Postări

Se afișează postări din aprilie, 2022

Dincolo de hărți - Călătorim și povestim aventuri de tot felul

Circuitul culmii Rosia Noua...

Imagine
  Ca parte a unui tur de o zi, ne-am întors în Munții Zarand,  un lanț muntos situat în partea de vest a României.  Zona este mai puțin frecventată, făcând-o ideală pentru cei care caută o aventură montană mai liniștită, departe de aglomerația altor destinații turistice. Traseul are ca punct de plecare comuna Petris.  Am descoperit acest loc aproape din întâmplare, cu mulți ani in urmă. U neori, trecutul și prezentul se întâlnesc în cele mai neașteptate feluri, iar poveștile continuă să fie scrise!   Este un traseu accesibil, de dificultate medie, ce atrage atenția prin sălbăticia peisajelor și diversitatea naturală, dar include porțiuni mai abrupte, pante moderate și secțiuni cu teren accidentat. Este recomandat drumeților cu o condiție fizică bună și cu echipament adecvat pentru munte. Diferența de nivel este de peste  10 66 m , iar lungimea de aproximativ 44 km.  Am plecat dimineața devreme, la ora șapte, din Timișoara.  Cu toate că a...

Pista de biciclete Timisoara-Serbia.

Imagine
Timpul nu stă în loc.... Primăvara se apropie cu încă o ocazie de a ne face planuri și de a stabili noi obiective ambițioase. Excursiile cu prieteni în special cu grupuri, sunt binevenite și chiar indicate. Tura noastră din Sâmbăta Mare (înainte de Paști), începe pa asfalt, și pentru o bună perioadă de timp urmează traseul clasic din zonă, care este pe pista de biciclete ce leagă Romania de Serbia, și care se poate face în general și pe cursieră. S-a ales pista de biciclete astfel încât tura să aibă un impact minim asupra traficului rutier. Putea fi orice. Ideea era să let it go și să te bucuri de moment. Traficul privit de la ghidon este groaznic în ceea ce privește atenția și respectul acordat bicicliștilor.... De foarte multe ori ca și biciclist am fost pus în dificultate de șoferi. Alte variante pe asfalt unde nu sunt piste, cum e spre Buziaș, Pișchia, sunt extrem de aglomerate și periculoase, așa că nu găsim niciodată ceva ce să ne mulțumească pe deplin, deși sunt multe v...

Tura Mielului pe centura de sud!

Imagine
Din categoria Solo... Un traseu simplu, foarte simplu. S-a întâmplat la început de primăvară, din dorința de a scăpa de Timișoara, dar mai ales de a-mi menține condiția fizică și am decis să petrec o zi prin locuri știute, chiar dacă  în fiecare zi aș putea să bat potecile de acolo, ieșind chiar la mijloc de zi, în soarele plăcut de aprilie.. . Ziua de vineri mi-a adus vremea excelentă, cu un cer aproape senin. Se mai iveau ceva nori răzleți, vânt slab și temperaturi chiar mai ridicate decât mă așteptam. Sunt rare ocaziile când mai prinzi vreme bună de ieșit la o tură. Şi de data asta am prins-o! Pe lângă faptul că ai unde să-ți omori timpul, este o tură relaxantă în care poți face pauze și reaproviziona, la nevoie. Am mai povestit despre acest traseu și aici . Deși relativ aproape de noi, nu toată lumea știe de acest traseu. Totuși, acest traseu poate fi adaptat în funcție de cât mult dorești să pedalezi și oricum, nu vorbim aici de munți și urcări nesfârșite ci doar de un dr...
< ÎNAPOI LA PRIMA PAGINĂ

< DESPRE MINE

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner