Postări

Dincolo de hărți - Călătorim și povestim aventuri de tot felul

Evadare de weekend pe două roți: Bucla improvizată de 40 de kilometri de la marginea Timișoarei

Imagine
 Sâmbăta și duminica ar trebui să fie, prin definiție, zilele noastre de libertate totală, momentele acelea în care ne deconectăm complet de la rutina obositoare a săptămânii. Din păcate, viața are uneori alte planuri pentru noi, iar sâmbăta aceasta un apel telefonic neprevăzut m-a chemat la datorie, dându-mi peste cap toate planurile de dimineață. Când am reușit în sfârșit să eliberez restul zilei, soarele trecuse deja bine de amiază și se îndrepta leneș spre după-amiază. Dorința de a ieși la o tură cu bicicleta era uriașă, însă exista o condiție stresantă care îmi dădea târcoale: trebuia să rămân în alertă, deoarece oricând putea să sune din nou telefonul și să fie nevoie să mă întorc la muncă. Cu această regulă clară în minte – să pedalez, dar să nu mă îndepărtemez prea mult de casă – am pornit la drum singur, încercând pur și simplu să omor timpul rămas din acea după-amiază și să îmi golesc mintea de gânduri.  Inițial, gândul meu de acasă a fost să mă îndrept spre Pădurea ...

Prin Imprejurimi

Imagine
Un traseu de câteva ore până la o zi... cu bicicleta Îți oferim în cele ce urmează o idee de traseu. În cazul în care te întrebi pe unde te-ai putea plimba cu bicicleta în Timișoara, nu ai prea multe opțiuni, însă dacă ieși în afara ei poți face multe combinații chiar și pe drumuri agricole, la fel ca și în cazul nostru din această tură.  Ploile de la finalul săptămânii trecute ne-a ținut în casă, așa că puțină mișcare era chiar necesară. Mi-am convins copii (Cristi și pe Roxana), să ieșim din casă la o oră deloc potrivită pentru o tură.  Am plecat pe traseu pe la ora prânzului (pe o vreme caniculară), însă ziuă mai avem suficientă, așa că a m plecat fără prea mare grabă . Mi-am luat  gps-ul, rucsacul în care am pus cele necesare (doi litri de apă, o camera două de schimb) și ne-am pornit la drum fără nici o idee. DN6, E70 îmi era cel mai la îndemână, așa că ne-am pornit spre est, către aeroport. Cristi voia să ajungem pe la Ianova așa că a rămas să vedem cum putea...

Transfagarasan 2016

Imagine
Am sa încep acest post cu o Întrebare: care este cel mai aventuros loc în care te-ai dat vreodată cu bicicleta?  eu nu aş putea să mă opresc doar la unul singur pentru că au fost foarte multe.  Transfăgărăşanul însă are un loc aparte, este locul perfect pentru iubitorii muntelui, de aceea şi în acest an prezenţa mea a fost confirmată alături de: fica mea Roxana,  Claudiu şi Gusti din Hunedoara, Valentin Rusu, Sebastian Stancu, Mely Bike, Popescu Dorin,  Costi Vieru,  Ioan Milea şi fiul său Gheorghe, Cristina Golie şi Bogdan Lepădatu.     Dacă ar trebui să spun în câteva cuvinte, atunci aş spune că  Transfăgărăşanul nu este doar drumul care traversează munţii Făgăraş  la o altitudine de 2042 de metri  prin Căldarea Glaciară Bâlea, mai oferă şi foarte multe trasee şi obiective turistice naturale.    Aventura noastră s-a desfăşurat in perioada 7-10 Iulie 2016 astfel:   Joi dupămasa, 7 iulie 2016 la ora 16:00 n...
< ÎNAPOI LA PRIMA PAGINĂ

< DESPRE MINE

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner