Postări

Se afișează postări cu eticheta Muntii Nemanu

Dincolo de hărți - Călătorim și povestim aventuri de tot felul

Căderea frunzelor - O escapadă relaxantă de toamnă

Imagine
 Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr

Lindenfeld

Imagine
Pe văile şi culmile munților Nemanu (iarna). Daca sunteţi părăsiţi de muza ce vă inspiră turele montane, luaţi la picior zona din munţii Nemanu. Am plecat să urc pe drumul amintirilor. Am fost aici pentru prima dată în primăvara anului 2013, într-o zi mohorâtă cu ceață şi bătută de vânturi ( aici poze ). Încă de atunci ne-am propus să revenim, și am tot revenit, a jungeam a nu știu câta oară aici cu bicicleta, știam deja locurile și mă simțeam complet în largul meu . Astfel, că şi în ziua de sâmbătă, 7 decembrie 2019, vrem din nou să ajungem la satul de munte Lindenfeld, situat în Munții Banatului, mai precis în Munții Semenic, în valea vârfului Cracu Teiului (Lindenkamm), întemeiat de germani, numiți pemi, sosiţi în aceste locuri în același periodă cu cei din Brebu, Gărâna. M -am trezit cu puțin înainte de a se crăpa de ziuă, pe la 6:00, după ce am mai păcălit ceasul cu 10-15 minute de somn, o cafea pe fugă şi gata! Pe la 7 jumate eram deja în maşină spre Caransebeș - Ion, Mely şi c
< ÎNAPOI LA PRIMA PAGINĂ

< DESPRE MINE

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner