Postări

Dincolo de hărți - Călătorim și povestim aventuri de tot felul

Căderea frunzelor - O escapadă relaxantă de toamnă

Imagine
 Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr

D'aia pe vârful Daia

Imagine
  Simțeam nevoia să respirăm din nou aer proaspăt și curat de munte și să ne bucurăm privirile și sufletul cu frumoase peisaje…Sunt multe lucruri minunate pe care le întâlnim pe munte. Sezonul de iarna înseamnă și o continuitate în excursiile noastre ce au ca scop descoperirea frumosului și al zăpezii. Suntem încă în plină iarnă, dar cât o să mai țină? Ideea este că primăvara trebuie să ne găsească pregătiți de outdoor și excursii cu bicicleta, mai ales acum, după un an de izolare și suferință…Am ales pentru acest weekend o drumeție, mai ușurică credeam noi, în Munții Poiana Ruscă…o tură de o zi prin locuri prin care am mai fost, dar pe un traseu pe care nu l-am mai parcurs, și NU în luna ianuarie, așa că noutăți mi-am imaginat că o să fie din belșug. Am plecat dis-de-dimineață din Timișoara, încă era întuneric, la 7 dimineața. Și, fără să ne grăbim, la orele 8:30 eram deja în Nădrag. Colegi de tură am fost nouă! Cerul acoperit de pe drum nu indica că vom avea parte de condiții meteo p

Cleantul Ilovei

Imagine
S-a așternut iarna și aici cu ale ei veșminte înghețate, și pline de mister. Prin urmare am luat iarăși drumul muntelui. Planul e destul de simplu, sâmbătă dimineața pornim spre Ilova, până la capătul satului (mai aproape de poalele munților). Frig aici în această dimineață -20 °. Și totuși asta nu ne-a împiedicat absolut deloc să ne bucurăm de o tură de trekking în natură. De îndată ce oprim maşina, căutăm să nu pierdem prea mult timp și să plecăm. Pornim la drum pe traseul desenat spre dealul Piatra Ilovei, situat în partea sud vestică a munților Țarcu din apropierea satului Ilova. Relieful regiunii este accidentat, vârful fiind situat la 874 m altitudine.  Colegi de tură: Mely și Liviu Călătorii în pandemie Suntem la altitudinea de 490 m, la poalele vârfului Piatra Ilovei, şi suntem decişi să urcăm până în vârf. Ilova: strada principală Așadar, ne-am stabilit plecarea de aici De la ieșirea din sat se cotește la stânga și se intră pe un drum posibil plin de noroi, am avut noroc că er
< ÎNAPOI LA PRIMA PAGINĂ

< DESPRE MINE

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner