Într-un weekend frumos de vară, ne propunem să ajungem şi la cetatea Șiria, despre care nu știam mare lucru, doar că se află la 25 km de Arad, la marginea vestică a Munților Zărand. Ideea și organizarea i-a aparținut lui Ilie Juncu. Acești munți nu foarte înalți, seamănă mai mult cu niște dealuri dar, geografic vorbind sunt Munții Zărandului și, nu duc lipsă de trasee la pas sau de bicicletă. De la trasee de începători până la trasee tehnice, cu urcări chinuitoare la coborâri în mare viteză. O zonă care mie îmi place mult și care este și aproape de Timisoara.
Traseul turistic pe care îl urmăm porneşte din Şiria, parcul Bohus, chiar de lângă statuia baronesei Antonia Bohuș. Până aici am ajuns pe biciclete, după ce am lăsat maşinile într-o parcare în Arad. Ne aprovizionam cu suficientă apă de la izvorul din parc, deoarece până la mânăstirea Feredeu de sus nu o să avem posibilitatea de a mai găsi și a ne aproviziona cu apă. După ce am traversat parcul Bohus și am ajuns în spatele (castelului Buhuș), muzeului memorial al lui Ioan Slavici, întâlnim un drum care urcă ușor la început și ne conduce pe lângă o troiță aflată pe parte dreaptă. Putem deja să vedem ruinele cetății Siria, spre care o să începem ușor a urca.
Arad. Oprim pe Calea Timișorii ! Ne-a luat foamea și ne-am cumpărat câte un langoș.
Până în Șiria, drumul șerpuiește drept, fără diferențe de nivel care să te provoace în vreun fel.
Cei 25 de km până în Șiria au trecut fără probleme tehnice sau de orientare. A fost prima experiență pe drum județean, cu trafic constant și cu prea puține mașini care să ne depășească regulamentar pe sensul de mers.
Am trecut și prin satul Horia, și peste toate fricile unei ture de asfalt și, o oră mai târziu am ajuns în localitatea Şiria. Accesul la cetate se face din centrul comunei (DJ708B), de pe str. Locotenent Ciurdariu pe un drum bine practicabil de pământ. Imediat după ieșirea din Siria, se desprinde la stângă un drum și merge printre vii, la Feredeul din Vale, iar apoi urcă prin pădure până la Feredeul din Deal.
Deasupra Şiriei se văd ruinele cetăţii feudale. Tot aici s-a născut clasicul scriitor Ioan Slavici, iar în localitate se găsesc mai multe obiective turistice care îi poartă numele și îi cinstesc memoria.
Am pornit din Șiria de pe str. Dorobanţi pe calea cea mai dreaptă pe un alt drum ce urcă pe lângă Castelul Bohuș (în stânga). Castelul găzduiește muzeul memorial Ioan Slavici.
Prima parte, foarte scurtă, de urcare domoală printre case pe care, încet – încet, le lăsăm în urmă.
Şiria Am mai aruncat câte o privire în urmă, spre câmpia Aradului, spre ogoarele lucrate.
Cetatea Medievală Şiria este localizată pe Dealul Cetății la altitudinea de 496 m, a fost atestată pentru prima oară în anul 1318.
Pentru această primă parte trebuie să fii puțin în formă ca să nu ajungi să faci push bike până la cetate. Urcusul catre cetatea poate parea usor, dar chiar si cei cu experienta sau obisnuiti cu mersul la munte si natura isi vor pune la incercare conditia fizica.
Panta devine tot mai abruptă și drumul mai accidentat și în unele zone nu prea poți merge pe bicicletă.
Panoramă spre Cetatea Medievală Şiria. Indiferent în ce zone ajungi, ruine poți vedea cam oriunde. doar să ai timp și chef de ele.
Am început un urcuș pieptiș cu șanțuri și pietris, iar căldura combinată și cu efortul urcării poate fi epuizant, fiindcă aici nu este o zonă cu prea multă vegetaţie iar cea existentă, nu este suficient de înaltă şi stufoasă ca să ţină umbră. Avem totuşi noroc pentru o perioadă scurtă de timp de o umbră lăsată de copacii de pe marginea drumului, martoră imaginea de sus.
Cu cât o să urcăm mai sus, peisajul se schimbă, iar frumusețea zonei se dezvăluie privitorului din mici poienițe.
Panoramă spre Șiria de pe drumul de urcare.
Era aproape prânzul, soarele aproape fierbinte și noi chiar entuziasmați. Împingeam câțiva metri, apoi făceam o pauză. Și iar câțiva metri și iar oprire. Și umbră nu mai era, să răcorească un pic efortul.
După ce am tras de noi vreo oră și jumatate în sus la deal ajungem în sfârșit la cetate. Era aproape prânzul.
A fost atât de solicitant, încât pe o porțiune scurtă de urcat am făcut cam tot atăt de mult cât venirea din Arad.
Putem pătrunde nestingheriți înăuntrul cetății pe vechea poartă de intrare sau pe lângă stâncile din partea de jos.
Cea mai frumoasă priveliște ne este dată după ce am ajuns la cetatea Șiria. Aici sus ni se deschide o panoramă foarte faină asupraCâmpie de Vest și a laturii sudice a Munții Zărandului care, de aici nu par chiar așa pitici precum spun cifrele
De la marginile cetății admirăm în depărtare întreaga comună Șiria, Câmpia Aradului și orasul Arad, locul dinspre care am venit.
Istoric
Rolul îndeplinit de cetate era strategic, de apărare și economic având arondate 110 sate. Arhitectura cetății are câteva părți: corpul central clădit pe o stâncă de formă neregulată ovoidală cu diferențe de nivel. La vest peretele este lung de 24 m, înalt și cu găuri. Spre nord se văd rămășițele unui donjon (turn). A dispus de încăperi iar la subsol comunică în curtea exterioară printr-o ușă ce se închidea după necesități. Curtea exterioară avea dimensiuni de 36-38 m cu ziduri aproape intacte. Grosimea zidului este 130 cm, și înalt de 3,5 m. Spre nord este o deschizătură ce era una din porțile cetății. Peste șanțul din fața cetății a existat un pod mobil. Donjonul și zidul înconjurător sunt părțile cele mai vechi ale cetății. Donjonul cu vârful ruinat este lung de 109 m și lat de 18 m. În fața corpului central este un zid protector la o distanță de 2,5 m, închizând o curte mică de refugiu. Zidul înconjurător are lungimea de 28 m, cu intrare doar din partea de vest. Șanțul cetății situat în fața curții exterioare avea în unele porțiuni adâncimea de 10 m și o lățime de 14 m dar pe unele porțiuni a fost mai puțin abrupt.
Tunelurile subterane au înălțime de 1,9 m și o lățime la bază de 1,8 m. Porțile cetății sunt patru la număr. Poarta principală pe latura nord-est de 2,9 m la bază dispunând de doua deschizături alăturate - una mare pentru carosabil și alta mică pietonilor. Poarta pe latura verticală a zidului protector, realizând accesul peste șanțul lat de 12 m și adânc de 6 m. Poarta pe zidul laturii vestice a curții exterioare și ultima poartă (nesigură) în corpul central. Materialele de construcție folosite sunt: piatră adusă din cariera Galsa, de la o depărtare de 3,5 km, varul stins direct pe piatră (mortar cald). Proveniența lui era din varnițele de la Agrișul Mare situate la 12 km distanță peste deal. Etapele de execuție ale lucrărilor de construcție 3, succesive:
Donjonul, cu construcțiile anexe: zidul înconjurător și o parte a corpului central (după invazia tătară la 1241 și a doua jumătate a sec. al XIII-lea).
Corpul central și îngroșarea zidurilor cu contraforturi (în timpul domniei lui Iancu de Hunedoara).
Amenajarea corpului central, curtea exterioară și zidul protector din fața corpului central de vest, în timpul stăpânirii familiei Báthory (a doua jumătate a sec. XV-lea și începutul celui celui de-al XVI-lea).
Sub stăpânirea turcilor zidurile au fost întărite sporind siguranța cetății în fața atacurilor. Stilul cetății este romanic, existând un donjon masiv, locuibil prevazut cu 2-3 etaje iar la partea superioară dispune de creneluri.
Sursa: wikipedia
Nu știu multe despre istoria cetăţii, însă ce am putut afla e că dateaza dinsecolul al XIII – lea fiind construită, în mod evident, ca punct strategic, de observare a întregii regiuni. Amplasamentul este perfect pentru a vedea tot ce se întâmplă spre nord, vest și sud.
Panoramă spre Şiria
Şiria, văzută din cetate.
Se vede drumul pe care am urcat.
Poza de grup din care lipsește Roxana
A trece printre zidurile lor, a vedea detalii arhitecturale, ocazia să percepi un fel de feeling a locurilor… merită senzația.
Prin partea dreaptă a cetății se pot vedea localitățile Galsa, Pâncota etc.
Prin partea stângă a cetății putem vedea satul Covăsânț, si culmile muntilor Zarand.
Aici dăm de o intrare.
Se pare că subsol cetății, comunică în curtea exterioară printr-o ușă, acuma cercetăm...
Traversăm curtea cetăţii, sau ce-a mai rămas din ea.
Platou înainte de coborârea spre Mănăstirea Feredeu. În apropierea releului TV putem urca pe cel mai înalt vârf din zonă – vârful Curcubata de 496m, de unde o sa avem o frumoasă priveliște și panorama către releul TV și cetate Siria.
Frumoase și ruinele astea. După ce ne-am bucurat de obiectivele turistice ale Șiriei, am pornit să descoperim împrejurimile și Mănăstirea Feredeu prin pădure. Surpriza plăcută a fost că nu mult după ce am plecat de la cetate am întâlnit o retea întreagă de drumuri prin pădure.
Încă mergem la pas ca să mai putem admira frumusețea locului.
Traseul către mănăstirea Feredeu de sus și comuna Ghioroc continuă până la o intersecție de drumuri. Am rămas fără apă iar salvarea mea stă în cele două cutii de cola, pe care le mai am la mine dar care s-au încălzit.
Noi o să urmăm drumul forestier urmând culmea Cazanului, cu urcușuri și coborâșuri ușoare, luându-ne după marcajul turistic cruce albastră.
Drumul forestier (sau poteca turistica) până la mănăstirea Feredeu prin pădure, este pe placul nostru și din loc în loc o ferestră prin care să zărim văile sau localitățile de la poalele muntelui, este specific munților Zărand.
Un drum asfaltat care face la dreapta și în jos, duce către comuna Șiria, și un drum forestier care continuă înainte și care duce către schitul/mănăstirea Feredeu de sus.
Urmăm tot drept șoseaua, iar la câteva minute, iată-ne ajunși la mănăstirea Feredeu de sus.
Poarta de intrare în mănăstire.
Atât în sezonul cald dar și în cel rece, la schit se poate urca cu mașina sau pe jos, pentru a asista la slujbele oficiate de călugări.
Acest loc se găsește la circa 30 kilometri de Arad și la circa 3 kilometri de localitatea Şiria, un loc primitor și liniștit, unde ne putem odihni.
La Mănăstire se ajunge ieșind din Şiria, pe drumul spre Covăsânţ și lacul Ghioroc.
Roxana preocupată cu făcutul pozelor.
Se află la poalele Munților Zărandului, la 457 metri altitudine, într-o pădure deasă.
Troiță
Ne astâmpărăm setea cu apă de izvor.
Ne luăm și rezervă.
După o binemeritata pauză de odihnă, drumeția noastră continuă coborând spre mănăstirea Feredeu din vale, apoi la stânga pe drumul de asfalt până în comuna Ghioroc. Traseul până la mănăstirea Feredeu din vale poartă numele de “Drumul Crucii”.
Coborâre de la Feredeu pe “Drumul Crucii”. Continuăm spre stânga către lacul Ghioroc urmând drumul de asfalt.
Traversăm localitatea Cuvin.
Soarele foarte generos a făcut să crească temperaturile. După mult timp ne-am oprit puțin, bucurându-ne de cârciuma cu umbreluțe pe care am descoperit-o la Cuvin, un sat înainte de Ghioroc.
Gara din Ghioroc
Traversăm liniile ca să ajungem la lac sperând într-o scurtătură.
Lacul Ghioroc
Urmează întoarcerea la Arad
Ne-am reîntors la mașini care erau în parcare la Real și OBI, pe DC708C până în Sâmbăteni , iar de acolo pe DN7 prin Cicir, Mândruloc, Vladimirescu și la Arad.
Finalizăm așa...
Informații utile pe scurt: Traseu: Arad – Șiria – Cetatea Șiriei – Schitul Feredeu – Lacul Ghioroc – Arad Data: 27 Iulie 2013 Distanta: 77 km Durata: 8 – 9 ore (cu tot cu pauze) Diferențe de nivel: +460 m/-460 m Dificultate: medie Marcaj: Bulinăalbastră, cruce albastră și banda galbenă Surse de apă: nu există pe traseu, doar la Șiria și Mănăstirea Feredeu.
Toamna se numără kilometrii în șa și dovlecii! Pe 19 septembrie 2026, am lăsat mașina în parcarea Lidl din Jimbolia și am pornit pe biciclete, împreună cu fiica mea, Roxana, spre Festivalul Dovleacului de la Kikinda. Deși planul inițial era să plecăm mai devreme alături de un grup mai mare de prieteni, o mică întârziere ne-am obligat să pedalăm pe cont propriu până la graniță. La vama Lunga am fentat rapid coada de mașini, ne-am intersectat cu alți bicicliști timișoreni și am format un pluton de cinci pe pista excelentă spre Serbia. Prima oprire obligatorie la intrarea în oraș a fost pe celebra stradă cu boltă naturală. Este un loc absolut magic, unde coroanele copacilor se întâlnesc deasupra șoselei și formează un tunel vegetal spectaculos, perfect pictat în nuanțe timpurii de toamnă. Nu am putut rezista fără să tragem pe dreapta pentru o scurtă sesiune de poze. De acolo, am plonjat direct în atmosfera vibrantă a festivalului din centrul orașului, printre meșteșugari, arome irezi...
Există ture de bicicletă care îți rămân întipărite în minte nu doar pentru kilometrii parcurși, ci pentru atmosfera lor specială. Exact așa a fost tura de vineri, pe care nu o pot numi altfel decât „Octombrie Magic”. A fost o aventură de toamnă veritabilă în Munții Poiana Ruscă, trăită în formulă de trei: eu, fiica mea Roxana și soțul ei, Flavius. Pentru ei doi, o bună parte din acest traseu a fost o premieră absolută, iar cifrele înregistrate la final pe GPS au confirmat că nu ne-am jucat: 73 de kilometri și 1264 de metri diferență de nivel. Planul inițial era simplu: să nu plecăm cu noaptea-n cap, dar nici mai târziu de ora opt din Timișoara. Însă, cum socoteala de acasă nu se potrivește mereu cu cea din teren, am reușit să pornim abia în jur de ora nouă. O întârziere care avea să ne coste mai târziu, având în vedere că trecerea recentă la ora de iarnă scurta considerabil ziua. Am prevăzut de la bun început că ne va prinde noaptea pe drumul de întoarcere, și exact așa s-a și întâmpla...
O zi de ascensiune către un vârf cunoscut, urcat și râvnit de mulți bicicliști, dar care pentru mine a însemnat o adevărată aventură de peste 10 ore și o reușită memorabilă — revenirea pe un traseu pe care îl mai parcursesem și în primăvara anului 2014. Evocarea oricărui loc vizitat trezește inevitabil o sumedenie de amintiri: peisajele care mi-au rămas întipărite pe retină, potecile ascunse sau întâmplările trăite la fața locului( îți poți aminti și povestea turei din 2014 aici ). Nemaiavând stare acasă într-o zi frumoasă de noiembrie, am căutat coechipieri de munte și am luat legătura cu Alida și Caius. Totul s-a legat brusc și oarecum neașteptat. Odată confirmată echipa, am bătut în cuie planul zilei: plecăm de la Mănăstirea Maria Radna, intrăm pe Valea Milovița din localitatea Milova și urcăm prin pădure peste Vârful Ivanița (707 m) până pe cel mai distinctiv vârf al zonei, Vârful Highiș (799 m) . Pentru întoarcere am ales creasta principală pe marcaj bandă roși...
Curtea - Fărăşeşti -Poieni Strâmbu- Bătrâna -Valea lui Liman-Româneşti-Curtea: O poveste de toamnă cu push-bike și „suc de prune” Ne-am dat întâlnire într-o sâmbătă de toamnă, pe 24 octombrie, în parcarea hotelului Baron din Timișoara, cu un plan clar: tura Românești – Poieni Strâmbu – Bătrâna. Dar cine suntem noi, de fapt? Suntem pur și simplu bicicliști pasionați de aventură și de libertatea pe care ți-o dau cele două roți. Am pornit la drum nouăsprezece suflete până la Fărășești, un sat aflat la vreo zece kilometri de Curtea, localitatea unde ne lăsasem mașinile. Aici, traseul nostru s-a separat de trei dintre colegi, doi băieți și o fată, care au preferat să pedaleze într-un ritm mai lejer. Cum dinamica grupului nostru cerea un alt tempo, ne-am despărțit strângându-ne mâinile și asigurându-ne că se vor descurca de minune, mai ales că aveau un GPS la îndemână. Am rămas astfel șaisprezece – o singură fată și restul băieți. Ținta noastră era clară și ambițioasă: voiam să ne căț...
O dorință mai veche împlinită pe două roți „Drumurile dificile duc mereu spre destinații frumoase.” Acesta a fost motto-ul nostru pentru o nouă evadare în natură, gata să dăm multe pedale spre drumuri noi. Într-o zi de sâmbătă, pe 2 iunie 2018, conform planului stabilit de acasă, ne îndreptam spre Munții Poiana Ruscă. Aveam un obiectiv clar și ambițios: să urcăm cu bicicletele până pe Vârful Rusca (1355 m), iar la întoarcere să coborâm prin Luncanii de Jos, trecând pe la Tăul Ursului. Am ajuns la punctul de plecare, Complexul Turistic Valea lui Liman, în jurul orei 8:40. Pentru a ne bucura de o tură cât mai relaxantă la început, am pornit la drum puțin înainte de ora 9:00, chiar din parcarea complexului. Am intrat pe drumul de legătură spre Poieni-Strâmbu, traversând Valea lui Liman într-o ascensiune constantă de circa 6 kilometri. Odată ajunși la capătul acestei urcări, ni s-a deschis în față Valea Șasa. A urmat o coborâre plăcută de aproximativ 2 kilometri, până în dreptul unui podeț...
Era o primăvară ca oricare alta, dar pentru mine, acel aprilie a venit cu o schimbare neașteptată. Roxana, fiica mea, a decis că a sosit momentul să facă un pas mare și să se mute. A fost decizia ei spre o nouă etapă în viață, un drum pe care îl susțin cu toată inima, chiar dacă a lăsat un gol uriaș în casă. Odată cu ea a plecat și Maxx, cățelul „nostru”, de care eram extrem de atașat. Cum nimic nu ar mai fi fost la fel fără un blănos în familie, casa părând brusc prea liniștită, am știut că trebuie să fac ceva. Viața cu un cățel este minunată, dar presupune și asumarea unor responsabilități uriașe, așa că m-am asigurat că aleg câinele potrivit. Căutam un suflet activ, dar adaptabil, un partener loial care să iubească natura la fel de mult ca mine. Așa a început căutarea care ne-a condus la ea. Când am văzut-o prima dată — un ghemotoc de energie cu ochi inteligenți și blană sârmoasă — am știut instant că ea este piesa lipsă din puzzle-ul nostru. Am numit-o Sara. Primele zil...
„Dacă nu poți zbura, fugi. Dacă nu poți fugi, mergi. Dacă nu poți merge, târăște-te. Orice ai face, trebuie să mergi înainte.” Cuvintele lui Martin Luther King par scrise special pentru zilele de toamnă târzie, când lumina e puțină, timpul e strâns, dar dorul de ducă e prea mare ca să rămâi în casă. Ziua tot mai scurtă ne îmbie la trasee blânde, prin zone mai puțin umblate, unde foșnetul pădurii devine singurul partener de drum. Însă pe bicicletă, în Munții Zărandului, termenul „blând” capătă rapid nuanțe de aventură pură. Ceea ce pornește ca o plimbare liniștită sub soarele palid de noiembrie se transformă, la prima pantă serioasă, într-un test de voință unde pushing-ul prin covorul dens de frunze uscate dă dreptate citatului: important e să înaintezi, indiferent de ritm. Filmele, pozele sau descrierile text redau doar o mică parte din experiența trăită într-o astfel de aventură. Trebuie doar să scoți bicicleta la o tură pe munte ca să te poți bucura cu adevărat de farmecul acestor m...
Clisă friptă şi pită picurată! De data aceasta revin cu o poveste de toamnă, mai exact o pedalare din 15 noiembrie 2014, pe care am organizat-o la inițiativa lui Meleag Florin (Mely). Aventura a început într-o sâmbătă, pe la jumătatea lui noiembrie. Ne-am adunat cu toții în Gara de Nord din Timișoara la ora 7:00, iar la 7:39 am luat trenul spre Radna – o călătorie care a costat doar 9,5 lei de persoană și 3 lei pentru bicicletă. Vremea a ținut cu noi și, pe o zi frumoasă de toamnă, am pornit din Lipova spre Paniova, peste dealuri și hăt departe, prin locuri mai puțin umblate. Am pedalat prin satele din jur – Șiștarovăț, Labășinț, Crivobara și Secaș – bucurându-ne de un traseu relativ ușor, fără urcări istovitoare. Singura porțiune care ne-a pus ceva mai mult la încercare a fost urcarea dintre Șiștarovăț și Secaș, însă restul drumului s-a așternut în pante line, perfecte pentru admirat peisajul. Odată ajunși în Paniova, a urmat momentul mult așteptat, tot la inițiativa lui Mely: o...
Sunt multe locuri pe hartă unde ajungem prea rar sau chiar deloc, iar Munții Șureanu s-au încăpățânat multă vreme să rămână pe această listă a datoriilor mele drumețe. Pentru mine, Șureanu era muntele învăluit în mister despre care nu știam mai nimic, în afară de faptul că adăpostește vechile cetăți dacice și acea spectaculoasă Fundătură a Ponorului unde, deși îmi propun în fiecare an, nici până acum nu am reușit să pun piciorul. Dorința de a schimba acest lucru și de a explora aceste plaiuri m-a determinat să preiau inițiativa și să organizez această drumeție. Am strâns rândurile și am pornit devreme din Timișoara pentru o călătorie de aproximativ trei ore cu mașina. Drumul a curs lin, iar după ce am trecut de Grădiștea de Munte, șoseaua s-a îngustat, șerpuind strâns dar bine întreținută până într-o parcare frumos amenajată, unde asfaltul se oprește pentru a face loc muntelui. Ceasul arăta puțin după ora 10:00 când am oprit motoarele și am făcut prima numărătoare oficială a grupului p...
Gândul de a merge cu cortul peste noapte mi-a surâs imediat, mai ales că pe listă se afla un loc frumos și liniștit, testat în trecut. Printre aceste destinații de suflet se numără și Poiana Mărului, o zonă legendară despre care se spune că ar ascunde cel mai curat aer. Propunerea a fost imediat aprobată, fără prea multe discuții. Am preferat mereu locurile retrase în care mă pot bucura cu adevărat de fiecare clipă, iar o escapadă spontană în aer liber este întotdeauna binevenită când vrei să prinzi din plin razele de soare. Îmi place să mă las purtat de lucrurile spontane, nu de cele programate la milimetru. Până la urmă, nu te întâlnești în fiecare zi cu șansa de a te deconecta complet de freamțul obositor al cotidianității. Realitatea este că nu toată lumea se dă în vânt după un contact atât de apropiat cu natura. Mulți nu își permit luxul acestui timp liber, iar și mai mulți nu văd o noapte la cort ca pe o prioritate sau ca pe un obiectiv de bifat pe lista lucrurilor de făcut până ...
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Gânduri de pe traseu? Lasă un comentariu și spune-mi cum ți s-a părut această aventură sau ce alte poteci frumoase ai descoperit! Păstrăm un ton respectuos și prietenos.