Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr
Frigul și un mic accident la mâna stângă (nevoit să o țin în ghips o perioadă) a făcut să stau departe de ture o perioadă, mai exact toată luna ianuarie. După o săptămână de discuții propuneri și alte confruntări pe pagina grupului Fun Bike, apare și o propunere făcută de Vali, una cum nu se putea mai potrivită pentru această perioadă din an. Cunoscând bine zona, m-am decis rapid, susținând propunerea, încurajând-ul să inițieze evenimentul. Un eveniment la care am ținut foarte mult sa particip, așa că dimineața zilei de sâmbătă (6 februarie 2016), ne găseșteîn gara de nord (ora 7 am), pentru deplasarea cu trenul până la Reșița de unde avea să înceapă. A fost o tură specială într-o zonă în care ajungem cel puțin o dată pe an. Aceste imagini au rezultat din frumoasa noastra tură.
IARNA FĂRĂ ZĂPADĂ E O TOAMNĂ FRUMOASĂ
În drum către Reșița
La plecare, am avut de înfruntat o temperatură de minus 1 - 2 grade și chiar un pic mai friguț după ce am ieșit din oras, undeva pe dealuri și văi.
Reșița
O urcare lejeră pe drumul ce duce spre deponeul echologic Reșița
Ceva probleme tehnice la bicicletă nu îmi dădeau voie să forțez prea tare pe urcare.
Reșița văzută de sus
Coborârea îmi dădea o senzație deloc plăcută, era una de frig, iar ceata care se făcea tot mai remarcată, contribuia și ea la acest lucru.
Cu toată viteza înainte
Imediat apare intersecția unde vom face o regrupare, apoi vom părăsi asfaltul, iar drumul pe care vom merge este unul din pietris, și ne va duce spre Dugnecea - Ocna de Fier.
O porțiune de drum puțin mai lipiciosă decât părea la început.
Noul deponeu de ecologizare de pe lângă Lupac, la care încă se lucrează
Un moment de respiro, apoi continuăm mai departe.
Ceața se lasă tot mai tare peste noi, iar noi fugim de ea.
Chiar dacă soarele se răzbună pe ceața de dinainte, este destul de rece atunci când ești transpirat după o urcare, asa că nu s-au făcut pauze foarte lungi să nu răcim.
Din nou pe coborâre
Coborîm spre popasul Crucea Fierului, o intersecție de mai multe drumuri
Crucea Fierului, o intersecție cu trei direcții importante: Reșița de unde noi am venit, Dognecea și Bocșa.
Un indicator ne arată direcția bună către Dognecea
Până în Dognecea vom bucura doar coborâre.
Lacul mare sau "lacul La Zid", cum i se mai spune! în amonte de comuna Dognecea, la o altitudine de 400 în aval de Lacul Mic
Lacul Mare de la Dognecea încă înghețat.
După ce am admirat locul și câteva poze ne îndreptăm spre magazinul comunal pentru o pauză mai lungă, urmând ca să ne întoarcem înapoi tot pe la popasul Crucea Fierului.
O pauză binemeritată am luat-o aici la acest magazin ca de fiecare dată când ajungem în acet loc minunat.
A fost pauza cea mai lungă din această tură în care am servit masa, am băut bere, apoi după ce ne-am umplut bidonașele cu apă de izvor, am pornit la drum urcând înapoi la intersecția de la Crucea Fierului
Crucea Fierului
Ne-am abătut putin de la traseul stabilit astfel ca coborâreasă fie mai tentantă pe valea Ferendia, un drum forestier ce duce spre lacul Vârtoape, renunțând astfel să mai trecem prin Ocna de Fier pe unde am mai fost.
Cu timpul stăteam foarte bine, așa că ne-am permis puțină lejeritate în care am făcut câteva poze din acest loc minunat
Lacul Vârtoape ( Ferendia) s-a format în spatele unei zidării din piatră de munte, înalt de circa 8 m
După circa 6,5 km, ieșirea de pe drumul forestier ne-a scos la drumul de asfalt (DJ586), cel pe care am fi venit dacă nu veneam cacă nu am fi ales pe aici.
Pe ultimii km de coborare către Bocșa
Iată-ne ajunși la final de tură... Bocșa, unde putem să ne astâmpăra setea cu o bere - două până la sosirea trenului..
Aici tura noastră pe biciclete ia sfârșit, așteptând sosirea trenului pentru întoarcerea la Timișoara. Numai bine până la următoarea tură.
S-a așternut iarna și aici cu ale ei veșminte înghețate, și pline de mister. Prin urmare am luat iarăși drumul muntelui. Planul e destul de simplu, sâmbătă dimineața pornim spre Ilova, până la capătul satului (mai aproape de poalele munților). Frig aici în această dimineață -20 °. Și totuși asta nu ne-a împiedicat absolut deloc să ne bucurăm de o tură de trekking în natură. De îndată ce oprim maşina, căutăm să nu pierdem prea mult timp și să plecăm. Pornim la drum pe traseul desenat spre dealul Piatra Ilovei, situat în partea sud vestică a munților Țarcu din apropierea satului Ilova. Relieful regiunii este accidentat, vârful fiind situat la 874 m altitudine. Colegi de tură: Mely și Liviu Călătorii în pandemie Suntem la altitudinea de 490 m, la poalele vârfului Piatra Ilovei, şi suntem decişi să urcăm până în vârf. Ilova: strada principală Așadar, ne-am stabilit plecarea de aici De la ieșirea din sat se cotește la stânga și se intră pe un drum posibil plin de noroi, am avut noroc că er
Munţi, munţi, munţi! Altceva? Tot munţi. Ultima ieşire din luna Ianuarie ne poartă paşii spre Vârful Babei (1833 m alt.) din Munţii Cernei, o tură care s-a desfăşurat în condiţii de iarnă primăvăratică. Din nou provocare, descoperire și distracție. M-a mâncat tălpile să încerc ce nu am reuşit în urmă cu două săptămâni. Vorba aia! Vrei traseu ? Îl faci ca lumea, de la cap la coadă, pricipalul e să ai vreme bună, nu mai contează când te întorci dacă ai frontală. Am aşteptat, fără nicio grijă, să văd cum vremea se anunţă faină cu câteva zile înainte de weekend. Şi chiar aşa a fost. Zic băi...nu se poate, cât noroc pe capul meu! Asta a fost! Pentru că aveam intenţia de a face traseul, pornim de dimineaţă din Timişoara, şi iată-ne în Cornereva, sâmbătă la 9:30, departe de oraşul zgomotos. Parcăm maşina ca de obicei în Zmogotin, cătunul îconjurat de dealuri supebe dar şi de un alb care îşi clăteşte prospeţimea în soarele cald, şi împeună cu alţi 11 începem să urcăm pe un crac ce ies
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.