Postări

Se afișează postări cu eticheta Munții Făgăraș

Dincolo de hărți - Călătorim și povestim aventuri de tot felul

Căderea frunzelor - O escapadă relaxantă de toamnă

Imagine
 Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr

Transfagarasan ziua 2

Imagine
BARAJUL VIDRARU                                                                    Satul de pe Fundul Lacului Vidraru si Mocanita Unul dintre cele mai mari lacuri de acumulare din Europa, Vidraru,  ascunde o poveste impresionantă. Un întreg sat a fost scufundat sub  apele gigantului realizat în anul 1965. Puţini au văzut valea în care  s-au adunat apele lacului de acumulare, înainte ca această construcţie  să fie gata. Unul dintre cei care isi mai amintesc acele vremuri este  medicul hematolog Traian Dumitrescu, în ani 60’ fiind student, pasionat  al muntelui şi al schi ului.Un sat al exploatatorilor forestieri. Ramasitele  satului Cumpana salasluiesc acum sub apele Lacului Vidraru. Localitatea  a existat acolo inca de pe vremea cand a inceput exploatarea forestiera  in zona, aceasta activitate fiind realizata la inceput de austrieci. in jurul  anului 1960, o viitura puternica a maturat o parte dintre cele cateva  zeci de case. Dupa aceasta viitura, s-a luat masura începe
< ÎNAPOI LA PRIMA PAGINĂ

< DESPRE MINE

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner