Postări

Dincolo de hărți - Călătorim și povestim aventuri de tot felul

Căderea frunzelor - O escapadă relaxantă de toamnă

Imagine
 Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr

Peste Dealurile Buziasului si Pogănisului

Imagine
Să ne cunoaștem împrejurimile mai bine!  Așa că am hotărât să ne lăsăm surprinși de tot ceea ce putea să însemne Dealurile Buziasului, în realitate. Excursia noastră de la  răsăritul și până la apusul soarelui, străbate zonele pitoreşti ale dealurilor...Buziaşului și Pogănișului.   Indiferent de sensul ales, spectacolul naturii este minunat.  Începem această tură din Buziaş, de la gară (chiar dacă până aici, deplasarea mea si-a celor nouă entuziaști a fost pe biciclete de la Timișoara) Aici ne așteptau încă alte opt persoane care, au ajuns cu mașina. Traseul pe buciclete pleacă spre Silagiu, Dealul Scaunului 234m, Poiana Înaltă 277 m, Dealul Soimului 326 m , Dealul Daima 321 m, Dealul Grindul Pietri 364 m, Grindul 231 m, Vermeş, Valeapai, Dealul Cepaş 241 m, Duleu, Dealul Cornetului 251m, Vişag, Dealul Vlădoane 224 m, Sacoşul Mare, Pădurea Dumbrava, Buziaş, și are aproximativ 74 km și 888 m diferența de nivel. Relatări, impresii și câteva poze le găsiți în continuare, derula
< ÎNAPOI LA PRIMA PAGINĂ

< DESPRE MINE

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner