Postări

Dincolo de hărți - Călătorim și povestim aventuri de tot felul

Căderea frunzelor - O escapadă relaxantă de toamnă

Imagine
 Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr

Valea Cernei - Prisacina, Inelet si Scarisoara

Imagine
Altă tură reușită în care s-au parcurs 54 km la o diferență de altitudine de 1990 m.  Sunt  atât de multe locuri frumoase în ţara asta încât n-am să reuşesc nici în două vieţi să le văd pe toate, de aceea şi revin mai greu în locurile în care am mai fost deja. ,,Anul ăsta am fost într-o mulțime de ture frumoase dar, dacă ajungi aici nu-ți dorești decât să revii!" Sunt   mai multe poteci ce ajung la Cătune, însă cea mai accesibilă cu bike-ul cred că este cea pe care am urcat acum doi ani , pe valea Bogâltin spre Poiana Lungă, Dobraia, Prisacina, Cracu Mare, Ineleț. Parcă nu am împins atât de mult la biciclete atunci, un traseu care mi-aș dori să-l repet cândva. Ei bine, am revenit în munţii Cernei aproape în fiecare an de atunci, iar anul asta, în 2017, am organizat pentru a 6-a oară o drumeţie cu bicicleta în aceşti munţi. As zice că a fost cea mai faină drumeţie de anul asta cu bicicleta, dar anul nu s-a încheiat, aşa că să dăm şi iernii o şansă. Pentru că sunt foarte mul
< ÎNAPOI LA PRIMA PAGINĂ

< DESPRE MINE

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner