Niște orășeni la munte!
Peste weekend ne mâncau grav tălpile picioarelor așa că am fugit din Timișoara. E miercuri, ceea ce pentru mine este punctul de inflexiune al săptămânii, pentru că weekendul ce a trecut este mai îndepărtat decât cele ce va urma. Vine așadar dimineața plecării, doru‘ de ducă mă sâcâie însă mai tare ca spatele. Plecăm deci într-o componență de doar trei: Mely cu soția lui Stefania și eu...având ca destinaţie Lacul Bucura. Se pare că în ultima vreme am parte numai de ture fulger. Prin urmare, nu am ezitat și, am tulit-o spre Retezat. Bucura e ceva ce-mi doream mai demult, și sunt bucuros că am fost invitat.
De regulă, începem excursiile de o singura zi cu rucsacul aproape gol: purtăm în el cel mult o gustare, o sticla de apă și o foiță (geaca impermeabilă). Acum însă nu facem nici 2 pași în natură fără rucsacul de drumeții de 50 de litri al cărui conținut stă să se reverse, dar de care suntem tare mândrii. Avem Cortul, avem apă, mâncare și toate cele necesare să putem pregăti o supă. Practic, unși cu aproape toate alifiile, trecuți prin fel de fel de evenimente și pățanii, nu plecăm fără: coardă, hartă, frontală, cuțit, și mai nou kit de purificare a apei etc. Drumețiile au ajuns niște provocări tot mai dese.
Citiți și mai jos, priviți minunății de poze apoi decideți voi dacă merită :)
De exemplu, poți hoinări prin lume. Până și o excursie la munte de o jumătate de zi te poate ajuta să descoperi cum gândesc alți oameni, să fii mai descurcăreț și mai creativ.
Mai întâi plătim o taxă de intrare în parc la Gura Apelor, după care urmăm un drum forestier. Coborâm din maşină la capătul lui, aproape de Poiana Pelegii. Aici mai sunt mașini parcate de-a lungul drumului forestier, dar, erau și mai jos, așa că nu suntem singuri, chiar dacă suntem la jumătatea săptămânii. zona e mai puțin aglomerată în cursul săptămânii decât în weekend.
Forestierul ne-a adus până aici, la acest loc de refugiu. Vremea seamănă mai degrabă cu o primăvară timpurie nicidecum cu toamnă.
Am trecut repede la echipare și am purces pe poteca ce continuă traversând valea. Treptat, treptat a fost tot mai liniște și tot mai puțină lume.
Mely și Ștefania au pornit deja, eu am rămas să-mi mai aranjez rucsacul
Accesul în Poiana Pelegii se face traversând apa pe o bârnă.
După câţiva paşi întâlnim pe drum o tânără cu rucsacul în spate. Din spusele ei, se afla de 18 zile pe munte și venea pe creste de la Brașov, iar primele două săptămâni le-a parcurs alături de mama sa, care a renunțat. Tot din spusele ei mai avea mâncare pentru 3 zile, ceea ce însemna că tot atâtea zile va mai sta prin munți. Se îndrepta spre refugiul Buta.
Abia acum a început cu adevărat traseul nostru, căci urma o urcare de aproape 470 metri diferență de nivel, înghesuiți pe o distanță destul de mică. Pădurea ne cam ascunde imaginea de ansamblu.
Drumul se mai subțiază, dar continuă tot prin pădure.
Mai aruncăm o privire spre dreapta, căci eram foarte aproape de vale și era o deschidere destul de bună. Prima noastră oprire am făcut-o la o bancă, puțin mai sus, însă nu am zăbovit prea mult. Alți turiști ne ajung din urmă, erau din București, însoţiţi de un ghid local. E bine că nu vom fi singuri pe traseu.
Pana acuma e bine. Pas după pas, ajungem în golul alpin. Prima parte a urcării, cea prin pădure, apoi de gol alpin, este plăcută şi pitorească, asezonată cu blocuri de stâncă și perspective noi asupra culmilor. Pe măsură ce urcăm începe să se deschidă perspectiva spre Bucura.
