Frigul și un mic accident la mâna stângă (nevoit să o țin în ghips o perioadă) a făcut să stau departe de ture o perioadă, mai exact toată luna ianuarie. După o săptămână de discuții propuneri și alte confruntări pe pagina grupului Fun Bike, apare și o propunere făcută de Vali, una cum nu se putea mai potrivită pentru această perioadă din an. Cunoscând bine zona, m-am decis rapid, susținând propunerea, încurajând-ul să inițieze evenimentul. Un eveniment la care am ținut foarte mult sa particip, așa că dimineața zilei de sâmbătă (6 februarie 2016), ne găseșteîn gara de nord (ora 7 am), pentru deplasarea cu trenul până la Reșița de unde avea să înceapă. A fost o tură specială într-o zonă în care ajungem cel puțin o dată pe an. Aceste imagini au rezultat din frumoasa noastra tură.
IARNA FĂRĂ ZĂPADĂ E O TOAMNĂ FRUMOASĂ
În drum către Reșița
La plecare, am avut de înfruntat o temperatură de minus 1 - 2 grade și chiar un pic mai friguț după ce am ieșit din oras, undeva pe dealuri și văi.
Reșița
O urcare lejeră pe drumul ce duce spre deponeul echologic Reșița
Ceva probleme tehnice la bicicletă nu îmi dădeau voie să forțez prea tare pe urcare.
Reșița văzută de sus
Coborârea îmi dădea o senzație deloc plăcută, era una de frig, iar ceata care se făcea tot mai remarcată, contribuia și ea la acest lucru.
Cu toată viteza înainte
Imediat apare intersecția unde vom face o regrupare, apoi vom părăsi asfaltul, iar drumul pe care vom merge este unul din pietris, și ne va duce spre Dugnecea - Ocna de Fier.
O porțiune de drum puțin mai lipiciosă decât părea la început.
Noul deponeu de ecologizare de pe lângă Lupac, la care încă se lucrează
Un moment de respiro, apoi continuăm mai departe.
Ceața se lasă tot mai tare peste noi, iar noi fugim de ea.
Chiar dacă soarele se răzbună pe ceața de dinainte, este destul de rece atunci când ești transpirat după o urcare, asa că nu s-au făcut pauze foarte lungi să nu răcim.
Din nou pe coborâre
Coborîm spre popasul Crucea Fierului, o intersecție de mai multe drumuri
Crucea Fierului, o intersecție cu trei direcții importante: Reșița de unde noi am venit, Dognecea și Bocșa.
Un indicator ne arată direcția bună către Dognecea
Până în Dognecea vom bucura doar coborâre.
Lacul mare sau "lacul La Zid", cum i se mai spune! în amonte de comuna Dognecea, la o altitudine de 400 în aval de Lacul Mic
Lacul Mare de la Dognecea încă înghețat.
După ce am admirat locul și câteva poze ne îndreptăm spre magazinul comunal pentru o pauză mai lungă, urmând ca să ne întoarcem înapoi tot pe la popasul Crucea Fierului.
O pauză binemeritată am luat-o aici la acest magazin ca de fiecare dată când ajungem în acet loc minunat.
A fost pauza cea mai lungă din această tură în care am servit masa, am băut bere, apoi după ce ne-am umplut bidonașele cu apă de izvor, am pornit la drum urcând înapoi la intersecția de la Crucea Fierului
Crucea Fierului
Ne-am abătut putin de la traseul stabilit astfel ca coborâreasă fie mai tentantă pe valea Ferendia, un drum forestier ce duce spre lacul Vârtoape, renunțând astfel să mai trecem prin Ocna de Fier pe unde am mai fost.
Cu timpul stăteam foarte bine, așa că ne-am permis puțină lejeritate în care am făcut câteva poze din acest loc minunat
Lacul Vârtoape ( Ferendia) s-a format în spatele unei zidării din piatră de munte, înalt de circa 8 m
După circa 6,5 km, ieșirea de pe drumul forestier ne-a scos la drumul de asfalt (DJ586), cel pe care am fi venit dacă nu veneam cacă nu am fi ales pe aici.
