Postări

Dincolo de hărți - Călătorim și povestim aventuri de tot felul

Căderea frunzelor - O escapadă relaxantă de toamnă

Imagine
 Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr

Hoinari prin toamna

Imagine
Munții Zărandului - Căsoaia ,Vârful Highiș Toamna târzie si ziua tot mai scurta, imbie la trasee blande, prin zone mai putin umblate. Dacă nu poți zbura, fugi. Dacă nu poți fugi, mergi. Daca nu poți merge, târăște-te. Orice ai face, trebuie să mergi înainte  (Martin Luther King) Filmele, Pozele sau descrierea , redau o doar o mica parte din experienta traita in aceasta frumoasa aventura. Trebuie doar sa scoateti bicicleta la o tura pe munte ca sa va puteti bucura cu adevarat de frumusetea acestor meleaguri. Daca nu ati facut-o pana acum, puteti experimenta oricand o tura pe munte  alaturi de noi. Am plecat in weeken-ul acesta sa hoinarim prin muntii Zarandului, zece admiratori ai toamnei, dornici de pedalat, strecurandu-ne prin sinfonia frunzelor galben-maronii. Punctul de plecare a fost undeva din zona manastirii Radna. Cea mai buna alegere pentruacest sfarsit de saptamana a fost aceasta tura de mult dorita. Masinile au ramas in parcare, iar noi am plecat pe biciclete
< ÎNAPOI LA PRIMA PAGINĂ

< DESPRE MINE

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner