Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr
Cam aşa arată o tura pe 5 decembrie, una care n-o uiţi prea uşor. O zi destul de mohorâtă, frig, ceaţă şi mult noroi, în rest totul bine. Speram la o vreme mult mai bună şi la soare, însă nu a fost să fie. 9:00 era ora de întâlnire, iar locul... în parcul de la uzina de apă Stonehege, partea dinspre podul Mihai Viteazu, chiar la pietrele. Lipsa participanţilor era să ducă la renuntarea acestei acţiuni, însă confirmarea mai multor persoane m-au determinat sa nu anulez tura. Nu întotdeauna contează foarte mult numarul mare de participanţi doar că la această tură speram să ne adunam mai mulţi dar, probabil vremea rea şi existenţa a încă unei ture (de asfalt) a făcut să fim mai puţini decât speram. Si totuşi ne-am adunat 15, cu mine 16, printre noi şi trei fete. Să încep cu organizarea: Simplu, eficient şi la obiect - grupul a fost omogen în toate privinţele, pregătire fizică, stil, conversaţie, majoritatea au decurs perfect, chiar si cei veniţi pentru prima data cu noi s-au descurcat foarte bine. Un traseu relativ solicitant cu mult noroi, dar numai bun pentru a da jos din kg (vorbesc in numele propriu).
Parcul Stonehege
Plecarea noastră a fost întârziată de o pană, care a fost imediat remediată.
Am început această tură destul de timid, neştiind cum va fi traseul pe dealuri şi prin pădure.
Ne-am îndreptat spre Ghiroda şerpuind pe străzi lăturalnice în încercarea de-a evita aglomeraţia maşinilor.
Din Ghiroda am preferat sa mergem pe DN6 spre Remetea Mare pentru a evita noroiul de pe digul pe care mergeam de fiecare dată atunci când timpul ne permitea şi era frumos.
Din Remetea Mare, am părăsit DN6 spre Ianova
Ianova
În Ianova, poposim la acest magazin mixt ca de fiecare dată, cum dealtfel am făcut-o şi acum.
De la ultima noastră tură prin Ianova, observ şi o schimbare. Majoritatea străzilor au asfaltat! Până nu de mult erau doar cu pietriş.
După circa jumătate de oră de repaus, ne-am urnit din loc pe direcţia Bencesul de Sus, pe un drum de pietriş ce face legătura între cele două sate.
Părea să nu avem probleme cu noroiul până în aceasta vale, unde au apărut şi câteva bălţi.
Bencecul de Sus, după un popas la magazinul nostru preferat.
Totul era învăluit în ceaţă, parcă mult mai deasă ca până acum, iar acest lucru ne-a luat şi ultima speranţă de a mai vedea vre-o rază de soare.
Variantele spre pădure erau foarte limitate în cazul de faţă, din cauza noroiului.
Dacă la început credeam că alegerea este una bună, pe parcurs s-a dovedit contrariul. Cum înaintam era tot mai moale parcă şi mai mult noroi, însă atâta timp cât putem merge pe biciclete era perfect.
Noroiul nu era unul foarte lipicios, permiţându-ne să mergem pe biciclete
Formăm un grup destul de omogen, iar pauzele erau scurte.
Încet încet ne apropiam de pădure, iar acest lucru era tot ce ne doream pentru a scăpa de noroi.
Încercarea prin pădure nu ne-a avantajat foarte mult! undeva la vre-o 300 de metri drumul s-a înfundat.
Drumul prin pădure se termină iar treaba asta m-a pus pe gânduri...! Ca să înaintăm înainte nu puteam din cauza lăstărişului foarte des, în stânga ne scotea din nou la noroiul de pe liziera pădurii, iar în dreapta ne-am fi îndepărtat de traseu. În timp ce căutam o rezolvare, restul grupului au folosit fiecare moment cu folos. Cei mai mulţi în curăţirea noroiului de pe roţi.
Într-un final, ţinem pe o urmă de animale, ce ne-a scos acolo unde ne doream.
Lăstărişul părea să fie din nou foarte des, dar încet, încet, înaintam spre direcţia bună.
Partea asta prin pădure chiar a fost spectaculoasă.
Din nou pe drumul de la marginea pădurii
Centrul de vânătoare Sharlota
Drumuri lipicioase, stricate şi prin pădure (cum dealtfel prin toate pădurile) URMELE lăsate de roţile camioanelor ce cară lemnul din pădure, ne obliga să mergem pe lângă biciclete. Chiar am întâlnit masina încărcată cu lemne aşteptând un tractor pentru a remorca.
Ajungem la centrul de echitatie Herneacova după grele încercări.
Întoarcerea spre Timişoara a fost pe A1, deocamdată închisă circulaţiei, iar pentru acest lucru am fost nevoiţi să trecem prin acest canal.
În final vă prezent traseul aşa cum a fost el, atât video cât şi pe hartă - 82 km şi 470 m diferenţa de nivel
Unul dintre aceste locuri de vis se află la doar două ore de mers cu mașina de Timișoara, în apropiere de oraşul Anina, Caraș-Severin. Vorbim despre Cheile Gârliștei, de departe aceste chei sunt cele mai sălbatice din câte am avut privilegiul să străbat până acum. Ele impresionează datorită unor porțiuni cu Versanții foarte abrupți care se ridică din apa râului cu acelaşi nume şi au o lungime de aproximativ nouă kilometri. Încep de la ieșirea din orașul Anina, și se termină cu aproximativ un kilometru înainte de a intra în satul Gârliște. Pot fi accesate din orașul Anina sau din satul Gârliște. Cheile Gârliştei, de-o frumuseţe aparte cu locuri mirifice și peisaje unice. Mely, cel care mă pune în temă cu vreo trei-patru zile înainte că ar fi veme frumoasă de o drumeție. Întrucât nu am alte planuri iar vremea se arată a fi una frumoasă chiar şi pentru bicicletă, accept şi mă gândesc la un traseu inedit în Munții Aninei. Ce altceva poate fi mai frumos în această perioadă a anului
Zi de vineri, evident însorită pentru a face în ciudă celor care se duc la muncă... Mely vine și de data asta cu ideea să mergem cu cortu peste noapte, că știe el un loc frumos și liniștit unde a mai fost. Printre aceste locuri se găsește și Poiana Mărului, locul unde se spune că se respiră cel mai curat aer. Eu am preferat mereu locurile liniștite în care mă pot bucura cu adevărat de timpul petrecut acolo, iar ideea unei excursii cu cortul, în aer liber, este întotdeauna binevenită, pentru că vreau să mă bucur de vremea de afară, de soare. Vreau să mă bucur de lucrurile spontane și nu programate. Nu te-ntâlnești prea des cu șansa să te poți deconecta de freamătul cotidianității. Nu toata lumea se dă în vânt după contactul apropiat cu natura. Mulți nu și le permit. Iar și mai mulți nu le considera o prioritate, sau nu le vad ca pe un obiectiv de bifat pe lista lucrurilor de făcut până la o anumită vârstă. Alteori, motivele sunt dintre cele mai neașteptate. Toate se concentrează în jur
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.