Totul a pornit de la o zi care amenința să fie una de monotonie urbană. Inițial, am urmărit cu atenție rețelele de socializare, sperând că vreunul dintre colegii de pedală va anunța o ieșire sau va propune un traseu pentru weekend pe grupurile noastre. Când am văzut însă că e liniște totală, împreună cu Roxana, fiica mea, care nici ea nu voia să-și petreaca ziua acasă, am hotărât să ne creăm propria aventură. Am ales rapid o destinație care să ne scoată complet din rutină: Munții Poiana Ruscă, cu obiectivul clar de a cuceri Vârful Rusca. Traseul ar fi fost asa: Valea lui Liman - Valea Sasa - Cornul Ruschii - Vf. Rusca - Tăul Ursului - Valea Stâlpului și Luncani de jos. O tură de mountain bike pe acest masiv este o adevărată aventură în doi, unde efortul urcărilor lungi este răsplătit de bucuria de a împărtăși muntele. Prognoza nu era de partea noastră; se anunțaseră ploi care pe mulți i-ar fi făcut să dea înapoi. Însă de data aceasta nu am mai ținut cont de avertizări. Experie...
Frigul și un mic accident la mâna stângă (nevoit să o țin în ghips o perioadă) a făcut să stau departe de ture o perioadă, mai exact toată luna ianuarie. După o săptămână de discuții propuneri și alte confruntări pe pagina grupului Fun Bike, apare și o propunere făcută de Vali, una cum nu se putea mai potrivită pentru această perioadă din an. Cunoscând bine zona, m-am decis rapid, susținând propunerea, încurajând-ul să inițieze evenimentul. Un eveniment la care am ținut foarte mult sa particip, așa că dimineața zilei de sâmbătă (6 februarie 2016), ne găseșteîn gara de nord (ora 7 am), pentru deplasarea cu trenul până la Reșița de unde avea să înceapă. A fost o tură specială într-o zonă în care ajungem cel puțin o dată pe an. Aceste imagini au rezultat din frumoasa noastra tură.
IARNA FĂRĂ ZĂPADĂ E O TOAMNĂ FRUMOASĂ
În drum către Reșița
La plecare, am avut de înfruntat o temperatură de minus 1 - 2 grade și chiar un pic mai friguț după ce am ieșit din oras, undeva pe dealuri și văi.
Reșița
O urcare lejeră pe drumul ce duce spre deponeul echologic Reșița
Ceva probleme tehnice la bicicletă nu îmi dădeau voie să forțez prea tare pe urcare.
Reșița văzută de sus
Coborârea îmi dădea o senzație deloc plăcută, era una de frig, iar ceata care se făcea tot mai remarcată, contribuia și ea la acest lucru.
Cu toată viteza înainte
Imediat apare intersecția unde vom face o regrupare, apoi vom părăsi asfaltul, iar drumul pe care vom merge este unul din pietris, și ne va duce spre Dugnecea - Ocna de Fier.
O porțiune de drum puțin mai lipiciosă decât părea la început.
Noul deponeu de ecologizare de pe lângă Lupac, la care încă se lucrează
Un moment de respiro, apoi continuăm mai departe.
Ceața se lasă tot mai tare peste noi, iar noi fugim de ea.
Chiar dacă soarele se răzbună pe ceața de dinainte, este destul de rece atunci când ești transpirat după o urcare, asa că nu s-au făcut pauze foarte lungi să nu răcim.
Din nou pe coborâre
Coborîm spre popasul Crucea Fierului, o intersecție de mai multe drumuri
Crucea Fierului, o intersecție cu trei direcții importante: Reșița de unde noi am venit, Dognecea și Bocșa.
Un indicator ne arată direcția bună către Dognecea
Până în Dognecea vom bucura doar coborâre.
Lacul mare sau "lacul La Zid", cum i se mai spune! în amonte de comuna Dognecea, la o altitudine de 400 în aval de Lacul Mic
Lacul Mare de la Dognecea încă înghețat.
După ce am admirat locul și câteva poze ne îndreptăm spre magazinul comunal pentru o pauză mai lungă, urmând ca să ne întoarcem înapoi tot pe la popasul Crucea Fierului.
O pauză binemeritată am luat-o aici la acest magazin ca de fiecare dată când ajungem în acet loc minunat.
A fost pauza cea mai lungă din această tură în care am servit masa, am băut bere, apoi după ce ne-am umplut bidonașele cu apă de izvor, am pornit la drum urcând înapoi la intersecția de la Crucea Fierului
Crucea Fierului
Ne-am abătut putin de la traseul stabilit astfel ca coborâreasă fie mai tentantă pe valea Ferendia, un drum forestier ce duce spre lacul Vârtoape, renunțând astfel să mai trecem prin Ocna de Fier pe unde am mai fost.
Cu timpul stăteam foarte bine, așa că ne-am permis puțină lejeritate în care am făcut câteva poze din acest loc minunat
Lacul Vârtoape ( Ferendia) s-a format în spatele unei zidării din piatră de munte, înalt de circa 8 m
După circa 6,5 km, ieșirea de pe drumul forestier ne-a scos la drumul de asfalt (DJ586), cel pe care am fi venit dacă nu veneam cacă nu am fi ales pe aici.
Pe ultimii km de coborare către Bocșa
Iată-ne ajunși la final de tură... Bocșa, unde putem să ne astâmpăra setea cu o bere - două până la sosirea trenului..
Aici tura noastră pe biciclete ia sfârșit, așteptând sosirea trenului pentru întoarcerea la Timișoara. Numai bine până la următoarea tură.
„Stonehenge-ul” de la Uzina de Apă din Timișoara are o vibrație aparte, aproape mistică, ideală pentru a marca începutul unei aventuri. „Aceasta este imaginea victoriei noastre: șase prieteni, șase biciclete și o zi de neuitat care s-a încheiat exact așa cum trebuie. Dar, ca să ajungem aici, la acest zâmbet colectiv de pe malul apei, a trebuit să începem de undeva mult mai „pietros” și cu o formulă incompletă.” Totul a început sub semnul unei dimineți înorate, cu acea nerăbdare tipică plecărilor care promit libertate. Locul ales pentru plecare nu putea fi unul mai simbolic: Pietrele de la „Stonehenge”, în parcul de lângă Uzina de Apă din Timișoara. Acolo, printre coloanele de piatră ce par să păzească parcul, ne-am adunat cinci. Era acea forfotă plăcută, a glumelor matinale și a strângerilor de mână care pecetluiau planul zilei. Plecarea a fost pură, pe două roți. De la „Stonehenge”, ne-am urcat pe biciclete și am ales libertatea digului de pe malul Begăi. Primul popas strategic a...
Peste culmile dacice între Boșorod și Târsa Uneori, cele mai frumoase călătorii încep cu un plan eșuat. Totul trebuia să fie despre o tură alături de un grup de prieteni vechi. Însă, cu ceva timp înainte de momentul plecării, am primit vestea care m-a lăsat pe dinafară: «Nu am fost invitat». Pe moment, gustul a fost amar. Am înțeles, poate au vrut o echipă mică, sau nu a fost loc în mașină, deși invitația inițială a fost clară. Dar, în loc să las bicicletele în casă, fără km, am decis că acea zi nu va fi pierdută. Mi-am reorientat planurile pe ceva mult mai ambițios decât o simplă rulare pe asfalt: o incursiune în inima dacică a Hunedoarei, pe un traseu dur, autentic și spectaculos, între Boșorod și Târsa. Așa s-a născut această aventură de 55 de kilometri și 1848 de metri diferență de nivel. Din dorința de a transforma un refuz într-o victorie personală și din ambiția de a le arăta celor dragi că 'aurul' muntelui se găsește acolo unde drumul devine greu. Cei care nu au avut...
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.