Postări

Dincolo de hărți - Călătorim și povestim aventuri de tot felul

Căderea frunzelor - O escapadă relaxantă de toamnă

Imagine
 Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr

Toamna între weekenduri...

Imagine
O aventură în stilul meu! Stilul meu înseamnă un traseu de o zi, cu momente în care să mă pot bucura de peisajele care ne înconjoară. Viața într-un oraș aglomerat și gălăgios poate trezi o dorință de a te detașa de probleme și a te refugia în natură cu plimbări aventuroase și pline de adrenalină la ghidonul unui mountain bike...  Toamna ne încântă cu ale sale culori vii și șoptește cu foșnetul frunzelor, dar uneori pare neplăcută, umedă și neprietenoasă. De fapt, ne oferă șansa de a ne lua rămas bun de la ultimele raze calde ale soarelui înainte de iarna rece și lungă. Unde să te plimbi cu bicicleta: c ele câteva destinații ce vor fi descrise mai jos, pot să vă atragă atenția și să încercați să vă aventurați cu bicicleta în necunoscutul pădurilor sau drumurilor de țară!! Ciclismul nu trebuie să se întâmple în munți sau dealuri. Poți merge cu bicicleta și prin pustă sau păduri pentru a adăuga o varietate rutinei. Chiar dacă am mai povestit despre unele dintre ele, fiecare ieșire în natu
< ÎNAPOI LA PRIMA PAGINĂ

< DESPRE MINE

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner