Postări

Dincolo de hărți - Călătorim și povestim aventuri de tot felul

Căderea frunzelor - O escapadă relaxantă de toamnă

Imagine
 Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr

Liman Bike Tours

Imagine
Primăvara... not yet!   Plecăm de acasă dis-de dimineața, trecut de ora 7:00 când lumina zilei abia își face loc printre norii de început de primăvară ce acopereau tot cerul. Destul de Rece în această dimineață și vântul parcă mult prea insistent decât în restul zilelor. Nu vrem să avem de-a face cu jungla urbană în această zi de sâmbătă și forțăm oarecum primăvara  prin zona estică a județului Timiş, chiar dacă a fost o săptămână mohorâtă și ploioasă. Plecăm din parcare de la Billa, strada Circumvalatiunii, 8 maşini pe ruta: Timișoara - A1 până la Traian Vuia - Fârdea. De aici începem aventura pe biciclete prin munţii Poiana Ruscă, prin locul în care Bega străbate o porţiune îngustă de chei cu stânci abrupte. Din păcate nu reușim să ne lăsăm mașinile într-o zonă mai centrală, și continuăm până la ieșirea din sat unde găsim loc suficient pentru toate cele 8 mașini. Spre surprinderea mea mai apare o maşină, era Eugen.  Am reușit și de data asta să ne strângem un grup frumos. La nu
< ÎNAPOI LA PRIMA PAGINĂ

< DESPRE MINE

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner