Postări

Dincolo de hărți - Călătorim și povestim aventuri de tot felul

Căderea frunzelor - O escapadă relaxantă de toamnă

Imagine
 Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr

Cu rucsacu' n spate prin muntii Cernei

Imagine
O tură planificată în ultimul moment.  Ce să facem, ce să facem ?  E jumătatea săptămânii și weekendul e pe aproape (adică peste trei zile). Cunosc un loc în Munții Cernei cu peisaje fermecătoare unde de foarte mult timp, îmi doream să ajung și în perioada de iarnă.   Am făcut planul de bătaie și am aruncat o privire pe hărți ca să stabilesc ultimele detalii. Potențialul zonei este fantastic pentru ture MTB dar și pentru drumeții iar Google Earth, este jucăria perfectă pentru a planifica o astfel de tură. Sunt o puzderie de drumuri forestiere sau de căruță care sunt numai bune de parcurs. Mi-am zis...! Dacă tot se dorește o tură adevărată (într-un decor spectaculos de iarnă), acum e momentul. Ne pornim la drum de dimineață (7:00) din Timișoara cu mai multe mașini spre Rusca - Cornereva până la baza cracului Zmogotin (un cătun din Caras Severin). Acolo ne-am lăsat mașinile și am început urcușul prin pădure (24 de drumeți) pe o poteca folosită de localnici (nemarcată) care duce spre st
< ÎNAPOI LA PRIMA PAGINĂ

< DESPRE MINE

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner