fi aşteptat să găseşti toate astea. Mie îmi place toamna, mi se pare o bucurie de gusturi și culori. Prin urmare, am mai petrecut o zi de sâmbătă extraordinar, cu toate astea, a fost o tură pe care vreau să o repet cândva. Neapărat explorând drumurile şi toate văile laterale. Țara asta e plină de locuri minunate. Acordați-vă timp să le descoperiți și bucurați-vă de ele alături de cei dragi. Asta e cel mai important! Pentru că orice cuvinte aş folosi sunt prea sărace să descrie frumuseţea acestor locuri, vă invit să urmăriți activitatea pe hartă.   

Relive 'Octombrie pe si pe langa doua roti'