Pustiul din extrasezon- Apus și răsărit la ţărmul Mării Negre în acest an?

De la betoane, la briza mării

În atmosfera asta liniștită, cu cățelușa lângă mine, mă apuc să aștern impresiile de la finalul vacanței pe litoralul românesc. Este locul în care am jurat că nu mai calc, dar iată-mă regăsindu-mă aici și în acest an, spunându-mi, ca de obicei, că data viitoare voi încerca altceva.

Lăsăm mările îndepărtate și oceanele ultra-mediatizate celor care caută spectacolul. Astăzi, vreau să vă vorbesc despre Venus și locurile sale discrete, despre acele colțuri de țărm mai puțin umblate care, într-o liniște neașteptată, au reușit să mă răscolească profund. Vă invit să descoperim împreună o altfel de mare – una a așezărilor uitate și a poveștilor care nu apar în pliantele turistice. După nouăsprezece nopți petrecute în Venus, m-am întors direct în cele 35° din Timișoara. Acum, singura legătură cu marea este rucsacul lăsat în sufragerie, pe care probabil îl voi desface abia peste câteva zile, când voi decide să las vacanța să devină, oficial, o amintire. Deși am descoperit fața nouă a plajelor lărgite, realitatea din Venus este departe de a fi perfectă. Infrastructura pare încremenită în timp: străzi degradate și trotuare pe care nu s-a mișcat un deget. E drept, nu merg la mare pentru spații verzi și trotuare, merg pentru apă si soare însă prețurile de aici nu sunt doar mari, ci de-a dreptul sfidătoare, fără nicio legătură cu realitatea pieței sau cu calitatea serviciilor. Dacă vrei să mănânci fără să simți că ești jefuit, trebuie să faci drumul până în Neptun. Peste tot te izbești de același amestec de manele, festivaluri gălăgioase și o lipsă cruntă de civilizație: fără dușuri sau toalete, marea devine, din păcate, singura opțiune pentru „lumea bună”

Povestea mai jos... 

Uneori, e de ajuns să închizi ochii pentru ca gândurile și imaginația să te poarte direct în vacanță. După câteva luni intense, aglomerate și obositoare în inima orașului, simți pur și simplu cum corpul îți cere o evadare. De aceea am ales luna iunie ca refugiu ideal – o decizie luată din timp, cu toate rezervările puse la punct, din dorința de a regăsi acea tihnă deplină pe care doar farmecul extrasezonului ți-o poate oferi. Aventura a început în Gara de Nord din Timișoara, la bordul trenului de noapte direct spre Mangalia. Există o magie aparte în forfota plecărilor de seară): sunetul roților de troller pe peron, mirosul specific de fier și ulei de locomotivă și acel sentiment de nerăbdare care crește pe măsură ce trenul spre Mangalia este tras la linie. Am urcat în vagon, m-am instalat în compartiment și, odată cu primul semnal de plecare, am lăsat în urmă liniștea cartierelor timișorene. Am adormit în Banat și m-am trezit când soarele era deja sus, stăpânind cerul Dobrogei. Călătoria durează aproximativ 14-15 ore, timp în care trenul traversează întreaga țară, de la Câmpia de Vest până la malul mării. Trenul șerpuiește prin stații precum Lugoj, Caransebeș, Băile Herculane și Drobeta Turnu Severin. Am trecut prin gări luminate discret precum Craiova sau Roșiori de Vede, locuri pe care le-am zărit doar printre pleoapele întredeschise, simțind doar legănatul vagonului la macazuri. Chiar dacă nu le vezi pe toate, simt opririle lungi și liniștea gărilor de provincie la miezul nopții. Undeva după Fetești, soarele începe să se ridice peste brațele Dunării. Să vezi primele raze reflectate în apă, este momentul în care realizezi că efortul drumului lung a meritat. Peisajul Bărăganului lasă loc canalului Dunăre-Marea Neagră, iar aerul începe să miroasă a sare și umiditate.

Din Constanța, trenul devine o „galerie” a vacanței, trecând pe rând prin Eforie Nord, Eforie Sud, Costinești și Neptun, până la punctul final. Gara din Mangalia este „capătul lumii” feroviare, locul unde șinele se opresc și lasă loc falezei. Coborârea din tren după o noapte întreagă de traversat țara este ca o eliberare – De la răcoarea compartimentului, direct în arșița dimineții dobrogene. Era dimineața când soarele era deja sus? Gara din Mangalia are acel farmec de „capăt de drum” unde, imediat ce ieși de pe peron, simți că marea e acolo, la câteva sute de metri, așteptându-te. Nu m-am mai uitat la ceas, nu m-au mai interesat telefoanele; planul era simplu și clar: direct spre statiunea Venus la cazare. În timp ce alții căutau taxiuri, sau se înghesuiau la microbuzele spre stațiuni, eu am avut „asul în mânecă”: trotineta. A fost, fără îndoială, cea mai faină decizie pe care am luat-o pentru această vacanță. Am desfăcut trotineta chiar pe peron și, în câteva minute, eram deja în mișcare. Drumul de la gară până în Venus a fost prima gură de libertate adevărată. Iunie rămâne, fără doar și poate, momentul de aur al litoralului — acel răgaz în care stațiunile încă respiră liber, iar soarele te mângâie cu blândețe, lipsit de asprimea din iulie. Pentru a savura din plin această tihnă, am învățat că secretul stă în anticipare și în rezervările făcute din timp. Totul a pornit dintr-o dorință simplă: să schimb aglomerația sufocantă cu o vacanță în care liniștea este singurul stăpân. Pe măsură ce anii trec, prioritățile se schimbă, iar dorința de lux artificial lasă loc lucrurilor care contează cu adevărat. Nu sunt un călător pretențios, însă am câteva repere clare care îmi garantează confortul: o cameră curată și o baie proprie unde să mă retrag după o zi lungă de explorat. Iar dacă se nimerește și un balcon, atunci vorbim deja despre un mic lux — un colț de lume doar al meu, unde pot asculta marea în tăcerea binecuvântată a serii.

Am ajuns la Hotel Rodica rapid și complet fără stres. Hotelul s-a dovedit a fi „cartierul general” perfect: situat într-o zonă verde și liniștită din Venus, mi-a permis să fiu la doi pași de plajă, dar suficient de retras pentru a savura tăcerea binecuvântată a după-amiezelor de iunie. Cu trotineta parcată în siguranță în cameră, aveam deja lumea la picioare: știam că Saturn sau Neptun sunt la doar câteva minute de distanță, oferindu-mi libertatea totală de a explora fără grija distanțelor. Până la urmă, corpul și mintea noastră au nevoie și de un somn odihnitor după atâta drum. M-am cazat relativ repede, dar nerăbdarea era mare: trebuia să plec să văd marea, că doar de asta bătusem atâta cale. La recepție m-a întâmpinat o fată pe cât de frumoasă, pe atât de amabilă. Până să fie gata toate formalitățile, am rămas în hol să „casc gura” la ce era în jur. E momentul acela de tihnă, imediat după drum, când începi să absorbi atmosfera locului și realizezi că, în sfârșit, vacanța a început.

În această perioadă, stațiunile sunt mult mai aerisite, oferindu-ți libertatea de a găsi exact acea unitate de cazare care să se potrivească pe gustul tău, la un cost semnificativ mai mic. Pentru mine, Hotel Rodica nu a fost doar o simplă cameră de dormit, ci un punct de plecare strategic spre tot ce oferă zona. Dacă ești un spirit mai libertin și cauți mai mult decât simplul stat la soare, amplasarea este totul. Deși ziua mă găsește rar prin cameră – fiind mereu în mișcare spre noi obiective – sunt conștient că o alegere nepotrivită îți poate strica iremediabil vacanța. Chiar și pentru un călător care vrea doar să exploreze, confortul și liniștea de la finalul zilei sunt esențiale pentru a-ți încărca bateriile.

Am intrat rapid în programul planificat: o primă recunoaștere a împrejurimilor. Deși mă așteptam ca stațiunea să fie liberă, realitatea m-a izbit: era mai mult decât gol, era de-a dreptul pustiu. Magazine, restaurante, terasele de tip „împinge tava” – totul era închis, sub o atmosferă de abandon care îți dădea un sentiment straniu, de parcă timpul se oprise în loc doar pentru mine. Totuși, când ești pe două roți, distanțele se micșorează. Noroc că Mangalia e aproape, iar acolo viața își vede de cursul ei normal: Lidl și Kaufland funcționează la capacitate maximă tot timpul anului, fiind salvarea mea pentru provizii. În rest, în toată stațiunea, o singură terasă părea să mai țină piept liniștii, ca o ultimă dovadă că vara, deși timidă, e totuși aici.

Peisajul din stațiune este, pe alocuri, de-a dreptul dezolant. Venus a rămas aceeași combinație contradictorie: și frumoasă și urâtă, și curată și murdară, dar păstrându-și, într-un mod greu de explicat, un șarm aparte. Străzile, care peste doar câteva zile vor fierbe de aglomerație, sunt acum doar o amintire mută a verilor trecute. Din păcate, trotuarele și infrastructura par încremenite în timp, trădând un dezinteres total pentru confortul oaspeților. Lipsa de implicare a autorităților se vede la fiecare colț; pare că singurul obiectiv rămâne profitul rapid – banul să iasă, nu? E trist să vezi cum un loc cu un asemenea potențial este lăsat la voia întâmplării, supraviețuind doar prin farmecul său nativ.

De la hotel și până la plajă faci cam 5-10 minute într-un mers agale, exact ritmul pe care ți-l impune vacanța. Nu a trebuit să ajung pe nisip ca să simt că am sosit: briza mării și mirosul acela inconfundabil, sărat și umed al apei, m-au întâmpinat încă de când am ieșit pe poarta hotelului. Este parfumul libertății, cel care îți confirmă că drumul lung cu trenul s-a terminat și că, în sfârșit, ai marea doar pentru tine.

Am găsit aici plaje largi și frumoase, care îți oferă spectacolul total al răsăritului și apusului. Este o imagine care te pune pe gânduri: bucuria unui început de zi și melancolia sfârșitului ei aduc cu sine exact aceleași trăiri ca-n viață. Este un cerc care se închide sub ochii tăi, pe nisipul pustiu, reamintindu-ți că fiecare moment de tihnă este un dar pe care trebuie să-l savurezi pe deplin.

Drumul până la apă a devenit ceva mai lung față de anul trecut – semn că natura (sau intervenția omului) a câștigat teren în fața valurilor. Am făcut câțiva pași pe nisipul care se întindea, destul de pustiu și lung, până hăt, în zare. Este o senzație stranie să mergi pe această fâșie imensă de pământ nou, unde urmele pașilor tăi sunt singurele care tulbură perfecțiunea plajei înainte de a atinge, în sfârșit, buza apei.

Marea și plajele ei sunt într-o continuă transformare; par că se dezvoltă sub ochii tăi și nu te lasă niciodată să te plictisești pe malul lor. Dacă îți dorești o vacanță în care să prinzi acel bronz de început de vară sau pur și simplu să te bucuri de o vreme caldă și generoasă, această perioadă a lunii iunie este alegerea potrivită. Ai soarele de partea ta, dar și spațiul necesar să-l savurezi în liniște.

Din păcate, începutul de sezon i-a prins nepregătiți pe mulți dintre administratorii de plaje. Dezamăgirea este mare când vezi că fâșia aceea imensă de nisip nou este acoperită, chiar la buza apei, de un strat gros de scoici care face plimbarea dificilă. Dar, chiar și așa, farmecul zonei rămâne constant și captivant. Nimic nu se compară cu un răsărit surprins între valurile Mării Negre, privit de pe aceste plaje pustii; în acele momente, scoicile și neglijența administrativă dispar, lăsând loc doar spectacolului pur al naturii.

Până la urmă, frumusețea Mării Negre este subiectivă; ea se oglindește diferit în ochii fiecăruia, în funcție de așteptări și preferințe. Acolo unde unii văd doar un țărm neîngrijit sau un strat de scoici ascuțite, alții – printre care mă număr și eu – descoperă acea stare de liniște și profunzime care te răscolește. Marea nu are nevoie să fie perfectă pentru a fi captivantă; are nevoie doar de un privitor dispus să îi asculte povestea în tihnă.

Aici, timpul se măsoară în raze de soare și în ritmul hipnotic al valurilor. O liniște deplină, unde marea rămâne de cristal, iar singurul sunet este cel al apei îmbrățișând țărmul.

Sub cerul senin, se dezvăluie unele dintre cele mai frumoase răsărituri de vară timpurie... Fugim adesea în căutarea acelor clipe pline de entuziasm, menite să rămână întipărite în inimile noastre pentru totdeauna.

În îmbrățișarea rece a dimineții, primul răsărit de pe țărm pare să garanteze acea stare de bine care îți rămâne în suflet întreaga zi.

...clipe memorabile! Prin fotografii și filmări, voi aduna o colecție minunată de amintiri, pe care le voi putea redescoperi cu drag de-a lungul anilor, retrăind emoția fiecărui moment.

Vacanța la mare înseamnă mult mai mult decât bronzul de pe piele; se va încheia cu experiențe îmbogățitoare care vor dăinui mult timp după ce vara se va fi sfârșit.

Un răsărit timid și o plajă întreagă doar pentru mine — farmecul discret al extrasezonului. În drum spre apă, zdrobim sub tălpi scoicile aduse de flux și ne lăsăm degetele răsfățate de spuma valurilor mici.

În decor apar și pescărușii, cu ritualul lor neschimbat. Câțiva se lasă purtați de oglinda imobilă a mării, iar ceilalți cercetează nisipul cu priviri agere, într-o căutare matinală a micului dejun

Soarele „necăjit” de un nor care îi stătea în cale, dar la mare norii se risipesc ca prin farmec. Cei care aleg să rămână capătă nuanțe prietenoase, transformând cerul într-o pictură în culori calde.

Vara este, fără îndoială, sezonul în care Marea Neagră strălucește în toată splendoarea sa. Lumina puternică a iulie-ului și nuanțele intense de turcoaz transformă întregul litoral într-un spectacol vizual continuu.

Plaja se întinde generoasă, fin amenajată și împărțită discret între hotelurile de pe margine, dar farmecul ei este că rămâne deschisă tuturor, invitându-te la explorare fără bariere.

Am ieșit la o adevărată «vânătoare» fotografică. Înaintam agale pe aleea umbrită de sălcii, lăsând briza mării în urmă pentru a descoperi liniștea de pe malul Lacului de la Neptun, când o prezență elegantă a spart monotonia zilei...O lebădă albă, maiestuoasă, s-a apropiat grațios de locul în care mă aflam, alunecând fără niciun efort și lăsând în urmă mici dâre concentrice. 

M-am oprit pe margine, captivat de tăcerea pe care o emana. Pasărea și-a întors elegant gâtul zvelt, fixându-mă cu o privire ageră. Era curioasă de prezența mea sau probabil aștepta să-i dau ceva de mâncare.

Deși par calme și blânde când plutesc leneș, lebedele își apară cu înverșunare teritoriul. Dacă o lebădă își arcuiește aripile pe spate și își coboară capul fâsâind, nu este curioasă, ci îți transmite un avertisment clar să nu te apropii mai mult.

În perioadele cu nori, mi-am purtat pașii prin întreg sudul litoralului, luând la rând stațiunile Venus, Jupiter, Neptun și Cap Aurora. Zona «La Steaguri» rămâne un punct magnetic pentru turiști; acolo, terasele se înșiruie una după alta până la intrarea pe plaja din Jupiter. Agitația de la mese și forfota continuă sunt, de cele mai multe ori, singura garanție că mâncarea este bunicică și merită oprirea.

Pentru a surprinde aceste momente unice la adevărata lor valoare, aveam cu mine și aparatul de fotografiat montat stabil pe trepied. Voiam să fiu sigur că obțin poze de o calitate impecabilă, capabile să redea fiecare detaliu al peisajului. Fiecare declanșare era o garanție că voi lua acasă nu doar o simplă amintire, ci o bucățică pură de natură, înghețată în timp la o rezoluție excelentă.

Refuzam să las aceste cadre spectaculoase doar pe seama telefonului. În drumurile mele dintre stațiuni, am găsit adevărate refugii de liniște pe malurile lacurilor Neptun I și Neptun II. Au fost opriri necesare pentru reflecție și încărcare cu energie, unde oglinda apei dulci mi-a oferit un alt fel de revitalizare, complet ferit de agitația și zgomotul falezei.

...acolo unde oglinda apei este punctată de nuferi, am găsit locurile ideale pentru reflecție, transformând simplitatea unei flori care plutește într-o amintire de referință.

Neptun se distinge ca fiind cea mai verde stațiune de pe litoral, o adevărată oază de relaxare suspendată între mare și pădurea Comorova. Aici, arhitectura hotelurilor este una discretă, fiecare clădire fiind despărțită de cealaltă prin cordoane de vegetație. Acest cadru natural unic o transformă în refugiul ideal pentru cei care vor să îmbine zilele leneșe pe plajă cu plimbările revigorante prin umbra pădurii.

...iar apoi am ajuns în Olimp. Fâșia de nisip din Olimp este urmată la sud de plajele stațiunilor Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, toate extinse recent. Am încercat să explorez în stânga și în dreapta, sperând să descopăr ceva care să mă atragă, însă nimic din jur nu m-a inspirat să îmi doresc o revenire. Paradoxal, și această porțiune a beneficiat recent de lucrări masive de lărgire și înnisipare, oferind acum un spațiu generos de desfășurare, dar care pare că și-a pierdut sufletul în spatele întinderii de nisip.

Nisipul era chiar plăcut, apa caldă și lină. Pe drum am urmărit pescărușii, care mi-au oferit un spectacol pe cinste și am lăsat sunetul valurilor să îmi detoxifice auzul.

Pe măsură ce înaintam pe plajă, orizontul se lămurea, iar nuanța mării devenea de un albastru profund. Dar ceea ce m-a oprit din pas a fost „armata” de pescăruși care stăpânea nisipul. Erau cu zecile, poate sutele, așezați strategic între mare și liniile de șezlonguri ce urmau să apară. Prezența lor dădea sens întregii dimineți: marea nu este niciodată pustie, ci doar își schimbă „oaspeții” în funcție de oră. 

Plaja este formată dintr-un nisip cu o textură grosieră (amestecat cu scoici mărunțite), avănd mai multe segmente amenajate cu sezlonguri și umbrele, în mod special în zona sudică și în dreptul unor complexuri hoteliere.

Stațiunea este situată la 7 km de orașul Mangalia și 38 km de Constanța, cea mai bătrâncioasă stațiune și poate fi o opțiune bună pentru cei care caută un cadru mai liniștit la malul mării. Are avantajul de a fi pozitionată într-o zonă relativ ușor de accesat

O imagine a contrastelor: liniștea vegetală de pe mal versus forța brută a metalului de pe apă. În depărtare, pe linia orizontului, un cargobot uriaș abia se ghicea, amintindu-mi că marea nu este doar un loc de relaxare, ci o autostradă vie, mereu în mișcare. 

În plimbările mele matinale, am ajuns adesea în fața acestui foișor de salvamar. La ora aceea, turnul era gol, iar liniștea din jur era atât de densă, încât puteai auzi până și zborul solitar al pescărușului care brăzda cerul palid. Stăteam acolo, lângă foișorul roșu, simțind cum nisipul rece îmi „salută” pașii.

Așteptarea soarelui sub privirea turnului de salvamar are ceva solemn. În acea singurătate asumată, am realizat că farmecul vacanței mele stătea exact în aceste minute, când stațiunea este doar un decor pustiu, iar eu sunt singurul spectator al unei zile care stă să înceapă.

Multe plaje nu par pregătite prea mult pentru sosirea turiștilor ce vor ajunge aici în zilele ce urmează. Dar ne-am obișnuit că doar așa este la noi...se face totul pe ultima sută de metrii, atunci când e plin de lume. 

Mersul până la apă îmi ia ceva timp pe Plaja Saturn. Întinderea uriașă de nisip pare aproape nesfârșită în această zonă, oferind o senzație incredibilă de spațiu și libertate.

În timp ce parcurg agale acești metri buni dintre faleză și buza mării, am timp să admir decorul: umbrelele cochete din stuf aliniate pe mal, siluetele hotelurilor care se profilează în depărtare și cerul spectaculos, presărat cu nori pufoși. Este o plimbare în sine prin soare, unde fiecare pas pe nisipul cald mă apropie tot mai mult de briza răcoroasă și de zgomotul liniștitor al valurilor.

Doar eu și marea, într-un dialog purtat prin intermediul valurilor. Plaja plină de scoici mărunte și lucioase reflectă lumina puternică a amiezii, în timp ce pe luciul apei, o singură geamandură portocalie sfidează imensitatea albastră. 

Între drumurile dintre Hotel și plajă, am găsit momente de liniște pe malurile lacurilor. Aici, peisajul își schimbă complet dinamica: foișorul de lemn suspendat deasupra apei și nuferii albi care plutesc leneș pe margine creează o atmosferă de un calm ireal. 

Schimbând decorul și trecând dincolo de lacuri, m-am trezit în drum spre plaja Venus. Această porțiune de tranzit oferă un cadru excelent pentru fotografia de arhitectură: hotelurile înalte de pe fundal se aliniază perfect la orizont, dominând peisajul de deasupra umbrelelor de stuf. 

Un cadru stradal plin de tihnă și echilibru vizual, care descrie perfect atmosfera relaxată din sudul litoralului. Nu ai nevoie de aglomerație pentru a simți pulsul vacanței; o stradă liberă, o lumină bună și întreaga zi în față sunt suficiente.