Se văd în grupuri zgomotoase, adevărate alaiuri de voie bună și culoare, sau solitari, ursuzi în aparență, gânditori poate și privind nedumiriți pe unde s-o apuce. Dar toți, nerăbdători inclusiv noi să parcurgem cu pașii minunățiile adăpostite ale retezatului.
Fiecare are ritmul lui și rezistă mai bine sau mai greu în funcție de pregătirea fizică.
Să ne bucurăm de natură.
Lacul Lia (1910 m) la care am ajuns după ce am părăsit traseul și am urmat o potecă nemarcată spre stânga. Când te-ai programat pentru a merge o anumită distanță, parcă ceva din interior te oprește să continui, ceva te face brusc să te simți ostenit.
În inima munților.
Din loc în loc găsim idicatoare cu trasee.
Printre poze, vorbe şi bucuria peisajului aproape că nici nu ne dăm seama când ajungem. Avem în fața noastră o frumoasă perspectivă spre Vf. Bucura 2433 m. Curmătura Bucurei și Custura Bucurei. Coborâm ușor în zona de camping și ajungem pe malul lacului Bucura.
Ne aflăm pe malul lacului Bucura (2040 m) şi căutăm loc de cort astfel încât să stăm, dar să ne şi ferim de vânt în cazematele deja ridicate.
Mai multe trasee se despart și din acest loc
Pentru că am ajuns destul de repede la locul de campare am avut timp de puțină leneveală.
De exemplu, într-o excursie de o zi nu are sens sa-ti iei cortul, însă noi l-am luat plus variate obiecte și ustensile pentru gătit mâncare, prelungind șederea la lacul Bucura pentru mai multe ore
Punctul maxim al zilei!
Pornim la izvor, admirând vârful Peleaga și Colții Pelegii
Izvorul de unde am luat apă
Urmează o masă caldă la primus şi somn – că doar e loc…
Eu doar mă relaxez. Aici, timpul se scurge de multe ori în defavoarea ta, orele de lumina au o durată limitată, la fel butelia pentru arzător și orice alt tip de resurse.
Într-o continuă căutare a unghiului perfect lângă care să mă fotografiez. Dovada că din fundal nu lispesc vreodata peisajele și obiectivele extraordinare.
Să pornim iată la drum, dacă nu fizic atunci cel puțin cu gândul către multele vârfuri. În fine, mult curaj și ambiție să ajungi până în vârful celui mai înalt munte!
În plan secund se vede vârful Peleaga, cel mai înalt din Retezat... Visez la parcurgerea crestei
Salvamont Bucura
Ultimile clipe cu soare. Parcă sa supărat cerul! Norii s-au jucat când pe vârfurile din creasta principală, când pe muchiile nordice, dar am scăpat fără nici un strop de ploaie. Poate ar fi momentul să o luăm din loc. Ne întoarcem pe același traseu? Cel mai scurt și mai rapid ar fi să ne întoarcem pe unde am venit.
Cateodată picioarele îți fac felul, aparent fără nicio justificare. Disconfortul, și alte senzații dureroase au de obicei legătură cu încălțările incomode! Excursionist începător sau cu experiență, nimeni nu este scutit de dureri. Simptomul poate lua diverse forme, de la crampe și întinderi musculare, până la picioare umflate.
Amurgul se apropie rapid, iar noi ne retragem spre mașină, exact pe unde am şi venit, pentru că este calea cea mai scurtă. Lăsăm în urmă Bucura şi punem punct drumeţiei ceva mai jos. Simțeam că nu se mai termină la coborăre.
În concluzie, am făcut o tură dus întors până la lacul Bucura, de o zi, atât cât să mai schimbăm aerul. N-a fost o tură nici lungă, nici scurtă, nici rapidă, nici lentă; în plus, mi-a arătat trasee noi din grohotiş şi feţe ale acestuia încă neştiute. Toate acestea în aşa zi superbă. Deci… exact ce aveam nevoie. Cu mulțumirea unei excursii reușite, și speranța unei noi reveniri, ne urcăm în masina și ne îndreptăm către Timișoara. Recomandat este să încerci acest traseu în timpul săptămânii și să eviți weekendurile, pentru că, așa cum bănuiești deja, sâmbăta și duminica este destul de aglomerat.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.