În sfărșit am nimerit și noi un culoar de vreme buna! Astronomic, 20 martie marchează începutul primăverii...Din ianuarie nu am reușit să mai ajung pe munte deoarece am fost confirmat pozitiv cu virusul Covid-19, apoi motivele au fost diverse. Fie condițiile neprielnice pentru drumetie, fie restrictiile impuse de legislația în vigoare, fie altele ce m-au ținut pe acasă în weekend. Pentru acest weekend am hotărât împreună cu Mely (amândoi refăcuți în urma infectării cu virusul Covid-19), să facem o drumeție de o zi la munte... Întrebarea era unde? Oriunde... numai munte să fie, trebuie să profităm de fiecare weekend pentru plimbări prin zonele montane.. Verificam conditiile, drum cu mașina, dificultate medie (ne încadram), deci zis și hotărât. Planul inițial, a fost să ajungem până la Clopotiva. Cu această idee am plecat de acasă. În ultima săptămână a nins mult la munte, chiar daca e primăvară, iar pentru dimineața asta s-au anunțat temperaturi cu minus. Au fost oameni, care au renunțat din acest motiv, gândind, pe bună dreptate, că nu e chiar drăguț să nu te poți bucura de peisaj sau mai rău, să fie cu risc de avalanșă (nu și pe traseul nostru) dar și așa ne-am adunat 5... eu, Mely, Daciana și Paul cu încă un prieten!
Orice v-aș spune, n-ar descrie cu exactitate ceea ce am văzut noi. Pentru asta există poze.
Noaptea de vineri a venit, luna a răsărit si dimineața ne-a trezit. Am făcut bagajul și am plecat la drum. La Clopotiva se ajunge cel mai uşor prin Caransebeş, de unde trebuie să apuci drumul spre Haţeg. Ziua ne întâmpină cu o vreme superbă, care face în ciuda tuturor prognozelor meteo pesimiste. Era clar că a nins recent, dat fiind că erau albe casele, erau albi copacii și era motivul pentru care am plecat de acasă.
Tura începe minunat … după 2h30 din Timișoara (pe ruta Lugoj - Caransebeș - Oțelu Roșu) ajungem la Clopotiva, de unde luăm drumul spre înălțimi. Conform aprecierii, la 9h pornim la drum pe o şosea asfaltată care străbate localitatea, prilej de contemplare a arhitecturii populare cu iscusinţă etalată în faţadele caselor bătrâneşti.
Contrar prognozelor, vremea este superbă deasupra noastră. Aerul acela de munte pe care numai acolo îl poți respira, și acest colțișor era întocmai ca în visele mele.
Continuăm încet pe drumul spre marginea satului care se termina in poarta/curtea unei case.
Un altul se face la dreapta și urcă pe dealul din apropiere.
Trecem pe langa gospodaria ultimei case, aici reconfirmandu-ni-se directia de urmat pentru a nu rata traseul sinuos al culmilor domoale.
Iată-ne în drum spre minunatele plaiuri de altitudine ale muntelui ce ne aşteaptă să-l descoperim în atmosfera primăvăratică
După 1,5 kilometri de mers agale în atmosfera primăvăratică ajungem la drumul forstier ce urcă sus.
Voioșie, poze, unii merg mai repede, alții mai încet, dar toată lumea e nerăbdătoare să meargă mai departe.
Foto-Paul. Drumul ne poartă spre golul alpin parcurgand mai multe serpentine. Urcusul e solicitant dar exista un drumulet clar – care scurteaza serpentinele.
Pana aici am venit bine pentru că zăpada de pe drum era curățată cu lama. La maşini vorbiserăm că nu mai cărăm rachetele că în mod sigur nu vom avea nevoie de ele, nu o fi zăpada atât de mare încât să trebuiască să le folosim. Colţarii ar fi fost mai utili.
Cum înaintăm, peisajul se schimbă radical, fiind mult mai multă zăpadă, dă un farmec aparte peisajului şi aşa deosebit.
Foto - Paul
Foto - Paul
Încet, încet, zăpada e tot mai mare. Căldura și zăpada mare scot untul din noi până ieşim la golul alpin, imediat sub vârful Furcătura Clopotivei.
Foto - Paul
Drumul forestier pe care urcam
Și iată că se întâmplă și neprevăzutul! După vreo trei ore și ceva de mers, cu opriri pentru poze, căscat gura și filmări, aici facem o pauză (la marginea drumului), lăsându-ne ochii să hoinărească prin frumoasele locuri care ne înconjoară şi urechile să se bucure de liniştea perfectă pe care o găsim aici, în inima munţilor.
Înainte de orice, avem nevoie de puțină odihnă și de hrană, pentru a ne reface energia (eram totuși pe traseu de la 3.00h). Momentele nu se mai întorc, așa că trebuie sa le facem să conteze.
Ne reluam drumul.
Pe fundal se observă vârfuri ale Retezatului care ne-a mângâiat privirea
Aşadar, reuşim după cinci ore de mers lejer (cu tot cu pauze), atât prin păduri de mesteacăn, cât şi prin poieni şi rarişti atingem aceste culmi din umbra Retezatului (punctul acela în care ne doream sa ajungem), Culmea Rudeștea.
Priveliştile superbe pe care ţi le oferă locul în orice direcţie ţi-ai întoarce privirea. Stăm un pic să ne încărcăm bateriile cu liniştea şi frumuseţea impunătorilor versanţi ai vârfurilor Retezat. Sus, la altitudine, zăpezile fac casă bună cu muntele încă multă vreme de acum încolo, după cum se poate vedea.
Ne aflam la un punct important al acestui traseu, locul de unde se sare cu parapanta. Am făcut și aici câteva poze și chiar și un mic filmuleț, după care pornim cu părere de rău la vale.
La ora 14:30 pornim pe drumul de întoarcere.
Privire către vârful Furcătura Clopotivei
Tot de aici se pot vedea înşiruirea de lacuri de acumulare de pe cea mai mare amenajare hidroenergetică din România (Ostrovel, Ostrov, Toteşti şi Sântămărie Orlea)
Priveliştile superbe și spre munții Poiana Ruscă
Coboram agale prin pădure și deja ne apropiem de sat,
Weekendul acesta a fost unul dintre weekendurile reuşite, când ne-am făcut de cap pe dealurile din zona Clopotivei. Aşadar, reuşim într-o zi de sâmbătă să ajungem pentru a doua oară în aceste locuri, o locaţie mai mult decât plăcută. Am făcut și refăcut trasee, însă acesta merita orice efort. Noi am încheiat ziua cu o masă bună în Caransebeș (am reușit, în toată pandemia asta, să găsim deschis la Roberto), după care am luat drumul spre casă, bucuroși că am avut o zi așa frumoasă.
LOGISTICA TRASEULUI
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.