Părăsind faleza, m-am lăsat condus de fâșia lungă și netedă de beton care înaintează curajos în larg. Digul funcționează ca o graniță perfectă: în stânga, viața de plajă pulsează lent sub umbrelele cu acoperiș de stuf, în timp ce pe flancuri, blocurile masive de stâncă brută sparg ritmic energia valurilor. 

În timp ce parcurg agale acești metri până la buza mării, am timp să admir decorul: este o plimbare în sine, unde fiecare pas mă apropie tot mai mult de briza răcoroasă și de zgomotul liniștitor al valurilor. Am lenevit în fiecare zi pe nisip și am făcut baie în apa limpede, până pe la ora prânzului, exceptie făcând zilele înorate, apoi am plecat la masă

Energia pentru restul zilei vine direct din farfurie. După atâta explorare prin stațiuni, un prânz savuros la Foișoare pe terasă, a fost reîncărcarea ideală...Masa a arătat ca un adevărat festin mediteranean. Somonul bine condimentat și creveții rumeniți s-au potrivit de minune cu mixul crocant de legume sote. Atmosfera relaxată de la terasă, mâncarea caldă și desertul clasic din prim-plan au transformat această pauză de prânz într-o experiență excelentă. Este exact genul de masă ușoară, dar consistentă, care îți dă instantaneu poftă de viață și energie pentru noi drumuri pe litoral.

Fără manele, cozonac secuiesc şi porumb fiert, fără aglomerație, doar marea imensă şi cerul.

Temperaturile încep să crească, iar plajele devin locuri liniștite, ideale pentru plimbări relaxante.

Plaja din Venus și Saturn erau de departe cea mai spectaculoasă plajă, prin nisipul fin. Anul acesta din păcate nu mai fost la fel de fin deoarece s-au extins foarte mult cu nisip adus din larg...

De obicei încerc să evit plajele aglomerate de familiști, motiv pentru care aleg începutul de sezon, luna Iunie. În weekend, pe la ora prânzului, zona devine sufocant de aglomerată și in această perioadă; în preajma apei se instalează un haos generalizat și un amestec zgomotos care distrug complet orice idee de relaxare.

Deși plaja a fost mărită subtanțial, spațiul destinat pentru prosoape este destul de aerisit, dar totuși mic. Adevărul este că au început să apară turiștii, și doar câteva zile am putut să mă bucur fără aglomerație, manele, Kurtos (Cozonac secuiesc) şi porumb fiert. Aceste obiceiuri nu dispar. Altfel stă însă situația în extrasezon, când stațiunea Venus este goală, faleza e pustie, și esti doar tu, nisipul și marea.

Prima plimbare a dimineții pe malul mării a fost umbrită de lipsa de civilizație a celor din jur. Nisipul era plin de peturi, pahare de plastic și resturi menajere — deșeuri care ar fi trebuit să se afle în pubele, nu abandonate la buza apei.

Apa îmbietoare te tentează să-i răsfiri undele cu degetele.

Apa e curată și de mică adâncime, potrivită pentru familiile cu copii sau celor cărora le place să se ia la trântă cu valurile, atunci când marea e agitată.

De-a lungul ei găsești numeroase resorturi și hoteluri faine, dar și restaurante și teverne cu mâncare bună, la prețuri piperate...

Plaja din Venus este localizată în sudul litoralului, între stațiunile Saturn și Cap Aurora, fiind apreciată pentru intinderea sa generoasă

Mai prinzi și momente de genul acesta, cu plaja afânată și perfect îngrijită... Ce-i drept, nu vezi așa ceva tot timpul și nu am mai găsit-o într-o asemenea stare, dimineața, de ani buni. Nisipul greblat fin se întindea ca o pânză uriașă spre hotelurile din Olimp, flancat doar de rândurile ordonate de umbrele și scaune de salvamar încremenite sub soarele blând. Un tablou minimalist, curat și extrem de liniștitor, ce descrie perfect acele clipe de aur în care stațiunea este doar a ta, înainte de agitația orelor de prânz.

La intrarea pe plajă vei găsi un bar cu băuturi răcoritoare, iar accesul pe plajă este gratuit. Dacă vrei să închiriezi umbrelă cu sezlonguri trebuie să plătești 50 lei /zi (in weekend este mai scump). Bineînțeles, poți opta fără probleme și pentru statul cu prosopul pe nisip.

Priveliștea spre mare este de-a dreptul superbă, iar apa se menține incredibil de curată și liniștită, fără pic de valuri. Datorită intrării line și adâncimii reduse de la mal, plaja Lady este locul ideal pentru o baie relaxantă, unde poți merge zeci de metri prin apa caldă și limpede ca o oglindă.

Doar marea, geamandura de la mal și, brusc, o navă tehnică la orizont.

Ambarcațiunea, cel mai probabil o dragă sau un remorcher multifuncțional, aluneca agale pe linia subțire a apei, ca un punct solitar de activitate într-o duminică perfect liniștită. Un cadru minimalist care te obligă să privești dincolo de linia plajei, acolo unde marea își scrie propriile povești.

Vremea este perfectă, soare, briza şi un decor în care prioritatea este relaxarea. Aaa, apa mării era super caldă și am avut parte, vreo 3 zile, și de niște valuri superbe.

Într-o zi mi-am făcut curaj de-am ajuns și mai spre sud la Mangalia, și Vama Veche ! După o dimineată perfectă, petrecută pe plajă la soare, am plecat să descopăr frumusețea celorlalte stațiuni de pe litoralul românesc. Mai întâi către orăşelul Mangalia.

Orașul-port Mangalia cu toate obiectivele sale turistice impresionante. Lângă ţărm câteva ambarcaţiuni cu catarge răspândesc cu nostalgie parfumul vremurilor trecute. Mangalia e orașul care-mi place mult, m-a întâmpinat de fiecare dată cu soare și căldură. O șingură data m-a prins o furtună torentială chiar în iunie când veneam de la Vama Veche. Rămâne un oraș stațiune frumos, plimbarea pe digul spre Far ce înaintează în mare rămânând bucuria și plăcerea mea. 

Oricare ar fi stațiunea pe care o alegi, explorările pot fi la fel de atractive alături de relaxarea pe plajă și de băile în valurile mării.

 De aici, pe drumul european E 87, care duce către Bulgaria. Am luat-o uşor, pe drumul de Vama Veche, atent la orice semn lateral care ar fi putut însemna “plajă”. 2 Mai a fost prima plajă apoi Vama Veche. 

Privire spre Limanu. 

Între 2 Mai și Vama Veche este amenajată o pistă de biciclete. Vacanța la mare nu trebuie să însemne doar soare și apă sărată. Fiecare moment petrecut trebuie să fie plăcut și lipsit de nesiguranță și stres.  

Lungă, nu foarte lată, cu nisip granulat şi intrare lină în apă, plaja de la Vama Veche este mărginită într-un capăt si de o zona cu maluri înalte.

Nisipul a ajuns până la trotuar și chiar pe drum. Nu pare să deranjeze pe nimeni.

Nu puteam să ajung în zona fără să nu dau un tur complect de Vama. Dintre toate plajele sălbatice de la Marea noastră Neagră, mie și această plajă mi s-a lipit cel mai profund de suflet. Deşi este aceeaşi fâşie lungă-lungă de plajă fină, de la un moment dat în colo, zgomotele turiştilor se sting, vântul începe să adie a liberate şi peisajul se schimbă un pic.

Povestea mea în acest loc este mult prea scurtă faţă de ce ar fi putut să fie: plimbarea mea de anul acesta a fost limitată doar la o plimbare cu trotineta.

Am profitat  și m-am abătut un pic de la drumul mare, făcând dreapta înainte de satul 2 Mai, pe un drumeag neasfaltat, care duce către o faleză. M-am strecurat printre câmpuri pline de flori, iară și ciulini. Există locuri care fascinează și abia așteptând să fie descoperite de cei aventuroși sau de cei care vor să combine armonios farmecul specific al vacanței de vară cu explorarea și aventura.

2 Mai este unul dintre locurile interesante de la Malul Mării. Localitatea 2 Mai este un sat situat în comuna Limanu din județul Constanța și se află la 6 km de Vama Veche și 5 km de Mangalia, aceasta fiind și o stațiune estivală. 

Odată ajuns aici, însă, vei descoperi o mică lume magică. Așa cum am mai menționat, 2 Mai este locul perfect pentru cei care își doresc a explora locuri mai puțin obișnuite. 

Marea se vede în depărtare, sclipind de pe faleza înalta. Nici picior de om, nu este ceva amenajat, doar valuri care se sparg ritmic de mal. Vântos! 

Plaja 2 Mai nu-mi va spune, niciodată, nimic, este și ea mărginită de o zonă cu maluri înalte unde se practică nudismul, iar oamenii se bucurau de apă caldă şi de plaja cu facilităţi pe care alte plaje nu o au...

Să stai pe nisip, privind cum oamenii își găsesc liniștea în buza apei, îți reconfirmă că adevărata revitalizare vine din aceste momente simple, în care nu ai nevoie de reguli sau organizare pentru a te simți, în sfârșit, liber.

Pe lângă lângă activitățile menționate mai sus și statul la soare, litoralul românesc oferă și alte diversiuni interesante, precum tururi cu barca specifice litoralului, sau excursii tematice. În fața mea, o barcă mică de agrement, plutea legănată ușor de curent chiar lângă mal, așteptându-și pasagerii pentru o nouă cursă pe mare.

Doar marea, o barcă la mal și zarea liberă. Este imaginea perfectă a unei amiezi tihnite de vară, în care timpul curge leneș, iar singurul fundal sonor este clipocitul ritmic al valurilor care mor pe țărm.

Dimineața am împărțit-o între Saturn și Venus, iar spre prânz am făcut o plimare la Costinești. Am luat statiunile la rând. Astfel, marea nu înseamna doar să levenești pe un sezlong la soare, ci poate însemna și explorarea zonelor adiacente, pentru amintiri care durează o viață. 

Vedere panoramică asupra stațiunilor Jupiter și Venus de pe faleza 23 August. În această oază de liniște, veți găsi un alt paradis, locuri speciale in care sa te poti bucura pe deplin de natura... Mă rog, cui îi plac drumețiile pe plajă... 

Am luat drumul de pământ ce porneşte din plaja 23 August, paralel cu marea, cu gândul să vedem ce mişcă. Pentru câteva sute de metri, drumul merge fix pe lângă calea ferată, ca mai apoi să ai opțiunea să faci dreapta și să te apropii cât mai aproape de țărmul mării. De pe drumul de faleză poți absorbi marea cu ochii, atât spre zona Neptun, cât și spre zona Costinești.

Una dintre punctele de atracție îl reprezenta plaja de la 23 August, pornește din zona Cherhanalei, Împăratul Romanilor și continuă către nord, cuprinzând segmentul “Plaja Pescăruș” și ajungând până în zona Falezei 23 (aflate între stațiunile Costinești și Olimp). Fiind în general lipsită de facilități si servicii (exceptând segmentul care se unește cu plaja Olimp din fața restaurantului Popasul Pescarilor), trebuie să vi echipat cu tot ce trebuie pentru o experienta completa: umbrele, apa, gustari, tocmai pentru ca in zona nu exista beach baruri sau magazine.

Faleza de pământ, 23 August. Plaja este frecventată de către turiștii care caută intimitate, relaxare și liniște, și am descoperit-o întâmplător, vara trecută, urmărind un drum de pământ de la marginea mării. E o întreagă poveste cum am ajuns, gonind din Venus sub ameninţarea înălţării soarelui. Vroiam neapărat să prind aici răsăritul de la ora 5 am.

Pe segmentul cunoscut cu denumirea de “Plaja Pescărus” se obișnuieste practicarea nudismului. Am văzut oameni cu cortul aici, dar și autorulote parcate în partea mai înaltă a falezei. Mi-ar plăcea să mă trezesc aici câteva dimineţi la rând. Cam aşa, cât ţine vara. 

Aici poți vedea o bucățică de mare cu sute de pescăruși care zboară care încotro în căutare de hrană. Viaţa se desfăşoară în ritm alert în lumea înaripatelor şi vara nu-şi văd capul de treburi. Greu de convins să stea la poză, dar am fost perseverent şi, până să își ia zborul aveam deja câteva cadre  

Faleza înaltă (accesul mai greoi), dar și lipsa organizării și a serviciilor reprezintă principalele motive pentru care aceasta fâșie de nisip își păstrează încă aspectul sălbatic. Pe de alta parte, acest loc mi-a lăsat senzaţia unui loc în care să vii, să fii rupt de lume şi să te recreezi în ritmul naturii. 

Am continuat agale pe lângă mare, pe o cărare așa cum ştiam că trebuie să fie un drum de faleză excelent de parcurs, cu un ochi la drum și altul la peisajul marin, până ce drumul de faleză a fost blocat de o proprietate privată.

Malul mării cu vegetaţie deasă, cu nuanţe stinse de verde. Priveam spre întinsul apei ca un spectator tăcut, prins în mrejele unor scene simple și fermecătoare pe care marea mi le oferea atât de natural și firesc.  

Costinești...

Undeva la vreo 500 m după Centrul Sf. Elena de la Mare, poți coborî chiar pe lângă mare, pe o faleză betonată (în administrarea Apelor Române). Libertate şi naturaleţe 100% înspre extremităţi, deci aveţi de unde alege.

Pe aici se rulează șaorme și se servesc cafele la foc continuu. Am zăbovit puțin apoi am admirat obeliscul și mi-am continuat drumul pe aleea de promenadă de lângă plajă, când pe trotinetă, când pe jos.

Staţiunea taberelor şcolare pentru mulţi! 

Peisajul in Costinești era complet lipsit de dinamică, fără nicio atracție vizuală sau vreun colț mai animat care să pară tentant. O stațiune încremenită în propria-i așteptare, unde absența oamenilor transforma faleza într-un simplu spațiu de tranzit spre sudul mai primitor al litoralului.

Trecând de aleile pustii, peisajul își recapătă din interes pe măsură ce te apropii de mare. Plaja rămâne destul de atrăgătoare pentru cei dornici de soare, cam până în dreptul Epavei Evanghelia, unde se ghicea chiar și ceva lume.

 M-am oprit la Nava Evangelia care a devenit simbolul stațiunii Costinești și unul dintre punctele de atracție pentru turiști! Epava are un farmec aparte și se află aici încă din 1968! Au trecut ceva ani de atunci și asta s-a resimțit din plin asupra navei. Este ruptă pe din două, o mare parte din structurile de sus s-au rupt și au cedat

Epava Evanghelia văzută de pe faleza Costinești.  Din fericire, simbolul Costinestiului încă rezistă! Drept urmare ne putem bucura de ea.

Plin de cormorani şi pescăruşii care au colonizat epava din Costineşti! Vântul era domol, iar marea albastră. 

După ce m-am clătit ochii cu epava, o iau la pas prin stațiune. Totul pare sinistru de pustiu... ultima dată când am fost aici, nu aveai loc să pui un prosop, să mergi pe faleză.

Jumătate de ora în care suspini uitându-te în jur. Se lucreaza la lărgirea plajelor și aici!. 

Costineșt merită cu sigurantă mai mult timp decât i-am acordat eu. Nu am stat foarte mult iar drumul înapoi este cel puțin la fel de spectaculos, poate chiar mai pitoresc decât cel de la dus dacă optați pentru această excursie în a doua parte a zilei, datorită apusul. Ziua finalizându-se cu puțin peste 40 de kilometri parcurși pe trotinetă. 

 Fac o ultimă plimbare și, arunc o ultimă privire spre casele hanseaticilor, spre piaţa de peşte, spre nenumăratele vase de diferite mărimi ancorate la mal – Am căutat și-am mai găsit locuri de care mă legau amintiri frumoase. Cu soarele deja sus pe cer dar ascuns de nori, şi după un mic dejun tradiţional, am decis să fac un drum până în 23 August? Se ajunge uşor, urmând drumul care iese din Olimp şi se îndreaptă către lacul Tătlăgeac, și satul 23 August

Lăsând în urmă drumul ce ducea la 23 August, această poteca m-a scos direct pe malul Lacului Tatlageac, o întindere uriașă de apă dulce cufundată într-o liniște deplină. 

În prim-plan, un mic canal mărginit de stuf des și vegetație sălbatică deschidea calea spre inima lacului, unde luciul apei oglindea perfect cerul încărcat de nori. Pe malul opus, relieful Dobrogei se întindea domol, leneș, sub dogoarea amiezii. Să stai pe buza acestui ponton de beton degradat, ascultând doar foșnetul stufului și clipocitul discret al apei, îți oferă o stare de deconectare totală – o dovadă vie că cele mai frumoase secrete ale litoralului nu se află pe plajele lărgite, ci ascunse în aceste colțuri de natură pură. 

Câțiva metri mai încolo, drumul de ciment trece peste un mic podeț cu balustradă metalică ruginită, vopsită cândva în culorile tricolorului. În stânga, se dezvăluie scheletul masiv al unei foste ferme din perioada comunistă, o clădire uriașă de beton și cărămidă al cărei acoperiș de țiglă se prăbușește bucată cu bucată. Structura uriașă stă deschisă în fața intemperiilor, lăsând la vedere boxele interioare goale, unde natura a început deja să își reintre în drepturi prin tufele verzi crescute la temelie.

 Mergând mai departe de-a lungul lacului Tatlageac, sentimentul de abandon revine și mai puternic. Chiar la marginea drumului se ridică o fostă cherhana sau anexă pescărească, o clădire cu acoperiș de stuf parțial prăbușit, ce arată jalnic în stadiul ei actual de degradare. Grinzile rupte și pereții scorojiți vorbesc de la sine despre nepăsarea care stăpânește aceste colțuri de litoral. Totuși, privit prin obiectivul aparatului foto, acest colț de paragină, prins între drumul vechi de ciment și stuful lacului, oferă o compoziție plină de dramatism, ilustrând perfect realitatea crudă a așezărilor de care nu se mai îngrijește nimeni.

Dincolo de ulițele și șantierele uitate ale localității, drumul de pământ ce taie pășunea deschide brusc peisajul spre o altă lume. La orizont, chiar la liziera culturilor de câmp, se înalță impunător și tăcut ansamblul Mănăstirii 23 August. Privit de la distanță, complexul pare un refugiu alb de spiritualitate, unde acoperișurile cărămizii și turla zveltă a bisericii în stil bizantin îmblânzesc asprimea peisajului dobrogean.

Să te oprești în fața acestui lăcaș, știind că piatra sa de temelie a fost binecuvântată în perioada interbelică de însăși Principesa Elena și de Nicolae Iorga, îți dă sentimentul că ai descoperit una dintre acele povești nespuse ale țărmului. Este un colț de tihnă deplină în care zgomotul și prețurile sfidătoare ale stațiunilor se topesc complet, lăsând loc doar clipocitului îndepărtat al lacului Tatlageac și bătăilor ritmice de toacă.

Localitatea 23 August... Strada lungă se întindea inertă sub cerul plumburiu, mărginită de trotuare noi din pavele gri, dar deja înghițite de buruieni înalte și vegetație sălbatică. Bordurile proaspăt puse păreau abandonate la voia întâmplării, iar în dreptul unei case aflate în construcție, o pubelă maro lăsată pe marginea drumului accentua acea atmosferă stranie de șantier uitat în timp. 

O realitate crudă a infrastructurii noastre rurale, unde intențiile bune sunt rapid înghițite de nepăsare. Este imaginea clasică a proiectelor lăsate de izbeliște, unde noul și paragina se amestecă într-un peisaj dezolant, ce strică farmecul drumurilor de pe litoral. 

Totuși, dincolo de șantierele uitate și trotuarele năpădite de ierburi, localitatea ascunde colțuri de o spiritualitate aparte. La o intersecție de ulițe, privirea mi-a fost atrasă de silueta zveltă a unui minaret alb, ridicat semet către cerul plumburiu. Lângă el, geamia vopsită într-un turcoaz viu, cu arcadele ei cochete, amintește de vechiul nume al așezării – Tatlageacu Mare – și de istoria multiculturală a Dobrogei care refuză să piară. O pată de culoare și credință cufundată în aceeași tăcere profundă a amiezii, un punct de oprire ce oferă o altfel de perspectivă asupra vieții de pe litoral, departe de stațiunile ultra-mediatizate.

În larg ambarcaţiuni cu catarge răspândesc cu nostalgie parfumul vremurilor trecute. Părăsind ruinele din 23 August, pașii m-au readus în buza valurilor, unde marea își recăpăta rolul de stăpână absolută. 

În ultima zi de pe litoral, privirea îmi era ațintită minute bune spre aceste catarge care tăiau elegant linia orizontului. Mai multe veliere cu pânze negre alunecau leneș pe marea de turcoaz, purtate de vântul blând al amiezii. Arunc o ultimă privire spre, nenumăratele vase de diferite mărimi... apoi mă îndrept spre hotel pentru încă o noapte, în aşteptarea zilei ce avea să fie şi ultima petrecută la mare atât de sălbatică, atât de naturală, atât de albasră. 

Final de vacanta! Cortina cade peste cele nouăsprezece nopți de vară. Concluzia este simplă: nicio vacanță nu are farmec fără întâlnirea anuală cu marea. Succesul unui concediu nu vine din pliantele turistice, ci din felul în care alegi să îți hrănești spiritul, fie că preferi agitația falezei, fie tăcerea lacurilor din Neptun. Am avut parte de exact ceea ce am căutat: tihnă, libertate deplină și zero compromisuri. Știu criticile aduse turismului autohton și comparațiile inevitabile cu destinațiile din afară, dar atâta timp cât aici mă simt acasă, Marea Neagră nu va avea concurență. Va fi, mereu, prima mea opțiune.