Postări

Se afișează postări din februarie, 2022

Dincolo de hărți - Călătorim și povestim aventuri de tot felul

Căderea frunzelor - O escapadă relaxantă de toamnă

Imagine
 Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr

Lăpușnicu Mare - Poiana Roșchii

Imagine
 Prin Platoul Leordiş-Pleşiva, de la Lăpuşnicu Mare . Ultimul timp am tot fost prin Hunedoara, da, parcă tot aici prin munţii noştrii e mai bine. Scotocind printre turele pe care le am în munții Aninei, am descoperit amintiri (pentru a câta oară!) şi am trăit emoţii plăcute şi senine, fărâmele unor vremuri, cărora prefer să le spun „de demult”. Chiar dacă am mai fost prin acești munți ( aici ), mereu redescoperim trasee noi și acest lucru e minunat.  Traseul pe care îl prezint în rândurile ce urmează este unul spre înălțime care are startul şi sosirea în acelaşi punct.  Plănuiam să ajugem cumva pe vârful Leordiș de unde să coborâm înapoi. Şi pentru că la drum e bine să pleci informat, am adunat toate informaţiile legate de Lăpuşnicu Mare, Platoul Leordiş-Pleşiva și vârful Leordiș, atât de necesare. Pregătirile le-am făcut în orele târzii ale nopţii dinanitea plecării, un traseu dus-întors pe munți mai micuți, aparent lung de vreo 24 de kilometri, dar în ceea ce priveşte lungimea acesta
< ÎNAPOI LA PRIMA PAGINĂ

< DESPRE MINE

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner