Postări

Dincolo de hărți - Călătorim și povestim aventuri de tot felul

Căderea frunzelor - O escapadă relaxantă de toamnă

Imagine
 Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr

Bun venit primăvară!

Imagine
În sfărșit am nimerit și noi un culoar de vreme buna! Astronomic, 20 martie marchează începutul primăverii ...Din ianuarie nu am reușit să mai ajung pe munte deoarece am fost confirmat pozitiv cu virusul Covid-19, apoi motivele au fost diverse. Fie condițiile neprielnice pentru drumetie, fie restrictiile impuse de legislația în vigoare, fie altele ce m-au ținut pe acasă în weekend. Pentru acest weekend am hotărât  împreună cu Mely (amândoi refăcuți în urma infectării cu virusul Covid-19), să facem o drumeție de o zi la munte... Întrebarea era unde? Oriunde... numai munte să fie, trebuie să profităm de fiecare weekend pentru plimbări prin zonele montane.. Verificam conditiile, drum cu mașina, dificultate medie (ne încadram), deci zis și hotărât. Planul inițial, a fost să ajungem până la Clopotiva. Cu această idee am plecat de acasă. În ultima săptămână a nins mult la munte, chiar daca e primăvară, iar pentru dimineața asta s-au anunțat temperaturi cu minus. Au fost oameni, care au renun
< ÎNAPOI LA PRIMA PAGINĂ

< DESPRE MINE

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner