Postări

Dincolo de hărți - Călătorim și povestim aventuri de tot felul

Căderea frunzelor - O escapadă relaxantă de toamnă

Imagine
 Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr

Prin Parcul National Cheile Nerei

Imagine
Lacul Dracului Acest traseu poate fi abordat din mai multe perspective:  fie urmezi un traseu ce străbate Cheile Nerei cu plecare din Sopotu Nou, parcurgând din amonte în aval, ori din Sasca Română parcurgând Cheile din aval în Amonte, lacul Dracului fiind undeva la mijloc, fie începi de la Podul Bei tot din aval în amonte, pe la Cantonul Damian, și prin porțiunea numită "la cârlige" porțiunea cea mai spectaculoasă însă destul de dificilă, greu de traversat cu bicicleta pentru că trebuie cărată o bună parte în spate.    Noi acum, pentru acest traseu am ales o variantă ocolitoare, pornind din Sasca Montană, pe drumul comunal DJ571 trecând prin Ştinăpari, Cărbunari, și urmând indicatoarele spre Crucea lui Milan,  Moldoviţa - Gîrnic - Cârșa Roșie - Urcu -  Șopotu Nou - Driştie - Poiana lui Trifu (Meliug) - Lacul Dracului - Poiana Logor - Stancilova și Sasca Montană. Biserica din Sasca Montană Aici ne-am lăsat mașinile. Drumul din stânga spre Cheile Ș
< ÎNAPOI LA PRIMA PAGINĂ

< DESPRE MINE

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner