Scurt preview despre azi: trăiește așa cum simți...
Până la urmă dorul de ducă există într-o măsură mai mică sau mai mare în oricare din noi, și tentația unei călătorii atât cât să mai schimbăm aerul și să facem un traseu prin locuri mai puțin umblate cred ca are o oarecare fascinație, astfel încât m-am bucurat atunci când am pornit la drum. Cel mai simplu și rapid mod de a descrie această tură de mtb, ar fi să spun că este unul dintre cele mai liniștite trasee făcute vreodată de mine. Nu avem un traseu anume și nici nu ne-am propus asta, și nici la vreme nu ne-am uitat, oricum afară era totul gri și foarte urât. Ne-am făcut însă curaj să ieșim din casă, mai întâi pe E70 spre Izvin. Nu ne-a plouat deloc. Ba mai mult, norii au dat un adevărat spectacol. Și pentru ca vremea s-a menținut bună, am continuat spre dealuri. Zona este accesibilă tot timpul anului dar evident anotimpurile calde sunt cele mai propice turelor de bicicletă în special perioada aprilie– octombrie.
Ne-am luat lumea-n cap...
Ziua de astăzi trebuie să fie cea mai bună.
Vreau să mă bucur de lucrurile spontane și nu programate.
Îmi place să merg în drumeții și mă bucur de fiecare ocazie de a petrece timp în natură și...
Vreau să mă bucur de vremea de afară.
Primii kilometri se scurg pe asfalt până la Izvin
Am început acest bike-trip pe drumul de asfalt ce duce spre Lugoj E70, Intrarea pe traseu se face pe un drum de beton spre stânga , înainte de satul Izvin, urmărind apoi viitoarea autostradă A1
După numai câteva minute drumul de beton duce la o fermă de cai, Herghelia Izvin.
Trecem în cele din urmă prin fermă
Drumul ne însoțește fidel, spărgând din când în când monotonia câte un camion încărcat cu pământ, in schimb devine din ce in ce mai fain pe măsură ce înaintăm.
În multe locuri vedem buldozere, sau escavatoare care lucrează intens.
Trec in cele din urma de o turmă de oi ce păștea în voie
În tandem, una din puținele poze de până acum în care apărem amândoi.
Autostrada A1
Până la urmă de ce ne-a fost frică nu am scăpat - ploaia stătea să înceapă, deja câțiva stropi și-au făcut apariția. O ploaie așa pe la mijlocul zilei.
Tot mai aproape de dealuri, pe un drum care devine foarte încet dar sigur mai potrivit pentru bicicleta. Prindem și un pic de vale, așa că îi dăm în viteză! Câțiva stropi de ploaie dar nu ne mai oprim decât în primul sat.
Rețeaua de drumuri dintre satele din zonă încă nu este complet asfaltată oferind bicicliștilor o întreagă paletă de posibilități, de la drumuri de macadam, la cele de pămând dar și astfalt. De asemenea nici obiectivele din zonă nu lipsesc...Feriți de trafic, locul e chiar fain si putem să ne desfășurăm pe îndelete.
Revenind la ploaia mea, cheful e la minime istorice si poate singurul lucru care mai ridica moralul e o pauza. Nori grămadă și câteva tunete care ne amenințau din când în când cu bubuielile lor îndepărtate.
Deocamdata ne așternem din nou la drum, pe soseaua uda, chiar dacă vremea ne încerca răbdările sub un cer mohorat de primăvară ploioasă (nu ploua, dar nici nu se însenina, iar tunetele încă se mai auzeau).
Satele prin care trecem arată înghețate în timp, cam așa cum te-ai aștepta să arate satele uitate într-un capăt de țară. Totul e de un verde crud potentat de picăturile de ploaie. În rest orele se scurg pedalând printr-o vreme parcă de toamnă târzie.
Înconjurați de natură, dealuri și multă verdeață, în locul în care respirăm aer curat. Ai impresia că ești singur pe lume, împreună doar cu bicicleta ta și tovarășii de tură. Întreaga zi ai slabe șanse să te mai întâlnești cu alți oameni, desigur cu excepția momentelor când treci prin sate, nu prea multe la număr.
Si o poză făcută fără trepied.
Cuveșdia este locul unde drumul se bifurcă, trebuie mers către stânga spre o căbănuță a Ocolului Silvic.
De aici pe drumul de contur spre stânga se ajunge în Comeat (drumul ales de mine) iar drumul din dreapta merge către Șistarovăț -Lipova.
Din Cuveșdia trecem direct peste deal până în Comeat.
O luăm în sus, pe o potecă abia ghicită, o urmă de căruță ce trece pe lângă Ocolu Silvic. Drumul nu este foarte vizibil, așa că fie întrebați sătenii fie vă bazați pe GPS. Pe măsură ce se urcă pe deal este tot mai clar conturat iar orientarea este ușoară.
De aici doar pe drumuri de pământ, drumuri forestiere și drumuri de iarbă până la Comeat, si apoi asfalt până în Timișoara.
Ajungem în deal urcând uşor.
Genial si suprapunerea de dealuri înverzite și vârfuri acoperite arată ca ruptă dintr-un film fantasy. Mai lipsește un castel pe unul din dealuri și un dragon care să se învârtă deasupra lui.
Deși nu se remarcă prin altitudini mari, maximul fiind undeva în jur de 300m are un avantaj enorm și anume că se află la doar 20km depărtare de Timișoara și cam tot atât de Arad.
Și este atâta linșite de nu-ți vine să crezi în ce paradis ai ajuns.
Călătoria nu este una obișnuită, deoarece te va duce direct în sălbăticia naturii, conducându-te prin unele dintre cele mai spectaculoase rute.
Până în Comeat drumul ne poarta doar pe creasta dealurilor iar coborarea în Comeat este superbă.
Odată ajunși pe coama dealului păstrăm altitudinea și mergem până la liziera pădurii și prin pădure.
Se continuă pe un drum de pământ destul de prost. Cred ca atunci când ploua trecerea este dificilă din cauza noroiului însa noi am avut noroc de "asfalt" uscat.
Si iata-ne ieșiți din adăpostul forestier prin care ne-am perindat o bună porțiune.
Coborârea spre Comeat
Pe drumul care are să ne ducă spre Remetea Mică, și sunt puțin nerăbdător să ajungem până acolo în speranța că vom găsi în sfârșit un magazin cu mai multe lucruri de cumpărat. Sincer visez la lucruri care să aibă ceva mai multe calorii, si eventual și cu ceva proteine.
În zonele de dealuri e destul de multă pustietate. Si traficul scade simțitor in intensitate pe măsură ce te depărtezi de orașele mari, astfel încât și pe drumuri relativ principale se întâmplă destul de des să pedalezi singur, fără zumzetul mașinilor. O surpriză plăcută, drumul până în Șharlota pare destul proaspăt asfaltat așa că e o adevărată plăcere să mergi pe el.
Trecem printr-o serie de sate mici pedalând cu 25 de kilometri la oră si cu ceva vânt din față, astfel că kilometrii trec mult mai repede pe asfalt. Singur nu as merge niciodată atât de repede, dar atunci când ești cu cineva ai mult mai multă motivație să tragi un pic de tine.
Voiam să facem o pauză și în Altringem, la pensiune, dar stabilisem deja să o facem în Remetea Mică.
Traversăm Sharlota
Remetea Mică! Aici ne-am potolit foamea
Pedalatul după pauza de prânz nu e foarte productiv.
Benzile sunt destul de înguste iar mașinile trec mai aproape de mine decât aș putea tolera, noroc că pe porțiunea asta până la centură nu prea sunt multe mașini.
Apusul ne prinde din urmă...
Cu ultimele momente de lumină. Seara se apropie, Timișoara e la 10 de kilometri distanță
Traseul alternează cu zone de deal și de pădure, preponderent drumuri de asfalt, pietris și pământ. Dar pana una alta, ziua de pedalat e chiar frumoasă, ne-a și plouat puțin, dar chiar și așa ne-am bucurat de ziua petrecută în natură. Chiar dacă nu am avut un cer senin și soare, temperaturile erau numai bune de pedalat. În concluzie, nouă ne-a plăcut și din perspectiva frumuseții naturii și a faptului că zona e mai puțin aglomerată față de altele. Traseul ăsta e splendid și zău c-ar fi păcat să treacă vara fără să-l parcurgi și tu.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.