Ultimele săptămâni au fost cam ploioase, și parcă continuă, acesta nu mai e un secret pentru nimeni. Cu vreme excelentă pentru sâmbătă anunțată de meteorologi, sunt de părere că orice ocazie este bună pentru o nouă aventură așa că profit de weekend ca să pun la cale o mică aventură. În aceste zile am analizat mult nu doar starea vremii, ci și harta dar și imaginile din satelit, și ne stabilisem un traseu mai puțin umblat (având în vedere că nu existau pe net descrieri ), astfel că după ce acum o săptămână am urcat pe Țarcu (aici), picioarele și inima, ajutate de rațiune, ne-au purtat de această dată spre Parcul Național Semenic, Cheile Carșului. Pentru că locuim în Timișoara, Reșița e întotdeauna pe lista scurtă când facem planuri de ieșit în weekend. O zi cu aer curat, temperaturi de până la 29 ℃, soare, peisaje superbe, liniște și o porție de mișcare pentru o săptămână întreagă. Dar cum socoteala de acasă nu se potrivește întotdeauna cu cea de pe munte, haide să pornim la drum, să vedem la fata locului cum a fost!
Sunt doar câteva gânduri, experiențe acumulate sau momente unice.
Cum ajungi: din Reșița pe drumul spre Anina cca 10 km, iar înainte de Carașova e un indicator spre Iabalcea. Drumul cotește brusc la stânga. De la șosea și până în sat sunt 3 kilometri pe care poți să-i parcurgi cu mașina. Drumul este cu asfalt foarte bun.
Străbăturăm deci satul acesta sau, mai bine zis, această nesfârșită stradă de case țărănești, pana la locul de intrare pe traseu.
Am lăsat mașinile într-un loc de parcare improvizat pe marginea șoselei la recomandarea localnicilor.
Echipați de tură am urmat orbește GPS-ul care ne-a dus unde trebuie. Dacă nu ai un GPS, îți recomand să salvezi traseul pe Google Maps (pe smartphone) și să folosești apoi harta offline. Lăsând cortul și tot ce ține de campare la mașini, urmând ca la final să ne întoarcem după ele și să campăm în Poiana Comarnic.
Imediat cum intri pe traseu te întâmpină o vegetație bogată și pomi fructiferi. Urci domol pe un deal care-ți servește drept încălzire, și nu după mult timp ajungi pe un teren de fotbal, într-un loc în care odată se juca fotbal. De aici traseul începe să urce mai susținut, asta până ajungi pe Vârful Pasec, a cărui altutidune este de 592 de metri.
Poteca până aici e lată și bătută, urcarea nu implică nicio porţiune dificilă iar durata traseului depinde de cât de des te oprești. N-ar trebui totuși să îţi ia mai mult de 20-25 minute ca să ajungi în vârf.
Ajungem pe Vârful Pasec unde priveliștea arăta cam așa. Traseul dintre Iabalcea spre Vârful Pasec și apoi spre Poiana Comarnic te aduce față în față cu niște priveliști frumoase asupra abrupturilor, cât și asupra Munților Aninei, ori Semenicului dacă atmosfera-i curată.
E o primă deschidere care îți oferă o frumoasă priveliște spre culmea pe care o vei străbate. Este și un loc în care te vei opri să faci multe fotografii. E de-ajuns să faci ochii roată, să inspiri verdele în plămâni ca să pricepi că lumea toată stă într-o clipă. Acum, aici, pe-un vârf, c-o liotă de prieteni.
Priveliștea de 360 de grade este pur și simplu minunată iar dacă ai baftă de vreme bună și vizibilitate, poți să vezi până hăt-departe.
Cu o abatere scurtă de la traseu spre dreapta, vei ajunge pe la dealul Cetății Grat (ruinele cetății Turcului) 415 m alt, care nu se vad de aici. Drumeția este una ușoară, perfectă pentru o după-amiază liniștită, iar cetatea chiar merită vizitată, mai ales cu cineva care cunoaște toate legendele ei. Înainte să ne pornim mai departe, ne sfătuim și pornim spre Poiana Prolaz. Nu toți dintre noi au mai ajuns până acum în Cheile Carașului, și ar fi fost păcat să nu vadă "Canioanele", cea mai frumoasă porțiune a cheilor.
Photo Dale Cannon
Pare un deal obișnuit, iar în față e o mare întindere de piatră. Însă spectacolul Munților Aninei e pe cale să înceapă, iar tu vei coborî de pe munte mai bogat datorită întregii experiențe.
Înaintăm spre aventură. În urma deciziilor luate, traseul continuă în dreapta, iar noi coborâm către chei pe el, mi s-a părut mai sigur și pe care am mai urcat (parțial) într-o altă tură
Venim tocmai de acolo din vârf
Nu ai nevoie de echipament special pentru a ajunge în chei, ci doar de picioare bune și puțină condiţie fizică. Dincolo de faptul că tot ce coborâm, va trebui să urcăm la loc dar printr-un alt loc, marcaj triunghi albastru.
Soarele ne mângâie discret, vântul abia dacă adie și ne mai aduce pe la nări miros de iarba și de pomi.
În curând, poteca coboară puțin și se intersectează cu o altă poteca ce vine dinspre drumul de asfalt ce duce la Iabalcea
Deși nu sunt des întâlniti, trebuie avută atenție la șerpi (vipera), care pot fi prezenți ca în orice alt loc din zona muntoasă. Potecile sau stâncile sunt un loc bun în care să se ascundă, dar și pe care să stea și să se încălzească, ca să-și grăbească digestia.
Photo Dale Cannon
Pauză de ciocolată și hai în jos, pe poteca. Am făcut multe opriri pentru povești și fotografii.
De fiecare dată când merg în Cheile Carașului, când ajung în Poiana Prolaz, sau în alte locuri din chei mă simt altfel acolo şi nicio ieşire nu seamănă cu celelalte. Cu cât explorezi mai mult natura, îţi dai seama că e tot mai complexă.
Momentul când ajungem la Râul Caraș
Poiana Prolaz. Împrejurimile sunt foarte fotogenice iar priveliștea te poate convinge să te oprești aici pentru restul zilei. Era o variantă, însă traseul e abia la început.
Photo Dale Cannon
Traversăm așadar Râul Caraș, unii pe punte, iar alții prin apă.
Carașul izvorăște din Munții Aninei, având obârșia la izbucul cu același nume situat într-un petic calcaros. Poate ajungem o dată și pe acolo
Aici unde sălbăticia domină locurile!
În momentul în care intri prin chei te întrebi ce ar putea să te mai surprindă. Tot timpul exista ceva care să ne surprindă, și chiar dacă nu e prima dată când venim. Au fost printre noi persoane care, încă nu au văzut cheile.
Am preferat să ne bucurăm de soare cum am știut mai bine.
Aveam toată ziua în față. Aici pe râu am zăbovit ceva mai mult, ne-a plăcut enorm. Unii au făcut baie, alții doar au privit.
În ora pe care am petrecut-o cu picioarele în apa rece, pe o căldură de foc, eu m-am simțit eliberat de orice griji, îmi venea să țopăi, m-am încărcat cu multă energie pozitivă și m-am desprins cu greu de locul acesta.
După ce intri cu adevărat în poveste, pregătește-te să fii uimit.
Liniștea din jur este perturbată doar de Carașul ce se luptă cu stâncile.
Am explorat împrejurimile, însă sunt foarte vaste – am mers pe poteca o perioada apoi m-am întors. Nu am avut timp chiar de toate împrejurimile. Mi s-a părut spectaculos, iar zona are peisaje foarte frumoase.
Surse de apă: De-a lungul traseului, avem un izvor doar la Poiana Comarnic, în ultima parte a traseului. Dacă vrei să te mai aprovizionezi, poți lua și din Rârâul Caraș.
Photo Dale Cannon
Traversăm din nou râul, apoi începem unul din cele mai grele urcuşuri ale turei, dată fiind zona joasă de unde am pornit.
Ca și prima dată când am fost cu bicicleta în Cheile Carașului (aici), știam în mare parte dinainte ce ne așteaptă. Știam că va fi o urcare de forță, foarte solicitantă, aveam însă încredere că o putem duce la bun sfârșit. Traseul marcat cu triunghi albastru urcă pieptiș prin stânga sălașelor până pe coama despădurită a muntelui. Atunci am renunțat chiar la prima încercare cu panta (nu aveam nici o șansă după ploaie) urcând versantul spre vf Pasec, pe care acum am coborât.
Din când în când, oprim scurt pentru a ne odihni, gândindu-mă că poate a fost o idee proastă venind pe aici, mi-ar fi plăcut să fiu mai atent, să nu risc. În curând poteca intră în pădure, și ne scoate cumva direct în creastă pe altă parte, fără a mai fi nevoiţi să facem drumul înapoi, iar atmosfera se transformă într-una ciudățică...
Legătura cu platoul se face pe o pantă dreaptă în care genunchii fac unghi drept cu pieptul şi ne ia cu ameţeală. Prin urmare, bucata asta de drum e afurisită ca boala. Chiar dacă unii visau să se întoarcă, evident că acest lucru nu mai putea avea loc. (Vai pe unde ne-ai adus? Parcă trebuia să fie o tură ușoară, ăsta nu e traseu de bicicletă, hai să mergem pe drum de mașină, sigur trebuie să existe unul!)
Odată ce ai ajuns în golul alpin, urmărește indicatoarele turistice către Comarnic. Traseul așa cum a fost el ales de acasă și cum ar fi fost poate mai bine să îl facem pe deasupra Cheilor și prin sălașe până în Poiana Comarnic, nu impunea un efort fizic atât de susținut, ca cel prin Poiana Prolaz, fiind un traseu chiar foarte scurt. Nu ne-a fost uşor, urcarea asta ne-a supt din energie, nici nu prea aveam cuvinte în momentul acela, puteam doar să inspir și să expir. Uite așa știe să te învețe rapid natura o lecție de geografie.
Acum că totul se restabilise, ajungem la un loc de popas și belvedere numit dealul Groapa Iepii, 515 m alt. Ia o pauză scurtă aici și bucură-te de moment.
Panou informativ
Deasupra pădurilor, a satelor, a orașelor, la adăpostul cerului, imposibil parcă de cucerit. Priveliștea de care aveam parte este pur și simplu minunată și ne îmbie la cadre nenumărate.
Îmi doresc imagini cu toată creasta. Admirăm valea de unde tocmai am urcat. Poiana Prolaz este ceva mai în dreapta imaginii. De acolo de jos am urcat pe o pantă asemănătoare celei din față.
În scurt timp, traseul oferă și posibilități de întoarcere la mașini pentru cei epuizați fizic și nu mai doreau să continue.
Aici ne despărțim de cinci persoane care nu au mai dorit să continue până la Comarnic, erau destul de obosiți după urcarea din ziua respectivă și au ales întoarcerea la mașini.
Restul străbatem culmea către Comarnic. Chiar dacă mai e puțin până la sfârșitul traseului, nu te relaxa, fii la fel de atent la pași și cărare. Cele mai multe accidente pe munte au loc la coborâre.
Nici nu am simțit cât de repede a trecut timpul și deja ne-am apropiat de finalul traseului. Ajunge în zona în care dorim să campăm. Odată încheiat traseul, îți vei dori să revii. Eu asta am simțit.
Poiana Comarnic
Aici a prins contur visul nostru de-a vizita Peștera Comarnic
Dotați cu cort, saci de dormit, o să înoptăm în Poiana Comarnic,
Camparea pare a fi un Baubau pentru multă lume, sunt oameni care nu concep ideea de a dormi în natură fără un minim de confort.
Există o mare diferență între corturile de hiking și corturile de camping: nu ai să poți căra în spate pe munte un cort de camping de 10 kilograme. Dacă mergi cu maşina până la locul de campare, e ok. Un cort peste 2,5 kg nu are ce să caute într-un traseu de hiking. Poate doar dacă renunți la mâncare, apă, haine extra. Sau dacă îl împarți cu altcineva, tu cari bețele şi cuiele iar el cară cortul.
One of the best camping spots I have ever found ❤
După experiența mea din copilărie cu cortul de 1 Mai pe malul Timișului când am tremurat din toate încheieturile și am dormit pe niște dâmburi care nu m-au lăsat să mă odihnesc deloc, am fugit mult timp de ideea de a dormi într-un cort. Până au apărut/am descoperit după muuulți ani că există soluții. Pe vremea aceea găseai corturi doar de închiriat
Pentru foc, folosim o vatră deja existentă.
Camparea implică și ea oboseala și efort, pentru că înseamnă și altceva decât mers, mers, mers: mai e instalarea cortului, desigur, după ce ai găsit un loc propice, într-o zona mai ferita de excese de căldură, de vânt puternic, de inundații. Între două zile de trasee, somnul e foarte important, aşa că mă asigur că pun cortul pe un loc cât mai plat.
Dacă vrei să faci focul, te rog să nu tai copacii. Pădurea e plină de uscăciuni pe care le poți folosi.
Într-un camping sau chiar în pustietate cu prietenii, noaptea se mai pot auzi tot felul de sunete. Ca să nu intrăm în detalii, păstrează cel puțin 3 metri distanța între corturi. Cel puțin!
Neagră-i oala în care mi s-au înecat pretenţiile de masterchef. Din bagaj nu trebuie să lipsească o brichetă şi chibrituri. Nu se ştie niciodată când o urgență te ține pe munte mai mult decât ai plănuit. Sunt utile şi pentru cafeaua aia adevărată sau pentru o friptura bună. La fel și un briceag. Întotdeauna util.
Exersez dispoziţia pe care mi-o inspiră natura
Ajunşi în acest moment al serii, ne aşezăm liniştiţi lângă foc şi aruncăm o privire spre stele. Avem o seară prelungită cu cremă anti-țânțari, fără smartphone! Lipsa semnalului ne-a ținut conectați doar în jurul focului. Ca veni vorba de telefon, un power bank (baterie externă) e mereu bun atunci când ai telefonul descărcat și ai nevoie să suni ori să foloseşti GPS-ul.
Noaptea, în natură, orice sunet, orice zgomot pare a fi mai aproape decât este. Cum? Nu ai luat sacul de dormit??? E bine să verifici întotdeauna bagajul înainte să pleci la drum. Am avut noroc că am primi o pătură de la Mely, cu care m-am acoperit. Visăm la un răsărit frumos.
Dimineața la buza cortului. Momentul în care deschizi uşa cortului din interior, si vezi că cineva e deja treaz și face focul.
Vorba aia „ca la uşa cortului” are mari legături cu realitatea. Ştii cordelinele acelea care se folosesc pentru a asigura cortul când bate vântul puternic? Ține-le minte şi când se lasă seara. Cine nu s-a împiedicat rău de ele măcar o dată, nu a campat.
Cea mai bună parte a campingului: priveliștea.
Fără tehnologie! Începi să observi lucruri: păianjeni care își construiesc plasa pe un copac, păsărele care se joacă în jurul cortului dimineața, cerul, soarele.
Camping guard. Paznicul nostru de camping - ne-a mai condus și pe la alte ture din Cheile Carașului, acum a venit cu noi din Poiana Prolaz.
Se spune că sunetul apei e liniştitor şi mulți îşi doresc să campeze lângă vreun pârâu. Totuşi pârâurile învolburate se aud ca un film horror noapte din cort, dar am avut inspirația și am pus cortul ceva mai departe de apă.
Cumva, la un momentdat, se dă deșteptarea! Aşteptăm să se trezească toți, timp în care ne spălăm, strângem corturile. S-au anunțat ploi pentru ziua de azi. Dar nu ne panicăm din cauza unor stropi, plouă cu apă, nu cu acid, iar programul de astăzi este prin Peșteră. Reușim să adunăm corturile la timp, luam pelerina și ne bucuram de natură așa cum e. În jurul focului și la masă se creează un "haos", se pregăteste mâncarea, sticla, paharele, unde e cafeaua? mai este zahar, lipşeste un cui de la cort!, mi-ai văzut polarul pe undeva? Cu puțin efort, haosul dispare rapid, mâncăm, strângem bagajele, ne bem cafeaua, apoi ne-am îndreptat în sfârşit spre Peștera Comarnic, în vecinătatea căruia, teoretic, ne aflam!
Poza de grup...
Intrarea în Peștera Comarnic
Câteva fotografii cu Peștera Comarnic, locuri unice și frumoase în zonș.
Am ciulit atent urechile la ghid, care ne-a însoțit plimbarea cu tot felul de informații interesante despre unul dintre cele mai vizitate locuri.
Așa că după câteva ore de sfredelit pământul ca niște cârtițe, am scos capetele la suprafață și chiar dacă vremea ne încerca răbdările (nu ploua, dar nici nu se însenina), am luat drumul spre casă. Spectaculos întregul loc! Plec oricând de acasă pentru munți, îmi place confortul unei cazări cu o priveliște bună dar și cerul înstelat ce se vede din ușa cortului. Dacă adaugi și un apus interesant, priveliștea te lasă fără cuvinte. Amintirile din excursiile cu cortul sunt de multe ori mai interesante decât cele la hotel. Atât timp cât îți asiguri un minim de necesar și de confort, poți să ai experiențe foarte faine, sub cerul liber, în aer curat. Câteva lucruri sunt esențiale: un rucsac ca să pui tot ce ai nevoie pentru o zi-două cât stai pe munte. Un cort bun impermeabil, un sac de dormit călduros, o saltea ușoară autogonflabilă, ceva de pus pe cap, ochelari de soare, polar/geacă (seara se răcește!), pelerină de ploaie, lanternă frontală, apă, mâncare și un briceag multifuncțional. Am ajuns la vârsta la care să nu mai fac rabat de la calitate, îmi respect odihna şi confortul aşa că o saltea ultra-uşoară autogonflabilă de camping nu mi se mai pare deloc un moft ci o condiție obligatorie pentru excursii cu cortul în care chiar dorm bine. Acestea sunt primele obiecte din kit-ul oricărui camper care vrea să se bucure de natură în condiții decente de confort.
Opțional: încălțări comode de schimb (crede-mă, la ieșirea din traseu vei vrea să ieși din bocanci), tricou de schimb, pantaloni lungi (dacă ai plecat cu pantaloni scurți pe traseu).
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.