Postări

Dincolo de hărți - Călătorim și povestim aventuri de tot felul

Căderea frunzelor - O escapadă relaxantă de toamnă

Imagine
 Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr

Toamna pe Dealuri

Imagine
Toamna caldă ne îmbie la drumeţii de weekend.  Începutul lunii noiembrie mi-a oferit  un sentiment mai accentuat de libertate și  o mai buna comuniune cu natura.  Gradele din termometru s-au adunat suficient cât să mă lase să mă bucur de o frumoasă zi.   Aşteptam cu mare nerăbdare luna octombrie, pentru a construi un traseu și pentru a profita de nebunia de culori cu care vine la pachet această lună.   Ce a rezultat? Aproape 110 km  de străbătut pe drumuri judeţene, comunale şi forestiere.  Planul a fost destul de ambiţios și  am ținut la el, mergând pe ideea că îl voi adapta la fata locului. Ce dacă zilele s-au scurtat vizibil şi continuă să mai scadă? Ce dacă temperaturile te-ndeamnă să rămâi înăuntru, la căldurică? Ce dacă peste săptămână plouă, iar soarele tinde să devină o raritate?  Nimic din din cele enumerate nu mă poate reține acest weekend de la pedalat. N u este exclus chiar să am parte de un weekend însorit !  O veche zicală spune că nu există vreme rea sau bună, ci doar h
< ÎNAPOI LA PRIMA PAGINĂ

< DESPRE MINE

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner