Gara Moniom şi trenul plecând...
„Moniom - oameni şi locuri“
O privire atinge nişte dealuri verzi ce unduiesc în valuri, flancând valea prin care am venit, de o parte şi de cealaltă. În timp ce mă chinuiam să îmi umflu roata de spate, (lucru pe care trebuia să îl fac acasă), restul grupului așteptau nerăbdători plecarea, și încoto ?
Pe străzile Moniomului.
Lipsa apei dar și o pană apărută (în timp ce căutam apă prin sat), exact la roata pe care tocmai am umflat-o, ne-a întârziat puțin plecarea spre traseu. Străbatem satul și ne îndretăm spre dealul din stânga satului. După ce traversăm podul peste Bârzava, urcăm spre Tâlva Mare.
Așadar, după ce ne refacem rezervele de apă la o fântănă, pornim pe ulița satului spre deal sub privirile mirate ale sătenilor care nu păreau foarte vorbăreți.
Imaginaţia îmi zboară și mă văd deja urcând tot mai sus, până pe culme. Promisiunea ce urmează e firească.
Pră vale cătră munce, cum zic bănăţenii !
Străbatem un drum destul de umblat, însă nu pentru mult timp pentru că imediat începem urcușul, începem să explorăm înălțimile. Începem în forță.
Vremea este incredibil de frumoasă; se anunţă o zi de toamnă însorită şi călduroasă.
Partea de dificultate nu o reprezintă întotdeauna urcușurile la care trebuie să te cațeri sau să împingi bicicleta.
Urcarea noastră a fost întreruptă de acest moment în care trebuie să excaladăm un copac întins de-a curmezişul.
Chiar dacă drumul era blocat, se găsesc soluții ca să trecem printre crengile lipite de pământ. Cei tineri se descurcă mai ușor.
Urcăm, urcăm și iar urcăm, nu ştim exact încotro ne îndreptăm, dar asta nu contează, avem la dispoziţie întreaga zi să descoperim zona...
Urcăm, ne oprim, privim, mai urcăm puţin, ne amuzăm și facem cale întoarsă pentru că nu mai puteam înainta. Pornim mai departe pe un alt drum dar nu înainte să coborâm, nevoiţi din nou, să ne chinuim printre crengile copacului căzut...poate nu era căzut acolo întâmplător, cine stie.
Prin pădurea încă înfrunzită.
Natura încă este verde în ciuda faptului că toamna bate la ușă.
Traversăm o zonă spinoasă în care foarte ușor se face pană. Am preferat să merg pe lângă decât să mai repar una.
După deal ne dăm la vale, fie ea și una scurtă.
Cu fiecare pas pe care îl facem, cu fiecare metru pe care îl urcăm priveliştea din jur se deschide din ce în ce mai mult.
Cred că suntem în prezenţa unei stâne pentru că ne latră un câine încercând să ne ţină la distanţă de oi.
Ieșim din pădure și dăm de pajiste.
Soarele e stăpân pe cerul albastru ornat cu norişori de vată.
După o pauză scurtă pe culme ne avântăm vijelios,începem coborârea.
Ne așteaptă o coborâre faină.
Pornim cu toată viteza pe drumul ce devine tot mai ciclabil pe măsură ce coborâm spre vale.
Ne bucuram pe deplin, doar se vede
Totul e minunat în jur astfel că din loc în loc ne mai oprim şi facem câte o rotaţie completă, să putem cuprinde din priviri întreaga frumusețe oferită de natură. Avem și câteva momente de joacă cu o căţeluşă din apropierea unei stâne care ne-a distras toată atenţia.
Privire înapoi...
Aici depășim un grup de drumeți.
Atenție la tren.
Ne aflăm undeva destul de aproape de comuna Ezeriș. Traversăm calea ferată, apoi cotim pe drum la stânga si o ținem până până ajungem la un alt canton părăsit unde traversăm din nou linia.
Canton CFR
Același Canton
Cam greu prin iarba mare şi neumblată
O alta traversare peste linia ferată ne scote la Ezeriş
Comuna Ezeriș
Facem plinul.
La Ezeriș ne regrupăm la magazinul satului, și luăm așa-zisă 'pauză de prânz'.
Pe urmă gonim aliniați pe asfaltul impecabil traversând satul către Fârliug.
Continuăm destul de relaxați până la ieşirea din localitate.
O poza de grup în cel mai tare loc din Ezeriș, ideea daca nu mă însel i-a aparținut lui Mircea.
Undeva pe aici, unde se termină cimitirul, părăsim asfaltul către stânga printr-o fumoasă vale spre dealul Lupilor.
O vale încă naturală.
Am înaintat prin vale doar vre-o 400 m urcând dealul din dreapta. Panta ne-a scos repede pe culme.
Unii pe bicicleta, altii împingând la ele, însă e bine că înaintăm.
O regrupare necesară la schimbare de direcție
Deasupra noastră s-a umplut cerul de nori
Vremea pare să se schimbe iar din urma noastră vin tot mai rapid norii care par să aducă ploaie. Ajungem pe o culme ce oscileaza sus-jos printre crânguri și poieni cu sălașe.
Un sălaș părăsit într-o poiană pe culme în mijlocul pădurii. Lacatul de pe ușă dovedește că nu a mai trecut nimeni pe aici de multă vreme. Locul e de vis, înconjurat de pomi fructiferi.
Un respiro necesar!
Uneori mai descălecăm, împingem bicicletele apoi ne ohihnim și ne așteptăm, nu e ușor pe urcare.
De aici la vale printre urme de tractor.
Drumul este foarte accidentat prin unele locuri, folosit doar tractoare.
Soarele s-a cam ascuns de tot.
E bine că încă nu a venit ploaia peste noi pentru că făcem cunoștiință cu multe noroaie și bălți, rotile umplându-se de nămol pe aici.
Ajungem la Bocșa, mai exact la periferia ei în cartierul Măgura. Aici trăiesc o comunitate de țigani unde mizeria este la ea acasă.
Intrarea în Bocșa, și apoi direcția la gara din Bocșa Montană. Ploaia ne-a iertat așa că ne bucurăm pe deplin.
Gara Bocşa Montană
Aici eu și colegii mei luăm trenul către Timişoara
Urcăm în tren
Un rămas bun până la următoarea tură... am biciclit iarăși memorabil într-o tură a la me, alături de prieteni! O tură nu foarte lungă, puţin solicitantă pe urcări, dar frumoasă pe care o puteţi parcurge şi voi lejer în aproximativ 4 ore. O recomand tuturor celor care doresc o aventură mai scurtă pe drumuri cu pietriș, drumuri forestiere și poteci..
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.