...pe trasee nemarcate! Dognecea Tour

Gata de o nouă drumeție pe trasee nemarcate! O planificare precisă a traseului nu este decât o parte din dintr-o aventură reușită. Drumurile care pornesc din Bocșa duc în general spre înălțimile mici ale Dognecei și spre lacurile din zonă, așa că dimineața zilei de sâmbătă 4 decembrie 2021, ne găsește în Bocșa Română, pornind pe un traseu destul de prietenos și cu adevărat interesant pentru bicicletă în această perioadă. Sunt poteci forestiere în marea loc majoritate late și bine amenajate. Deși nu sunt marcate pentru cicliști, ele sunt străbătute totuși de mulți mountainbikeri. De altfel, întreg parcursul este cu suișuri și coborâșuri, iar peisajul e dominat de pădure aproape de la un capăt la celălalt și doar priveliștea alină din efortul fizic. Zilele sunt din ce în ce mai scurte, iar vremea e la fel de închisă ca în ziua precedentă dar ceva mai rece. Temperaturile s-au înăsprit, iar soarele nu mai are putere să încălzească. Tot ce mai poate să facă este să lumineze câteva ore pe zi. La plecare, am avut de înfruntat o temperatură de minus 4 - 5 grade, dar odată ajunși în pădure parcă frigul nu mai e la fel de pătrunzător, sau poate nu îl mai simţim noi. 

Un traseu de bicicletă ambițios care ne relevă frumusețea munților Dognecei

E dimineaţă devreme. Începem și terminăm tura din Bocșa Română prin Valea Moravița și prin locul numit de localnici Cracul cu Aur. Ghidul nostru gps-ul ne va duce și de data asta în cele mai interesante locuri. Este o tura de mountain biking foarte spectaculoasă care se poate lungi pentru cei cu experienţă şi rezistenţă fizică, dar şi o provocare pentru cei care nu sunt atât de pregătiţi.

Traseul își dezvăluie încă de la început particularitățile: de aici intrăm pe drumul de pământ ce ne poartă prin păduri fermecătoare la capătul cărora se deschid priveliști de poveste, case izolate și lacuri.

Pârâul Moravița pe care îl traversăm

 

De aici avem de urcat. La intrarea în pădure se face dreapta și se se merge prin valea Izvorului Negru, pe drumul din dreapta.

Pe timp ploios, e posibil ca drumul să fie foarte mocirlos. Pe el trec camioane de mare tonaj ce coboară lemnul tăiat din adâncurile pădurii, de aceea, nu surprinde pe nimeni faptul că îl găsim destul umblat. În alte condiții acest drum ar fi fost foarte bun. De asemenea, cărarea - mai ales porțiunile neprotejate de pădure - devine alunecoasă.

După o urcare domoală pe drumul forestier, ajungem într-un loc în care se despart mai multe drumuri. Trebuia să ajungem sus, acolo unde întreaga vale se afişa vederii noastre, așa că ne așteaptă și un prim urcuș mai zdravăn. 

Distingem spre dreapta o cărare, astfel că urcăm dealul pieptiş, pe o pantă destul de spectaculoasă. Priveliștea se deschide ca o răsplată deasupra văii Bârzava.

Nu e o urcare cu probleme, deși are unele porțiuni mai abrupte.

Urmează o porține de creastă, dintr-o parte în alta. Marcaje nu există în această zonă, așa că un gps este util dacă nu cunoști zona.

Nu după mult timp ajungem la finalul urcării (undeva deasupra lacului Dănilă). Dacă iniţial ne propusesem o coborâre spre lac apoi la Ocna de fier, am ales totuși să parcurgem creasta 

Continuarea pe culme ne scoate în drumul comunal 78, care defapt este tot un forestier modernizat cu câțiva ani în urmă.

Nu prea circulă nimeni prin aceste părți. În afară de zgomotul drujbelor nu am întâlnit pe nimeni

Se urmează drumul spre dreapta către culmea Poieții. E bine că de aici nu mai ai unde să urci; în orice parte ai merge, mergi la vale. De altfel, întreg parcursul este cu suișuri și coborâșuri, care duce pe culmile de la Ocna de Fier şi continuă în coborâre până în satul Dognecea, și doar priveliștea alină din efortul fizic.

 Vremea începea încet-încet să se îmbunătăţească. Printre norii ce ascundeau cerul apărea pe alocuri câte un petic de albastru şi câte o rază firavă de soare ajungea până la noi.

Facem obişnuita pauză la un moment dat şi o luăm la vale, la propriu . Panta pe care am urcat-o trebuie să o şi coborâm. 

A fost doar o scurtă oprire, iar pentru a ajunge la Dognecea trebuie să te rupi din drumul forestier principal undeva înainte de vârful Culmea Poeții.

Cărarea devine din ce în ce mai sălbatică, în multe locuri fiind foarte dificil să mergi pe bicicletă, chiar și pe jos. 

Coborâm porțiuni de abrupturi spre valea Cauna, prin care ținem cu greu hăţişul plin de spini şi rugi şi ne-am făcut cu greu loc prin el până am dat în drum.

Alți curioși au bătut deja o potecuță, care, cel puțin poate fi urmărită, deci un „pushbike” destul de enervant, dar curând totul se transformă brusc într-un drum mai uşor de străbătut. Cu o macetă am fi rezolvat ușor problema. 

Se merge o bună parte din timp pe firul pârâului Cauna, ajungând în final la Lacul Mic . 

Ne aflam într-o vale unde vara e de-un verde incredibil, acum însă e destul de trist

Plimbarea prin pădure are beneficiile și plăcerile ei, dar zona cea mai frumoasa a fost cand am ajuns intr-un luminis (loc unde copacii erau mai rari).

Mai dăm câteva pedale, mai facem câteva fotografii, mai admirăm natura şi iată-ne ajunşi la coada lacului. Coborârea se termină la Lacul mic de la Dognecea

Admiram această natură, atât de sălbatică şi atât de diferită de tot ceea ce văzusem până atunci.

Lacul ce era o dată împânzit de nuferi albi şi roz ( de aici şi denumirea de Lacul cu nuferi de la Dognecea) îl găsim aproape secat.

La Dognecea după cum bine se stie, se găsesc două lacuri, unul ascuns între dealuri, cel la care suntem acum , iar cel de al doilea, este la câteva minute de mers pe jos către sat.

Comunele de pe traseu sunt un prilej de a face popasuri dese, prin urmare cotim la dreapta către Dognecea pentru a bea o cafea sau ceva să ne încălzim. Pentru aceasta vom parcurge tot satul, ceea ce ne dă prilejul să-l revedem. Berea o lăsăm pentru vremuri mai calde.

De aici reîncepe drumul asfaltat, suntem din nou pe şosea şi ne îndreptăm spre ultima destinaţie a zilei

Ajungem și la Lacul Mare, chiar lângă drumul de acces.

Pensiunea Colț de Rai, aflat pe malul lacului Mare. Loc excelent pentru relaxare şi o bere bine-meritată.

Punctul final al primei părți este un popas la terasa unui birtuleț (aproximativ la jumătatea distanței). După ce am mâncat puțin, nimic pretenţios, și ne-am răsfățaț cu ceva care să ne încălzească, ne continuăm drumul pe şoseaua şerpuitoare ce ne va duce până la Crucea Fierului. Surprinzător, imediat ce ne-am reluat parcursul, am avut soare ce a pus stăpânire asupra văii. 

Ne aflăm la finalul urcării

Ajunşi la foișorul de la crucea Fierului, facem doar o scurtă oprire. Mai avem o porțiune de urcuș nesemnificativă până la drumul forestier din valea Moravița deoarece ne-am propus să coborâm pe drumul forestier și nu pe asfalt.

Drumul de asfalt ce coboară la Bocșa

Ultimul segment de drum, coborârea prin Valea Moravița, care defapt e o plăcere în mare parte.

Lacul Vârtoape pe lângă care însă, eram doar în trecere... (în mare viteză)

Plimbarea se încheie cu o coborâre prin valea Moravița menținând traseul până la Bocșa Romană. În funcție de sezonul în care e parcurs, traseul poate oferi câteva surprize plăcute. Cred că este o problemă cu scurgerea timpului aici, trece mai repede, mult prea repede. Este o tura excelenta de bicicletă, un circuit care poate fi parcurs în ambele sensuri şi are toate ingredientele de succes pentru o tură reuşită de mountain biking: drumuri de macadam accesibile, drumuri forestiere, drumuri de asfalt, și peisaje frumoase de pe dealurile însorite.