Acest început de an ne-a adus și pe vf Peleaga. Eu și coechipierul meu Mely ne aflăm în Retezat, la Cârnic și petrecem weekendul singuri aventurând, explorând munții. Prognozele pentru astăzi sunt foarte bune, asemănătoare unui început de primăvară. O să avem zece ore de soare cu un vânt blând, și toate parcă erau făcute pentru Retezat... Am mai prins așa o astfel de zi frumoasă și pe vârful Retezat ( Vezi aici ). La finalul săptămânii trecute nu am reușit să facem mare lucru, pe o vreme cu ceață ( Vezi aici ), așa că week-end-ul acesta ne-am orientat spre Peleaga. Este unul dintre munții cu altitudini de peste 2500 de metri în care încă nu am ajuns. Cu planul deja făcut, doar vremea mai reprezenta un impediment, anul ăsta nu voiam să-l ratez. Distanța și accesul greoi în masiv îl face mai scump la vedere, mai ales pe timp de iarnă, și cred că întregul traseu dus-întors o să ne ia în jur a 10 ore, sper... Astfel, pentru a avea întreaga zi la dispoziție, am ales să...
Începem sezonul turelor la cort!!! 🏕️🏕️🏕️ Am plecat din Timişoara cu trenul personal, vineri pe la prânz, pe la ora 2 până la Caransebeş. La ora 5.00, eram deja pe bicicletă, pedalând înfrigurat pe o ploaie torențială către Brebu Nou 167. Am ajuns seara unde ne-am campat până a doua zi. Pentru că a fost o tură specială pentru mine, îmi permit să-mi fac un cadou special: Iată și povestea turei: Textul aparține lui Carol Varga! Sâmbătă, 15 iunie 2013, ora 8.00. 13 bicicliști s-au aliniat pe terasa pensiunii „Brebu Nou 167” din Weidenthal, pentru a porni într-o tură, peste Munții Semenic și Munții Almăjului, până la Dunăre, în cadrul evenimentului WEIDENTHAL - EIBENTHAL MOUNTAINBIKE EXPERIENCE 2013. Unii au sosit de vineri seara, cu mașina sau cu trenul, urcând pe biciclete din Caransebeș sau din Slatina Timiș, alții, au ajuns în zori de zi. S-au format două echipe, pentru că unii doreau să se reîntoarcă la Brebu Nou, în seara zilei de sâmbătă. Am pornit împreună spre barajul Trei Ape, dar pe urcarea spre Poiana Rădcoasă (Șara), echipa mai grăbită a luat-o înainte. Cei 8 care am format trupa de „long distance”, am mers într-un ritm mai lent pentru că știam că în afară de prima pantă pe care am împins de la baraj la „Prăjiturică”, ne mai așteptau și alte încercări, mult mai dificile. „Prăjiturica” este o potecă frumoasă, pe curba de nivel, ce ocolește Tâlva și Dosul Tâlvei, pentru a ajunge în poienile de unde începe o coborâre de 14 km, pe drum cu pietriș, până în Verendin. Priveliștea este superbă, cu vedere spre munții Țarcului, Godeanului și Cernei, la care se adaugă farmecul livezilor, fânațelor și sălașelor pe lângă care trecem. Din Verendin am ajuns repede în Megica (Mehadica), unde am făcut primul popas de energizare. Am continuat, în urcuș susținut, pe asfaltul nou ce șerpuiește peste două dealuri, de la Mehadica spre Valea Almăjului și am ajuns în Lăpușnicel, unde am făcut iar o pauză. Tot pe asfalt, relativ nou, am urcat și la Șumița, dar nu am mai intrat în acest sat de cehi, ci am cotit la stânga, pe drumul de pământ ce duce spre Putna. Coborârea a fost rapidă și la încă un popas la un magazin sătesc, ne-am aprovizionat cu cele necesare pentru seară și a doua zi, când urma să nu mai trecem prin nici o localitate. După ce ne-am asigurat și rezerve serioase de apă, am căuta poteca ce urcă din Putna direct spre Tâlva Înaltă. Puntea îngustă și alunecoasă, ne-a determinat să ne descălțăm și să trecem râul prin vad. Prima porțiune a potecii a fost abruptă, dar ne bucuram că urcăm și câștigăm altitudine din cei 400-500 m diferență de nivel până pe culme. Dar elanul nostru a slăbit atunci când a trebuit să trecem peste bolovani și mai ales peste trunchiurile arborilor prăvăliți peste drumeag. Bicicletele aveau și poveri pe portbagaj, așa că, doar munca în echipă ne-a scos cu bine din zona frământată. Au urmat alte pante, apoi trecerea prin poiană, unde poteca se ascundea sub iarba înaltă și rugii spinoși. Zgâriați pe picioare și brațe, am intrat iar în pădure și după popasuri dese, am reușit să ajungem pe culmea largă, unde se afla un pilon prăbușit. Era de la un contor eolian și se pare că niște „binevoitori” au tăiat ancorele, provocând astfel dărâmarea scheletului metalic. Ne-am regrupat și ne-am îndemnat să continuăm până la lăsarea întunericului, în ideea de a găsi un loc bun de bivuac, lângă un izvor și lemne de foc. Dar am luat-o în sens greșit și era cât pe-aci să ne întoarcem iar la Putna pe o altă variantă. Am pierdut cam o jumătate de oră cu corectarea rutei, dar am înaintat bine pe drumul de culme pe care apărea din când în când și un marcaj făcut de o asociație turistică cehească, bandă albastră orizontală, care pornește din Șumița și trece pe la toate satele cehești din Munții Almăjului. Am trecut de mai multe stâne părăsite și am ajuns la una activă, unde ciobanii ne-au arătat izvorul din pădure. Mergând pe curba de nivel, aproape de izvor, am găsit și o poiană perfectă pentru campare. Unii au avut corturi, alții au improvizat culcușuri pe mănunchiuri de ferigă sau în jurul focului, pe izolir și saci de dormit. Fiind foarte obosiți, nu am mai stat prea mult la povești în jurul focului, dar cu toții ne-am bucurat de cerul înstelat care veghea odihna noastră. Zorile s-au ivit foarte repede și soarele a luminat devreme peste tabăra noastră, trimițându-și razele pe lângă mândra siluetă a Arjanei pe care o zăream peste coroanele arborilor. Ne-am trezit cu toții voioși, odihniți, ne-am strâns echipamentul, am mâncat un pic și am urcat spre drumul de culme odată cu turma de oi de la stână. Câinii au fost pașnici, dar pasionați de roțile bicicletelor noastre, așa că am mers pe lângă ele până ce ne-am îndepărtat de teritoriul lor. De aici, în continuare, am urmat drumul pe care l-am mai parcurs și anul trecut, și în urmă cu vreo 12 ani. După Tâlva Înaltă (952 m) au urmat Dealul Rădăcina, cu variante de coborâre spre Eftimie Murgu și Valea Rudăriei, apoi Barchinul Prigor, cu izvor rece și jgheab de adăpat vitele la liziera pădurii. Am mai avut de urcat o pantă mai accentuată pe Dealul Prisaca și pe sub vârful Iovârnata Mare (1132 m). A urmat o coborâre spre pădurile și exploatările de la Corhanul Rudăriei. După un slalom pe drumurile de TAF din parchetul de exploatare, cu mare grijă să nu ne abatem de la traseu, am ieșit în sfârșit, în Poiana Bregheda (Pregăda), printre stânci și tufe de afin. Dincolo de obârșiile văii Rudăriei, se zărea vârful stâncos Svinecea Mare (1224 m) cel mai înalt din Munțți Almăjului. După odihnă și câteva poze, am coborât cu mare atenție pe poteca bolovănoasă, până la locul unde s-a săpat după cărbune, în niște gropi imense, care probabil se vor transforma în lacuri. De aici, începe o coborâre lungă, de peste 25 km, până în Eșelnița. Am regrupat la cantonul forestier cu etaj, numit de localnici „La Bloc”, de unde drumul nu mai părăsește firul Văii Eșelnița. Când am ajuns la drumul național DN 57, de pe Clisura Dunării, ne-am zorit să urcăm pantele ce ne mai despărțeau de Orșova. Fiind aproape ora 14, căldura amiezii era insuportabilă, dar ne-am adăpostit la umbra unei terase și ne-am răsfățat cu pizza, ciorbe, bere și sucuri. Am pedalat apoi până la gara aflată pe partea opusă a golfului Cernei și ne-am luat bilete de tren, unii până la Timișoara, alții până la Slatina Timiș. Prin amabilitatea prietenilor care și-au parcat mașina la Slatina Timiș, am fost teleportat până la trecătoare spre Brebu Nou, așa că nu am mai fost nevoit să pedalez cei 18 km. Mare mulțam fain, dragilor ! Și Mare Mulțam Mare întregii echipe care m-a însoțit în această frumoasă excursie ! Pe curând, la următoarele ture din cadrul evenimentului WEIDENTHAL – EIBENTHAL MOUNTAINBIKE EXPERIENCE 2013 ! Cea mai frumoasa experientă a mea - pozele fac dovada
Am pus bicicletele în ultimul vagon pe culoarul cu toaleta (care oricum era de nefolosit…) să nu deranjăm pe nimeni. Bilet oficial nu ți se dă, trenul neoferind această facilitate de secol 21 (foarte puține trenuri au „pictograma” bicicletei). Altfel ar fi fost 10 lei dacă trenul era IR, pentru un tren Regio fiind tot felul de condiții.
Dacă până la Caransebeș drumul cu trenul a fost aproape o plăcere, lipsit de stres, de-acolo mă aștepta adevărata aventură.
Gândul inevitabilei pățanii m-a încolțit când trăgeam de ușa vagonului și părea blocată. Chiar era, în roata ambelor biciclete… Noroc că m-am prins la timp și alt noroc a fost că pasagerul ce aștepta să urce s-a oferit desigur să mă ajute și i-am mulțumit recunoscător. Din gara Caransebeș trebuia să ajung în Brebu Nou să mă întâlnesc cu restul trupei și să ne campăm cu toții până a doua zi.
Pornesc gps-ul telefonului și ceea ce ar fi trebuit să pară foarte simplu, deplasarea printr-un oraș relativ mic, a devenit o lălăială pe străzi.
Munţi, munţi, munţi! Altceva? Tot munţi. Ultima ieşire din luna Ianuarie ne poartă paşii spre Vârful Babei (1833 m alt.) din Munţii Cernei, o tură care s-a desfăşurat în condiţii de iarnă primăvăratică. Din nou provocare, descoperire și distracție. M-a mâncat tălpile să încerc ce nu am reuşit în urmă cu două săptămâni. Vorba aia! Vrei traseu ? Îl faci ca lumea, de la cap la coadă, pricipalul e să ai vreme bună, nu mai contează când te întorci dacă ai frontală. Am aşteptat, fără nicio grijă, să văd cum vremea se anunţă faină cu câteva zile înainte de weekend. Şi chiar aşa a fost. Zic băi...nu se poate, cât noroc pe capul meu! Asta a fost! Pentru că aveam intenţia de a face traseul, pornim de dimineaţă din Timişoara, şi iată-ne în Cornereva, sâmbătă la 9:30, departe de oraşul zgomotos. Parcăm maşina ca de obicei în Zmogotin, cătunul îconjurat de dealuri supebe dar şi de un alb care îşi clăteşte prospeţimea în soarele cald, şi împeună cu alţi 11 începem să...
Se apropie Crăciunul, cu toate bucuriile sale. Deoarece am dorit să profităm de timpul liber din weekend, dar să fim siguri că Moşul ne găseşte acasă de sărbatori, ca să ne lase cadourile, ne-am oprit la ideea unei ture de o zi la Muntele Mic. A fost un an plin de provocări, dar și de momente de neuitat petrecute, în mijlocul naturii, acolo unde inima noastră se simte cu adevărat acasă. După o săptămână incertă mergem - nu mergem, sâmbătă dimineața ne-am urnit spre Muntele Mic la clasicul loc de parcare, de la telescaunul Borlova Caransebeș. Waze arăta cam 1h 50m până la destinație. Trecem pe lângă singurul magazin deschis la Borlova și oprim să ne cumpărăm câte ceva, și să ne grupăm cu restul drumeților din cealaltă mașină. Nebunie: erau foarte multe mașini care urcau la schiat. Parcă toți românii au decis să urce azi pe Muntele Mic. Ne-am propus un traseu de nivel mediu, ce scoate untul din tine dacă nu ești în formă, cu puțini kilometri pe orizontală și mulți pe vert...
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.