Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr
O zi însorită la înălţimi, prin albul zăpezii din Retezat! Avem un wk frumos. Aşa cum am stabilit, noi am pornit sâmbătă dimineaţa din Timişoara în jurul orei 6:30 din parcare de la Baron. M-am trezit de dimineaţa la 5, nu dormisem deloc bine, eram morocănos, deprimat, lipsit de motivație și chef. Trebuie să fie o greșeală, îmi spun încă cufundat în vise, abia m-am pus în pat! Dacă nu trebuia să ghidez această drumeţie, cu siuranţă aş fi rămas acasă. Noroc că acest lucru “se vindecă” rapid, după o cafea aromată. Mă gândesc la traseul de azi, la zăpadă şi la peisajul minunat pe care îl vom vedea și la minunații colegi de drumeție! Am luat-o spre Retezat: io, Roxana şi Daciana în maşina condusă de Mely, până pe Valea Nucşoarei, din localitatea Cârnic. Mai erau şi alte maşini care ne-au însoțit, în total eram 20 de drumeţi: Ovidiu și Paul din Arad, iar ceilalţi (Mircea, Caius, Laurenţiu, Miki, Ion, Silviu, Alexandra, Iulian, Mihai, Valy, Liviu, Nelu, Veronica, Marius), din Timişoara. După o noapte deja prost dormită, plec la drum şi flămând. Mi-am ostoit foamea în cele din urmă la Oţelul Roşu, cumpărând ceva de la magazinulProfi. Oprim de fiecare dată când ajungem în Oţelul, pentru a face ultimile cumpărături, și același lucru s-a petrecut și acum. Mai departe în călatoria noastă, ajungem la Cârnic. Lăsăm maşinile pe marginea drumului într-o parcare la intrare în localitate pentru că drumul era foarte alunecos. Mai erau şi alte maşini parcate aici, deci... le lăsăm şi noi, şi o luăm la plimbărică pe jos. Pe munte dacă nu urci pe propriile picioare (exceptând cazurile impuse) este ca şi cum ai trişa, trebuie să simţi frumuseţea şi că ai câştigat-o. E bine să te grăbeşti şi să începi urcarea cât mai repede să nu te prindă întunericul (cam 18.30 este limita înainte de beznă) în care af fi bine să ajungi jos la un drum forestier, sau chiar la maşină. Din Cârnic până la Cabana Pietrele traversăm pe jos Valea Nucşoarei, un drum forestier în urcuș susținut (combinat cu o porțiune scurtă de pădure), de aproximativ 2 ore. De regulă mergem pe trasee pe care le aleg bine înainte, fără pericol de avalanșe, în zone în care siguranța participantului nu este pusă în pericol! În Retezat nu există niciun traseu extrem de ușor, dar oricare traseu este accesibil pentru cei cu puțină experiență pe munte. Sau poate chiar și celui fără experiență, dar care are o condiție fizică bună. Cu toate acestea, pentru a parcurge traseul e nevoie de puțină condiție fizică și răbdare, căci pe traseu pot apărea tot felul de lucruri neprevăzute, pe care trebuie să le rezolvăm împreună.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas și vino cu noi la munte să îți creezi amintiri frumoase! Nu e foarte dificil dar e frumos pentru o excursie. Uite cum arată Retezatul în luna Februarie. Mai multe poze AICI
De ce să urcăm munţii ? Pentru că există, dar şi pentru că ne place. "Să mergi iarna la munte e dificil și periculos, dar cine nu iubeşte muntele nu va şti niciodată ce e dincolo de zare, şi nu va simţi fiorul înălţimilor". Îmi place zăpada ruptă din povești, îmi place că scârție, îmi place că e până la gât, îmi place peisajul, îmi place pădurea, îmi plac copacii încărcați, îmi place noaptea, îmi plac stelele
F I L M U L
Echiparea rapidă și pregătirea rucsacului ne pun pe pozitii, gata de plecare! Lăsăm maşinile şi intrăm pe traseu.
Intrarea în stațiunea Cârnic.
Din Cârnic ţinem firul apei, marcaj banda albastră. Continuând pe drmul ce urcă uşor, la circa 1,5 km îl părăsim şi ajungem coborând nişte scări, la cascada Lolaia
Urcăm pe drum forestier spre Cabana Pietrele pentru a intra mai adânc în inima munţilor!
Ne abatem de la drum, coborând câteva scări pentru a admira Cascada Lolaia. Cscada se află la circa 1,5 km de la Carnic și se aude încă din drumul forestier.
Coborârea către cascadă este amenajată frumos cu scări și cu un balcon la punctul de belvedere.
Cascada Lolaia, învăluită într-un peisaj foarte frumoas de iarnă. Deși, are un debit mic în această perioadă, căderea de apă de doar cativa m înălțime provoacă sentimente de plăcere, de mulțumire în rândul celor care nu se mai opresc din fotografiat.
Ne aclimatizăm ușurel, pe măsură ce înaintăm. Nu e foarte rece, probabil pe la 0 grade sau mai cald. Soarele se impune şi cu siguranţă va fi o zi frumoasă.
Nu-i vânt, totu-i frumos şi deosebit. Continuăm drumul până la Curba Soacrei.
Drumul spre Cabana Pietrele face o curbă mare la dreapta (curba Soacrei), loc în care începe marcajul triunghi albastru spre Cabana Genţiana (1h 1/3). O să părăsim drumul în scurt timp, urcând spre stânga prin pădure, tăind astfel o buclă mare a drumului...
Pas cu pas începem a doua etapă, ieșim de pe drumul forestier și pornim prin pădure, o scurtătura care ne scoate mai repede la Cabana Pietrele.
Entuziasmul a mai scăzut când am ajuns la partea cea mai abruptă. Cu greu începem urcușul însă scurtătura prin pădure e chiar un bun prilej de încălzire pentru urcuşul care va urma.
După ce ieșim în drum, în cinci minute ajungem la Cabana Pietrele (1480 m). În apropiere este izvor.
Culmea Lolaia văzută de la complexul Pietrele. Am ajuns după circa două ore la cabane și nu ne-am grăbit deloc. Am reuşit să urc până aici fără să îmi dau duhul şi mă felicitam pentru antrenamentele susţinute în turele din ultima vreme.
Ajungem pe la 12:00 la cabane și facem o pauză scurtă aici, intâmpinaţi de o frumoasă căţeluşă.
Frumuseți, îngropate adânc în pădurile și pe crestele Retezatului pe care mulți nu le văd poate pentru că nu au timpul sau energia necesară să ajungă până la ele. Ne bucurăm de o adevărată zi de primăvară într-un decor de zăpadă.
Aveam nevoie de o pauză. Am stat o vreme aici de drag, la soare, în fața cabanei unde am băut un ceai, dar am și mâncat. Ne-am luat gustarea de dimineață (chiar dacă era prânzul), prilej pentru o cățelușă care umbla de la om la om pentru a-și primi recompensa!
la Cabana Pietrele, este practic, un complex de vreo zece căsuțe mai mari sau mai mici, în mijlocul pădurii.
Părem la fel de înfipţi în locurile astea precum şi movilele de zăpadă ce ne mai îndrumă, ici colo, paşii obosiţi.
O scurtă inspecție pe marcaj banda galbenă, ascensiune spre vf. Ciurilă. O încercare pe acest traseu ne-ar fi pus puțin în dificultate.
Pentru unele trasee nu e nevoie de hartă, dar fiind vorba de trasee marcate, e bine să știi ce marcaj să urmărești. Cabana Pietrele este asezată în Zona II a Parcului Naţional Retezat, cunoscută drept Zona centrală a parcului. Cât despre drumeții, indicatoarele din fața cabanei se înghesuie multe pe un stâlp, drept dovadă a varietății direcțiilor în care poți să o apuci,
Aici ajung mai multe trasee, dar reprezintă de asemenea și punctul de plecare pentru alte 6 trasee turistice.
Complexul turistic Cabana Pietrele este aşezată în regiunea nordică a masivului, la confluenţa crestelor secundare, la altitudinea de 1480 metri. De la cabană nu ştiu dacă se poate cumpăra mâncare, ceai cald sau alte alimente. Ne-am fi dorit să aflăm, dar tocmai am gustat câte ceva de prin rucsac şi nu am dorit să mai pierdem prea mult timp în acest loc.
Vila Stânişoara! Clădirea este parte a Complexului Turistic Pietrele şi am înţeles că este deschisă doar în sezonul de vară.
Mi se pare absolut grozav să mergi prin păduri, pe dealuri sau muţi și să te bucuri de natură, de liniște sau, după caz, de cântecul păsărilor.
Trecem pârâul Stânișoara și ne angajăm dinou într-un urcuș uşor, până la o bifurcaţie unde dăm de nişte indicatoare.
Reluăm urcușul care se accentuează spre zona jneapănului.
Traseul pornește pe marcaj comun triunghiu albastru (marcaj Pietrele – Valea Stânișoara – Vf. Retezat), și cruce albastră (marcaj Pietrele – Șaua Ciurila – Râușor). Până la bifurcația spre Șaua Ciurila se urmează firul Văii Stânișoara prin pădure și durează cca. 30-45 de minute.
Zărim culmea Lolaia. Peisajul mi se părea fenomenal şi încă nu ajunsesem la partea cea mai spectaculoasă. De aici până în Șaua Ciurila se continuă încă aproximativ 15 -20 minute pe marcaj cruce albastră, iar în Șaua Ciurila ajungem la marcajul bandă galbenă, marcaj cu traseul pe Culmea Lolaia.
Ajungem pe la 1700 m altitudine și începe partea cea mai dificilă și spectaculoasă a traseului, cătărarea pe Şaua Ciurilă! Câteva stânci se iţeau în faţa noastră, ascunzând după chelia lor şaua şi adevărata lungime a traseului de culme.
Culmea Lolaia în dreapta. Deși am fost 20 persoane, nu a fost dificil, deoarece toți participanții aveau deja experiența excursiilor anterioare! Traversăm zona cu blocuri de piatră și jneapăn și ne apropiem de cota maxima al acestui traseu, 1866 m alt.
Traseul spre Şaua Ciurilă, iarna într-o zi cu soare, este un vis împlinit.
Există câteva porţiuni ascendente mai abrupte, dar în final se merge pe un drum superb spre culme cu vedere la alte culmi sau alte stânci.
La un moment dat am început să urcăm folosindu-ne de toate membrele din dotare. Aici mă refer la Roxana dar şi la cei care nu au fost echipaţi corespunzător. Poteca din pădure a dispărut iar ascensiunea pe aici a fost foarte greoaie pentru cei fără rachete.
Imediat de cum dai să urci din şa spre Culmea Lolaia, e crustă și când calci se rupe de sub tine, iar vântul bate atât de puternic încât abia pot înainta , merg câțiva m și sunt nevoit să mă opresc. E o zonă de întâlnire pentru diferiți curenți acolo, curenți care te pot așeza, fără să vrei, în fund.
Eh, acum că suntem deja la înălţime începe şi partea mai grea; nu efortul, ci aclimatizarea, respectiv lupta cu curenții. Vântul e inamicul nr 1 pe creastă - suntem la 1800 m altitudine.
Din Şaua Ciurilă, am avut o ascensiune scurtă spre culmea Lolaia. Am renunţat la această idee deoarece eam împărţiţi, nu toţi doreau să mai urce. Degeaba tu alegi să urci până pe vârf, daca ceilalţi nu sunt echpaţi corespunzător şi au nevoie de pauză din 2 in 2 minute. Drumul până aici i-a epuizat bine pe câţiva dintre cei care nu aveau rachete.
Privire spre Culmea Ciurilă
Aici chiar e vorba de un „grup”şi se merge în ritmul celui mai încet – nimeni nu trebuie sa rămână în urmă, aşa că ne întoarcem şi ne continuăm trasel spre culmea Ciurilă iar apoi pe coborâre.
Lăsăm Şaua Ciurilă, şi traversăm zona de culme (marcaj banda galbenă) spre vf.Ciurilă.
Ce bine mergeam pe rachete, pe jos mă înfundam vre-o 40 cm, aș fi obosit deja. Cam greu zic unii, deși până și noțiunea de greu e relativă.
După circa o jumătate de oră de culme, ajungem la o aglomeraţie de pietre şi pe urmă la un indicator care ne indică (30 min) până la Cabana Pietrele.
De aici intrăm pe coborâre într-o zonă de pădure cu traseu întortocheat printr-o zonă de grohotiș
Şi am luat-o la vale. De data aceasta pe traseul foarte abrupt. Aici am ţinut-o doar într-o mirare şi în şiruri lungi de semne de exclamare. Putin cam geu cu rachetele în picioare prin zona de grohotiş.
Pas cu pas pierdem în altitudine.
Înapoi la Cabana Pietrele
Când am ajuns înapoi la cabană am privit în spate către ceea ce ştiam că va deveni o coborîre abruptă şi alunecoasă, dar a fost mult mai bine decât dacă am fi urcat pe ea. Aveam nevoie de o pauză, să beau un ceai dar şi să mă eliberez de rachetele din picioare, iar ziua se încheia mult mai optimist decât începuse.
Hai că e bine, părăsim cabanele pe ultima genă de lumină.
La întoarcere am urmat același traseu, exceptie făcând scurtătura din pădure. Am preferat drumul forestier chiar daca era putin mai lung însă ne mişcam mai liber pe aici.
Avansăm și pierdem în altitudine, dar coborârea parcă nu se mai termină și îmi pune la încercare genunchii! Frontala s-a dovedit utilă în cele din urmă, și am ajuns cu bine jos. Pleci dimineaţa şi să te întorci seara, cam asta se întâmplă de cele mai multe ori la turele de o singură zi. PS: nu te speria, traseul nu e atât de greu pe cât l-am făcut eu să pară. Dar nu e nici atât de uşor încât să crezi că e ok să mergi în adidaşi. De preferat: să fii prieten cu vântul și cu frigul, și să fii echipat pentru orice situație. Aici e rost mereu de vreme neprielnică, cam bate vântul dacă ajngi pe culme și e mai bine să fii pregătit. Nu e nevoie de cine ştie ce echipament profesionist şi scump dar unele lucruri sunt foarte importante. De exemplu... ce ai în picioare. Ia-ţi o pereche bună de bocanci, şosetele potrivite, geacă de vânt, mănuși, pantaloni trekking ușori, polar. parazăpezi, rachete, beţe de trekking (ajută la echilibru şi la ucare). Şi nu uita frontala, posibil să ai nevoie de ea. Hmmm, am amintit de rachete ? da, cumpără-ţi rachete (dacă nu ai), îţi uşurează foarte mult mersul prin zăpadă. Rucsac de o zi cu mâncare și apă, ceai cald, dulciuri. Tura are totuşi un grad de dificultate mediu, şi necesită o pregătire fizică bună, efort susţinut doar pe unele porţiuni ale traseului. Dacă nu ești pregătit fizic, psihic și cu echipamentul necesar, mersul la munte iarna poate provoca dificultăți majore! Drumeţia dureaza aproximativ 8 - 9 ore, în funcţie de grup şi de durata pauzelor. Traseul are aproximativ 17 km.
Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, iţi doresc succes şi cărări insorite !
S-a așternut iarna și aici cu ale ei veșminte înghețate, și pline de mister. Prin urmare am luat iarăși drumul muntelui. Planul e destul de simplu, sâmbătă dimineața pornim spre Ilova, până la capătul satului (mai aproape de poalele munților). Frig aici în această dimineață -20 °. Și totuși asta nu ne-a împiedicat absolut deloc să ne bucurăm de o tură de trekking în natură. De îndată ce oprim maşina, căutăm să nu pierdem prea mult timp și să plecăm. Pornim la drum pe traseul desenat spre dealul Piatra Ilovei, situat în partea sud vestică a munților Țarcu din apropierea satului Ilova. Relieful regiunii este accidentat, vârful fiind situat la 874 m altitudine. Colegi de tură: Mely și Liviu Călătorii în pandemie Suntem la altitudinea de 490 m, la poalele vârfului Piatra Ilovei, şi suntem decişi să urcăm până în vârf. Ilova: strada principală Așadar, ne-am stabilit plecarea de aici De la ieșirea din sat se cotește la stânga și se intră pe un drum posibil plin de noroi, am avut noroc că er
Munţi, munţi, munţi! Altceva? Tot munţi. Ultima ieşire din luna Ianuarie ne poartă paşii spre Vârful Babei (1833 m alt.) din Munţii Cernei, o tură care s-a desfăşurat în condiţii de iarnă primăvăratică. Din nou provocare, descoperire și distracție. M-a mâncat tălpile să încerc ce nu am reuşit în urmă cu două săptămâni. Vorba aia! Vrei traseu ? Îl faci ca lumea, de la cap la coadă, pricipalul e să ai vreme bună, nu mai contează când te întorci dacă ai frontală. Am aşteptat, fără nicio grijă, să văd cum vremea se anunţă faină cu câteva zile înainte de weekend. Şi chiar aşa a fost. Zic băi...nu se poate, cât noroc pe capul meu! Asta a fost! Pentru că aveam intenţia de a face traseul, pornim de dimineaţă din Timişoara, şi iată-ne în Cornereva, sâmbătă la 9:30, departe de oraşul zgomotos. Parcăm maşina ca de obicei în Zmogotin, cătunul îconjurat de dealuri supebe dar şi de un alb care îşi clăteşte prospeţimea în soarele cald, şi împeună cu alţi 11 începem să urcăm pe un crac ce ies
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.