Postări

Se afișează postări cu eticheta Muntii Metaliferi

Dincolo de hărți - Călătorim și povestim aventuri de tot felul

Căderea frunzelor - O escapadă relaxantă de toamnă

Imagine
 Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr

Ziua perfectă - Pestera Boiu

Imagine
 Primăvara și soarele înseamnă ieșirea în aer liber. O plimbare cu bicicleta pe la Boiu era de mult timp în plan. Ce mă chema cu adevărat era de fapt frumusețea zonei. S-a întâmplat ca abia acum să punem în aplicare această idee.  Marea majoritate a celor care le plac drumețiile montane, doresc să urce în munții mai înalți ai României. Noi bicicliștii preferăm munții mai puțin înalți, pe care să-i putem urca pe bicicletă dar nu în zonele aglomerate şi frecventate de turişti, ci pe poteci mai puţin umblate... Când majoritatea bicicliștilor se gândesc la ciclism montan, se gândesc la trasee noroioase cu obstacole imposibile pe o coborâre verticală – dar nu este cazul. Ciclismul pe munte este un sport palpitant, care îți oferă un antrenament bun și adrenalină.  Î ncet-încet ne-am adunat suficienți pentru o tură și am plecat din Timișoara în jurul orei 7:00, iar traseul cu mașina a fost pe A1 până la Gurasada, o localitate aflată pe drumul european 68, Valea Mureșului.  Plimbarea a fost pl
< ÎNAPOI LA PRIMA PAGINĂ

< DESPRE MINE

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner