Postări

Dincolo de hărți - Călătorim și povestim aventuri de tot felul

Căderea frunzelor - O escapadă relaxantă de toamnă

Imagine
 Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr

Retezat-O incercare spre Valea Rea

Imagine
Ca de obicei, la sfârșit de săptămână plecăm împreună într-o excursie, să ne bucurăm împreună de locuri frumoase.  Fac repede rucsacul şi la culcare, e trecut de miejul noptii și la ora 6.30 trebuie să fiu jos în fața blocului.   Şi uite aşa m-am trezit iarăși cu noaptea-n cap, ora 5.00.  În primul rând traseul: am plecat din Timișoara către Caransebeș și ulterior Hateg cu destinația finală către Cârnic. Acces: dinspre orașul Hațeg sau Petroșani, în localitatea Ohaba de Sub Piatră, ne abatem de la drumul european (E79) spre localitățile de pe drumul DN66, Șălașul de Sus, Mălăiești, Nucșoara și Cârnic.  Obiectivul era să ajungem la tăurile din Valea Rea.   Ar fi cea mai sălbatică și greu de parcurs din cauza etajelor glaciare dar și a faptului că nu este încurajată traversarea ei. Ajunși la Cârnic…parcăm, luăm rucsacii şi la drum…  Începem ziua cu buna dispoziție printr-o înviorare pe ritmuri antrenante pentru a ne face încălzirea. A ccesul către cabana Gențiana se face pe un drum fore
< ÎNAPOI LA PRIMA PAGINĂ

< DESPRE MINE

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner