Postări

Dincolo de hărți - Călătorim și povestim aventuri de tot felul

Căderea frunzelor - O escapadă relaxantă de toamnă

Imagine
 Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr

Pe drumul lui Neag - Cheile Buții, Izbucul Cerna 🍂.

Imagine
 Sfârşitul lunii octombrie 2021 ne-a prins încă făcând planuri și trasee de bicicletă, cu multă natură și mult aer curat 🏞 . Până la urmă cum putem rata ultimele zile cu vreme bună? Așadar am ales ca fundal nişte munţi înţelepţi si nişte ape care zburdă printre bolovani încăpăţânaţi…Vom explora drumul național 66A care legă orașul Petroșani de Băile Herculane, un traseu frumos, departe de agitația urbană, ideal pentru o zi de weekend. Am vrut cu ani în urmă să parcurg distanța Băile Herculane - Câmpul lui Neag cu bicicleta, dar m-am răzgândit că nu aveam o imagine clară despre acel drum. Acum este o bună ocazie. Abia așteptăm să facem fotografii, să descoperim locuri noi, sau pur și simplu să ne relaxăm! Cam greu de făcut în întervalul scurt de timp avut la dispoziţie fără o noapte la cort, cum obișnuiam. Ziua de lumină scurtă și drumul lung cu mașina ne-a îndemnat la o plecare matinală, așa că pe la șase dimineața, pornim din Timișoara (eu Mely și Daciana) spre Petoșani, de unde am f
< ÎNAPOI LA PRIMA PAGINĂ

< DESPRE MINE

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner