Poveste de toamna (in recunoastere)

Inspiraţia lunii – Noiembrie 2013

Toamna și-a cam făcut loc încet în jurul nostru și totul e un joc de culori, cel puțin așa am perceput-o eu... Dar, a fost, pentru că de pe acum putem vorbi despre ea la timpul trecut, deși mai e o lună bună până când iarna îi va lua oficial locul în calendar. Aşa cum spune un prieten, luna noiembrie să fie cu calm, pace, linişte şi meditaţie. Galben de la soare, de la frunze colorate şi puţin din albastrul cerului... pe mine mă inspiră! Dar pe tine? 
Natura parcă ne cere să privim în jur mai mult, să contemplăm, să ne conectăm, motiv pentru care m-am apucat să caut. Nu pe afară, ci prin foldere vechi. Dacă tot mai avem şi zile cu soare în această toamnă, o să plecăm în pădure... hai-hui, oriunde, dar în mijlocul naturii să fie ! Deci, ce să fie, ce să fie? Păi, hai atunci să fie o tură unică ce se desfășoară cât e ziulica de lungă, numai şi numai pe bicicletă (dacă trebuie şi pe lângă), pe cărările blânde ale dealurilor, totul într-un decor dominat de toamnă, istorie și suspans! Încercăm să ieșim din anonimat, căutând noi trasee prin dealurile Recaşului ca apoi să revenim din nou, alături de prieteni. Dacă da, cum plănuim o asemenea aventură și dacă este posibilă... O simplă căutare pe internet şi ideile apar imediat. Amănunte să nu-mi cereţi, că ar trebui să le inventez. E momentul cel mai frumos al anului, pentru că avem ocazia de a aduce bucurie celor dragi. 

One big adventure

Dragă toamnă, Bun sosit!
Când ai un simţ al aventurii nu exista decât un singur mijloc de transport care te poate duce chiar şi în cele mai izolate părţi ale locului.

Am făcut echipă cu Roxana şi Cristi, și ne-am început plimbarea pe drum spre Pădurea Verde, apoi spre Giarmata Vii. Păstrez lucrurile simple pe drumuri deja folosite de bicicliști.  

Am avut ceva de mărşăluit pe şosea până la debutul traseului. 20-30 de minute.

Asta a fost prima întâlnire cu offroad-ul. Libertatea de a merge unde vrei este una dintre atracțiile principale ale unui tur cu bicicleta. 

Viața pe drum implică să te rezumi doar la lucruri esențiale, fapt pentru care am luat la noi doar lucrurile de prima necesitate ce constau într-o pompă şi un kit bun pentru orice situație... şi bani! Greutatea poate fi o povară.

Prima oprire.

Trecând prin dreptul unei terase, ne-am oprit.

Când petreci ore întregi pe bicicletă, este foarte important să te mai şi opresti la câte un popas. În funcție de rută, de drum sau de off-road.

Cu opriri de câte-o jumătate de oră prin diverse comune şi sate, dar și cu ochii pe ceas, plecăm! Am cochetat puţin în capul meu cu Herneacova, puţin mai mult cu Crucea Albă, dar până la urmă câştigătorul a fost, de departe, Bencecul de Jos.

Plecăm către Bencecul de Jos. E şi cel mai apropiat de Bencecul de Sus! Ce-i drept, a fost şi ăsta unul dintre dorintele noastre de-a ne da la vale.

Aici oprim la izvor sa luam apă.

Mno, de aici încolo habar n-am ce să vă mai povestesc. În sensul că satul ăsta, sau comuna sau ce-o fi, nu-i despre vizitat obiective turistice, e despre bântuit la nimereală, pe unde aleg să te poarte rotile, de sus în jos şi de jos în sus, despre bucurat ochi. 

Până să ne lămurim noi cum e cu orientarea prin Bencecul de Jos şi cum ajungem la baza traseului (de fapt sunt două trasee, unul spre padurea Sharlota și unul spre Centrul de Rchtașie Herneacova, ambele pornind din Bencec, ne-a luat în primire un localnic mai mult decât amabil, a înconjurat cu noi jumătate de golf, ne-a dus la el acasă, ne-a servit cu cafea şi apoi, ca un cunoscător al locului care era, ne-a spus „Luaţi-o pe acolo!”. Aşa am şi făcut, doar că nici urmă de marcaj! Nu era ăsta însă motiv de panică, cel puţin nu în cazul unui vârf de 318 m (sau 316, după alte opinii), important era să câştigăm altitudine şi să ajungem cumva pe culme.

Despre cele douăzeci de grade de afară și despre cerul lipsit de orice urmă de nor, urmat de mirosul pătrunzător al foioaselor, v-aş povesti, dar nu mă ajută momentan inspiraţia. 

Suntem răsfăţaţi cu o natură frumoasă foc, o vreme plăcută şi mai multă linişte în locuri ce cu siguranţă vom mai veni. 

Urmează prin pădure.

E greu să te concentrezi pe bicicletă când ai această priveliște

Soare, culoare şi mirosuri dulci-amare

Am tot căutat în van un loc mai ferit de soare, să facem şi noi ca tot omul un popas, dar până la urmă ne-am mulţumit să facem ochii roată, pentru a ne bucura preţ de câteva clipe de perspectivele pădurii. Şi, într-adevăr, după vreo 45 de minute de bezmeticit prin pădure, în fața noastră începe să-şi facă apariţia o cruce.

Aici am servit tacticos masa, ne-am întins vreo jumate de oră la umbră.

Traversam o zona spinoasa care ne duce la Sălciua Nouă. Nu era ăsta însă motiv de panică, cel puţin nu în cazul nostru pentru că mergem pe lângă bicicletă. Important era să nu facem pană şi să ajungem cumva prin locul pe unde nu am mai fost.

Aveam în plan străbaterea satului Sălciua Nouă, apoi către satul fantomă Nadăș. Am pornit-o pe drum, spre sat, pentru a urca apoi pe culmea împădurită.

Sălciua

Am ajuns de la Sălciua Nouă.

Nu prea aveam chef de tropăit aiurea prin sat, aşa că ne-am oprit la o gospodărie părăsită care ne-a ieşit în cale, situată undeva la marginea satului. Bună treabă!

Ne-am mai învârtit o vreme, şi am plecat. Un singur inconvenient, ca să zic aşa. După atâta drum mi se făcuse de-o bere. As fi băut-o stând pe iarbă. La temperatura de afară.

În zona asta am depăşit şi singurii oameni întâlniţi pe traseu.

Prietenii de pe drum au tot felul de forme

Până să ne lămurim noi cum e cu orientarea prin prin Sălciua şi cum ajungem la Nadăș, ne-a luat în primire un localnic mai mult decât amabil, un cunoscător al locului, ne-a spus „Luaţi-o pe acolo!”. Aşa am şi făcut!

Dealuri ondulate, văi nesfârşite – pe Valea Richitas toamna aduce magia pe care oricine o cere de la natură. 

Urmăm săgeata către satul „fantomă“ care refuză să moară.

Am ajuns în cele din urmă în satul fantomă Nadăş, aflat la 15 kilometri de Recaş (şi 40 de kilometri de Timişoara) după vreo jumătate de oră (poate o idee mai mult) de la părăsirea satului Sălcioa şi, cum era deja după-amiază, prima mea grijă a fost să ne mișcăm câ mai repede pe aici.

Trecem de ruinele tocite de vreme ale vechii biserici catolice din Nadăș, ce sunt mângâiate blajin de toamnă, iar apusurile de soare devin un spectacol ce încheie fiecare zi. 

În depărtare putem vedea și cea de-a doua ruină a bisericii ortodoxe. Poveștile din jurul lor sunt multe, câtă frunză, câtă iarbă, și se țes de ani și ani de zile.

"Nu am venit atât de departe doar de dragul de a fii departe, ci am venit până aici ca să merg și mai departe!"

Câteva ore petrecute pe alei, printre gospodăriile ţărăneşti părăsite (doar închise, de fapt) altele locuite de ciobani, odată cu plecarea verii, printre frunze colorate aflate într-un contrast puternic cu (încă) verdele ierbii.

Ce m-a mirat a fost faptul că n-am întâlnit nici ţipenie de om înafară de localnicul de la Sălciua câțiva patrupezi. E adevărat că drumeţia s-a întâmplat într-o zi de weekend, dar, totuşi.

Momente cu soare, temperaturi aproape văratice, cu o tentativă timidă de a ajunge în pădure, zădărnicită de turmele de oi cantonate pe pășune cărora păreau a le lipsi ciobanii, nu însă şi ciobăneştii.

Mi-au plăcut şi perspectivele largi care se deschid atât asupra văii, cât şi spre dealurile din jur. 

După ce-am trecut însă de Nadăș şi mai ales după ce am ajuns pe la o stână, am dat de rai. Raiul Nadășului :))

Ne îmbie toamna cu plimbări lungi prin păduri. Noi am luat-o însă pur şi simplu de nebuni pe unde am apucat. Chiar dacă nu e cea mai lăudabilă dintre iniţiative (ne-am mai agăţat pe ici, pe colo în diferite bălării), nu prea aveam cum să ne pierdem, în condiţiile în care aveam alternativa întoarcerii.

Intrarea în traseu am găsit-o rapid (of, nu mai ţin minte exact pe unde, chiar nu m-am gândit că voi scrie vreodată despre el).

Am iesit cu mult din zona de confort. Altă cale de a trece de celalaltă parte n-aveam. 😛 Am împins aşa mai multe minute până când … ne-am dat seamna că, ghidaţi de vale, trebuie să ajungem în pădure.

Nu ne-am chinuit prea tare. Oricum, am fost despăgubiţi regeşte de culorile copacilor întâlniţi în cale.

