Postări

Dincolo de hărți - Călătorim și povestim aventuri de tot felul

Căderea frunzelor - O escapadă relaxantă de toamnă

Imagine
 Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr

A beautiful day

Imagine
Dacă nu ai alte obţiuni, să sti că e grozav să călătoreşti chiar și de unul singur, tu ești șeful ! Faci ce vrei, mergi pe unde vrei și... partea cu adevărat importantă:  nu trebuie să supui la vot alegerea altui traseu sau intenția pentru o pauză mai lungă, dar uneori ai nevoie de cineva alături de care să împarţi exeprienţele prin care treci. În mod surprinzător, pentru felul în care suntem obișnuiți să gândim în societatea noastră, am învățat să aleg, să privesc mereu lucrurile frumoase din jurul meu, să mă concentrez pe ceea ce îmi place. Am învățat să mă bucur de tot ce mi se întâmplă fără să-mi canalizez energia către lucrurile care poate nu sunt cele mai plăcute. Descrierea ce urmează face remarcată, o tură plăcută în doi, un circuit, prin locuri care ar putea și ție să-ți placă. Am devenit deosebit de curios asupra împrejurimilor reşiţene, iar atunci când am ocazia, imi planific câte o ieșire cu bicicleta și caut să desluşesc geografia și meleagurile acestor locuri. Mi-am înce
< ÎNAPOI LA PRIMA PAGINĂ

< DESPRE MINE

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner