Postări

Se afișează postări din martie, 2016

Dincolo de hărți - Călătorim și povestim aventuri de tot felul

Circuitul culmii Rosia Noua...

Imagine
  Ca parte a unui tur de o zi, ne-am întors în Munții Zarand,  un lanț muntos situat în partea de vest a României.  Zona este mai puțin frecventată, făcând-o ideală pentru cei care caută o aventură montană mai liniștită, departe de aglomerația altor destinații turistice. Traseul are ca punct de plecare comuna Petris.  Am descoperit acest loc aproape din întâmplare, cu mulți ani in urmă. U neori, trecutul și prezentul se întâlnesc în cele mai neașteptate feluri, iar poveștile continuă să fie scrise!   Este un traseu accesibil, de dificultate medie, ce atrage atenția prin sălbăticia peisajelor și diversitatea naturală, dar include porțiuni mai abrupte, pante moderate și secțiuni cu teren accidentat. Este recomandat drumeților cu o condiție fizică bună și cu echipament adecvat pentru munte. Diferența de nivel este de peste  10 66 m , iar lungimea de aproximativ 44 km.  Am plecat dimineața devreme, la ora șapte, din Timișoara.  Cu toate că a...

RESITA

Imagine
  Traversare de la Lacul Doman, la Lacul Secu Ploaia care a fost in aceasta saptamana de primavara, m-a determinat sa anulez o tura  existenta,  reprogramand-o.  Asa a reiesit aceasta tura, un circuit foarte solicitant, chiar greu as putea spune  si cu mult pushbike, in zona de sud-est a municipiului Resita, care te poarta pe dealuri insorite  si poteci tehnnice, prin paduri si pe langa lacuri.  Ca de obicei pentru deplasarea la Resita, ne-am  dat intalnire la Gara Timisoara Nord ora 07:00 am, timp suficient sa ne luam bilete si sa ne  urcam in trenul ce pleaca la 07:33 de la peronul 3.  Ajunsi Resita 12 biciclisti, ne-am facut ultimile provizii la magazinul Lidl de pe Valea Domanului. Intrarea in Doman In planul indepartat se vede dealul pe care il vom traversa. Parasim localitatea Doman, avand ca reper crucea din centrul satului in directia de sud-est  (la dreapta de cum am in...
< ÎNAPOI LA PRIMA PAGINĂ

< DESPRE MINE

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner