Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr
Textul aparține lui CAROL VARGA....2013.02.16 Deși părea să fie o tură cu puțini participanți, spre surprinderea mea, în orele dimineții, pe la 7.30, bicicliștii roiau prin Gara de Nord. E drept, că un alt grup de vreo 5 au mers spre Lugoj, pentru că aveau alte planuri (care între Valeapai și Vermeș s-au intersectat cu traseul nostru), dar, totuși, în trenul de Berzovia, ne-am urcat 11 oameni cu 11 biciclete. Doi colegi au mers mai departe până la Bocșa de unde au parcurs un traseu prin Munții Dognecei. Cei 9 care am format grupul, după ce am coborât din tren, am parcurs rapid distanța de vreo 5 km, pe asfalt, până la Ramna. Apoi, după ajustarea echipamentului, am început să urcăm pe muchia ce desparte bazinul hidrografic al Bârzavei de cel al Pogănișului (Dealul Teiușu Mare, cca. 220 m alt), apoi am coborât în Valeapai, unde ne-am regrupat lângă ruinele conacului Atanasievici ( http://www.2rism.ro/obiective-turistice/conacul-atanasievici ). Atmosfera cețoasă și tristețea indusă de clădirea ce se degradează de la an la an, ne-au făcut să nu zăbovim prea mult și de aceea am pedalat spre Vermeș, pe un drum cu pietriș ce merge paralel cu Valea Pogănișului și urcă pe Dealul Curții (216 m alt.). Aici, am avut parte de primele raze de soare și am făcut o fotografie de grup având ca fundal Lunca Mare. De aici, am ajuns rapid la Vermeș, unde am căutat un birt, la care să poposim pentru pauza de prânz. Localnicii, oameni faini, ne-au pus întrebări dar ne-au și povestit câte ceva despre satul lor. De exemplu, chiar lângă bufetul la care ne-am oprit, era casa în care a locuit scriitorul în grai bănățean Cassian Munteanu. Cu forțele refăcute și bucuroși cele câteva raze de soare, am continuat pe șosea până la Izgar, unde ne-am pregătit sufletește pentru traversarea dealului Între Hotare. Ne-am strecurat pe lângă livezi și pajiști, pentru a evita noroiul de pe drum, dar pe o porțiune de circa 400-500 m, am fost nevoiți să ne chinuim pe un drum de tractor între două parcele arate. Ne-am regrupat la colțul pădurii, unde am observat că exista și o variantă „mai blândă”, pe lizieră. În fine, am mai făcut un efort și am ajuns la cișmeaua cu jet puternic, din Duboz, unde ne-am spălat bicicletele. Tot în Duboz ne-am întâlnit și cu colegul care a făcut traseul în sens invers, venind să ne întâmpine. De la Duboz la Nițchidorf, asfaltul nou ne-a permis un ritm rapid și ne-am oprit la o terasă pentru hidratare. Drumul de pietriș spre Blajova și Otvești, a fost relativ ușor dar ne-am stropit iarăși de noroi. De la Otvești am ajuns la Sacoșu Turcesc și am simțit că vântul rece începe să ne chinuie. Am renunțat la ideea de a merge prin Icloda – Uliuc – Urseni pentru că nu mai voiam drumuri cu noroi, dar am zis pas și la popas, pentru că eram înfrigurați. Am mers mai departe cu o viteză „de croazieră”, care să ne permită pedalare continuă, cu opriri foarte scurte de regrupare. Așa, cu vânt din față și din lateral, pe la Albina și Moșnița Nouă, am ajuns în oraș, în jur de ora 18. Traseul: Berzovia - Ramna - Valeapai - Vermeș - Izgar - Duboz - Nițchidorf - Blajova - Otvești - Sacoșu Turcesc - Albina - Moșnița Nouă - Timișoara
Într-un mod interesant, interesul meu pentru mountain biking este un rezultat al faptului că mi-am luat o bicicletă nouă !
Multe persoane care îndrăgesc bicicletele nu văd un motiv pentru a investi într-o bicicletă mai bună dar, bicicletele de duzină nu rezistă...
Nu mă gândesc la viitor. Tot ce contează e pasul de acum. Ancorat în prezent, savurez clipa și simt că trăiesc...
Deși fac mountain biking de ceva timp, încă nu am un echipament complet. În apărarea mea, nu practic acest sport la extrem, dar totuși, probabil că ar trebui să-mi iau un echipament mai bun.
Nu prea port mănuși când practic majoritatea sporturilor, însă îmi place să le folosesc când vine vorba de mountain biking, în special dacă e umed sau răcoare. Când merg cu viteză, îmi este frig la degete și astfel este o experiență neplăcută.
Prefer pantalonii scurți în defavoarea celor lungi, însă la răcoarea de azi nu ar fi fost o idee bună. Protecția pe care o oferă aceștia la vremea de afară este maximă dar ei trebuie să te lase să respiri, să te protejeze și să fie rezistenți la apă...
Îmi place să mă plimb purtând doar un tricou, iar dacă e frig afară mai port și un hanorac confortabil. Nici una dintre aceste variante nu este pentru mountain biking. Recunosc că nu sunt echipat cum trebuie.
Este o idee bună să ai apă cu tine daca nu se gasesc surse pe traseu. Mountain biking-ul este obositor și îți va face sete. Când mă duc pe traseu beau foarte multă apă, în special vara. De asemenea am o sticlă de apă în rucsac.
Râul Timiș
Pe bcicleta ai parte de mult exercițiu. Ritmul cardiac este mai mare. Transpiri mai mult. Una peste alta, faci un antrenament mai riguros. Nu neg asta.
S-a așternut iarna și aici cu ale ei veșminte înghețate, și pline de mister. Prin urmare am luat iarăși drumul muntelui. Planul e destul de simplu, sâmbătă dimineața pornim spre Ilova, până la capătul satului (mai aproape de poalele munților). Frig aici în această dimineață -20 °. Și totuși asta nu ne-a împiedicat absolut deloc să ne bucurăm de o tură de trekking în natură. De îndată ce oprim maşina, căutăm să nu pierdem prea mult timp și să plecăm. Pornim la drum pe traseul desenat spre dealul Piatra Ilovei, situat în partea sud vestică a munților Țarcu din apropierea satului Ilova. Relieful regiunii este accidentat, vârful fiind situat la 874 m altitudine. Colegi de tură: Mely și Liviu Călătorii în pandemie Suntem la altitudinea de 490 m, la poalele vârfului Piatra Ilovei, şi suntem decişi să urcăm până în vârf. Ilova: strada principală Așadar, ne-am stabilit plecarea de aici De la ieșirea din sat se cotește la stânga și se intră pe un drum posibil plin de noroi, am avut noroc că er
Munţi, munţi, munţi! Altceva? Tot munţi. Ultima ieşire din luna Ianuarie ne poartă paşii spre Vârful Babei (1833 m alt.) din Munţii Cernei, o tură care s-a desfăşurat în condiţii de iarnă primăvăratică. Din nou provocare, descoperire și distracție. M-a mâncat tălpile să încerc ce nu am reuşit în urmă cu două săptămâni. Vorba aia! Vrei traseu ? Îl faci ca lumea, de la cap la coadă, pricipalul e să ai vreme bună, nu mai contează când te întorci dacă ai frontală. Am aşteptat, fără nicio grijă, să văd cum vremea se anunţă faină cu câteva zile înainte de weekend. Şi chiar aşa a fost. Zic băi...nu se poate, cât noroc pe capul meu! Asta a fost! Pentru că aveam intenţia de a face traseul, pornim de dimineaţă din Timişoara, şi iată-ne în Cornereva, sâmbătă la 9:30, departe de oraşul zgomotos. Parcăm maşina ca de obicei în Zmogotin, cătunul îconjurat de dealuri supebe dar şi de un alb care îşi clăteşte prospeţimea în soarele cald, şi împeună cu alţi 11 începem să urcăm pe un crac ce ies
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.