Postări

Dincolo de hărți - Călătorim și povestim aventuri de tot felul

Căderea frunzelor - O escapadă relaxantă de toamnă

Imagine
 Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr

OOctOOmbrie pe dOOua rOOti 2015

Imagine
"OOOOOOOO"Clasic   3/2015 "Good morning Timișoara"   Prin descrierea ce urmează, încerc să scoat în evidenţă o tură plăcută prin locuri şi zone minunate, cu oameni faini. Pentru că turele de masă de prin împrejurimile Timișoarei (dealurile Lipovei) au cam lipsit în ultima perioadă, și pentru că tradiția acestui frumos eveniment să meargă mai departe, am primit acceptul să putem folosi acest titlu "OOctOOmbrie pe dOOua rOOti". Cum a spus Carol, orice chestie faină care merită să fie transmisă mai departe devine o "ștafetă" sau o "tradiție", așa că acest eveniment s-a născut și a crescut bine-mersi mare și sănătos, pe care noi încercăm să îl menținem. Ca de fiecare dată cum se întâmplă înaintea fiecărei ture, un eveniment a fost creeat prin care am anunțat public locul și ora de întâlnire. Deci pe 3 octombrie 2015, ora 8:00 am, la Pădurea Verde, chiar în față la Muzeul Satului Bănățean Timișoara (str.Avram Imbroane), ne-am
< ÎNAPOI LA PRIMA PAGINĂ

< DESPRE MINE

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner