Sâmbăta și duminica ar trebui să fie, prin definiție, zilele noastre de libertate totală, momentele acelea în care ne deconectăm complet de la rutina obositoare a săptămânii. Din păcate, viața are uneori alte planuri pentru noi, iar sâmbăta aceasta un apel telefonic neprevăzut m-a chemat la datorie, dându-mi peste cap toate planurile de dimineață. Când am reușit în sfârșit să eliberez restul zilei, soarele trecuse deja bine de amiază și se îndrepta leneș spre după-amiază. Dorința de a ieși la o tură cu bicicleta era uriașă, însă exista o condiție stresantă care îmi dădea târcoale: trebuia să rămân în alertă, deoarece oricând putea să sune din nou telefonul și să fie nevoie să mă întorc la muncă. Cu această regulă clară în minte – să pedalez, dar să nu mă îndepărtemez prea mult de casă – am pornit la drum singur, încercând pur și simplu să omor timpul rămas din acea după-amiază și să îmi golesc mintea de gânduri. Inițial, gândul meu de acasă a fost să mă îndrept spre Pădurea ...
Cam aşa arată o tura pe 5 decembrie, una care n-o uiţi prea uşor. O zi destul de mohorâtă, frig, ceaţă şi mult noroi, în rest totul bine. Speram la o vreme mult mai bună şi la soare, însă nu a fost să fie. 9:00 era ora de întâlnire, iar locul... în parcul de la uzina de apă Stonehege, partea dinspre podul Mihai Viteazu, chiar la pietrele. Lipsa participanţilor era să ducă la renuntarea acestei acţiuni, însă confirmarea mai multor persoane m-au determinat sa nu anulez tura. Nu întotdeauna contează foarte mult numarul mare de participanţi doar că la această tură speram să ne adunam mai mulţi dar, probabil vremea rea şi existenţa a încă unei ture (de asfalt) a făcut să fim mai puţini decât speram. Si totuşi ne-am adunat 15, cu mine 16, printre noi şi trei fete. Să încep cu organizarea: Simplu, eficient şi la obiect - grupul a fost omogen în toate privinţele, pregătire fizică, stil, conversaţie, majoritatea au decurs perfect, chiar si cei veniţi pentru prima data cu noi s-au descurcat foarte bine. Un traseu relativ solicitant cu mult noroi, dar numai bun pentru a da jos din kg (vorbesc in numele propriu).
Parcul Stonehege
Plecarea noastră a fost întârziată de o pană, care a fost imediat remediată.
Am început această tură destul de timid, neştiind cum va fi traseul pe dealuri şi prin pădure.
Ne-am îndreptat spre Ghiroda şerpuind pe străzi lăturalnice în încercarea de-a evita aglomeraţia maşinilor.
Din Ghiroda am preferat sa mergem pe DN6 spre Remetea Mare pentru a evita noroiul de pe digul pe care mergeam de fiecare dată atunci când timpul ne permitea şi era frumos.
Din Remetea Mare, am părăsit DN6 spre Ianova
Ianova
În Ianova, poposim la acest magazin mixt ca de fiecare dată, cum dealtfel am făcut-o şi acum.
De la ultima noastră tură prin Ianova, observ şi o schimbare. Majoritatea străzilor au asfaltat! Până nu de mult erau doar cu pietriş.
După circa jumătate de oră de repaus, ne-am urnit din loc pe direcţia Bencesul de Sus, pe un drum de pietriş ce face legătura între cele două sate.
Părea să nu avem probleme cu noroiul până în aceasta vale, unde au apărut şi câteva bălţi.
Bencecul de Sus, după un popas la magazinul nostru preferat.
Totul era învăluit în ceaţă, parcă mult mai deasă ca până acum, iar acest lucru ne-a luat şi ultima speranţă de a mai vedea vre-o rază de soare.
Variantele spre pădure erau foarte limitate în cazul de faţă, din cauza noroiului.
Dacă la început credeam că alegerea este una bună, pe parcurs s-a dovedit contrariul. Cum înaintam era tot mai moale parcă şi mai mult noroi, însă atâta timp cât putem merge pe biciclete era perfect.
Noroiul nu era unul foarte lipicios, permiţându-ne să mergem pe biciclete
Formăm un grup destul de omogen, iar pauzele erau scurte.
Încet încet ne apropiam de pădure, iar acest lucru era tot ce ne doream pentru a scăpa de noroi.
Încercarea prin pădure nu ne-a avantajat foarte mult! undeva la vre-o 300 de metri drumul s-a înfundat.
Drumul prin pădure se termină iar treaba asta m-a pus pe gânduri...! Ca să înaintăm înainte nu puteam din cauza lăstărişului foarte des, în stânga ne scotea din nou la noroiul de pe liziera pădurii, iar în dreapta ne-am fi îndepărtat de traseu. În timp ce căutam o rezolvare, restul grupului au folosit fiecare moment cu folos. Cei mai mulţi în curăţirea noroiului de pe roţi.
Într-un final, ţinem pe o urmă de animale, ce ne-a scos acolo unde ne doream.
Lăstărişul părea să fie din nou foarte des, dar încet, încet, înaintam spre direcţia bună.
Partea asta prin pădure chiar a fost spectaculoasă.
Din nou pe drumul de la marginea pădurii
Centrul de vânătoare Sharlota
Drumuri lipicioase, stricate şi prin pădure (cum dealtfel prin toate pădurile) URMELE lăsate de roţile camioanelor ce cară lemnul din pădure, ne obliga să mergem pe lângă biciclete. Chiar am întâlnit masina încărcată cu lemne aşteptând un tractor pentru a remorca.
Ajungem la centrul de echitatie Herneacova după grele încercări.
Întoarcerea spre Timişoara a fost pe A1, deocamdată închisă circulaţiei, iar pentru acest lucru am fost nevoiţi să trecem prin acest canal.
În final vă prezent traseul aşa cum a fost el, atât video cât şi pe hartă - 82 km şi 470 m diferenţa de nivel
Zi de vineri, evident însorită pentru a face în ciudă celor care se duc la muncă... Mely vine și de data asta cu ideea să mergem cu cortu peste noapte, că știe el un loc frumos și liniștit unde a mai fost. Printre aceste locuri se găsește și Poiana Mărului, locul unde se spune că se respiră cel mai curat aer. Eu am preferat mereu locurile liniștite în care mă pot bucura cu adevărat de timpul petrecut acolo, iar ideea unei excursii cu cortul, în aer liber, este întotdeauna binevenită, pentru că vreau să mă bucur de vremea de afară, de soare. Vreau să mă bucur de lucrurile spontane și nu programate. Nu te-ntâlnești prea des cu șansa să te poți deconecta de freamătul cotidianității. Nu toata lumea se dă în vânt după contactul apropiat cu natura. Mulți nu și le permit. Iar și mai mulți nu le considera o prioritate, sau nu le vad ca pe un obiectiv de bifat pe lista lucrurilor de făcut până la o anumită vârstă. Alteori, motivele sunt dintre cele mai neașteptate. Toate se concentrează în...
Aventură de o zi prin Parcul National Semenic O dimineață promițătoare de sâmbătă ne găsea din nou pe drum, gata să punem în mișcare planul unei ture superbe pe două roți. Această zi avea să ne îmbogățească colecția de amintiri din Banatul Montan, fiind unul dintre cele mai faine weekenduri în formulă restrânsă – eu, Cristi, Roxana și Eugen. Ne așteptau laolaltă un număr serios de kilometri, deloc puțini pentru o singură zi. Aventura a venit la pachet și cu un mic sacrificiu: o noapte complet albă, dedicată deplasării la ore extrem de matinale. Totuși, fiecare minut de somn pierdut a meritat din plin. Inițial, acest sfârșit de săptămână trebuia să arate complet altfel, fiind planificat un eveniment de grup mai mare. Acesta s-a anulat, însă vestea nu ne-a descurajat, ci ne-a lăsat calea liberă către un traseu la care visam de mult timp. Singurul impediment în realizarea acest ei bucle într-o singură zi era legat de transport. Trenul cu care călătoream de obicei aju...
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.