Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr
Iată că după aproape două luni de repaus, vreme în care am stat departe de ture, am revenit cu un nou traseu. Nemanu, a părut să fie tura ideală, reușind și de această dată prin spectaculoasele sale trasee, să atragă destui pasionați de mountainbike. După cum stiți o mare parte dintre voi, turele pe Nemanu, nu sunt foarte ușoare.
Ne reîntoarcem pe Nemanu după 4 luni de la ultima tură, pe un alt traseu și prin prezența colegilor: 4 din Caransebeș, 3 din Reșița, iar restul pană la 22 din Timisoara, reușind să finalizăm împreună această foarte spectaculoasă tură și frumoasă din punct de vedere peisagistic. După două zile de ploaie care au fost pe la începutul săptămânii, se prevede un wekeend frumos pentru acest început de toamnă, totuși puțin cam rece dimineața. Ne-am mobilizat relativ bine și plecăm sâmbătă din Buchin exact la ora stabilită, adică la ora 9.00 am (cei care nu au putut ajunge la timp, ne-au ajuns din urmă ) către Poiana, pe Valea Mare pe lăngă pârâul Valea Mare, până la cabana lui Iancu. De acolo am continuat pe vale, apoi pe culme spre dealul Părului, Nemanu Mic, Nemanu Mare, dealul Vf Cuca, dealul Dragoda, dealul Măgura, dealul Ciocilor apoi am coborât la Slatina Timiș urmând să ne întoarcem spre mașini pe DJ 608c, traversând Bucoșnița, Petroșnița, și încă câțiva km pe DN6/E70 până la Buchin. Coborârile au fost destul de dure, bănuiesc că acest lucru l-au remarcat toți nu doar eu. Furca aproape întepenită de la bicicletă cere o revizie de foarte mult timp motiv pentru care am lăsat-o mai moale pe coborâri.
Trecând prin filtrul a mai multor obțiuni, diferite, unele se lăsau chiar și cu bere doar să direcționez traseul către Brebu Nou. Evident că timpul pe care îl aveam la dispoziție nu ne-a permis, avand riscul sa ne prindă noaptea, fapt pentru care am continuat mai departe trecând de dealul Dragoda până la un anumit punct unde trebuia sa cotim spre stănga prin pădure pe un drum forestier ce ne-ar fi scos spre Valea Golețului. Ideea aleasă pe final de a continua pe așa zisul traseu 2BE a venit ca o anticipare a noroiului pe care l-am putea găsi pe vale, de care nu stiam nimic sigur atâta timp cât încă nu am mai fost pe acolo. Acum ar fi fost momentul cel mai bun ca să putem explora valea însă rămane pentru altă dată. Mai sunt multe combinații pe care le-as putea face pe viitor în această minunată zonă a mountain bike-ului. Cred că am procedat democratic luând în calcul și părerile celor care nu doreau noroi, chiar dacă majoritatea preferau pe vale. Era păcat ca pe final să ne rupem în două. A fost frumos și continuarea pe culmi cu peisaje mai mult decât încântătoare, cu urcușuri și coborâșuri ucigătoare ce au pus stăpânire pe noi, lăsând aceea impresie că nu se mai termină și că ne va prinde noaptea înainte de a ajunge la Slatina Timiș.
În continuare puteți urmări albumul cu pozele rezultate din această frumoasă tură.
Pe traseu spre Nemanu
Valea Mare
Localitatea Poiana
Un scurt popas la fântână
Cabana lui Iancu
Drumul din stânga, în cazul nostru la dreapta, este cel care urcă la Lindenfeld, și pe care deja am mai fost de multe ori .
Acolo unde pedalele nu conving solul, recurgem la push-bike
Ce urmează este greu de descris în cuvinte, se poate vedea din imagini cum ne muncim să împingem bidivii la deal.
Un popas necesar l-am avut și aici.
Parcurgem și prin poienile întinse ale dealurilor înalte și aride.
Nu are rost să reamintesc, dar încă se împinge bicicleta.
Frumoase momente.
Vedere spre Vf. Cuca. A fost fain până aici.
Vârful Cuca (1015 m alt.) oferă o splendidă panoramă asupra văii Bârzavei și a afluenților săi precum și culmile din preajma Văliugului și a Reșiței.
Spre dealul Dragoda
Dealul Măgura.
Dealul Măgura
Că-i prin văi sau în creste, uneori "destinația poate să fie însăși drumul".
Belvedere spre Slatina Timiș
Slatina Timiș
Vom închide circuitul la Buchin, așa că intr-acolo ne îndreptăm.
O tură excelentă cu multe culmi traversate, cu minunățiile și sălbăticia naturii, dar și cu adevărați "Hoinari" te face să închei ziua cu un zâmbet larg. Acum după 64 de km și 1600 diferențș de nivel, mă mulțumesc și cu o bere venită din partea lui Eugen, care tocmai am băut-o la Bucoșnița!
S-a așternut iarna și aici cu ale ei veșminte înghețate, și pline de mister. Prin urmare am luat iarăși drumul muntelui. Planul e destul de simplu, sâmbătă dimineața pornim spre Ilova, până la capătul satului (mai aproape de poalele munților). Frig aici în această dimineață -20 °. Și totuși asta nu ne-a împiedicat absolut deloc să ne bucurăm de o tură de trekking în natură. De îndată ce oprim maşina, căutăm să nu pierdem prea mult timp și să plecăm. Pornim la drum pe traseul desenat spre dealul Piatra Ilovei, situat în partea sud vestică a munților Țarcu din apropierea satului Ilova. Relieful regiunii este accidentat, vârful fiind situat la 874 m altitudine. Colegi de tură: Mely și Liviu Călătorii în pandemie Suntem la altitudinea de 490 m, la poalele vârfului Piatra Ilovei, şi suntem decişi să urcăm până în vârf. Ilova: strada principală Așadar, ne-am stabilit plecarea de aici De la ieșirea din sat se cotește la stânga și se intră pe un drum posibil plin de noroi, am avut noroc că er
Munţi, munţi, munţi! Altceva? Tot munţi. Ultima ieşire din luna Ianuarie ne poartă paşii spre Vârful Babei (1833 m alt.) din Munţii Cernei, o tură care s-a desfăşurat în condiţii de iarnă primăvăratică. Din nou provocare, descoperire și distracție. M-a mâncat tălpile să încerc ce nu am reuşit în urmă cu două săptămâni. Vorba aia! Vrei traseu ? Îl faci ca lumea, de la cap la coadă, pricipalul e să ai vreme bună, nu mai contează când te întorci dacă ai frontală. Am aşteptat, fără nicio grijă, să văd cum vremea se anunţă faină cu câteva zile înainte de weekend. Şi chiar aşa a fost. Zic băi...nu se poate, cât noroc pe capul meu! Asta a fost! Pentru că aveam intenţia de a face traseul, pornim de dimineaţă din Timişoara, şi iată-ne în Cornereva, sâmbătă la 9:30, departe de oraşul zgomotos. Parcăm maşina ca de obicei în Zmogotin, cătunul îconjurat de dealuri supebe dar şi de un alb care îşi clăteşte prospeţimea în soarele cald, şi împeună cu alţi 11 începem să urcăm pe un crac ce ies
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.