Totul a pornit de la o zi care amenința să fie una de monotonie urbană. Inițial, am urmărit cu atenție rețelele de socializare, sperând că vreunul dintre colegii de pedală va anunța o ieșire sau va propune un traseu pentru weekend pe grupurile noastre. Când am văzut însă că e liniște totală, împreună cu Roxana, fiica mea, care nici ea nu voia să-și petreaca ziua acasă, am hotărât să ne creăm propria aventură. Am ales rapid o destinație care să ne scoată complet din rutină: Munții Poiana Ruscă, cu obiectivul clar de a cuceri Vârful Rusca. Traseul ar fi fost asa: Valea lui Liman - Valea Sasa - Cornul Ruschii - Vf. Rusca - Tăul Ursului - Valea Stâlpului și Luncani de jos. O tură de mountain bike pe acest masiv este o adevărată aventură în doi, unde efortul urcărilor lungi este răsplătit de bucuria de a împărtăși muntele. Prognoza nu era de partea noastră; se anunțaseră ploi care pe mulți i-ar fi făcut să dea înapoi. Însă de data aceasta nu am mai ținut cont de avertizări. Experie...
Textul aparține lui CAROL VARGA....2013.02.16 Deși părea să fie o tură cu puțini participanți, spre surprinderea mea, în orele dimineții, pe la 7.30, bicicliștii roiau prin Gara de Nord. E drept, că un alt grup de vreo 5 au mers spre Lugoj, pentru că aveau alte planuri (care între Valeapai și Vermeș s-au intersectat cu traseul nostru), dar, totuși, în trenul de Berzovia, ne-am urcat 11 oameni cu 11 biciclete. Doi colegi au mers mai departe până la Bocșa de unde au parcurs un traseu prin Munții Dognecei. Cei 9 care am format grupul, după ce am coborât din tren, am parcurs rapid distanța de vreo 5 km, pe asfalt, până la Ramna. Apoi, după ajustarea echipamentului, am început să urcăm pe muchia ce desparte bazinul hidrografic al Bârzavei de cel al Pogănișului (Dealul Teiușu Mare, cca. 220 m alt), apoi am coborât în Valeapai, unde ne-am regrupat lângă ruinele conacului Atanasievici ( http://www.2rism.ro/obiective-turistice/conacul-atanasievici ). Atmosfera cețoasă și tristețea indusă de clădirea ce se degradează de la an la an, ne-au făcut să nu zăbovim prea mult și de aceea am pedalat spre Vermeș, pe un drum cu pietriș ce merge paralel cu Valea Pogănișului și urcă pe Dealul Curții (216 m alt.). Aici, am avut parte de primele raze de soare și am făcut o fotografie de grup având ca fundal Lunca Mare. De aici, am ajuns rapid la Vermeș, unde am căutat un birt, la care să poposim pentru pauza de prânz. Localnicii, oameni faini, ne-au pus întrebări dar ne-au și povestit câte ceva despre satul lor. De exemplu, chiar lângă bufetul la care ne-am oprit, era casa în care a locuit scriitorul în grai bănățean Cassian Munteanu. Cu forțele refăcute și bucuroși cele câteva raze de soare, am continuat pe șosea până la Izgar, unde ne-am pregătit sufletește pentru traversarea dealului Între Hotare. Ne-am strecurat pe lângă livezi și pajiști, pentru a evita noroiul de pe drum, dar pe o porțiune de circa 400-500 m, am fost nevoiți să ne chinuim pe un drum de tractor între două parcele arate. Ne-am regrupat la colțul pădurii, unde am observat că exista și o variantă „mai blândă”, pe lizieră. În fine, am mai făcut un efort și am ajuns la cișmeaua cu jet puternic, din Duboz, unde ne-am spălat bicicletele. Tot în Duboz ne-am întâlnit și cu colegul care a făcut traseul în sens invers, venind să ne întâmpine. De la Duboz la Nițchidorf, asfaltul nou ne-a permis un ritm rapid și ne-am oprit la o terasă pentru hidratare. Drumul de pietriș spre Blajova și Otvești, a fost relativ ușor dar ne-am stropit iarăși de noroi. De la Otvești am ajuns la Sacoșu Turcesc și am simțit că vântul rece începe să ne chinuie. Am renunțat la ideea de a merge prin Icloda – Uliuc – Urseni pentru că nu mai voiam drumuri cu noroi, dar am zis pas și la popas, pentru că eram înfrigurați. Am mers mai departe cu o viteză „de croazieră”, care să ne permită pedalare continuă, cu opriri foarte scurte de regrupare. Așa, cu vânt din față și din lateral, pe la Albina și Moșnița Nouă, am ajuns în oraș, în jur de ora 18. Traseul: Berzovia - Ramna - Valeapai - Vermeș - Izgar - Duboz - Nițchidorf - Blajova - Otvești - Sacoșu Turcesc - Albina - Moșnița Nouă - Timișoara
Într-un mod interesant, interesul meu pentru mountain biking este un rezultat al faptului că mi-am luat o bicicletă nouă !
Multe persoane care îndrăgesc bicicletele nu văd un motiv pentru a investi într-o bicicletă mai bună dar, bicicletele de duzină nu rezistă...
Nu mă gândesc la viitor. Tot ce contează e pasul de acum. Ancorat în prezent, savurez clipa și simt că trăiesc...
Deși fac mountain biking de ceva timp, încă nu am un echipament complet. În apărarea mea, nu practic acest sport la extrem, dar totuși, probabil că ar trebui să-mi iau un echipament mai bun.
Nu prea port mănuși când practic majoritatea sporturilor, însă îmi place să le folosesc când vine vorba de mountain biking, în special dacă e umed sau răcoare. Când merg cu viteză, îmi este frig la degete și astfel este o experiență neplăcută.
Prefer pantalonii scurți în defavoarea celor lungi, însă la răcoarea de azi nu ar fi fost o idee bună. Protecția pe care o oferă aceștia la vremea de afară este maximă dar ei trebuie să te lase să respiri, să te protejeze și să fie rezistenți la apă...
Îmi place să mă plimb purtând doar un tricou, iar dacă e frig afară mai port și un hanorac confortabil. Nici una dintre aceste variante nu este pentru mountain biking. Recunosc că nu sunt echipat cum trebuie.
Este o idee bună să ai apă cu tine daca nu se gasesc surse pe traseu. Mountain biking-ul este obositor și îți va face sete. Când mă duc pe traseu beau foarte multă apă, în special vara. De asemenea am o sticlă de apă în rucsac.
Râul Timiș
Pe bcicleta ai parte de mult exercițiu. Ritmul cardiac este mai mare. Transpiri mai mult. Una peste alta, faci un antrenament mai riguros. Nu neg asta.
„Stonehenge-ul” de la Uzina de Apă din Timișoara are o vibrație aparte, aproape mistică, ideală pentru a marca începutul unei aventuri. „Aceasta este imaginea victoriei noastre: șase prieteni, șase biciclete și o zi de neuitat care s-a încheiat exact așa cum trebuie. Dar, ca să ajungem aici, la acest zâmbet colectiv de pe malul apei, a trebuit să începem de undeva mult mai „pietros” și cu o formulă incompletă.” Totul a început sub semnul unei dimineți înorate, cu acea nerăbdare tipică plecărilor care promit libertate. Locul ales pentru plecare nu putea fi unul mai simbolic: Pietrele de la „Stonehenge”, în parcul de lângă Uzina de Apă din Timișoara. Acolo, printre coloanele de piatră ce par să păzească parcul, ne-am adunat cinci. Era acea forfotă plăcută, a glumelor matinale și a strângerilor de mână care pecetluiau planul zilei. Plecarea a fost pură, pe două roți. De la „Stonehenge”, ne-am urcat pe biciclete și am ales libertatea digului de pe malul Begăi. Primul popas strategic a...
Peste culmile dacice între Boșorod și Târsa Uneori, cele mai frumoase călătorii încep cu un plan eșuat. Totul trebuia să fie despre o tură alături de un grup de prieteni vechi. Însă, cu ceva timp înainte de momentul plecării, am primit vestea care m-a lăsat pe dinafară: «Nu am fost invitat». Pe moment, gustul a fost amar. Am înțeles, poate au vrut o echipă mică, sau nu a fost loc în mașină, deși invitația inițială a fost clară. Dar, în loc să las bicicletele în casă, fără km, am decis că acea zi nu va fi pierdută. Mi-am reorientat planurile pe ceva mult mai ambițios decât o simplă rulare pe asfalt: o incursiune în inima dacică a Hunedoarei, pe un traseu dur, autentic și spectaculos, între Boșorod și Târsa. Așa s-a născut această aventură de 55 de kilometri și 1848 de metri diferență de nivel. Din dorința de a transforma un refuz într-o victorie personală și din ambiția de a le arăta celor dragi că 'aurul' muntelui se găsește acolo unde drumul devine greu. Cei care nu au avut...
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.