Pe ultimii km de coborare către Bocșa
Iată-ne ajunși la final de tură... Bocșa, unde putem să ne astâmpăra setea cu o bere - două până la sosirea trenului..
Aici tura noastră pe biciclete ia sfârșit, așteptând sosirea trenului pentru întoarcerea la Timișoara. Numai bine până la următoarea tură.
Toamna se numără kilometrii în șa și dovlecii! Pe 19 septembrie 2026, am lăsat mașina în parcarea Lidl din Jimbolia și am pornit pe biciclete, împreună cu fiica mea, Roxana, spre Festivalul Dovleacului de la Kikinda. Deși planul inițial era să plecăm mai devreme alături de un grup mai mare de prieteni, o mică întârziere ne-am obligat să pedalăm pe cont propriu până la graniță. La vama Lunga am fentat rapid coada de mașini, ne-am intersectat cu alți bicicliști timișoreni și am format un pluton de cinci pe pista excelentă spre Serbia. Prima oprire obligatorie la intrarea în oraș a fost pe celebra stradă cu boltă naturală. Este un loc absolut magic, unde coroanele copacilor se întâlnesc deasupra șoselei și formează un tunel vegetal spectaculos, perfect pictat în nuanțe timpurii de toamnă. Nu am putut rezista fără să tragem pe dreapta pentru o scurtă sesiune de poze. De acolo, am plonjat direct în atmosfera vibrantă a festivalului din centrul orașului, printre meșteșugari, arome irezi...
Există ture de bicicletă care îți rămân întipărite în minte nu doar pentru kilometrii parcurși, ci pentru atmosfera lor specială. Exact așa a fost tura de vineri, pe care nu o pot numi altfel decât „Octombrie Magic”. A fost o aventură de toamnă veritabilă în Munții Poiana Ruscă, trăită în formulă de trei: eu, fiica mea Roxana și soțul ei, Flavius. Pentru ei doi, o bună parte din acest traseu a fost o premieră absolută, iar cifrele înregistrate la final pe GPS au confirmat că nu ne-am jucat: 73 de kilometri și 1264 de metri diferență de nivel. Planul inițial era simplu: să nu plecăm cu noaptea-n cap, dar nici mai târziu de ora opt din Timișoara. Însă, cum socoteala de acasă nu se potrivește mereu cu cea din teren, am reușit să pornim abia în jur de ora nouă. O întârziere care avea să ne coste mai târziu, având în vedere că trecerea recentă la ora de iarnă scurta considerabil ziua. Am prevăzut de la bun început că ne va prinde noaptea pe drumul de întoarcere, și exact așa s-a și întâmpla...
O zi de ascensiune către un vârf cunoscut, urcat și râvnit de mulți bicicliști, dar care pentru mine a însemnat o adevărată aventură de peste 10 ore și o reușită memorabilă — revenirea pe un traseu pe care îl mai parcursesem și în primăvara anului 2014. Evocarea oricărui loc vizitat trezește inevitabil o sumedenie de amintiri: peisajele care mi-au rămas întipărite pe retină, potecile ascunse sau întâmplările trăite la fața locului( îți poți aminti și povestea turei din 2014 aici ). Nemaiavând stare acasă într-o zi frumoasă de noiembrie, am căutat coechipieri de munte și am luat legătura cu Alida și Caius. Totul s-a legat brusc și oarecum neașteptat. Odată confirmată echipa, am bătut în cuie planul zilei: plecăm de la Mănăstirea Maria Radna, intrăm pe Valea Milovița din localitatea Milova și urcăm prin pădure peste Vârful Ivanița (707 m) până pe cel mai distinctiv vârf al zonei, Vârful Highiș (799 m) . Pentru întoarcere am ales creasta principală pe marcaj bandă roși...
Curtea - Fărăşeşti -Poieni Strâmbu- Bătrâna -Valea lui Liman-Româneşti-Curtea: O poveste de toamnă cu push-bike și „suc de prune” Ne-am dat întâlnire într-o sâmbătă de toamnă, pe 24 octombrie, în parcarea hotelului Baron din Timișoara, cu un plan clar: tura Românești – Poieni Strâmbu – Bătrâna. Dar cine suntem noi, de fapt? Suntem pur și simplu bicicliști pasionați de aventură și de libertatea pe care ți-o dau cele două roți. Am pornit la drum nouăsprezece suflete până la Fărășești, un sat aflat la vreo zece kilometri de Curtea, localitatea unde ne lăsasem mașinile. Aici, traseul nostru s-a separat de trei dintre colegi, doi băieți și o fată, care au preferat să pedaleze într-un ritm mai lejer. Cum dinamica grupului nostru cerea un alt tempo, ne-am despărțit strângându-ne mâinile și asigurându-ne că se vor descurca de minune, mai ales că aveau un GPS la îndemână. Am rămas astfel șaisprezece – o singură fată și restul băieți. Ținta noastră era clară și ambițioasă: voiam să ne căț...
O dorință mai veche împlinită pe două roți „Drumurile dificile duc mereu spre destinații frumoase.” Acesta a fost motto-ul nostru pentru o nouă evadare în natură, gata să dăm multe pedale spre drumuri noi. Într-o zi de sâmbătă, pe 2 iunie 2018, conform planului stabilit de acasă, ne îndreptam spre Munții Poiana Ruscă. Aveam un obiectiv clar și ambițios: să urcăm cu bicicletele până pe Vârful Rusca (1355 m), iar la întoarcere să coborâm prin Luncanii de Jos, trecând pe la Tăul Ursului. Am ajuns la punctul de plecare, Complexul Turistic Valea lui Liman, în jurul orei 8:40. Pentru a ne bucura de o tură cât mai relaxantă la început, am pornit la drum puțin înainte de ora 9:00, chiar din parcarea complexului. Am intrat pe drumul de legătură spre Poieni-Strâmbu, traversând Valea lui Liman într-o ascensiune constantă de circa 6 kilometri. Odată ajunși la capătul acestei urcări, ni s-a deschis în față Valea Șasa. A urmat o coborâre plăcută de aproximativ 2 kilometri, până în dreptul unui podeț...
Era o primăvară ca oricare alta, dar pentru mine, acel aprilie a venit cu o schimbare neașteptată. Roxana, fiica mea, a decis că a sosit momentul să facă un pas mare și să se mute. A fost decizia ei spre o nouă etapă în viață, un drum pe care îl susțin cu toată inima, chiar dacă a lăsat un gol uriaș în casă. Odată cu ea a plecat și Maxx, cățelul „nostru”, de care eram extrem de atașat. Cum nimic nu ar mai fi fost la fel fără un blănos în familie, casa părând brusc prea liniștită, am știut că trebuie să fac ceva. Viața cu un cățel este minunată, dar presupune și asumarea unor responsabilități uriașe, așa că m-am asigurat că aleg câinele potrivit. Căutam un suflet activ, dar adaptabil, un partener loial care să iubească natura la fel de mult ca mine. Așa a început căutarea care ne-a condus la ea. Când am văzut-o prima dată — un ghemotoc de energie cu ochi inteligenți și blană sârmoasă — am știut instant că ea este piesa lipsă din puzzle-ul nostru. Am numit-o Sara. Primele zil...
„Dacă nu poți zbura, fugi. Dacă nu poți fugi, mergi. Dacă nu poți merge, târăște-te. Orice ai face, trebuie să mergi înainte.” Cuvintele lui Martin Luther King par scrise special pentru zilele de toamnă târzie, când lumina e puțină, timpul e strâns, dar dorul de ducă e prea mare ca să rămâi în casă. Ziua tot mai scurtă ne îmbie la trasee blânde, prin zone mai puțin umblate, unde foșnetul pădurii devine singurul partener de drum. Însă pe bicicletă, în Munții Zărandului, termenul „blând” capătă rapid nuanțe de aventură pură. Ceea ce pornește ca o plimbare liniștită sub soarele palid de noiembrie se transformă, la prima pantă serioasă, într-un test de voință unde pushing-ul prin covorul dens de frunze uscate dă dreptate citatului: important e să înaintezi, indiferent de ritm. Filmele, pozele sau descrierile text redau doar o mică parte din experiența trăită într-o astfel de aventură. Trebuie doar să scoți bicicleta la o tură pe munte ca să te poți bucura cu adevărat de farmecul acestor m...
Clisă friptă şi pită picurată! De data aceasta revin cu o poveste de toamnă, mai exact o pedalare din 15 noiembrie 2014, pe care am organizat-o la inițiativa lui Meleag Florin (Mely). Aventura a început într-o sâmbătă, pe la jumătatea lui noiembrie. Ne-am adunat cu toții în Gara de Nord din Timișoara la ora 7:00, iar la 7:39 am luat trenul spre Radna – o călătorie care a costat doar 9,5 lei de persoană și 3 lei pentru bicicletă. Vremea a ținut cu noi și, pe o zi frumoasă de toamnă, am pornit din Lipova spre Paniova, peste dealuri și hăt departe, prin locuri mai puțin umblate. Am pedalat prin satele din jur – Șiștarovăț, Labășinț, Crivobara și Secaș – bucurându-ne de un traseu relativ ușor, fără urcări istovitoare. Singura porțiune care ne-a pus ceva mai mult la încercare a fost urcarea dintre Șiștarovăț și Secaș, însă restul drumului s-a așternut în pante line, perfecte pentru admirat peisajul. Odată ajunși în Paniova, a urmat momentul mult așteptat, tot la inițiativa lui Mely: o...
Sunt multe locuri pe hartă unde ajungem prea rar sau chiar deloc, iar Munții Șureanu s-au încăpățânat multă vreme să rămână pe această listă a datoriilor mele drumețe. Pentru mine, Șureanu era muntele învăluit în mister despre care nu știam mai nimic, în afară de faptul că adăpostește vechile cetăți dacice și acea spectaculoasă Fundătură a Ponorului unde, deși îmi propun în fiecare an, nici până acum nu am reușit să pun piciorul. Dorința de a schimba acest lucru și de a explora aceste plaiuri m-a determinat să preiau inițiativa și să organizez această drumeție. Am strâns rândurile și am pornit devreme din Timișoara pentru o călătorie de aproximativ trei ore cu mașina. Drumul a curs lin, iar după ce am trecut de Grădiștea de Munte, șoseaua s-a îngustat, șerpuind strâns dar bine întreținută până într-o parcare frumos amenajată, unde asfaltul se oprește pentru a face loc muntelui. Ceasul arăta puțin după ora 10:00 când am oprit motoarele și am făcut prima numărătoare oficială a grupului p...
Gândul de a merge cu cortul peste noapte mi-a surâs imediat, mai ales că pe listă se afla un loc frumos și liniștit, testat în trecut. Printre aceste destinații de suflet se numără și Poiana Mărului, o zonă legendară despre care se spune că ar ascunde cel mai curat aer. Propunerea a fost imediat aprobată, fără prea multe discuții. Am preferat mereu locurile retrase în care mă pot bucura cu adevărat de fiecare clipă, iar o escapadă spontană în aer liber este întotdeauna binevenită când vrei să prinzi din plin razele de soare. Îmi place să mă las purtat de lucrurile spontane, nu de cele programate la milimetru. Până la urmă, nu te întâlnești în fiecare zi cu șansa de a te deconecta complet de freamțul obositor al cotidianității. Realitatea este că nu toată lumea se dă în vânt după un contact atât de apropiat cu natura. Mulți nu își permit luxul acestui timp liber, iar și mai mulți nu văd o noapte la cort ca pe o prioritate sau ca pe un obiectiv de bifat pe lista lucrurilor de făcut până ...
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Gânduri de pe traseu? Lasă un comentariu și spune-mi cum ți s-a părut această aventură sau ce alte poteci frumoase ai descoperit! Păstrăm un ton respectuos și prietenos.