Galben de la soare, frunze colorate şi puţin din albastrul cerului..pe mine mă inspiră! Dar pe tine??

Din când în când, te opreşti să admiri peisajul. Ne uitam unii la alţii şi nu ştiam... Ce să facem? Ce să facem? mergem? Mda, chiar tre’ să mergem? Hai... 

Luăm bicicletele pe sus şi continuăm. De altfel e singura variantă la îndemână, mai ales că la proba de „carry bike” am fost un antitalent, mă împiedicam mai mereu.

Traversăm o nouă porţiune mai dificilă. Este o nebunie. Una dintre provocari pe care le-am întâlnit, apoi încă una până...

Ai zice că e un traseu gândit prost, făcut şi mai prost, da’ ieşit fain până la urmă! În teorie, urmează să intrăm în pădure.

Mergem de la sud la nord-est iar bicicleta trebuie carata pe brate.

Plan B. N-aveam. Hai în sus şi mai vedem noi. Io tre’ să ştiu unde merg, da? Bine, hai să stabilim destinaţia, să fie treaba treabă. Refugiul Ţigăneşti. Bun aşa? Bun, dă-i înainte.

Într-o misiune să descopăr locuri noi, Moment Pictures, alaturi de Crist şi Roxana, cutreierând în lung și-n lat "Tărâmul celor Curajoși".

Am început să înţelegem terenul şi am găsit câteva locuri drăguţe şi pline de provocări.

Cu crengile la pământ? Ziua scade, noaptea crește și frunzișul mi-l rărește. Plutesc una câte una spre pământ formând un covor colorat care îți încântă ochii.

Pădurea, acu-i tristă, veștezită. Frunzele-i cad, zbor în aer, şi de crengi se deslipesc, ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc. E magică.

Momente prin pădure cu temperaturi aproape văratice, pe covor de frunze moarte

Practic, din drumul prin pădure, nu mai ţin minte decât o urme care cum ar fi trecut o turma de oi.

Pe măsură ce înaintam, au început să ne facă probleme tot mai mari copacii căzuti la pământ doborâți de vânt! De câteva ori mi-am pierdut echilibrul, trebuia pur şi simplu să trecem pe deasupra lor.

Aici traversam câţiva copaci căzuţi, iar munca în echipă a fost oarecum necesară.

Mi s-a părut foarte lung drumul prin pădure. Terenul, pădurea au fost un test serios, dar experienta a meritat efortul în totalitate, reușind să aducă în prim plan și peisajul extraordinar al dealurilor.
Cu aceasta ocazie, ne-am îndeplinit un vis.

Ieşim din pădure pe arătură, iar, într-un final făcându-şi apariţia şi drumul la care speram, drept care, am făcut frumos cale întoarsă.

Am mai stat o vreme să ne bucurăm privirile, apoi ne reorientăm și urmăm un drum de pământ. Am revenit în civilizaţie.

Privire în partea opusă! Dacă iniţial mă gândisem la Buzad, în cele din urmă am renunţat la idee... era deja mult prea târziu.

De aici încolo, drumul devine vizibil, şi, în mod normal, probleme de orientare nu au cum să mai apară. Am depăşit rapid zona pădurilor de foioase.

Am revenit la asfalt si ne îndreptăm către Herneacova. Mă declar mulţumit cu plimbarea pe ziua de azi, mai ales că mai urmează vreo două ore de mers până la a reveni în oraș. 

Herneacova. De aici, timp de circa două ore am trecut prin zone de păduri alternând cu drumuri de pământ, pietris și asfalt, cu privelişti deosebite spre lacul Ianova, dincolo de care se înalţă viile Recasului.

Pornim pur şi simplu de nebuni la vale, apoi în sus, pe unde am apucat către pădurea Richitas.

Trversam pădurea... 

Iesim la lacul de la Ianova

Pe langa lacul de la Ianova

Până să se lase seara, am pornit pe o stradă de la marginea Remetei evitând pe cat se poate traficul.

Atât pentru azi! Asta a fost ziua petrecută în zona Nadășului. În esenţă nu fusese chiar rău prin pădure, nu ne ţinuse nimeni în lesă, iar timpii afectaţi opririlor au fost decenţi. Ne-am învârtit un pic pe lângă pădure și prin Gearmata Vii, iar într-un final am ajuns să ne înscriem pentru o excursie de o zi în cea mai faina zonă de pe lângă Timișoara. 
Rezumat traseu: Timisoara, Giarmata-Vii, Giarmata, Bencecul de Sus, Bencecul de Jos, Salciua Noua, Nadas, Herneacova, Ianova, Remetea Mare şi Timisoara. Nu ştiu cât timp am făcut noi efectiv pe traseu, dar după cele mai optimiste estimări, ar fi un traseu de vreo 10 ore, dar mie instinctul îmi spunea că, nu sunt doar 8 ore.